"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Angela Furtuna

Categorie: Angela Furtuna
Numai falsele elite sunt stimate de români

Ştefan Iordache a plecat dintre noi după o suferinţă grea, iar astăzi va fi înmormântat lângă ferma sa din Gruiu. O parte însemnată din tinereţea noastră se duce o dată cu el, după ce o alta s-a stins o dată cu Leopoldina Bălănuţă sau Iosif Sava. Teatrul românesc modern nu mai poate fi conceput fără Ştefan Iordache.

Mă întreb dacă mai este posibil în România ca un artist genial să moară şi de moarte bună, la adânci bătrâneţi, respectat, înţeles şi preţuit. Artiştii noştri, scriitorii şi gânditorii adevăraţi, atunci când sunt reprezentanţi autentici ai unei formaţii cărturăreşti, ca şi ai unui spirit est-etic de calitate, o sfârşesc în general prematur şi nu tocmai bine. Ei sunt primii care cad victime ale spiritului dominant de angajament politicianist prost înţeles, tipic ţărilor mici, care sunt măcinate de obicei de culturi publice de curte, ultra-naţionaliste, şi de complexe de marginalitate.

Categorie: Angela Furtuna
Fiecare român care „a intrat în Europa” are animalul lui de casă sau de suflet, partidul preferat (chiar şi numai pentru o aventură de o noapte), politicianul preferat (şi fals), jurnalistul preferat, dar şi cel puţin un duşman de moarte preferat; însă fiecare român care a intrat cu adevărat în Europa şi-a format convingerea clară că trebuie să se ferească de Justiţie ca de dracul, căci Justiţia Română a devenit adevăratul duşman al tuturor cetăţenilor români, şi mai ales al celora care se raportează cu onestitate la sistem. De ce sunt posibile aceste lucruri? Pentru că Parlamentul României şi Justiţia Română au reuşit performanţa să învingă orice idee democrată de Justiţie, Adevăr şi Dreptate, prin crearea unui sistem halucinant şi incoerent de legi şi de comportamente discreţionare ce fac posibilă dictatura procedurală, a magistraţilor în cârdăşie cu criminalii, asupra victimelor.

Categorie: Angela Furtuna

„The noise doesn’t matter. Truth was said. We won!” (Monica Lovinescu, December 18, 2006)

Porţile Adevărului. Damnatio memoriae. Ideologie şi literatură. Originile Răului. Trădarea intelectualilor. Disoluţia instituţiei disidentului. Saudosism autoimpus. România Liberă de hârtie.


Seara de Florii a acestui an 2008 ne-a lăsat mai săraci cu un simbol al conştiinţei româneşti nearestate: a murit, la aproape 85 de ani, departe de ţară, într-un spital din Paris, Doamna Monica Lovinescu. Dincolo de toate vorbele mari care s-au spus în ultimele săptămâni (dar numai cu această ocazie a decesului şi mai ales de către cei care în timpul vieţii sale au nesocotit cu vocaţie semnele valorii profesionale şi morale ale scriitoarei şi jurnalistei dispărute), prefer să îi dau dreptate îndeobşte lui Nicolae Manolescu, ce spunea încă de acum 13 ani: „m-au legat de Monica Lovinescu şi de Virgil Ierunca un mare respect şi o mare iubire. Le voi rămâne îndatorat toată viaţa pentru exemplul de curaj şi onestitate pe care mi l-au oferit. Si îi voi iubi toată viaţa.” Îi voi iubi, la rândul meu, şi voi avea grijă ca această dragoste să rămână o profesiune de credinţă pe care o vom transmite şi tinerilor ce vin. În vremuri de gravă dezaxare a umanităţii, mentorul spiritual cel mai bun rămâne Dumnezeu, deasupra oamenilor, dar Maestrul de morală şi gândire literară nu poate fi altul decât un mare iubitor de adevăr şi de onestitate. Monica Lovinescu a fost un astfel de om rar, pentru că niciodată nu a obosit să ofere şi să pretindă şi de la contemporanii săi curaj şi demnitate: „pentru adevăr nu e niciodată prea târziu…” pentru că nu trebuie să obosim a fi „ucenici la porţile Adevărului”.