"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Norman Manea relatează, în volumul Despre clovni: dictatorul şi artistul (Biblioteca Apostrof, Cluj, 1997, p. 34), dialogul avut cu un intelectual american ce cunoştea bine România şi care mărturisea că ceea ce l-a surprins la ţara noastră este Relaţia dintre oamenii buni şi oamenii răi (definiţi astfel din punctul de vedere al raportării la totalitarism): „nicăieri, parcă, prăpastia dintre oamenii buni şi cei răi, mai mult decât atât, dintre oamenii dedicaţi Binelui şi cei slujind Răul, nu pare mai mare. Dar…cooperează. Nicăieri conlucrarea nu este mai ciudată, mai de neînţeles”.

Les livres d'aujourd'hui sont les actes de demain…”(Thomas Mann)       

Valéry intuise exact pericolul uitării, pe care, tocmai de aceea, a definit-o ca fiind „binefacerea ce vrea să corupă istoria. Dacă, însă,  istoria suprapune peste uitare falsificarea, la care adaugă în cantităţi mici şi o manipulare continuă efectuată prin conceptualizări halucinante, este evident că distanţa dintre adevăr şi minciună devine uriaşă, iar produsul final va aparţine unei demenţe istorice. În acest sens, mesajul cărţii Iluzia anticomunismului se înrudeşte izbitor de mult cu cel al Raportului de analiză intitulat “Victoria neo-cezarismului.Patria în pericol!”, realizat recent de Institutul de Studii Social-Democrate “Ovidiu Şincai” şi prezentat de directorul coordonator Adrian Severin. Logica unor astfel de opuri - ce se vor ştiinţifice - e una strict de propagandă de partid şi de dinamică de discurs electoral, miza fiind nu adevărul istoric, cât câştigarea unor noi  adepţi.

„Les livres d'aujourd'hui sont les actes de demain…”(Thomas Mann)    

Polemica lansată în societatea românească după apariţia broşurii editate la Chişinău şi dedicate analizei unei aşa-zise iluzii anticomuniste relansează public, chiar dacă la un nivel precar, dezbaterea pe care Institutul de Studii Populare a promovat-o recent sub genericul Intelectualii şi politica, politicienii şi intelectualii.

Ediţia a II-a, 20-21 aprilie 2009, Suceava şi Fălticeni – Un succes ! 

Pe 20 aprilie s-a împlinit un an de când Monica Lovinescu ne-a părăsit. Nimic nu poate împiedica zborul clipelor, însă gesturile noastre omeneşti se pot aşeza în calea uitării. Căci a o uita pe Monica Lovinescu sau a-l uita pe Virgil Ierunca nu ar fi neglijenţe majore condamnabile ca atâtea altele în societatea românească actuală, cât irosiri ale unui tezaur uman şi cultural imposibil de înlocuit în vremuri atât de aride din punct de vedere intelectual, moral şi spiritual.

Moto: Patria este ca un copil. Dacă nu ai grijă de ea, poate să plece de acasă. (Grigore Vieru)

La ora la care scriu acest articol, în ziua de marţi, 7 aprilie, populaţia Chişinăului e în stradă, tinerii pun presiune pe autorităţile comuniste, protestele de stradă sunt în toi, după o desfăşurare continuă de 20 de ore. Tinerii aceştia nu se tem să lupte pentru libertate, precum se tem părinţii lor deja reduşi la stadiul de legume ideologice de către bolşevizarea din ultimii cincizeci de ani. La graniţa dintre România şi Moldova se menţin restricţiile pentru cetăţenii români. Informaţiile sunt blocate, televiziunea oficială de stat difuzează programe cu elevi care prezintă varietăţi pentru copii şi dansează în cinstea conducătorului Voronin iubit şi reales la al nşpelea congres. Forţe necunoscute strecurate printre manifestanţi distrug clădiri importante. Flăcări şi vandalism etalate cu ostentaţie în faţa camerelor. Se repetă scenariul de acum douăzeci de ani de la Bucureşti.

…Cu această sintagmă definea Monica Lovinescu (în articolul „Până şi Orwell…” publicat în cartea „Diagonale”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002) schimbarea axei polilor în lumea de mutaţii morale pe care autoarea doar o intuia în anii 80, în timp ce noi o străbatem buimăciţi şi în mare viteză. Schimbarea de paradigmă globală a produs multe surprize de-a lungul anilor. Unele, năucitoare.

Premieră românească:
CUTREMURUL  DIN  4  MARTIE  2009 -  CU  OUĂLE   LA  VEDERE, VOTUL  DEPUTA
ȚILOR   APROBĂ  ÎNCEPEREA  URMĂRIRII PENALE  A  LUI   ADRIAN   NĂSTASE  
  

De câteva săptămâni, Ilici Iliescu şi Adrian Năstase se marchetează puternic, la ore de vârf, pe la toate televiziunile româneşti. Faţă de toate necazurile actuale prin care trece România, ei au o singură strategie şi un singur discurs, prin care nu îşi exprimă nicio clipă regretul faţă de propriile greşeli şi faţă de înşelarea aşteptărilor electoratului, ci repetă papagaliceşte numai lozinca: Jos Băsescu! Arătarea lor obsesivă la faţă pe micile ecrane este, de fapt, un mecanism de lavaj al creierului românilor, căci în realitate aceşti doi lideri au cam început să fie, de ani buni, clienţii obişnuiţi ai comisiilor de audiere, ai instituţiilor de cercetare penală şi ai presei de scandal politic, iar în acest început de an electoral 2009, ei aleargă bezmetici după rating şi imagine bunăde campanie.

(3 februarie, 1909, Paris, Franţa – 24 august, 1943, Ashford, Marea Britanie)  

La 3 februarie 2009 s-au  împlinit 100 de ani de la naşterea, la Paris, a scriitoarei franceze  Simone Weil, care a fost o conştiinţă intensă a interbelicului european, o apreciată şi controversată gânditoare franceză din zona existenţialismului creştin, pasionată de filozofie şi de mistica creştină, animată de un activism pasional şi de un mit personal egofob. "Ori de câte ori mă gândesc la crucificarea lui Hristos, săvârşesc păcatul invidiei", scria în caietele sale de mai târziu autoarea, dar tot ea afirmă (în eseul Iubirea lui Dumnezeu şi nenorocirea) că „această distanţă infinită între Dumnezeu şi Dumnezeu, sfâşiere supremă, durere de care nimeni altul nu s-a apropiat, minune a iubirii, este răstignirea. Nimic nu poate fi mai departe de Dumnezeu decât ceea ce s-a făcut blestem".

Anul 2008, sau despre cum a pierdut poporul român şansa de a se apropia de un martir – Pagini din presa românească despre distanţa critică dintre curaj şi laşitate – Despre lipsa de recunştinţă a poporului român şi a statului român faţă de un mare patriot şi reprezentant de seamă al intereselor româneşti - Repere jurnalistice dintr-o călătorie către adevăr şi luciditate – Zilele Monica Lovinescu, un început de speranţă, la aniversarea a 85 de ani de la naşterea marii scriitoare – Etica neuitării, est-eticul şi luciditatea de care avem nevoie în noul mileniu.

Războiul civilizaţiilor şi copiii democraţiilor liberale

 
Se vorbeşte astăzi, din nou, agresiv,  şi cu argumente din ce în ce mai sofisticate, despre războiul civilizaţiilor, prelungindu-se astfel şi în acest deceniu polemica dintre Samuel Huntington şi Francis Fukuyama. Aşadar, democraţiile liberale au probleme, şi încă din cele mai spectaculoase, spun partizanii totalitarismelor de tot felul.