"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Mai ţineţi minte cum începeau scrisorile de altǎdatǎ: “Aflaţi despre mine cǎ sunt bine, sǎnǎto(a)s(ǎ), ceea ce vǎ doresc şi vouǎ”? Era un început standard, un clişeu menit sǎ inducǎ ideea cǎ toate îţi merg din plin, cǎ, deşi erai departe de cei dragi, ai reuşit în viaţǎ în tot ce ţi-ai propus. De multe ori era o minciunǎ frumoasǎ comisǎ cu cele mai bune intenţii, ca sǎ nu se îngrijoreze mama sau tata ori prietenii aflaţi la distanţǎ. Oboseala, tristeţea, singurǎtatea, dezamǎgirile, eşecurile erau ţinute sub tǎcere ori le citea printre rânduri doar inima unei mame pline de dorul odraslei plecate. Era, totuşi, o formǎ de comunicare mai sincerǎ şi mai adevǎratǎ decât ceea ce numim astǎzi comunicarea despre sine cu ceilalţi, chiar dacǎ uneori transmitea o imagine un pic deformatǎ despre noi înşine.

Timpul și spațiul sunt dimensiunile existenței noastre; in funcție de acestea ne organizăm activitățile și evenimentele. Aceste două coordonate au devenit subiect de meditație și discuție pentru mulți oameni în istorie. Unul dintre aceștia, Moise, spunea că timpul ”trece iute, şi noi zburăm”. Da, este un adevăr incontestabil; timpul trece, anii se scurg zi de zi, aproape neobservați, adunându-se în ceea ce numim noi - istorie. Ca un depozit imens, acolo sunt adunate toate: bucurii, dureri, lacrimi, zâmbete, întâlniri și despărțiri.

"S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...” ~ Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

Ziua Mondială a Iei românești, un proiect minunat care a inspirat românii din toate colțurile lumii a fost sărbătorită și în acest an în spațiul real dar și cel virtual pe data de 24 iunie!! Pentru o singură zi, Ziua de Sânziene, am îmbrăcat lumea în IA noastră românească, și lumea s-a făcut mai frumoasă, mai bună și mai luminoasă!!

Genetica spune cǎ ochii albaştri se moştenesc de la bunici, nu de la pǎrinţi. Nu mai ştiu care este explicaţia şi nici nu are importanţǎ prea mare ce cromozomi se combinǎ misterios pentru asta. Mai important mi se pare misterul prin care primim de la bunici ceva ce se depune în noi mai albastru şi mai strǎlucitor decât orice ochi frumoşi. Nu aş putea sǎ mǎ gândesc vreodatǎ la formarea mea completǎ ca om fǎrǎ sǎ-i includ cu dragoste, cu nostalgie şi cu respect pe bunicii mei. Am sǎ vǎ vorbesc puţin despre ei, nu neapǎrat pentru cǎ mǎ simt încǎrcatǎ de nostalgia copilǎriei mele miraculos de frumoasǎ, cât pentru a vǎ ruga sǎ vǎ gândiţi fie şi pentru un minut la cei bǎtrâni şi dragi plecaţi ori nu în alte tǎrâmuri mai verzi şi la ce nestemate albastre v-au lǎsat nu în ochi, ci în suflet.

“Chiar dacă noi ne depărtăm de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne aproape de noi” ~ Sfântul Ioan Gură de Aur


În năvalnica curgere a timpului, viaţa noastră se rostogoleşte, purtată de evenimente diferite, către un „mâine” niciodată ştiut. ”Nu omul este peste vremi, ci vremurile sunt peste om”, spune cronicarul vremurilor de mult apuse. În vâltoarea vieţii, nu de puţine ori căutam un sprijin, o alinare şi un raspuns la întrebările şi temerile noastre. De cele mai multe ori, paşii ni se îndreaptă spre lăcasul sfânt, spre biserică, şi acolo, în genunchi, aflăm raspunsul şi sprijinul căutat. Recent, biserica noastră - Biserica Sfânta Maria din Dacula, Georgia a avut parte de un frumos eveniment devenit odată cu trecerea anilor tradiţie, Festivalul de Primăvară!

Trafic. Serviciu. Casǎ. Cumpǎrǎturi. Termene limitǎ. Chestii neprevǎzute. Obosealǎ. Rutinǎ. Agitaţie.

Vǎ recunoaşteţi programul de viaţǎ în aceastǎ scurtǎ enumerare? Nu vǎ simţiţi uneori prizonieri în propria viaţǎ şi, culmea, pentru cǎ aşa aţi ales sǎ v-o faceţi? Nu vǎ spun nimic nou, cu siguranţǎ v-aţi gândit de multe ori la asta, dar aţi alungat departe gândul, ca s-o puteţi lua a doua zi de la capǎt, continuând aceeaşi rutinǎ a aceluiaşi ritm trepidant al vieţii. Una dupǎ alta, zilele se deşirǎ de pe mosorul vieţii fiecǎruia oarecum la fel. Sigur, existǎ şi zile de naştere – sǎrbǎtorite uneori şi acelea în funcţie de programul invitaţilor – şi sǎrbǎtori – resimţite câteodatǎ ca pe încǎ o corvoadǎ – şi întâmplǎri – cele fericite primite cu gândul cǎ le meritam, iar cele nefericite cu întrebarea retoricǎ “De ce mie?”.

Soarta unui Picasso (de fapt trei cum spun gurile rele!) a ajuns un subiect incendiar în România. Lăsând la o parte faptul că noi românii ne-am născut poeți și mai avem și arta în sânge, se știe că iubim frumosul, apreciem operele artistice la adevărata lor valoare și nici nu rămânem indiferenți la truda artistului; mă întreb și eu, asemeni oricui muritor: când și cum am ajuns aici? Știrile din România abundă de imaginile celor o sută de tablouri, operele unor renumiți pictori români și universali, mai faimoase acum decât în ziua licitațiilor respective la celebrele case de licitații Christie’s și Sotheby’s.

Poate că aș fi lăsat să treacă evenimentul fără să-mi aduc și eu aportul jurnalistic, în defnitiv omenirea se confruntă cu probleme mult mai acute, și dealtfel prea au curs multe râuri de cerneală și prea mulți “specialisti” și-au expus opiniile, pronosticurile și în multe cazuri au emis sentințe irevocabile și definitive chiar înaintea judecătorilor, dar “ultima veste” din telejurnalul preluat pe toate posturile TV din România transmite cu vehemență și revoltă faptul că Procurorul General al României, Tiberiu Nițu, sfidează pur și simplu legea și pietonul de rând, șoferul domniei sale trecând pe culoarea roșie a semaforului în timp ce-l avea drept pasager pe dl. procuror! Chiar așa!! Oare s-au terminat știrile incendiare din România?

Anul 2015 a debutat pe scena politică internațională cu tristele evenimente din Franța care au readus încă odată în față noastră realitatea vremurilor în care trăim: intoleranța religioasă, cruzimea, fanatismul dar, asemeni Speranței din cutia Pandorei și solidaritatea, unitatea și umanitatea din noi.

Satira politică este de mult timp unul dintre modurile preferate ale artiștilor vremii să-și pună amprenta și viziunea asupra oamenilor politici și evenimentelor curente. În toată măreția lor, nu au fost scutiți de acest gen nici nume ilustre de împărați, regi și regine...

Mӑrturisesc dintru început cӑ visul american nu a fost niciodatӑ în trecut visul meu. Crescutӑ cuminte într-un dulce sat moldovenesc, aspiraţiile mele, înalte de altminteri, erau circumscrise unui spaţiu mult mai restrȃns. Chiar faptul cǎ am ajuns profesoarӑ de romȃnǎ la un liceu din București pӑrea vecinilor din satul natal un act temerar, ca și cum îmi croisem drum cu hachetta prin jungla dȃmboviţeanӑ. Eram, pȃnӑ de curȃnd, într-un punct la mijlocul vieţii cȃnd aspiraţiile deveniserӑ deja certitudini și mӑ simţeam, recunosc fӑrӑ falsӑ modestie, mȃndrӑ, pentru cӑ le împlinisem “on my own”. Dar viaţa pune uneori puncte de care nu ai cum sӑ nu ţii seama, iar Dumnezeu are modul lui de a face planuri dincolo de puterea noastrӑ de a prevedea sau de a înţelege.