"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

                              Moto:  « Si l’on dit que les hommes oppriment les femmes, le mari s’indigne, mais le fait est que c’est le code masculin, c’est la société élaborée par les mâles et dans leur intérêt qui a défini la condition féminine sous une forme qui est à présent pour les deux sexes une source de tourments. »    (Simone de Beauvoir)

 

De la bun început: o privire, oricât de simplă, aruncată fie asupra condiției femeilor în general, dar mai ales asupra condiției femeilor scriitoare din România acestui mileniu, nu trebuie să fie un exercițiu gratuit. Pentru că în astfel de minimalizări sau abordări gratuite, minimalizatoare, futile ori lipsite de taxinomii valabile și de soluții viabile rezidă adesea demersuri energofage și cronofage care nu folosesc nimănui. Mai ales într-o lume în care discriminarea este încă la ea acasă, cu toate că și-a rafinat mijloacele, retorica și logistica.

În România, ca peste tot în Uniunea Europeană, discriminarea de gen este ilegală. Însă distanța de la declarativitatea de drept, formală, și aplicabilitatea în fapt, deosebit de perturbată, este imensă. Lumea scriitorilor români e dominată de grupuri de influență, de autoritate și de presiune masculine și masculocrate, care exercită controlul și coerciția, influența economică și morală, administrativă și juridică, adesea în mod discreționar și nu în puține cazuri de-a dreptul neostalinist, producând victime în ultimii ani. Aceste grupuri preponderent masculine domină, cu rare excepții – și nu în urma unor selecții riguros meritocrate, ci prin strategii de control politic și  oligarhic și prin apropriere sălbatică a puterii politice, administrative și oculte -, viața (când violentă, când vegetativă) breslelor literare, a majorității mediilor universitare, a celor mai multe dintre edituri sau reviste ori cluburi, cenacluri și cercuri de literați, chiar și a societății civile și a timidelor ONG-uri. Nivelul actual real este dominat în România de expresii instituționale, profesionale și morale care nu respectă principiul de egalitate a șanselor de afirmare a femeilor scriitoare și a bărbaților scriitori.

Ceea ce intervine adesea și în Uniunea Europeană în chestiunea inegalității dintre sexe, nu numai în România, este efectul cunoscut sub numele de Efectul Matei și care acționează și asupra femeilor scriitoare din lumea românească plecând de la cuvintele Evanghelistului: "Celui ce are i se va mai da, celui ce nu are i se va lua și ceea ce are". Extrapolând, cei ce au dreptatea și puterea de partea lor își vor consolida puterea și mai mult, iar cei ce nu le au, vor fi supuși eternei damnări. De aici, deducem mecanismele de definire a vulnerabilității și a statutului de etern persecutat produs de aceste vulnerabilități : acești "cei mai slabi și etern expuși exceselor tiranice și totalitare" sunt antropologic desemnați culturalicește, printr-o ignobilă tradiție de clișee și de etichete. Există, astfel, în lumea de azi, o binecunoscută scală aflată la baza excluziunilor sociale: mai întâi femeile, în al doilea rând evreii, urmați de persoanele cu dizabilități sau cei cu discernământ redus, bâtrâni ori copii. Rezultatele unor cercetări sociologice de autoritate precum cele semnate de Judith Lorber (Professor Emerita of Sociology and Women’s Studies at The Graduate Center and Brooklyn College of the City University of New York) semnalează și reconfirmă - general valabil, y compris pentru spațiul românesc și cu privire specială și la condiția femeilor scriitoare -, faptul că atunci când femeile pierd firul conducător al evoluției în carieră (cel mai adesea din cauza maternității), ele încep să acumuleze (în cascadă, n.m.) dezavantaje majore și nu mai pot ieși decât foarte rar și în mod dificil din acest cerc vicios. Excluse din cercul de prestigiu și de putere, ele se regăsesc adesea în poziția de a-și asuma un nou început de viață profesională și publică, însă de data aceasta în chip de funcționari subalterni prea puțin respectați și oricum prost remunerați.

Există și în lumea scriitoarelor din România (la fel cu lumile altor categorii profesionale unde se dau lupte între genuri, fie în țară, fie în străinătate) cazuri evidente în care femeile au încercat să supraviețuiască discriminărilor și politicilor de anulare a șanselor personale. Dorința femeilor a fost atât pentru a se afirma profesional, dar și de a învinge oferta de condiții precare, de marginalizare, de condamnare la eșec în carieră și de sărăcie. Ele au îmbrățișat, uneori, ca strategie profesională, adoptarea necritică a modelului masculin, model care își asumă prea des și primordial lipsa de scrupule, competitivitatea imorală și agresivitatea. Majoritatea femeilor scriitoare din România, însă, e o lume tăcută și decentă, încă intimidată de lipsa de garanții morale și valorice a competițiilor oficiale: ele formează un relief social și profesional cvasi-invizibil, o matrice literară a civilizației în expansiune, un zăcământ bogat și de o concentrație intelectuală ridicată, prin care literatura română și viața literară – variantele feminine, fără rating prea mare, însă având cristalizări și valori autentice – merg, totuși, fie și tăcut, mai departe.

Peisajul adaptativ e bogat și original. De la statutul de femei furioase și non-conformiste, trecând prin variațiunile oferite în mod bizar de stadiile de sociologie dada (ale libertății difuze), de psihologie domestică barocă și de modernitate atitudinală sau de clasicitate morală, ajungând până la femei resemnate, femei deconstruite de post-modernitate și reîncarnate apoi prin sofisticate metempsihoze sau devenind femei pur și simplu înțelepte, oraculare, mergând cu pași mici și îmbrățișând lumea cu privirea plină de gratitudine a celui desemnat să fie, invariabil, învinsul iar nu învingătorul, multe din femeile scriitoare din România mileniului actual duc războaie importante pentru democrația românească, aduc victorii esențiale pentru literatura română, instituie stări de pace acolo unde nimeni nu mai vede soluții, și, ca element de progres, își asumă libertatea împotriva tuturor spiritelor totalitare.

Poarta de intrare a femeilor în lumea literaturii rămâne şi azi tabu, având adesea o cheie de alcov, de afaceri, de hoinăreală prin cotloane exotice, de diplomație culturală ori de algoritm politic, dar, din păcate, prea rar una de respect critic şi de empatie onestă. Istoria şi teoria literară au rămas multă vreme blocate în fața genului care bate cu delicatețe în blindaj, obişnuit să mai ceară şi permisiunea de a exista. Cu atât mai mult astăzi lucrurile sunt mai rapid decelabile, căci istoriile literare contemporane nu mai constituie doar un mijloc de a investiga literatura şi de a încerca să găsească matca cea mai convenabilă diverselor fenomene literare. Supra­reprezentate, istoriile literare de azi selecționează drastic şi, nu o dată, foarte misogin, rigidizează pedagogiile şi deservesc scopuri de inițiere sau de globalizare a unor idei. Orice efort de sinteză efectuat în magma istoriilor literare recente a afectat în primul rând literatura minorilor, a minoritarilor cu ștaif, printre care deja scriitoarele figuraseră de la bun început drept capitol de nişă, abordat cu rețetă sexistă şi cu metodologii exclusiviste. În aceste condiții, şansele scriitoarelor de a fi luate în serios şi de a figura în noile istorii literare, care seamănă uimitor de mult cu ghidurile turistice, scad şi mai vizibil.

Există un prim beneficiu cucerit deja de aceste luptătoare cu morile de vânt: feminitatea purtătoare de armură, resimțită acum ca un feminism drapat în voal, e en vogue, e seducătoare până și pentru unii misogini plictisiți care dau tonul în geotectonica masculină.

Toată lumea simte nevoia unei schimbări. Sau măcar a unei iluzii noi. Toată lumea știe că specia umană e singura în care manipularea asupra monopolului de gen funcționează, fie și cu sacrificarea temei supraviețuirii în chip de cultură eroică.

 

Angela FURTUNĂ
Decembrie 2017