"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

O carte și un Maestru: Dan GRIGORE: "Cred în orgoliul artistic, nu în vanități"

Uluitoare apariția de la Polirom, în 2016 : Lumea în Si bemol, Dia RADU în dialog cu Dan GRIGORE ! Într-o lume în care toată lumea vorbește de « succesul » cu orice preț, autorul povestește numai despre succesul creat de valoarea reală, adică acel succes adevărat, îndelung așteptat și migălos construit de un copil-minune în ciuda destinului său potrivnic prin veac, navigând existențial printre torentele de ostilitate și de neșansă ale unei lumi lovite de cecitate morală și deontologică. Pentru iubitorii de muzică și de literatură, volumul de față este o bijuterie discretă de colecție. Pe Dan Grigore nu îl admirăm numai pe scenă, interpretând cu virtuozitate o partitură la pian, ci și în arta conversației și a dialogului.

"Cred în orgoliul artistic, nu în vanități. Cred în dorința de a te depăși și de a fi demn de altitudinea muzicii.
Nu există limite în artă. Un artist poate să încerce să urce la orice înălțime, dar trebuie să accepte consecințele. Totul se plătește, în artă
."

Am citit cu mare plăcere această carte. O recomand tuturor celor care au acces la bunul gust și la mecanismele perfecțiunii. Un adevărat codice de modestie, tenacitate, de simț al valorii și al măsurii, re-descoperite cu bucurie la un Mare Artist și un Adevărat Maestru. A înfruntat o lume potrivnică și lipsa șanselor, trăind mereu în acord cu propria conștiință, de partea eticului și a axiologiei, dar în dezacord cu amânarea voluptății de a fi ceea ce merita. La final, deloc epuizat, Dan GRIGORE ne lasă invitația să rămânem lucizi, cu discernământ și pasiune nestăvilită pentru performanță și virtuozitate. În muzică, literatură, pictură, dans, fotografie, cinematografie, într-un cuvânt, în condiția Creatorului de Arta Majoră.
De ce Si Bemol?
Pentru că momentul în care un om persecutat și un geniu întristat își pune sufletul pe masa publicului său și înaintea lui Dumnezeu totul e de o răvășitoare tragedie.
În această tonalitate Samuel Barber a scris Adagio for strings, Tchaikovski Concertul pentru pian no.1, Schostacovici Simfonia no.13, Chopin Sonata pentru pian no.2 (Funebra).

Dan Grigore adoptă un cod expresionist al creației absolute, conștient că e parte dintr-un mecanism divin și universal al uimirii și al geniului : “Pianul îmi dă energie, îmi reașează undele interioare într-un fascicol care poate fi concentrat spre o țintă. Când cânt, devin o antenă care captează. E ca și cum m-aș ruga. Parcă aș fi în lumina unei raze care cade pe mine în momentul ăla, dar nu ca să mă pună pe mine în valoare, ci ca să-mi dăruiască ceva din splendoarea ei.”

Fascinante sunt amintirile maestrului din zonele vieții culturale în care a trăit. Unii scriitori i-au fost aproape, deși „foarte puțini scriitori au fost în relații bune cu muzica” . L-a iubit pe Sorescu. Și pe Brumaru. În tinerețe. Și căruia i-a spus, după o lansare, “ceea ce i-a spus Cioran lui Eugen Ionescu”, remembrat după decenii: „Je te remercie, tu nous a rendu la vie possible”. L-a iubit și pe Dan Laurențiu, care îl evocă într-o carte. Multă vreme, Dan Grigore a trăit ca un scriiotor, prin jurnal și imaginar; în plus, era captat de mirajul scrisului: „mă atrăgea lumea scriitorilor. În mare parte, pentru că am avut și eu încercările mele poetice. Mi-ar fi plăcut să fiu scriitor și cred că o mare parte din viață am trăit cu convingerea că nu am un destin de pianist, că destinul meu e de scriitor, de martor al unei istorii care se petrecea aici-de aceea nici nu mi-a venit să plec din țară”...