"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

1 Decembrie, 1918!  
Zi istorica cu o insemnatate deosebita in viata oricarui roman!
 

In urma cu 90 de ani, Adunarea Nationala din Transilvania, convocata la Alba Iulia, a votat, in prezenta a peste 100,000 de delegati, unirea Transilvaniei si Banatului cu Romania, dand nastere noi natiuni, Romania Mare.  Nu era pentru prima data cand in acest oras se scria o fila din istoria poporului nostru: la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Selimbar, intra  triumfator in Alba Iulia. Tot aici a fost Capitala ilustrului domn in scurtul timp cat a reusit sa infatuiasca cea dintai unire a Tarilor Romane. La 1784, pe acelasi platou al Cetatii, marii martiri ai neamului, Horia si Closca, isi gaseau sfarsitul si sufereau supliciul frangerii pe roata, pentru ca avusera curajul sa ceara o viata mai buna pentru neamul lor.
 
Urmasii lui Burebista, Mihai Viteazul si Alexandru Ioan Cuza au invatat o lectie importanta de la stramosii lor: uniti suntem mai puternici!  La finele primului razboi mondial, al carui pret Romania l-a platit atat de scump in vieti omenesti, in momentul in care demnitatea si integritatea nostra nationala erau in joc, Unirea a constituit indeplinirea dorintei celei mai arzatoare a tuturor celor ce locuiau in provinciile romanesti, aceea a refacerii Vechii Dacii asa cum a fost ea in epoca ei de glorie.
 

Incerc sa-mi inchipui entuziasmul si bucuria celor care in urma cu 90 de ani, constienti de insemnatatea si semnificatia actului istoric ce-l realizau, semnau la Alba Iulia actul Unirii!  Marea Unire din 1918 a încununat aspiraţiile de veacuri ale românilor de a vieţui într-un singur stat si a reprezentat incununarea eforturilor tuturor forţelor şi categoriilor sociale interne, datorandu-se in mare parte unei generatii importante de oameni politici precum regele Ferdinand, lonel Brătianu, Vasile Goldis, luliu Maniu, Take lonescu, Nicolae lorga şi mulţi alţii.  In tara lui Eminescu si Brancusi, toata suflarea romanesca sarbatorea unirea!  Bucuria lor, dublata de sentimentul mandriei nationale, de satisfactia implinirii unuia dintre cele mai importante idealuri ale romanilor, a fost de scurta durata si in zilele acelui decembrie 1918 nimeni nu putea banui ca unirea va fi preludiul zilelor triste care aveau sa urmeze si care au incercat atat de greu poporul roman: cel de-al doilea razboi mondial, invazia gemana, urmata de o alta invazie la fel de inumana si cu repercusiuni atat de triste, cea a regimului comunist si mai apoi regimul draconic din epoca ceausista.  
 

Oriunde am fi, la ceas aniversar, avem datoria sa ne aducem aminte de stramosii nostri, de eroii nostri nationali, de cei care si-au adus aportul prin faptele lor la pastrarea si perpetuarea neamului romanesc, la miile de ostasi care-au cazut pe front aparandu-si patria.  Fara ei, poate ca ne-am fi pierdut ceva din identitatea noastra nationala in negurile istoriei.
 

De Ziua Romaniei, doresc sa va propun voua, cititorilor acestor randuri o scurta introspectiva: ce inseamna pentru voi a fi roman?
 

A fi roman presupune nu doar mandria ca apartinem unui neam de eroi, unei natiuni greu incercate care de-a lungul unei istorii milenare a reusit sa-si pastreze identitatea si trasaturile caracteristice ci si datoria ce o avem fiecare dintre noi de a pastra si transmite copiilor si urmasilor nostri traditiile, credinta, obiceiurile si dragostea ce o purtam pentru dulcea limba romaneasca si pentru patria-mama.  In vremea in care multi isi afiseaza patriotismul ca pe o haina de parada, sa nu uitam cine suntem si de unde venim, sa fim mandrii de radacinile noastre romanesti si de Romania, cea pe care o purtam in suflet.
La multi ani, romani! La multi ani, Romania!