"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Peste tot în lume sunt manifestații de nemulțumire, revoltă şi contestare la nivelul autorității de stat,  de drept, ideologice, științifice şi religioase. Aceste manifestații au conținuturi şi forme de exprimare diferite depinzând de condițiile spațiale şi temporare în care au loc, aşa încât se poate spune că revolta contra autorității în cadrul societății omenești este generalizată, profundă şi foarte complexă. Aceleași trăsături au şi fenomenele de contestare a activităților religioase.

" Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi le-a zis: "Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei, şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat? Acum fiţi gata, şi în clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mîna mea?"Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: "Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mîna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!" Daniel 3:14-1

Încă de la instituirea autorității civile de către Dumnezeu, aceasta a fost supusă unei contestări permanente. Așa cum fiecare dintre noi putem ușor constata citind presa sau urmărind știrile de la televizor, autoritatea este contestată pe toate planurile existentei umane. Peste tot în lume sunt manifestații de nemulțumire, revoltă şi contestare la nivelul autorității de stat,  de drept, ideologice, științifice şi religioase. Aceste manifestații au conținuturi şi forme de exprimare diferite depinzând de condițiile spațiale şi temporare în care au loc, aşa încât se poate spune că revolta contra autorității în cadrul societății omenești este generalizată, profundă şi foarte complexă. Aceleași trăsături au şi fenomenele de contestare a activităților religioase. Studierea acestor fenomene este foarte complicată, de largă cuprindere şi deosebit de complexă şi schimbătoare în devenirea lor istorică.

        Această constatare ne duce la delimitarea subiectului contestării autorității la diferite laturi existențiale ale vieții creștine, la manifestări cari au loc şi la interpretarea lor din punct de vedere a Cuvântului lui Dumnezeu, prezentat prin Domnul Isus Hristos.

„Lipsa de apreciere pentru oficianții publici şi conducătorii politici este o parte a declinului confirmat a publicului în guvern în ultimii 25 de ani arătat de diferite recensăminte. Cu o generație în urma, aproape 50% dintre americani şi-au exprimat încredere în guvernul federal. În anul acesta (1997), recensământul național condus de Peter Hart  şi Bob Teeter din parte Consiliului pentru Excelența în Guvern, a arătat că numai 22% din cei întrebați şi-au exprimat încredere în guvernul federal, 32% pentru stat şi 38% % pentru guvernul local (oraşe sau sate). Cu doi ani în urmă (1995), o comisie similară a obţinut rezultate cu mult mai mici la toate aceste nivele a guvernului: 15% (federal), 23% (state) si 13% (local)”[1]

În zilele noastre se vede un  foarte mare dezinteres fată de Dumnezeu şi față de autoritățile guvernamentale „puse” peste noi. Şi ca urmare, o mare  lipsă de respect pentru Dumnezeu şi stat:

„Sentimentul responsabilității omului față de Dumnezeu şi societate, de-a lungul anilor, a mers din ce în ce mai în jos, scăzând…” [2]

De ce s-a ajuns oare în această stare de care a vorbit Soljenițîn studenților de la Harvard University (SUA) redat în pasajul de mai sus? Cu siguranță că ar fi multe răspunsuri de dat. Să fie unul dintre ele faptul că de-a lungul istoriei Statul “ a sufocat” credința sau Biserica “a acaparat”  pârghiile conducerii statale? Sau să menționez cazul particular al comuniștilor care au încercat să înăbușe orice „sâmbure” de credință din popor?

Mai mult ca oricând, astăzi, omenirea este “impulsionată” de un duh de rebeliune faţă de orice fel de autoritate. Sub tutela de “libertate personală” sau “dreptul individului”, instituțiile de autoritate sunt ignorate, şi în multe cazuri atacate verbal şi chiar fizic. Cetățeanul de astăzi nu mai dorește să se supună legilor civile (cel puțin unora dintre ele), soţia nu mai vrea să stea sub autoritatea soțului, copii nu mai vor să se supună părinților. Elevii sau studenții nu cred ca e la “modă” să mai asculte de profesorii lor. Ne întrebăm de ce aceasta în secolul al XXI lea?  Simplu: pentru că fiinţa umană urăște până şi ideea de autoritate. Omului de astăzi nu îi place să I se spună ce să facă sau ce să nu facă. El vrea să facă ce dorește şi nicidecum ca altcineva să-I dicteze lui asta.

Aşa că omul caută “greșeli” în practica autorității civile ca apoi să găsească scuze în a nu se conforma cerințelor acestora. Cu siguranță că vom găsi greșeli atât în principiile de conducere a guvernului, cât şi în practica acestuia. Nici un guvern nu a fost şi nu va fi perfect. Guvernul e format din oameni, iar oamenii sunt supuși  greșelilor.

Dumnezeu a instituit autoritatea guvernamentală peste popor ca aceasta să-l servească, să-l protejeze şi nicidecum să-l asuprească sau să-l înrobească. Guvernul uman a fost creat şi dedicat ca acesta să apere drepturile inalienabile ale fiecărui cetăţean şi nicidecum să le ia cu totul. Chemarea principală a guvernului civil este aceea de a aplica şi proteja Constituția naţiunii.

Contestarea autorității civile se manifestă prin una din următoarele forme:

Nesupunere din rea voință şi din mândrie

 Apostolul Iuda, descrie în mod specific această nesupunere şi anume constând din „nesocotire şi batjocură:      

„Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.”(Iuda 8).(s.a)

Dicţionarul explicativ al limbii române prezintă termenul„ nesocotire” cu înţelesul de....ignorare, desconsiderare[3].

Cu alte cuvinte, „nesocotesc stăpânirea” este o insultă gravă la adresa Celui ce a creat-o,  adică lui Dumnezeu.   

Nesupunere când Cezarul intră în juristricţia lui Dumnezeu, sau când „conducătorii”  își depășesc atribuțiile puse de Dumnezeu.

Expresia „nesupunere” faţă de Cezar (guvern) pare să sune în contradicție cu atâtea versete biblice care îndeamnă la cu totul o altă atitudine. Ca să înţelegem mai bine cum vine aceasta, pe următoarele pagini o sa redau declarații ale unor renumiţi gânditori creştini sau oameni de stat.

Atunci când „Cezarul” intră în „domeniu” care aparţine în exclusivitate lui Dumnezeu, avem dreptul de a respinge o astfel de imixtiune într-o manieră onorabilă. Mai mult decât faptul că avem dreptul de respingere îngăduit de Dumnezeu, avem şi obligaţie să luăm poziţie, „ Rezistenţă tiraniei, este ascultare faţă de Dumnezeu ", spunea William Tyndale ( William Tyndale a trăit între anii 1492-1536; a fost teolog şi traducător de Biblie. Până la urmă a fost executat pentru distribuirea Bibliilor, faptă considerată în afara legii.).

 Nu trebuie să scăpăm din vedere nici un moment principiu:

La început, Dumnezeu!, deci Dumnezeu are prioritate în toate, întotdeauna !!!

Nu daţi Cezarului lucrurile care aparţin lui Dumnezeu şi numai Lui! – poate suna afirmația Mântuitorului. De observat că Domnul Isus nu a stabilit graniţe precis delimitate între cele două domenii - al Cezarului şi al lui Dumnezeu; El ne-a considerat suficient de maturi ca să putem noi face această distincţie.

Francis Schaeffer renumit teolog şi filozof creştin ce a trăit între anii 1912-1984 declară prin cartea sa, Christian Manifesto: ”lucrul cel mai importat este că într-o  anumită  situație există nu numai dreptul ci şi obligația de a te opune statului." [4]

În cartea Martirilor a lui Fox, sunt redate foarte multe nume a celor ce au murit pentru că nu sau supus ordinelor Cezarilor sau regilor, de a se închina lor. Acei martiri au avut de ales între a se supune lui Dumnezeu sau unei porunci omenești ce venea în contradicție directă cu cea a lui Dumnezeu.

     Pe când eram student, obișnuiam să spun profesorilor şi colegilor mei că voi da Cezarului (guvernului comunist) ce îi sunt dator (respect şi supunere) atâta timp cât el (guvernul comunist, Cezarul – în limbajul textului discutat) îmi va permite să dau lui Dumnezeu ce Îi sunt dator, ce-I aparține; dacă Cezarul îmi va interzice să fac lucrul acesta, el va pierde în mod automat tot respectul şi suportul meu. Cu alte cuvinte: nu-i voi mai da nimic!

   Istoria omenirii a înregistrat nenumărate cazuri când cei „îngăduiți”(de Dumnezeu) în funcţia de conducător suprem al statului, să ajungă să-şi uite reponsabilităţile faţă de naţiunea peste care guverna. Biblia condamnă asemenea fapte şi nu le lasă să dăinui ască,„Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite şi de cei ce scriu porunci nedrepte. ”(Isaia 10:1)

   Chiar de la începutul omenirii, de când Dumnezeu a adus în fiinţă autoritatea ca necesitate, aceasta a manifestat tendinţa de a-şi depăşi limitele de putere, tendinţa de corupere...

   Profesorul David A. Noebel, în cartea sa Înţelegerea Vremurilor, are o remarcă deosebit de inteligentă despre această problemă:„Din  nefericire, guvernul uman este aproape întotdeuna tentat să îşi depăşească rolul poruncit de Dumnezeu. Astăzi, mulţi lideri(atât din domeniu politic, cât şi din alte domenii) nu înţeleg locul adevărat al omenirii în univers; această perspectivă incorectă duce la uzurparea suveranității lui Dumnezeu.” [5] (s.a)

 Sau altfel spus „autoritatea” a ajuns să fie confundată cu „autoritarismul”(Cele două concepte sunt diametral opuse):

 Autoritarism înseamnă „abuz de putere şi opresiune”. Cu alte cuvinte, o „perversiune” a autorității legale, instituite de Dumnezeu. Sau o altă definiție sună în felul următor: ”caracter, atitudine autoritară. Sistem politic autoritar[6]

 Consider remarcabile remarcile lui Henry H Halley, referitor la guvernul civil,

Guvernul civil este rânduit de Dumnezeu, chiar dacă este adesea condus de oameni răi, pentru a restrânge acțiunile elementelor criminale din societatea umană. Creştinii trebuie să fie cetăţeni care respectă legea guvernului sub care trăiesc, prin toate atitudinile şi relaţiile vieţii, călăuzindu-se după principiile regulii de aur (Romani 13: 8-10), dându-şi toate silinţele de a trăi onorabil şi ţinând întotdeauna cont de alţii”

 sau o alta remarcă:

„Creştinii trebuie să fie supuşi guvernului lor, dar acest guvern nu are nici un drept asupra religiei supuşilor săi[7] (s.a)

Redau mai jos una din afirmaţiile renumitului gânditor creştin Dietrich Bonhoeffer(omorât de regimul nazist pentru luare de poziţie), referitor la poziţia corectă a creştinului faţă de autorităţi:

Dacă guvernul își calcă cu perseverență şi în mod arbitrar responsabilitățile încredințate, atunci mandatul divin se anulează” (s.a)

Aflăm din declaraţia de Independenţă din 4 Iulie, 1776 a Statelor Unite ale Americii, că încă din “faşă” I s-a pus guvernului American limite:

„Ca să asigure aceste drepturi, guvernul este instituit între oameni, derivându-și autentica putere de la cei guvernați. Şi când vreo formă de guvern devine distructivă acestor scopuri, este dreptul oamenilor, sa îl dizolve, şi să instituie un nou guvern, punând-i fundaţia asupra acelor principii şi acelor puteri în modul în care le va aduce cea mai mare siguranţă şi fericire.

  Atunci când reprezentanții puterii de stat impun măsuri contrare poruncilor lui Dumnezeu, ştim cu precizie că ei au ieșit deja de sub autoritatea Creatorului, şi noi de sub autoritatea lor.

  Un mare gânditor englez pe nume Latimer Hugh[8] comentând faptul că conducătorii guvernamentali sunt sub controlul lui Dumnezeu  spunea următoarele: Când domnitorii vor fi crunţi, şi vor asupri poporul, gândiţi-vă mereu la faptul că: „Inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu” Da, chiar atunci când sunteţi duşi la închisoare, consideraţi că inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu. De aceea să fiţi supuşi, faceţi cereri/plângeri către Dumnezeu fiindcă El va ajuta, El poate să vă ajute. Nu cred că este pasaj în Scriptură mai frumos decât acesta: ‚inima Împăratului...” fiindcă ne face siguri că nici un om nu ne poate face rău fără voia Tatălui nostru ceresc.”[9] (s.a)

      Când guvernul (conducătorii) trece peste “rolul” pe care Dumnezeu I l-a încredințat, prin aceea că Își “alocă” autoritate în domeniu religios, “violând” astfel Legea lui Dumnezeu, creştinii nu numai ca au dreptul să ia poziţie ci au şi obligaţia de nesupunere, aşa cum înaintașii noștri au făcut-o)

   Remarca profesorului american universitar R.C. Sproul referitoare la autoritatea civilă, merită prezentată în acest context:  „Puterea merge în mod natural cu autoritatea. Dar autoritatea nu merge totdeauna acompaniind puterea” [10]

Altfel spus, când autoritatea guvernamentală calcă  alături de ceea ce Dumnezeu i-a încredinţat, puterea îi va fi retrasă de Cel ce I-a dat-o „ pentru ca nelegiuitul să nu mai stăpânească şi să nu mai fie o cursă pentru popor”(Iov 34:30) (s.a)

Bine-cunoscutul istoric şi eseist scoţian, Thomas Carlyle, are şi el ceva de spus referitor la autoritatea guvernamentală şi rolul ei în societate:

“Într-un sens politic, există o problemă care la momentul de faţă stă la baza tuturor celorlalte. Problema e de a face guvernul suficient de sensibil la oameni/populaţie. Dacă nu facem guvernul sensibil către oameni, nu îl facem credibil. Şi trebuie ca să îl facem credibil dacă vrem o democraţie funcţională.”[11]

Apoi consider ca valoroasă declaraţia fostului judecător din Curtea Supremă a SUA, Louis D. Brandies, referitor la această tematică: “Dacă guvernul devine un încălcător al legii, dă naştere urii pentru lege; asta invită pe fiecare om să fie lege pentru sine, asta invită la anarhie..”[12]

 Pe mine m-a impresionat profund şi cred că pe mulţi dintre cititori îi va „şoca” felul cum renumitul bărbat al lui Dumnezeu,  Ray C Stedman, îşi explică apariţia dictatorilor în lume: “Imaginea Bibliei este aceea că Dumnezeu în harul Său nu ne-a trimes numai oameni buni să ne conducă şi să ne vindece, dar de asemenea ne-a trimis din când în când oameni răi să ne pedepsească. Şi noi i-am meritat. De aceea, când  Hitler, Stalin, şi alţi indivizi duri au venit pe tronul puterii, Dumnezeu I-a pus acolo, pentru că de aceea poporul a avut nevoie în acel particular timp al istorie…”[13]

 O idee similară o exprimat-o şi Joseph Marie de Maiestre:“ Fiecare ţară are guvernul pe care îl merită”[14]

 

CAZURI DE “NESUPUNERE” faţă de autorităţile guvernamentale prezentate în Sfânta Scriptură                      

Refuzul moaşelor evreice de a se supune ordinului morţii.

    Era pe vremea când evreii erau robi în Egipt. Ei au ajuns aici ca oameni liberi şi înrudiţi cu Vizirul ţării (Iosif). Cu timpul ei au ajuns robi egiptenilor. Băștinașilor ţării le-a fost frică de vre-o răscoala a robilor ce trăiau în ţara lor, aşa că au hotărât limitarea numărului bărbaţilor acestora. Şi această limitare a fost „materializată” în uciderea băieţilor la naştere. Atunci când Faraonul Egiptului a cerut moaşelor evreice să execute crimă:„Şi le-a zis: "Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile Evreilor, şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască."(Exod 1:16),

cele două moaşe evreice (Şifra, şi Pua) cu riscul vieţii lor au refuzat să se supună...

   Chemarea lor de profesie era „salvarea vieţii” cu orice preţ. Ele trebuiau să ajute femeile să „aducă copiii în lume” şi nicidecum „să-i ia din lume”. Ordinul de prunc-ucidere (omorârea pruncilor de evrei la naştere) a guvernului ţării unde locuiau ei în timpul acela, era împotriva aleşilor lui Dumnezeu şi implicit împotriva voii lui Dumnezeu. Şi aceste două femei au ales să se  supună ordinului dat de Dumnezeu şi nu celui dat de Faraon:

 „Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu, şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.” „Ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.”(Exod 1:17)

Decalogul nu era încă revelat poporului şi nici Jurământul lui Hipocrate nu era scris. Şi totuşi moaşele refuzând ordinul aceasta de fapt ele au îndeplinit cerinţa lui Dumnezeu din Geneza 9:6:

 „Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui”

De observat că Sfânta Scriptură nu menţionează că aprecierea lui Dumnezeu pentru aceste moaşe a fost vizavi de ne-ascularea lor faţă de porunca morţii lui Faraon, ci este subliniată şi răsplătită temerea lor faţă de EL. Drept răsplată pentru fapta lor, acestor femei curajoase, Dumnezeu le-a făcut case, adică familii: „Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.”(Exod 1:21).

 

Refuzul părinţilor lui Moise de a se supune edictului diabolic a Faraonului, de a-şi omorî propriul copil...

Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.”(Evrei 11:23).

Părinţii lui Moise au încălcat practic aceeaşi lege ca şi moaşele. Ei au acţionat în felul acesta deosebit de curajos şi inventiv în numele dreptului la viaţă, la existenţă. După ce Moise fusese născut, conform poruncii sau Planului Morţii lui Faraon, el trebuia să fie omorât. Dar în ciuda acestui Edict al morţii, părinţii lui, prin credinţă, au refuzat să se supună ordinului diabolic şi sub impulsul unui imbold lăuntric dumnezeiesc au inventat un Plan al Vieţii, plan ce a fost binecuvântat de Dumnezeu. Există un principiu biblic: Dumnezeu binecuvântează orice plan de salvare a vieţii.

Faraon i-a vrut moartea lui Moise, iar Iochebed I-a vrut viaţa … Şi viaţa a triumfat. Mama nu este numai fiinţa prin care am primit viaţa, ea este în acelaşi timp şi fiinţa care menţine “torţa” vieţii vie, prin exemplul ei de dăruire, de dragoste. Trăim vremuri chiar mai sumbre decât cele ce le-a trăit Iochebed. Astăzi când avortul este liber, legalizat, principiu Scripturii rămâne la fel ca atunci, că “mama este şi va trebui să rămână  sursa vieţii şi nicidecum a morţii.”
 Refuzul fetei lui Faraon de a se supune ordinului morţii:

 Cu totul interesant este acest caz. Unii istorici spun despre această tânără prinţesă egipteană că nu ar fi putut avea copii şi conform unor tradiţii apa Nilului putea oferii fertilitate. Ieşind la « scaldă » a găsit un copil de evrei pe care l-a înfiat ca să fie al ei. Faptul că fata lui Faraon a salvat viaţa copilului din sicriaş, în loc să-l lase să moară aşa cum a poruncit Faraonul, adică tatăl ei, a însemnat de fapt nesupunere faţă de edictul morţii.

L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el, şi a zis: "Este un copil de al Evreilor!"(Exod 2:6), sau un alt verset din Scriptura spune : « mila biruieşte judecata… »

Refuzul lui Rahab de a divulga spionii evrei.

Acest caz cu totul special s-a petrecut în perioada de început de cucerire a Canaanului de către Israel. Rahab era o locuitoare a cetăţii Ierihon, cetate pe care Dumnezeu i-a spus lui Iosua comandantul evreilor să o cucerească prima dată din lunga şi dificilă campanie de cucerire a Canaanului. Înainte de a se apropia de cetate, Iosua a trimes două iscoade în cetate, care au tras la această femeie. Regele Ierihonului auzind despre spioni şi gazda lor, a trimes poruncă ca aceasta să-i predea soldaţilor săi. Rahab, refuză să se supună poruncii, şi în loc să-i predea regelui, găseşte modalităţi să-i salveze pe aceştia.

  Rahav a minţit ca să salveze cele două iscoade trimise de Iosua în cetatea sa. Sfânta Carte nicăieri nu o laudă pentru minciuna ei, ci mai degrabă pentru credinţa sa în Dumnezeul lui Israel (Iosua 2:11). Faptele ei de a primi iscoadele străine (Evrei 11:31), ascunderea lor (Iosua 6:25) şi redirecţionare lor (Iacov 2:25), sunt apreciate în Scriptură, dar nicidecum minciuna ei. Minciuna lui Rahav nu a fost justificată (cum nu e justificată de fapt nici o minciună) chiar daca era în  "etica timpului de război" şi în nici o altă circumstanţă.  Dumnezeu nu a avut nevoie de minciuna lui Rahav ca să salveze cei doi spioni evrei chiar dacă era în timpul războiului.

  Cred ca ceea ce a determinat-o pe Rahav să acţioneze ca atare a fost convingerea certă că voia Adevăratului Dumnezeu era ca cetatea Ierihon să intre în posesia poporului ales (vezi Iosua 2:3, 6:17b, 25). Din Scriptură înţelegem că ţara era de drept a evreilor, dar urma să fie şi de fapt. Şi ca să fie de fapt a lor, evreii trebuiau să o cucerească prin luptă. Împlinirea poruncii dată de regele Ierihonului de a divulga spionii evrei (care cu siguranţă urmau să fie omorâţi), o “plasa” pe Rahab complice la omor. Ea şi-a trădat propriu popor trecând de partea poporului (evreu) ce urma să cucerească cetatea în care locuia. Sfânta Carte ne spune că era o femei de « moravuri uşoare » înainte de întilnirea ei cu iscoadele de evrei şi cu toate acestea, Noul Testament laudă credinţa acestei femei, care a ajuns să fie în spiţa de neam a Domnului Isus. Frumusețea acest episod care la prima vedere părea murdar, este aceea că prin ea (și fapta ei la urma urmei) Dumnezeu continuă Firul Mesianic, pentru că ea ajunge să fie străbunica lui David.

 

Notă : Sfânta Scriptură laudă credinţa ei, dar nicidecum felul ei de viaţă murdar de dinainte sau faptul că a minţit ostaşii împăratului Ierihonului. Faptul ca a mintit si nu s-a supus autoritatii regelui local a fost decizia ei proprie si ea a fost singura responsabila pentru aceasta. Refuzul lui Rahab de a divulga spionii evrei a fost de faptul riscul ei.

Refuzul lui Gedeon de a ceda grânele familiei sale conducătorilor asupritori madianiţi:

« Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari. ... ca să-l ascundă de Madian.”(Judecători 6:4,11).

Aceşti asupritori străini călcau porunca lui Dumnezeu ce suna astfel : «  să nu pofteşti casa aproapelui tău… şi nici vreun lucru care este al aproapelui tău. » (Exod 20 :17b).

Refuzul soldaţilor lui Saul trimişi să-l aducă pe David ca să-l omoare:

   Porunca lui Saul venea de data aceasta nu din partea unui conducător lucid, ci a unuia cu mintea umbrită de invidie şi ură faţă de un om nevinovat: „Când a trimes Saul oamenii să ia pe David, ea a zis: "Este bolnav."  Saul i-a trimes înapoi să-l vadă, şi a zis: "Aduceţi-l la mine în patul lui, ca să-l omor. ”(1 Samuel 19:14-16).

Soldaţii au procedat în acord cu conştiinţa lor, aşa că ei nu s-au supus unei porunci ce era de fapt fructul urii şi a abuzului de putere.

Refuzul lui Mical fiica lui Saul, de a divulga direcţia fugii lui David:

„Saul a trimes nişte oameni acasă la David, ca să-l pândească şi să-l omoare dimineaţa. Dar Mical, nevasta lui David, i-a dat de ştire şi i-a zis: "Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mâne vei fi omorât." Ea l-a pogorât pe fereastră, şi David a plecat şi a fugit. Aşa a scăpat. ”(1 Samuel 19:1-10).

La fel ca şi în cazul soldaţilor lui Saul, Mical, fiica lui Saul şi soţia lui David, a procedat în acord cu conştiinţa ei, aşa că ea nu s-a supus unei porunci care nu venea din partea unui conducător cu frica de Domnul, ci din partea unui tată paranoic. Dacă Mica îl asculta pe tatăl său, care la momentul acela era bolnav mintal, şi-l trăda pe David se făcea complice la omor. Porunca lui Saul era incorectă, ilegală. Erau şi alte posibilităţi de a discuta cu David şi ca să se rezolve acele dispute.

Refuzul soldaţilor lui Saul trimişi să-l  omoare pe Ionatan:

Saul dăduse o poruncă că nici unul dintre soldaţi să nu mănânce până la o anumită oră din zi. Ionatan, fiul Împăratului Saul, a apărut în acel loc mai târziu şi nu ştiuse nimic despre porunca tatălui său, aşa că fiind flămând se apucase de mâncat. Saul poruncise ca această poruncă să se aplice la oricine, dar soldaţii au avut discernământ şi nu s-au supus orbeşte unei porunci nebuneşti. Ionatan era inocent, nevinovat şi Dumnezeu i-a salvat viaţa prin aceşti soldaţi ce erau în slujba tatălui său. Soldaţii au procedat în acord cu conştiinţa lor, aşa că ei nu s-au supus unei porunci ce era de fapt abuz de putere.

Refuzul lui Mardoheu de a se închina în faţa lui Haman, conform ordinului lui Ahaşveroş, împăratul:

„Toţi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina. ”(Estera 3:2).

Mardoheu era un slujbaş împărătesc de origine ebraică. Era unchiul Împărătesei Estera. Chiar fiind demnitar împărătesc, Mardoheu, ca unul ce era crescut în aceasta religie ebraică, ascultă numai de porunca lui Dumnezeu referitor la închinare : « numai lui să te închini » (Exod 20:5).

Ordinul împăratului ca Mardoheu să i se închine lui Haman venea în directă contradicţie cu Exod 20 :5 (Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti). Nu găsim scris însă că Mardoheu nu ar fi ascultat sau nu s-ar fi supus altor porunci împărăteşti ce erau în uz la ora aceea.

Refuzul Împărătesei Vasti de a apărea în faţa slujbaşilor împărăteşti.

 Sfânta Scriptură menţionează în cartea Esterei că Împăratul Ahaşveroş a dat o dată un mare ospăţ slujbaşilor săi. Istoricul Herodot spune că aceasta a fost chiar înainte de campania spre Grecia. După câteva zile de chef, băutură şi mâncare, Împăratul Ahaşveroş (la sugestia consilierilor săi) dă poruncă ca Împărăteasa Vasti să apară în faţa musafirilor săi, etalându-şi frumuseţea. Spre dezamăgirea împăratului şi a altor slujbaşi împărăteşti, Vasti refuză.

 Sfânta Scriptură nu dă detalii dece anume Vasti a refuzat cererea împăratului. Cercetătorii Biblie sunt împărtiti în această privintă. Pentru unii, fapta Vastei îi înlăturarea ei de la domnie a fost justificată. Şi aceasta pentru modelul rău cel avea în faţa celorlalte femei din imperiu.

În schimb, unii renumiţi comentatori ai Bibliei susţin că fapta ei a fost justifică pe baza unor concluzii „extrase” din context şi anume: Vasti nu a vrut să apară în faţa unor oameni beţi, cu minţile întunecate. Unii comentatori cred că cererea a fost ca ea să apară doar cu coroana pe cap. Unii spun ca ar fi fost gravidă cu viitorul moştenitor la tronul persan, Artaxexes I. Oricum, decizia ei de a nu se supune poruncii împăratului, a costat-o mult. Ea a fost “detronată” ca împărăteasă...

 Concluzia celei de a doua grupe de cercetători este următoarea:

Porunca aceasta a împăratului nu avea nimic de a face cu bunul mers al împărăţie, cu legile stricte de guvernare, era de fapt un moft a lui şi ca atare ea s-a opus. Era un abuz de putere şi o porunca ce venea în conflict cu bunele maniere ale vremii şi cu conştiinţa unei femei cinstite…

 Refuzul  Esterei a fost într-un fel diferit decât celelalte refuzuri prezentate până acum. Această fată de evreu cu numele ei original Hadasa ajunge împărăteasa lui Ahaşveroş (Xerxes I).

Acest renumit împărat, Ahaşveroş, cunoscut în istorie sub numele de Xerses, a domnit peste un imperiu imens de întins din India până în Etiopia, peste 127 de ţinuturi între anii, 486-465 î.Chr. Acest împărat viteaz şi destoinic militar a fost foarte uşor ademenit prin minciună de primul său ministru, Haman, să semneze un edict prin care toţi evrei din împărăţia sa să fie nimiciţi. Culpa adusă acestora, nesupunere legilor guvernamentale (era de fapt o minciună).

Şi atunci, în acele  momente tensionante de dinaintea genocidului, Dumnezeu, care este în controlul istoriei popoarelor, intervine prin Estera şi schimbă edictul, opreşte măcelul, iar Haman e spânzurat (Vezi cartea Esterei).

 După aflarea vestei că poporul său va fi ucis în masă, Estera îșiriscă viaţa ca să informeze pe împărat (soţui ei) de grava nedreptate ce era pe care să fie înfăptuită. Ca să apară în faţa împăratului cu problema ei arzătoare, Estera trebuia să încalce de două ori porunca guvernului persan care interzicea de a intra în Sala tronului nechemată de împărat (această cerinţă a fost o măsură de siguranţă de a feri suveranul de a fi asasinat), apoi trebuia să-si mărturisească poporul de origine, amănunt ţinut ascuns timp de cinci ani. De asemenea, Estera a încercat să-l convingă pe împărat să schimbe o lege ce prin definiţie nu se putea schimba, practic era o insultă la adresa  suveranului (Estera 1:19; 3:10-11;  8:8). În acelaşi timp, Estera, făcând acest gest, de fapt intra în conflict direct cu originatorul decretului morţii, şi anume cu puternicul Haman, primul şi cel mai influent dintre prinţii imperiului.

 Apoi, cererea Esterei la urma urmei atenta la mândria împăratului de a renunţa la omul pe care chiar l-a înălţat aşa de sus, I-a dat aşa mari onoruri şi avea aşa de multă încredere în el.

În urma mijlocirii sale la împărat şi descoperirea originatorului decretului morţii, Estera a salvat propriul popor de la ucidere în masă (holocaust). Ea a acţionat în felul acesta în numele dreptului inalienabil a fiecărui popor la existenţă.

Când guvernul civil, suprimă sau intenţioneze să suprime dreptul la viaţă a vreunui popor pe considerente de ură rasială, diferenţe religioase sau de cultură, Dumnezeu are căile Lui de a interveni şi a opri asemenea nelegiuiri (Pot fi amintite cazurile cu Hitler, Stalin, Amid etc).

Refuzul lui Şadrac, Meşac şi Abed Nego, de a nu se închina idolului împăratului, atunci când guvernul le-a cerut să considere idolul de aur ca divinitate în locul lui Dumnezeu. În cartea lui Daniel aflăm istoria acestor tineri iudei care nu s-au închinat chipului de aur al împăratului Nebucadneţar. Cei trei evrei au avut curajul sa spună „Nu” unei porunci împărăteşti care era în contradicţie cu cerinţele lui Dumnezeu, care sună în felul următor: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos de cât pământul.  Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exod 20:3-6).

 Dar în acelaşi timp au avut curajul să înfrunte şi consecinţele acelei „nesupuneri” ...cuptorul aprins. Au preferat focul cuptorului, decât să se supună unui ordin care venea de la autoritatea de stat, dar care nu era aprobat de Dumnezeu, autoritatea Suverană. Prezentarea completă a cazului celor trei tineri Meşac, Şadrac, şi Abed Nego, o găsim în cartea lui Daniel:

„Ai dat o poruncă, după care toţi cei ce vor auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, vor trebui să se arunce cu faţa la pământ, şi să se închine chipului de aur;  şi după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pământ, şi nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins.” (Daniel 3:11-12,15-18).

 Răspunsul celor trei tineri a rămas ca un exemplu :Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mîna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!" Daniel 3:14_18

Refuzul lui Daniel de a ridica rugăciuni către împăratul Babilonului.

Când “suveranul”, autoritatea civilă, a cerut să I se închine lui, în locul închinării “autorității divine”, Daniel a refuzat: „să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa, în timp de trei zeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei”(Daniel 6:5,7,10).

Daniel, cu toate că a fost sfetnic împărătesc, nu s-a supus cerinţei împăratului, ci a preferat pedeapsa, care putea fi fatală. Pentru Daniel, închinarea era doar faţă de Dumnezeu şi de nimeni altul. Cererea acesta venea în contradicţie directă cu cerinţa lui Dumnezeu din Exod 20:5: „numai Lui să te închini.”

Refuzul lui Ilie de a se supune ordinelor lui Ahab. Ahab a fost cel mai rău rege pe care l-a avut Israel. A fost căsătorit cu Izabela fiica regelui Tirului ce a adus idolii străini în ţară. Ilie s-a opus nelegiuirilor săvârșite de rege şi regină: „Ilie a răspuns: "Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.” ( (I Regi 18:18).Şi ca urmare, Ilie a trebuit să fugă şi să se ascundă în peştera.    

Refuzul Magilor de a se supune ordinului Împăratului Irod cel Mare de a  divulga locul unde se putea găsi „pruncul” Isus-acesta având în gând deja să-l omoare (Matei 2:12).Pentru ca ordinul lui Irod venea în contradicţie directă cu porunca lui Dumnezeu din Geneza 9: 6, magii s-au supus revelaţiei divine venită prin vis, şi nu ordinului diabolic venit de la Irod.

Refuzul ucenicilor Domnului Isus de a se supune poruncii Sanhedrinului ( forum superior civilo-religios).

Sanhedrinul nu putea contesta faptul evident al vindecării slăbănogului, fiindcă persoana vindecată era de faţă. În schimb, au contestat autoritatea lor în acest domeniu religios unde ei pretindeau că avea supremaţia. Nu au căutat sincer adevărul,  doar camuflarea lui. Constatarea sanhedrinului până la urmă a fost aceea că nu au nici o bază legală să-i închidă, doar să le interzică să mai predice în numele lui Isus. Sanhedrinul au recunoscut faptul că aceştia (apostolii) erau “oameni ne cărturari şi de rând” dar că aceştia “ ei (ucenicii).. au fost cu Isus “ ( în înţelesul că au avut de la cine învăţa) în schimb le-a cerut li s-a interzis acestora predicarea evangheliei:

Poziţia lui Petru şi Ioan (ca reprezentanţii Bisericii), faţă de hotărârea soborului a fost următoarea: „ noi suntem martori ai Lui (F.A. 3:15b)… si noi nu putem sa nu vorbim despre ce am văzut si auzit” (Faptele Ap. 4:20). (s.a)

Conform Faptelor Ap. 5:29, creştinii sunt obligaţi să  asculte în primul rând de Dumnezeu şi apoi de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu are prioritate chiar şi deasupra Soborului religios.

„..şi au zis: "Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui. Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta."  şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.” (Faptele Ap. 4:16-19; 5:27-29).

Nota:  Consider cazurile de nesupunere faţă de autorităţile civile relatate mai sus ca având atât un rol istoric cit şi unul didactic, de învăţătură, dar nicidecum ca scuze pentru orice dorinţă de neascultare şi rebeliune. Fiecare dintre ei (sau ele) şi-au riscat viaţa asumându-şi respectiva formă de neascultare sau nesupunere faţă de autorităţi. Apoi, ei (sau ele) au acţionat în general de unul singur sau în grup restrâns şi nicidecum în numele unui popor sau naţiuni.

 

 

CAZURI  DE ABUZ DE PUTERE  AL AUTORITĂŢILOR CIVILE,

                                                   prezentate în lumina Sfintelor Scripturi

( împăraţii din Biblie care au păcătuit faţă de Dumnezeu)

 Chiar dacă Dumnezeu, le-a cerut conducătorilor să aibă o copie a Legii (constituţiei) cu ei, ca să fie siguri că nu uită ceva din ea, conform Deuteronom 17:19, „Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, ",

 s-au găsit mulţi dintre ei, care nu numai că nu au citit-o, ba încă au încălcat-o.

  Abuzul şi folosirea incorectă a puterii de către conducători a fost, este şi va fi o problemă care va fi cu totul rezolvată numai sub domnia Regelui Regilor, adică a lui Hristos. Redau mai jos câteva dintre cazurile de abuz de putere prezentate de Sfânta Scriptură:

SAUL Primul abuz de putere a lui Saul a fost atunci când aduce jertfă în locul lui Samuel. Samuel întârziase la data aceea şi Saul nu a mai vrut să aştepte sosirea profetului de a oferii jertfa lui Dumnezeu, aşa cum era rânduiala (1 Samuel 13:5-14). De menţionat faptul ca funcţiunea regelui era doar laică ( administrativă) şi nicidecum eclesiastică (de preot).

Al doilea abuz a lui Saul a fost atunci când a ignorat cerinţa lui Dumnezeu spusă prin Samuel referitor la felul cum să se comporte cu Amalek în şi după război(1 Samuel 14:48; 15:1-9). El a crezu ca regele are dreptul sa facă ce doreşte. A uitat cine l-a „ridicat” pe scaunul de domnie şi ce atitudine se cere să aibă faţă de Acesta. A desconsiderat deliberat că Autoritatea Supremă în stat este Dumnezeu şi nu el însuşi.

Apoi, al treilea abuz, Saul a omorât pe Gabaoniţi, popor cu care Iosua făcuse legământ, alianţă (Iosua 9). Ca conducător de naţiune Saul trebuia să ţină cont de alianţele făcute de predecesorii săi cu alte naţiuni. Fapta lui a atras după sine o secetă de trei ani şi tot poporul a avut de suferit pentru asta. Dumnezeu l-a găsit vinovat pe Saul de încălcarea acestui legământ:

 «Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: "Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe Gabaoniţi este foametea aceasta."  Împăratul a chemat pe Gabaoniţi să le vorbească. Gabaoniţii nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămăşiţă a Amoriţilor; copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurământ, şi totuşi Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda.“(2 Samuel 21:1-2).

  În final Samuel îi spune lui Saul că va fi îndepărtată domnia din casa lui şi dată altuia :

  „dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul." (1 Samuel 13:14).

DAVID, a fost numit om după inima lui Dumnezeu. Cronicarii evrei raportau viaţa regilor descedenţi faţă de « calea tatălui său David… » totuşi acesta a abuzat de poziţia şi puterea sa cerând recesământul celor apţi de război, şi ca urmare o mare calamitate a venit peste popor (2 Samuel 11-24).

Apoi, David, abuzând de poziţia sa de rege şi comandant şef al armatei a cerut ca Urie (soţul Betşebei) să fie pus în prima linie de bătaie ca să fie sigur că “scapă” de el în vederea luării Betşebei ca nevastă pentru sine.

AHAB Ahab a fost cel mai rău rege ce l-a avut vreodată Israelul. Influenţat de nelegiuita lui nevastă, a ordonat omorârea lui Nabot ca să poată să intre în moştenirea acestuia. Şi mai exact, au omorât mişeleşte pe Nabot pentru a intra în posesia viţei acestuia: „Şi ea a scris nişte scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab, şi le-a trimes bătrânilor şi dregătorilor cari locuiau cu Nabot în cetatea lui.” (1Regi 21:7-8).

AHAZ a fost un împărat care a « intrat » în « aria » aceea ce nu i s-a delegat : Slujba de la Templu. Aşa că a făcut schimbări în cadrul aducerilor de jertfe la altarul din Templu: „Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: "Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mâncare de seară, arderea de tot a împăratului şi darul lui de mâncare, arderile de tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mâncare, să torni pe el jertfele lor de băutură, şi să stropeşti pe el tot sângele arderilor de tot şi tot sângele jertfelor; cît despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el." Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz.” (2Regi 16:15-16).

OZIA a încercat să comaseze funcţia de preot pe lângă cea de rege pe care o avusese de 52 de ani. A încercat să aducă jertfa de tămâie şi a fost umplut de lepră şi apoi îndepărtat de pe tron: „cari s-au împotrivit împăratului Ozia, şi i-au zis: "N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, cari au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din sfântul locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu."(2 Cronici 26: 18)

SOLOMON a început bine domnia apelând la ajutorul şi protecţia lui Dumnezeu, dar la urmă a sfârşit foarte rău. Pentru a înţelege mai bine unde a greşit Solomon să privim în istoria poporului Israel. Chiar înainte ca poporul să intre în Ţara Promisă, Dumnezeu le dă două porunci foarte directe cu privire la  "neamestecul” cu acele popoare:

 " Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai slujii dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine." (Exod 23:32-33) şi în

 „Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată." (Deuteronom 7:3-4).

De asemenea, Dumnezeu a cerut ca atunci când Israelul va avea rege să nu ajungă să aibe multe femei:« Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; şi să nu strângă mari grămezi de argint şi aur. " (Deuteronom 17:17).

Solomon,  nu a ţinut cont de cerinţele lui Dumnezeu, şi le-a ignorat pur şi simplu pe toate.A făcut tratat cu Faraonul Egiptului şi s-a căsătorit cu fata acestuia:  « Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, şi a adus-o în cetatea lui David, până şi-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, şi zidul dimprejurul Ierusalimului. “(1Regi 3:1).

Apoi, a făcut tratat cu Hiran: « Domnul a dat înţelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram şi Solomon a fost pace, şi au făcut legământ împreună. "(1Regi 5:12).

Dumnezeu condiţionat I-a promis lui Solomon că va stabili o domnie veşnică în ţară dacă va asculta de glasul Lui. Dar el nu a fost credincios Domnului până la capătul vieţii sale. Exemplul negativ a lui Solomon a corupt întreaga naţiune. Pedeapsa lui Dumnezeu a fost aceea că Israelul va fi împărţit după moartea lui.

ROBOAM a fost copilul ne-înţelept al celui mai înţelept împărat, a abuzat de putere şi a respins sfatul sfetnicilor guvenamentali decretând legi contrare binelui poporului peste care era conducător. El a rămas în istorie ca un împărat care şi-a început domnia promiţând poporului că va mări taxele şi ca urmare, 10 triburi din Nord s-au desprins de împărăţia lui şi au format Israelul având ca împărat pe Ieroboam.

IEROBOAM a dus poporul în idolatrei făcând viţeii de aur: „Va părăsi pe Israel, din pricina păcatelor pe cari le-a făcut Ieroboam şi în cari a târât şi pe Israel." (1Regi 14:16).

  Un detaliu semnificativ despre Ieroboam este acela că el nu era de spiţă regească. El a fost slujitor de-al lui Solomon, şi încă unul rebelios. După moartea lui Solomon, el ajunge rege peste Israel pus de Dumnezeu, ca o pedeapsă pentru păcatele lui Solomon :„Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel. Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele, şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel.  " (1Regi 11:37-38).

Iar Ieroboam îngrijorându-se de viitorul domniei lui şi a urmaşilor săi, a venit cu un plan exact contrar cu voia lui Dumnezeu. Ieroboam a dat ordin să se toarne doi viţei de aur la care poporul trebuia să se închine. Făcând pactul acesta, el a îndepărtat într-adevăr poporul de Iuda, dar în acelaşi timp l-a îndepărtat şi de Dumnezeu...

Ieroboam a zis în inima sa: "Împărăţia s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David. Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda."(1Regi 12:26-27).

Ieroboam mai apoi a schimbat atât sărbătorile cât şi timpul de sărbătorire a acestora: « A rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe cari-i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el.  Şi a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel, şi s-a suit la altar să ardă tămâie.“(1Regi 12:32-33).

Apoi, a schimbat ordinul preoţesc şi numirea acestora: „După întâmplarea aceasta, Ieroboam nu s-a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăşi preoţi pentru înălţimi, luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfinţea preot al înălţimilor.”             (1Regi 13:33).

 A impus control guvernamental strict asupra vieţii religioase a poporului evreu: “Preoţii şi Leiţii, cari se aflau în tot Israelul, şi-au părăsit locuinţele şi s-au dus la el;  căci Leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim, pentru că Ieroboam şi fiii săi i-au împiedecat să-şi împlinească slujbele ca preoţi ai Domnului. Ieroboam a pus preoţi pentru înălţimile, pentru ţapii şi pentru viţeii pe cari îi făcuse. “(2Cronici 11:13-15).

Ieroboam a combinat elemente din adevărata religie a lui Dumnezeu cu elemente păgâne din religia canaaniţiilor şi a egiptenilor.

Haman, Haman a fost primul ministru al împăratului Ahaşveroş, cunoscut ca şi Xerxe I (Estera 3:1). El a abuzat de puterea sa, ca să se răzbune pe Mardoheu şi neamul acestuia (îi era « ciudă » că acesta nu se închina în faţa lui) şi-l înduplecă pe împărat să semneze un edict de ucidere în masă a evreilor:„Dacă împăratul găseşte cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciţi, şi eu voi cântări zece mii de talanţi de argint în mâinile slujbaşilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului,”sau „Scrisorile au fost trimese prin alergători în toate ţinuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare şi să piardă pe toţi Iudeii, tineri şi bătrâni, prunci şi femei, şi anume într-o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, şi să li se prade averile.”(Estera 3:9, 13).

Irod cel Mare. A ajuns la domnie pe căi « nedrepte » şi ca urmare a avut tot timpul frică că altcineva va face cu el la fel. El a abuzat de putere nu numai prin aceea că şi-a omorât rivalii (fie şi din propria familie) ci a ordonat uciderea copiilor din Betleem de la 2 ani în jos în speranţa de al ucide pe Pruncul Isus :[15] « Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare, şi a trimes să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, cari erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai de la magi. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice:  "Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere, şi bocet mult: Rahela îşi jălea copiii, şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau. » (Matei 2:16-18)

Pilat. Pilat este un al demnitar pus să apere dreptatea dar a abuzat de poziţia ce o avea şi a ordonat moartea prin răstignire a unui Om nevinovat: a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului Isus Hristos : “Pilat I-a zis: "Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-ţi dau drumul!" "N-ai avea nici o putere asupra Mea", i-a răspuns Isus, "dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat." (Ioan 19:10-11).

 

 

CONTESTARE AUTORITATII

ÎN CAZUL ÎN CARE CEZARUL AJUNGE ÎN CONTRADICŢIE CU DUMNEZEU:

 

     Când slujbaşii aceştia ajung intoxicaţi de putere; cred cu mare convingere că la un moment dat ei sunt alfa şi omega, ei sunt indispensabili,  fără ei naţiunea respectiva s-ar „prăpădi”. Un exemplu concludent este redat mai jos:

„Dar, după ce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi – zice Domnul – pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate, şi pentru trufia privirilor lui semeţe, căci el a zis: ‘Prin puterea mâinii mele am făcut aceste lucruri, şi prin înţelepciunea mea – căci sunt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, şi le-am jefuit visteriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie.” (Isaia 10:12-13)

      Acesta este cazul celor investiţi cu autoritate pentru binele acelora peste care trebuiau să şi-o exercite, dar ei au corupt-o şi a convertit-o în autoritarism. Autoritarismul nu poate fi justificat nici pe bază umană şi nici pe baza Scripturii. Autoritarismul este rău, antisocial, antiuman, şi în cele din urmă, anti-dumnezeiesc.

 

Când conducătorii ajung să se auto-zeifice.

 Atât Isaia (14:10-17), cât şi Ezechiel (28:2-5) surprind cu măiestria unui artist această manifestare a mândriei împinsă până la limitele demenţei:  „Fiul omului, spune voievodului Tirului: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: Eu sunt Dumnezeu şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor, măcar că nu eşti decât om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu. Iată că eşti mai înţelept decât Daniel, nici o taină nu este ascunsă de tine; prin înţelepciunea şi priceperea ta ţi-ai făcut avere, şi ţi-ai grămădit aur şi argint în visteriile tale; prin marea ta înţelepciune şi prin negoţul tău ţi-ai mărit bogăţiile, şi prin bogăţiile tale inima şi s-a îngâmfat foarte mult.”

„Când inima i s-a “umflat” şi a uitat cine l-a pus în “funcţie”, Dumnezeu, îl înlătura pe Nebucadnenţar pentru o vreme de la cârma împărăţiei:„Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului, şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.”(Daniel 4:24-25).

Nu pot să nu amintesc  pe Împăratul Irod care la un moment dat se credea şi el zeu:

„ Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea. Norodul a strigat: "Glas de Dumnezeu, nu de om!"  Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. şi a murit mâncat de viermi.”( Faptele Ap. 12: 21-23).

Aceste acte de mândrie a muritorilor vin în contradicţie directă cu statutul şi suveranitatea lui Dumnezeu concretizată în expresia: „Slava mea nu o dau altuia” (Vezi Isaia 42:8.) şi cu prima poruncă a Decalogului: „să nu ai alţi dumnezei afară de mine” (Exod 20:3)

Dumnezeu nu a intenţionat nici odată ca guvernul civil delegat de El să Ii ia locul şi să conducă de unul singur vreun popor, ignorându-L pe El. (Vezi subcapitolul „Cultul Cezarului. Cultul Personalităţii).

Când aceştia se ridică împotriva lui Dumnezeu şi-L insultă:

Dumnezeu îi descoperă lui Daniel ce se va întâmpla cu unii conducători: „Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemaipomenite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât, se va împlini. (Daniel 11:36).

Prin subjugarea şi exploatarea poporului,

„Ca un leu care răcneşte şi ca un urs flămând, aşa este cel rău care stăpâneşte peste un popor sărac.”(Proverbe 28:15).(s.a)

Tirania rezultă din acumularea ilegală a puterii, subjugarea şi exploatarea poporului peste care a fost iniţial admis să conducă. Tirania este definită de dicţionar în felul următor: „conducere politică, guvernare despotică sau obţinută prin uzurpare”[16]

Lordul Acton spunea în una din lucrările sale: „puterea despotică este întotdeauna acompaniată de corupţia moralităţii”

Prin sprijinirea unei singure religii de stat, pe care o favorizează (religia majoritară), ignorând, persecutând sau  limitând pe celelalte. Avem exemple nu numai în zilele noastre, dar chiar din timpul Mântuitorului:

„Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, şi înaintea stăpânitorilor, să nu vă îngrijoraţi, cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi” (Luca 12:11).

„Şi după ce i-a chemat, le-a poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.”  (Faptle Ap.  4:18).

Concluzia? Dumnezeu a dat autoritate şi putere organelor de stat. Pavel spune lucrul acesta printr-o metaforă :nu degeaba poartă sabia”, purtarea săbiei nu trebuie să fie un pretext şi un mijloc de a persecuta pe credincioşi. În caz de abuz, creştinii trebuie să amintească autorităţilor că Dumnezeu este originatorul autorităţii civile, şi faptul că El are un plan cu cei ce conduc poporul (spre prosperitate, spre bună conveţuire), şi  nicidecum să-l tiranizeze.

   Găsesc de o deosebită semnificaţie, cele spuse de Charles Colson în acest sens:

„De fiecare dată când guvernul a păşit în afara limitelor puse de Dumnezeu, încercând să joace rolul de “lider” spiritual în societate, rezultatul a fost o religie civică banală, goală de putere de a schimba sau a transforma cu adevărat, sau un regim care manipulează pentru propriile interese[17] (s.a)

  Dumnezeu a instituit aceste autorităţi cu scopul de a proteja pe cetăţeni, de a apăra ordinea, şi nicidecum ca motiv de a persecuta pe credincioşii Lui, în numele acelei autorităţi. De-a lungul secolelor, milioane de creştini au refuzat să se închine cezarilor demonici, acei care au ignorat faptul că aveau primită acea autoritate prin Voia lui Dumnezeu.

 Noi datorăm respect autorităţii de stat, dar niciodată închinare; închinarea o datorăm în exclusivitate lui Dumnezeu. Când cezarii devin tirani, noi trebuie să ne opunem lor cu toată puterea şi înţelepciunea primită de la Dumnezeu.  În contextul acesta trebuie să ne amintim de vorbele Mântuitorului: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul. "(Matei 10:28).

 Ca şi creştinii noi trebuie să respectăm şi să onorăm conducătorii politici; să manifestăm supunere faţă de autorităţile civile, atâta timp cât acestea permit să dăm lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine.

Când conducătorii guvernamentali ajung în una din situaţiile de mai sus cu siguranţă că Dumnezeu va acţiona imediat,

„El are puterea şi înţelepciunea; El stăpâneşte pe cel ce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii. El ia robi pe sfetnici, şi tulbură mintea judecătorilor. El dezleagă legătura împăraţilor, şi le pune o frânghie în jurul coapselor. El ia robi pe preoţi; El răstoarnă pe cei puternici. " (Iov 12:16-19).

IOAN SINITEAN

 

Extras din lucrarea în manuscris:

Birul Cezarului și Dreptul lui Dumnezeu

 

[1]  Partnership for Trust in Govermnent, November, 1997 by Patricia McGinnis

[2] Aleksandr Soljeniţîn, spunea prin 1978, în faimoasa sa cuvântare,  "A World Split Apart." (O lumea împãrţitã)

[3] DEX 1998, pagina 690

[4] Christian Manifesto, Francis A Schaeffer, pagina 93

[5] Înţelegerea Vremurilor, David A. Noebel, (Grand Rapids, MI: Baker Books House, 1975), 273.

[6] DEX 1998, pagina 75   

[7] Manual Biblic , Henrry Halley  , Editura „Door of Hope”, 1983, pagina 590

[8] Latimer a fost capelanul regelui Henry VIII, iar în anul 1535, a fost numit Episcopul  Worcesterului. Mai târziu, sub domnia reginei Maria, a fost persecutat, închis, iar la urmă ars pe rug în Oxford, pe data de 16 Octombrie, 1555.

[9]  Latimer Hugh în  „God &Cesar”  pagina 71

[10] R. C. Sproul este preşedintele Misiunii „Ligonier” şi profesor de teologie sistematică la Seminarul  Teologic  Reformat din Orlando, Florida.

[11] ( Quatation #715 din Suzy Platt, Respecfully Quated A Dictionary of Quatations, Barnes& Noble Books, New York 1993, pagina 140, citat din Thomas Carlyle, Past and Present, ed. Richard D. Altick, book 4, Chapter 4, pagina 267, 1965)

[12] ( Quatation # 707, din Suzy Platt, Respecfully Quated A Dictionary of Quatations, Barnes& Noble Books, New York 1993 pagina 139, citat din Justice Louis D. Brandies, dissenting, Olmstead et al.v. United States, 277 US 485, 1928)

[13] Ray C. Stedman, Series: From Guilt to Glory – Experienced; God's Strange Servants ; Message No: 4 ; Catalog No: 3532; Date: April 3, 1977

[14] ( Quatation #740 din Suzy Platt, Respecfully Quated A Dictionary of Quatations, Barnes& Noble Books, New York 1993, pagina 144, citat din Lettres et Opuscules Inedits du ComteJ. De Maistre, 5 th ed., book 1, pagina 264, 1869)

 

 

[15]  The Works of Josephus Flavius, A.I. ,   Cartea 14-capitolul 14, pagina 389

 

[16] DEX 1998, Pagina 1094

[17] Citat din cartea Kingdoms in Conflict by Charles Colson, a fost consilierul preñedintelui Richard Nixon.)       

Cultura

Sărbători Pascale 2020

on 12 Aprilie 2020

Anul 2020 ne pune la grea încercare, care este deopotrivă a trupului, a spiritu...

Bucovina - drumul de la Paradis la Infern

on 12 Aprilie 2020

Până recent, Bucovina și Suceava beneficiau de o reputație mediatică ireală, apr...

Un virus ce ne provoaca sa ne gandim altfel

on 11 Aprilie 2020

Multi dinte noi am dorit a fi agenti de schimbare si influenta dar nu am reusit...

Despre umanitatea amenințată

on 18 Martie 2020

Scenariul sumbru al pandemiei, avansând ca o veritabilă religie omniprezentă a m...

Ce să fac când mi-e frică

on 18 Martie 2020

In ultima vreme, informatiile ce abunda in jurnul nostru nu sunt din cele mai bu...

Fara panica despre schimbari climaterice

on 16 Februarie 2020

Subiect prezent zilnic sau cel putin saptamanal in media – schimbarea climateric...

Politica

Socialismul democratic

on 16 Februarie 2020

Anul trecut pe vremea asta scriam despre socialismul inventat de Marx și Engels...

Hărțuit dar nu învins

on 16 Februarie 2020

Războiul continuă. Nu, nu este vorba despre războiul cu care suntem obișnuiți de...

Ura! Ura! Ura!

on 23 Ianuarie 2020

Sunt sigur că prima dată când ați citit titlul, v-ați dus cu gândul la mitinguri...

Filozofia, religia, stiinta si politica (11) – Nic...

on 23 Ianuarie 2020

Am afirmat în eseul anterior, în care am vorbit despre Renaștere, că Triada Nico...

Evreizarea Canaanului

on 25 Noiembrie 2019

Scriu acest articol, cu ceva emoții, la evenimentele petrecute săptămâna aceasta...

Interviu cu avocatul Obie Moore

on 05 Octombrie 2019

Construirea unui sector privat şi crearea de bunăstare socială în acelaşi timp O...

Orașe SUA

Lumină și culoare - interviu cu pictorul Mihai Olt...

on 15 Mai 2020

“Artistul aparține operei sale, și nu opera artistului.” ~ Novalis 

Un nou normal

on 15 Mai 2020

Pentru început doar un “mic detaliu”: rata supraviețuirii COVID19 este de 98.54....

De ce refuz convenția penibilului

on 15 Mai 2020

M-am întrebat de foarte multe ori ce îi diferenţiază pe unii oameni de ceilalţi,...

Coronavirus, între mit și realitate

on 18 Martie 2020

Pe măsură ce panica asupra celui mai controversat și recent virus, COVID-19 sau...

Eveniment la Biserica Agape

on 18 Martie 2020

Pe data de 7 martie 2020, la biserica Agape a avut loc un eveniment de strângere...

Eveniment la Biserica Betezda

on 18 Martie 2020

Luna Martie - membrii Biserici Betezda din Portland Oregon au sărbătorit 30 de a...

Meditatii crestine

Identitatea (30)

on 15 Mai 2020

Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de judecată - (V) La timpul de r...

Ce se ascunde în spatele molimei COVID-19?

on 17 Aprilie 2020

Mai întâi o clarificare: Care este diferența între SARS-CoV-2 și COVID-19? Sever...

Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de...

on 14 Aprilie 2020

Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de judecată - IV Vom mai fi la f...

PAȘTILE NOSTRU HRISTOS

on 13 Aprilie 2020

ȘI TRAGEDIA ÎNCEPUTULUI DE SECOL XXI, ÎN PANDEMIA ADUSĂ DE OM! „Curăţiţi aluatul...

O PRIMIRE REGALĂ

on 12 Aprilie 2020

Spuneţi fiicei Sionului: "Iată, Împăratul tău vine la tine, blînd şi călare pe u...

Ce spune Scriptura despre Coronavirus?

on 18 Martie 2020

În perioada Noiembrie 1990 – Martie 2002 am lucrat ca și Tehnician de Utilaje de...

Diverse

Mesajul de Paști al Președintelui TRUMP

on 16 Aprilie 2020

10 aprilie 2020 ora 12:09 PM (ora locală)PREȘEDINTELE:„Vă mulțumesc foarte mult...

Alegeri pentru Parlamentul României - 2020

on 02 Aprilie 2020

Cetățenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, ca...

CRIZA COVID-19 - Prelungirea VIZEI DE ȘEDERE ÎN SU...

on 19 Martie 2020

Toți cei interesați puteți accesa acest site unde veți găsi formularul și instru...

Permisul de conducere international

on 19 Martie 2020

Tipul de permis de conducere care se poate folosi în România dacă conducătorul a...

Pensionari români scutiți de impozit

on 18 Martie 2020

La primul forum media organizat de publicația RomanianTimes, sâmbătă 8 februarie...

O transformare tăcută dar puternică a SUA cu efect...

on 18 Martie 2020

Când președintele Statelor Unite Donald J. Trump amintește realizările de la pre...