"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Moto: Cam aşa mi se întâmplă de fiecare dată când ajung într-un post nou – o hartă goală sau lipsită de sens, pe care o umplu treptat cu propria mea istorie (Kiki Skagen Munshi)

Acţiunea romanului, complexă şi strati-ficată, se desfăşoară pe două coordonate temporale. Una este cea trecută, dedicată istoriei personajelor, plecând de la copilăria lor bucovineană împletită cu aluzii şi referiri la istoria României ante-comuniste şi până la starea de adulţi ce aşteaptă Revoluţia de la 1989. Altă coordonată este cea în desfăşurare, destul de imprecisă ca rezonanţă, dar asimilând într-o textură semantică originală elemente de trecut recent şi de ceea ce înseamnă perfectul simplu, cel mai românesc timp al relatării.

Firul vieţii, brodând pânza istoriei. Şi reciproc. - Destinul a trei copii, doi români şi un evreu, precum şi al familiilor şi prietenilor conjuncturali ai acestora - originari din Bilca, Bucovina, şi plecaţi în “lume” către Capitala Bucureşti, iar mai apoi evoluând şi călătorind în cele patru vânturi, fiecare cu misiunile şi cu aventurile sale de supravieţuire -, urmează sinuos o naraţiune fluentă, alertă şi minuţios centrată pe broderia unui fir istoric complicat: referiri la evenimente din evul mediu românesc şi până la epocile recente, la interbelic sau la al doilea război mondial sau în comunism, reprezintă accente ce pun lumini şi umbre pe personajele ce traversează aproape un secol de războaie şi de păci nesigure.

Cartea. - M-a uluit şi emoţionat lectura volumului Şoapte la Bucureşti - apărut în 2014 la Editua Compania şi semnat de Kiki Skagen Munshi, fost oficial American în România.[1]

E romanul unei drame româneşti care începe în 1939, la mine acasă, în Bucovina, şi se încheie în 1985 la Bucureşti, fiind semnat de o americancă pentru care reconstituirea bucovinenilor, a românilor în general, precum şi a nenumăratelor lor probleme şi conflicte, a reprezentat o muncă de prelucrare a informaţiilor şi a emoţiilor altora. A trebuit să călătoresc, cu sufletul la gură, de la Bilca la Brodina, la Calafindeşti ori Ilva, prin Munţii Bucovinei, înspre Transilvania sau Ucraina ori Rusia, alături de eroii de diverse culturi ce animă cartea doamnei Munshi (sunt personaje “furate” din amintirile unor prieteni români), a trebuit să refac traseul recent al României Mici şi al României Mari din secolul trecut, ori traseul jocurilor austriece, ruseşti sau germane faţă de Bucovina, a trebuit să reciclez în mod neaşteptat unele amintiri personale extrase din arhiva emoţională a propriei mele familii bucovinene, ca să înţeleg că autoarea operează, de la distanţă, cu o logică şi o minte de fin analist, care nu face literatură sub presiunea emoţiilor localiste, cât mai ales sub pasiunea integrării multiplelor teme româneşti într-un câmp mai larg.

Cele mai importante evenimente din 2014 privind moştenirea Monica Lovinescu sunt apariţiile de la Editura Humanitas – Bucureşti ale celor mai recente două cărţi semnate de ilustra scriitoare[1] precum şi organizarea ediţiei a VIII-a a manifestărilor de la Suceava, Iaşi şi Fălticeni, sub genericul ZILELE MONICA LOVINESCU.

I. ZILELE MONICA LOVINESCU, EDIŢIA A VIII-A, 19-20 NOIEMBRIE, 2014

Moto:
“…În România postdecembristă, s-ar părea că uităm înainte de a ne fi adus aminte.”(Monica Lovinescu)

Ediția a VIII-a din acest an a evenimentelor reunite sub genericul Zilele Monica Lovinescu are loc la Iași, Suceava și Fălticeni, în intervalul 19-20 noiembrie, adăugând tradiție și valoare proiectului, precum și susținerea nedezmințită în timp a Consiliului Județean Suceava, a Bibliotecii Bucovinei, a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași și a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, alături de Radio Europa Liberă, Primăria Fălticeni, Alexandria Librării, Colegiul Național Nicu Gane din Fălticeni, Colegiul Tehnic Mihai Băcescu din Fălticeni, Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava, Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, Biblioteca Municipală E. Lovinescu din Fălticeni, Parohia Grădini, Sfinții Voievozi din Fălticeni.

Ziua victimelor Holocaustului transnistrean a fost comemorată în Bucovina, ca în fiecare an, la 9 octombrie, prin expoziţii de carte şi de artă, sub genericul Etica supravieţuirii. Acestea fac parte din programul iniţiat de mine la Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei începând cu anul 2006, proiectul fiind unul de durată şi având ca scop cultul eroilor, omagiul adus victimelor Holocaustului şi ale Gulagului bolşevic anticomunist, pedagogia memoriei antitotalitare şi consolidarea societăţii civile şi a discursului public democrat în România şi în Europa post-criminală. Proiectul urmează o abordare sistematică a istoriei de nenorociri aduse planetei de nazism şi de comunism, adică de cei doi gemeni heterozigoţi totalitari ai secolului XX (cf. Alain Besançon, care a subliniat şi unicitatea «şoah-ului »).

Relaţia dintre politică şi oameni – făuritorii de iluzii personale şi colective – nu mai poate fi justificată, în plină epocă a globalizării, decât de specia fantasticului. Aşadar, pentru a înţelege astăzi realitatea politicului şi a puterii prin intermediul toboganului diacronic şi al şocurilor viitorului, administrarea în doze terapeutice de S.F. şi de fantastic poate fi un catalizator şi poate reprezenta opţiunea ideală. Puterile politice se definesc şi se nutresc la ora actuală mai mult prin virtualitate, prin arma media şi hipnoza de grup, precum şi prin accelerări - la care concură şi intensificarea unor iluzii colective - către un accident originar, în maniera teoriilor lui Paul Virilio. Vorbim azi cu mai multă nonşalanţă de puteri, ca viziuni holistice. Care e locul nostru pe această scenă?

Toate-s vechi şi nouă toate, în politica românească, unde numai generaţiile s-au schimbat, nu şi moravurile, cum nici armătura psihologică. Omul politic român e definit, de veacuri, de valori omeneşti constante, dar uimitoare sunt aceste trăsături de caracter, aceleaşi fiind ele şi pe vremea lui Caragiale, şi în interbelic, şi în regimurile totalitare…ca şi azi. Totul pare fixat deja în codul genetic românesc. Oamenii de caracter nu pot rămâne în politică. Pentru a demonstra acest lucru, să luăm una din zecile de mărturii publicate în presa anilor ’30: emblematic rămâne articolul scris de avocatul-poet Demostene Botez în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi, în iarna lui 1928.

O SPERANȚĂ PENTRU O NOUĂ CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ

O foarte originală premieră mondială pentru lumea teatrului s-a consumat recent în Bucovina, Suceava, România: Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru a reunit, la Suceava, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, între 5 și 12 iulie, trupe aparținând celor mai diverse școli de interpretare, începând cu cele naționale (București, Iași, Tirgu Mureș, Sibiu, Cluj), și până la cele din Londra, Budapesta, Chișinău sau Lodz. Această primă ediție a avut ca organizatori Consiliul Județean Suceava prin Muzeul Bucovinei, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematgrafică "I.L.Caragiale" din București, Institutul Cultural Român, iar ca parteneri Ministerul Afacerilor Externe - Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, Iulius Mall și Teatrul "George Ciprian" din Buzău. Lor li s-au adăugat alte importante forțe de parteneriat media locale și regionale. S-au implicat direct Ministrul pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, domnul, cunoscut actor și el, Bogdan Stanoevici, Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor și Prefectul de Suceava, Florin Sinescu.

POST-HIPNOTISMUL (I)

Fiinţa post-hipnotică. Stările de conştiinţă ale noii poezii

"L'homme, c'est la joie du "oui" dans la tristesse du fini" (Paul Ricoeur)

Lansarea cărţii mele de poezie Post-hipnotice, Ed. Timpul, 2013, care a avut loc la Rotonda de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti în data de 6 mai ora 16, a reunit, alături de un public ce nu părea iniţial prea stimulat de discuţia teoretică, pe criticii şi artiştii Pavel Şuşară, Tudorel Urian, Felix Nicolau şi Devis Grebu, care au comutat abil accentul întâlnirii pe analiză, reflecţie şi jocul de idei. Unul dintre diagnosticele puse cărţii aparţine lui Felix Nicolau: “cu Post-hipnoticele Angelei Furtună, probabil că se lansează o nouă direcţie în literatura română: post-hipnotismul, care vine după alte experimente, precum himerismul sau delirionismul, şi e grefat pe un manifest ce incită la o lectură foarte complexă, făcută pe o interioritate profundă, în cadrul unui discurs poetic absolut diferit de tot ceea ce se scrie la noi la ora actuală, de ani buni”.

Pe 6 mai, la Muzeul Naţional al Literaturii Române de la Bucureşti, s-a lansat nu numai cartea Angelei Furtună, Post-hipnotice, cât şi o nouă direcţie în literatura actuală: post-hipnotismul


Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române a găzduit pe 6 mai lansarea unei “cărţi excepţionale” (cf. Pavel Şuşară) semnată de Angela Furtună (Post-hipnotice, Editura Timpul, Iaşi , 2013, grafică de Devis Grebu), carte care e deja cotată unanim de critica reunită la eveniment drept piatra de temelie a unui nou curent în literatura română: post-hipnotismul. Evenimentul a prilejuit o dezbatere interesantă şi incitantă.

 

Pavel Şuşară, profesor universitar la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, critic de artă la România literară :“este una dintre cele mai spectaculoase şi profunde carţi apărute în ultima vreme la noi, o carte unică, un discurs poetic pe care eu îl visez de multă vreme”…