"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Moto: Romantic şi clasic prin instinct, m-am străduit să împreunez în toate lucrările mele o formă de echilibru care îşi are linia ei lăuntrică bine definită”.

(G. Enescu în Ziarul Dimineaţa, 1936)

Luna mai 1955 aducea o grea pierdere culturii româneşti, prin moartea lui George Enescu. Compozitorul, dirijorul, violonistul, pianistul şi profesorul George Enescu (1881 – 1955) rămâne în istorie drept unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai secolului XX; şi-a asumat rolul de ambasador al muzicii atât în ţară, cât şi în lume şi s-a implicat în promovarea muzicii româneşti, contribuind la recunoaşterea internaţională a compozitorilor, dirijorilor şi interpreţilor din România.

Monica Lovinescu și Virgil Ierunca l-au adorat pe George Enescu. Jurnalele Monicilor abundă  de evocări și de detalii privind muzica lui Enescu precum și înrâurirea pe care acesta, alături de alte personalități ale culturii românești, au avut-o asupra intelectualilor din interbelic și din epoca imediat următoare. Un argument psihologic ce hrănește această empatie: rădăcina geniului lui George Enescu se împletește, în Moldova natală, cu rădăcina geniului Monicăi Lovinescu, ambele rădăcini fiind cultivate într-o paradigmă de civilizație unică. Merită să stăruim în această meditație, cu atât mai mult cu cât, în curând, simultan în cinci ţări, se va desfășura, în intervalul 31 august - 22 septembrie, cea mai extinsă ediţie a prestigiosului Festival Internațional „George Enescu”, ediția 2019[1]Șapte orașe și cinci țări – GermaniaBelgiaItaliaCanada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român.  Ediția 2019 devine astfel cea mai extinsă și bogată din istoria de până acum a evenimentului. Un Festival Enescu „la puterea a doua”: unele dintre cele mai renumite orchestre ale lumii și artiști de talie mondială, străini și români prezintă publicului din Florența (Italia), Berlin și Dresda (Germania), Liège (Belgia), Toronto și Montreal (Canada) și Chișinău (Moldova) compoziții esențiale de George Enescu sau concerte dedicate marelui compozitor, simultan cu interpretările ce vor avea loc la București între 31 august și 22 septembrie, și alături de concertele programate în alte zece orașe din țară.

Artiști și ansambluri de talie mondială, precum Elisabeth Leonskaja, David Grimal, La Grande Chapelle Madrid, Anna Tifu, Kamerata Baltica, Charles Richard Hamelin, alături de mai tinerii artiști care au câștigat recent premii la prestigioase concursuri internaționale de vioară și pian, cum sunt Nobuyuki Tsujii și Ziyu He vor prezenta recitaluri sau concerte alături de Filarmonicile locale, sub bagheta unor dirijori inspirați, cum sunt Gabriel Bebeșelea, Lera Auerbach, Jayce Ogren, Cristian Lupeș, Marco Angius, Adrian Petrescu sau Brad Lubman. Concertele din țară se adaugă celor 84 de concerte de la București, care vor putea fi urmărite în toată țara prin video-streaming, pe site-ul Festivalului Enescu

Simfonia a III-a în Do major Op.21 de George Enescu, una dintre cele mai importante lucrări ale compozitorului român, mesajul său pentru omenire la finalul tragediei Primului Război Mondial și „una dintre cele mai dificile simfonii pentru orchestră din întreg repertoriul”, cum o numește dirijorul Vasily Petrenko, se va auzi la Florența și la Berlin, pe 8 și, respectiv, pe 22 septembrie. Va fi interpretată de două orchestre-reper ale muzicii clasice internaționale: Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino cu Fabio Luisi la pupitru și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski. Ambele interpretări ale simfoniei enesciene vor putea fi ascultate și pe scena Sălii Palatului de la București în datele de 17 septembrie (Orchestra și Corul Maggio Fiorentino) și 5 septembrie (Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin).

„Este o onoare să putem duce mai departe muzica și numele lui George Enescu în lume pe unele dintre cele mai importante scene mondiale. Multe dintre orchestrele internaționale au interpretat mai întâi Enescu în cadrul Festivalului, la București și, astăzi, într-un efort deopotrivă meloman și diplomatic reușim să îl readucem pe George Enescu în interpretări de top publicului din întreaga lume, așa cum merită cel mai mare compozitor român și să extindem astfel Festivalul cu o ediție Enescu internațională.“, a declarat pentru presă Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Enescu.

La Dresda, cunoscuta violinistă Sarah Chang va interpreta Enescu pe 8 septembrie, iar soprana Kristine Opolais va aduce publicului cele Șapte cântece pe versuri de Clement Marot, Op.15, de George Enescu, întimp ce la Liègedirijorul Gergely Mandaras conduce pe 2 septembrie Suita pentru orchestră Nr.2, Op.20, de George Enescu. Pe 20 septembrie la Chișinău, va avea loc un concert dedicat Festivalului, înviziunea Orchestrei Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. În cadrul concertului programat la Toronto sunt incluse în seria intitulata „Tribut lui George Enescu” Toccata din Suita pentru pian Op. 10 și Impromptu concertant. Același Impromptu concertant se va auzi și în interpretarea lui Michael Berkovsky și a lui Conrad Chow, pe 14 septembrie. Pe 21 și 22 septembrie, violonistul Alexandru Tomescu interpretează, la Montreal și Toronto, în cadrul unui program mai amplu care include și lucrări de Bach, Beethoven, Kriesler sau Piazzolla și compoziția „Lăutarul” de George Enescu.

 

*

 

       Despre Enescu, Petru Comarnescu scrisese în termeni ce se vor contopi, mai târziu, cu aprecierile Monicăi Lovinescu: ”a răsărit deodată, ca un chiot puternic și prelung, în mijloc de pădure. Până la el, țăranii cântaseră doine în megieșia oilor, pe crestele munților. Muzica bisericească orientală, măiestrită de un Macarie sau Anton Pann, a continuat și ea creațiunea colectivă. Muzica noastră cultă a început ca un motiv biblic. Din stâncă a țâșnit deodată izvor voinic. Enescu n-a avut înaintași și nici nu este înaintaș. Este cel dintâi, nu numai cronologic. Mare, singur, unic. Violonistul vrăjește sufletele. Oamenii sufăr și trăiesc, ascultându-l. Dirijorul încheagă frânturi de oameni, cioburi de talente, resturi de energie, zăhăite prin indiferență. Plămădește și însuflețește. Modest, uită învierea, mergând să-i învie pe alții. Compozitorul Enescu trebuie să întrunească acele două caracteristici ale sufletului românesc: adaptabilitatea și uitarea de sine...” Adolescenta Monica Lovinescu relatează despre impresia puternică exercitată de Enescu asupra tinerilor ce roiau prin institut, de lecturile amestecate, din Leibniz, Proust, Bergson sau Valéry, Kant și Gide, Schopenhauer, Kafka, Dostoievski, Goethe, Tolstoi, Balzac, Flaubert, Céline, Malraux, Sartre, Simone de Beauvoir, de muzica de Debussy și Satie, Bach, Beethoven, Brahms, Wagner, ascultată la radio sau pe discurile cumpărate de pe Calea Victoriei, de la magazinul Feder; nu ratează niciunul din concertele susținute de Menuhin-Enescu, la care asistă cu entuziasm, tot așa cum nu ratează nici după-amiezele muzicale ale Cellei Delavrancea (artista căreia Fauré îi dedicase cândva o compoziție și care poposea numai acasă la Caragiale, amic cu ilustrul ei tată, atunci când călătorea la Berlin); la aceste serate, așa cum își notează scriitoarea, în 25 februarie 1946, e prezent mereu Filip (Lahovary, soțul Cellei), cu figura sa de păpușe cernită și distinsă, Tante Margot (Mille-Verghi), Pica (Dona, sora Cellei, pictorița), Nuni (fiica ei, pictoriță și ea), Riri (Gibory, altă soră, arhitectă), Lișcu (Lily Teodoreanu – în literatură Ștefana Velisar). Literatură, filosofie, muzică, teatru, pictură...Cu acest bogat și sofisticat bagaj cultural, adolescenții din grupul Monicăi Lovinescu, ajunși la Universitate cu efluvii artistice și cu bucuria de a savura valoarea autentică, se constituiau în grupul “Les Chameaux”, în februarie 1945, în chiar ziua când Camil Petrescu își deschidea seminarul de regie experimentală[2]; membrii grupului de tineri vor pune în scenă diverse piese, iar publicul de teatru care va afla de realizările lor și li se va alătura cu admirație îi includea pe Monseniorul Vladimir Ghika [3], pe Jean Mouton (directorul Institutului Francez), Basil Munteanu, Michel Dard, Camil Petrescu, Maria Botta, Alice Voinescu, Georges Rosetti, Constantin Grigorescu (Greg), Gaby Bosse, Irène (Hanciu și mai târziu Eliade), Ina (Don, apoi Paleologu – cel mai frumos cuplu al Bucureștiului - și în sfârșit Naumescu), Mira Davidoglu (un talent de pictoriță autentic), Dan Brătianu, Ion și Gheorghieș Lecca și mulți alții, dintre care unii vor pieri în cazne atroce în închisorile comuniste sau în exil.  

*

 

     În casa Monicilor de la Paris exista multă muzică de Enescu (pe benzi magnetice sau pe discuri de ebonită), savurată adesea laolaltă cu prietenii ori cu vizitatorii aflați în căutarea unor pretexte pentru hermeneuticile cele mai diverse. Compozitorii, dirijorii, interpreții și muzicienii români erau adulați, iar alături de Enescu figurau Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu, Marcel Mihailovici, Filip Lazăr, C.C. Notarra, Stan Golestan, Alfonso Castaldi, Ionel Perlea, Dimitrie Cuclin, George Georgescu, Constantin Brăiloiu (alături de care Enescu a fondat, în 1926, Societatea Compozitorilor Români). Enescu a constituit, uneori, și obiectul peregrinărilor pariziene ale celor doi Monici: pașii tuturor se vor fi suprapus cândva cu pașii lui Enescu pe dalele străzii Bucarest, care începe la nr. 59 din strada Amsterdam și se termină la nr. 20, strada Moscova, și la nr. 12, strada Leningrad (devenită Saint-Petersburg). O nostalgie plină de muzică și de dor de țară – posibile surse de inspirație pentru Enescu –  pecetluia lumina inefabilă a străzii Bucarest, care fusese deschisă la 1826 între străzile Miromesnil și Amsterdam, sub numele de Hambourg, în momentul împărțirii zonei care a format Cartierul Europa. Partea de Răsărit a străzii Hambourg, creată după ce aceasta a fost tăiată în două de calea ferată, a primit, în 1922, numele capitalei României. În apropiere, frumoasa stradă a lui George Enescu, strada Clichy. La numărul 26-28 din Strada Clichy există Placa George Enescu, aplicată pe clădirea luxoasă unde muzicianul român a trăit, între 1908 și 1955, alături de soția sa, Maruca Cantacuzino. Clădirea fusese construită în 1896 de arhitectul Le Voisvenel și are numeroase sculpturi rococo, subliniind formele rotunde și sinuoase ale fațadei [4].

     Hoinărind, mai departe, pe Bulevardul Raspail și, după ce traversăm o întreagă istorie multiculturală, luând-o pe bulevardul Edgar Quinet, la numărul 54 e regăsit atelierul unde se instalase în 1907, Brâncuși. Acesta va fi membru fondator al Asociației amicale a românilor din Paris, alături de George Enescu, de tragedianul Edouard de Max, de pictorii Theodor Pallady, Ștefan Popescu, Gheorghe Mărculescu, de medicii C. Levaditi și Solomon Vasile Marbais, ca și de avocatul Virgil Stănescu.

     Alte itinerarii culturale prin Paris se intersectează pe strada Bac, pentru a ajunge pe cheiul Voltaire, care este celebru pentru personalitățile sale, între care Voltaire, desigur, care a murit acolo pe 30 mai 1778; tot pe acest chei trăia modest istoriografa Maria Bengescu [5], dar la ea veneau în vizită George Enescu, Rodin (care i-a făcut și bustul), Brâncuși, Elena Văcărescu, Marta Bibescu, prințesa Cantacuzino, Constantin Lahovary.

     Pe strada Jean-de-Beauvais, o frumoasă și sobră biserică creștină amintește de faptul că între 1952 și 1955 Mircea Eliade fusese membru activ al consiliului parohial, alături de George Enescu și de Elena Văcărescu, una din cele mai mari românce (repatriată cu onoruri în țară la 5 septembrie 1959), care își va săvârși călătoria pământeană cu epitaful „Dumnezeu să-mi ajute țara și în ceruri, eu mă voi ruga pentru România”.

    Pe 8 octombrie 1981, Monica Lovinescu adaugă în Jurnal[6] mărturia despre eleganța concertului Enescu organizat la Salle Cortot, de Comitetul Centenarului lui Enescu. “Cu Piso, dar mai ales cu fostul quartet Athenaeum, care alesese (toți patru) libertatea în Franța în 1979 și care și-a schimbat altistul. Mergem, cu V., să-i felicităm și să le propunem o emisiune [7] ”. Între timp, în România demolărilor, memoriile, manuscrisele, mărturiile, casele memoriale cunosc un destin tragic: neglijența și politica agresivă distrug o cultură ce se zbate între barbarie și program explicit politic antiromânesc [8].  Astăzi, Casa Memorială George Enescu de la Mihăileni, degradată în totalitate - care nu a putut fi vizitată la împlinirea a 60 de ani de la moartea muzicianului -, e o rană deschisă. Un exercițiu de salvare a pornit, de câţiva ani, prin cercurile din diaspora şi Radio Europa Liberă, dar unda de şoc încă nu a trezit chemarea la acţiune energică a purtătorilor de responsabilitate privind viitorul României.

        „Aveţi cu toţii o enormă vină”, ar spune şi azi Sergiu Celibidache.

 

 

Angela FURTUNĂ

12 mai 2019  

 

[1]  Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzicăși Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare. Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile, la București. În total, în țară, se vor desfășura 24 de concerte, dublu față de ediția anterioară. 

[2]  Ibid, p. 24.

[3]  Recent canonizat și beatificat în 2013, la Vatican, de Papa Francisc.

[4]  Conrad, Jean-Yves, Paris – Capitala...României, Colecția Românii din Paris, Coordonator Basarab Nicolescu, Editura Junimea, 2006.

[5]  Ibid, p. 24. Maria Bengescu preferase Franța patriei ei, la începutul secolului XX, prevestind nenorocirile ce vor afecta România.

[6]  Lovinescu, Monica, Jurnal, 1981-1984, Ed. Humanitas, 2002, p. 22.

[7]  Ibid.  La Radio Europa Liberă.

[8]  Ibid. Fondurile Eliade, Eminescu, Enescu pun Academia Română în dificultate. Până și din Caietele Eminescu nu s-au făcut decât puține microfilme. Ce să mai vorbim de Eliade sau Enescu...p. 20