"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

 „... Şi, după cum aţi auzit că are să vină antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.”(1 Ioan 2,18).

„Iisus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”(Ioan 11,25).


   Antihriştii adevărului Învierii lui Hristos Iisus din morţi, a treia zi după Scripturi (cf.1Cor. 15:4), s-au arătat imediat după Înviere, conform relatărilor Evanghelistului Matei, care zice: ˝Şi plecând ele (femeile ce venise la mormânt) iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereiilor toate cele întâmplate. Şi adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi¨ (Matei 28:11-15).

 Deci, străjerii care au căzut ca morţi la venirea îngerului Domnului, ce a prăvălit piatra de la uşa mormântului când Domnul Hristoa a Înviat (cf. Matei 28:2-4), au mers în Ierusalim, şi au vestt mai marilor arhierii, în frunte  cu Caiafa şi Sinedriului Iudaic, ce L-a condamnat la moarte pe Iisus, toate cele întâmplate odată cu Învierea lui Hristos. Ei auzind au dat bani mulţi ostaşilor să spună că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când ei dormeau. Ostaşii au luat arginţii şi au făcut precum au fost învăţaţi, răspândindu-se cuvintele acestea între iudei până în ziua de azi!

Aşa Caiafa, împreună cu cei de partea lui din Sinedriu, care L-au condamnat la moarte pe Iisus, au devenit primii antihrişti ai Învierii lui Hristos. Mai mult, au mituit pe străjeri, dându-le bani, să răspândească o minciună, că L-au furat ucenicii Lui noaptea pe când ei dormeau.Dar minciuna primilor antihrişti ai Învierii s-a prăbuşit, odată cu arătările Domnului Hristos, timp de patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţare. Aşa primii antihrişti ai Învierii lui Hristos au rămas mincinoşi urmânduşi cursul diabolic spre tragedia vieţii şi spre judecata dreptăţii finale a lui Dumnezeu. La aceasta voi reveni. Hai să vedem câteva din arătările Domnului după Înviere.

Prima arătare a Domnului a fost lui Maria Magdalena (cf. Marcu 16:9-10), care a plecat dis-de-dimineaţă la mormânt, în prima zi a săptămânii (Duminica), pe când răsărea soarele (care o s-o prezint mai jos în detalii) şi celorlalte femeii Maria, mama lui Iacov şi Salomeia ce veniseră la mormântul lui Iisus cu miresmele ce le pregătiseră şi îngrijorate cu privire la cine le va prăvăli piatra de la uşa mormântului, dar ajungând au găsit piatra răsturnată de la uşa Mormântului şi pe îngerul Domnului, stând pe ea, care le-a vestit: ˝Nu vă temeţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A Înviat! Nu este aici. Iată locul unde a fost pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge în Galileea, mai înainte de voi şi acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus¨ (Marcu 16:1-7)

Arătarea Domnului femeiilor mironosiţe. În timp ce femeile mironosiţe mergeau de la Mormînt, să vestească ucenicilor, Iisus le-a întâmpinat, zicând: ˝Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea¨ (cf. Matei 28:9-1-10).

Femeiile mironosiţe mergând au făcut precum li s-a spus de înger şi de Domnul vestind ucenicilor şi celorlalţi Mesajul Învierii Domnului după Scriptura care ne descoperă, zicând: ˝Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către Apostoli acestea. Şi cuvintele acestea au apărut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut¨ (Luca 24:9-11).

Găsirea Mormântul gol! Atunci, Petru şi Ioan au alergat imediat la mormânt şi au găsit mormântul gol, precum le vestise femeiile, după Scripturile care prezintă astfel: ˝Deci a alergat (Maria Magdalena) şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic pe care îl iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi au mers la mormânt. Şi alergând amândoi, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar nu a intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scripturile, că Iisus trebuie să învieze din morţi. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.¨(Ioan 20:2-10).

 Aşa vedem cum cei doi Apostoli, Petru şi Ioan, care nu au putut crede vestea Învierii lui Iisus, s-au dus imediat la momânt şi astfel ˝au văzut şi au crezut¨ (Ioan 20,8; Luca 24:12).

Arătarea Domnului Mariei Magdalena. Iată, episodul minunat al arătării Domnului lui Maria Magdalena pe când stătea afară la mormânt şi plângea, după Scripturile care prezintă, zicând: ˝Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Zicând acestea, ea s-a întors înapoi şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se aceea I-a zis în evreieşte: Rabuni! (adică Învăţătorule). Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: că Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a spus ei¨(Ioan 20: 11-18).

Acestă arătare a Domnului Iisus, Mariei Magdalena are multă semnificaţie teologică, şi este important să ne oprim la lacrimile Mariei Magdalena, care rămăsese la mormânt plângând, că au luat pe Domnul şi nu ştie unde L-au pus, şi pentru lacrimile iubirii şi a credinţei ei Mântuitorul a scos-o din confuzia că este grădinarul şi i s-a arătat! Aşa Mântuitorul Iisus Hristos se arată credincioşilor pentru lacrimile şi credinţa lor, de două mii de ani, zicându-le: ˝Nu vă  temeţi¨(Matei 28:5), ˝Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul¨     (Apoc.1:8) ˝Pace vouă!¨ (Ioan 20:19). Fericind pe cei ce nu au văzut dar au crezut:˝Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut! (Ioan 20:29), aisigurându-i apoi că va fi cu ei în toate zilele vieţii: şi ˝Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin¨´Matei 28:20).

Arătarea lui Iisus la doi ucenici care mergeau la Emaus. Tot în prima zi a Învierii, Domnul s-a arătat la doi ucenici care călătoreau de la Ierusalim la localitatea Emaus, după cum relatează Evanghelistul Luca. Cei doi ucenici în drumul lor au vorbit despre toate cele întâmplate şi auzite despre Învierea lui Iisus. Domnul s-a alăturat călătoriei lor şi i-a întrebat despre cuvintele ce le vorbesc şi de ce sunt trişti? Iar unul dintre drumeţi, pe nume Cleopa, la întrebat pe Domnul: ˝Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii ce s-a întâmplat în zilele acestea? El le-a zis: Care? Iar ei I-au răpuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri; Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar şi nişte femeii de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt, Şi negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este în viaţă. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeiile, dar pe El nu L-au văzut.

Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Şi s-au apropiat de satul  (Emaus) unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar Ei L-au rugat stăruitor zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi ziua a plecat. Şi a intrat să rămână cu ei.

Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El S-a făcut nevăzut de la ei. Şi au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima nostră, când El ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?

Şi în ceasul acela sculându-se s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, Care ziceau că a Înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

 Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşindu-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.

Iar ei încă necrezând de bucurie şi mânunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertare păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora.¨Luca 24:13-48; Marcu 16,12-13).

Am prezentat întregul episod al arătării Domnului, ucenicilor în drum spre Emaus şi la Ierusalim, pentru că este încărcat de atâtea învăţături de viaţă. Voi prezenta numai câteva din ele. Aşa Mântuitorul şi Salvatorul nostru Iisus Hristos călătoreşte şi cu noi pe dumurile vieţii şi ne învaţă toate, cum să rezolvăm problemele vieţii etc, precum a călătorit cu cei doi ucenici la care le-a tâlcuit Scripturile, adeverindu-se afirmaţia Lui, când a zis: ˝Eu cu voi sunt în toate zilele vieţii. Amin¨

Precum Domnul nu a refuzat învitaţia ucenicilor când au ajuns la Emaus, de a merge cu ei acasă, unde le-a frânt pâinea şi le-a dat-o lor, tot aşa Iisus nu a refuzat învitaţia şi rugăciunea nimănui de două mii de ani, de a merge în casa lor şi astfel i-a binecuvântat, le-a frânt pâinea şi le-a dat-o s-o mânânce prin mâinile lor, în chip nevăzut, căci ˝în Hristos viem, suntem şi umblăm¨

Să punem întrebarea: Oare noi, după atâtea zile miraculoase în viaţa noastră, am exclamat ca cei doi ucenici, după ce El le-a frânt pâinea, le-a dat-o şi S-a făcut nevăzut, şi să zicem: Cu adevărat numai Dumnezeu a fost cu noi şi ne-a ajutat, când noi nu mai puteam face nimic să fim salvaţi! Şi cum nu arde inima noastră în noi, în credinţa şi urmarea lui Hristos, când El a călătorit cu noi pe drumurile vieţii şi ne-a salvat? Şi apoi, imediat, să ne hotărâm să urmăm pe Hristos Domnul pentru a fi salvaţi şi în viitor.

Apariţia Domnului în mijlocul lor, zicându-le: Pace vouă! şi arătarea mâinilor şi picioarelor Sale cu semnul cuielor şi starea Domnului Iisus la masă şi mâncând înaintea celor unsprezece şi a celolalţi împreună cu ei, este o altă dovadă de netăgăduit a Învierii Sale din morţi.

Apoi deschiderea ochilor să înţeleagă Scripturile, că aşa trebuia să pătimească Hristos şi să Învieze a treia zi, propovăduindu-se după aceea în numele Lui pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim, este ceva care te covârşeşte de bucurie şi fericire, căci orice păcătos va putea să fie mântuit prin pocăinţa lui spre iertarea păcatelor!

Arătarea Domnului Apostolilor fără Toma. Seara, tot în prima zi a Învierii, Iisus s-a arătat Apostolilor fără Toma, intrând la ei prin uşile încuiate. Iată, relatarea Evanghelistului Ioan, zicând: ˝Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminica), şi uşile fiind încuiate, unde  erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute¨ (Ioan 20:19-23).

De observat. Aceste Scripturi ne prezintă nu numai arătarea Domnului Hristos după Înviere Apostolilor Săi, fără Toma, ci şi suflarea Duhului Sfânt asupra lor prin care îi investeşte cu puterea de a ierta oamenilor păcatele, în urma întoarceri cu pocăinţă la Dumnezeu. Este bine de amintit tot aici, Scriptura prin care Domnul Iisus îi investeşte pe Apostoli şi cu puterea de a lega şi deslega ceea ce se întâmplă în poporul lui Dumnezeu, când a zis: ˝Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer¨ (Matei 18:18).

Această putere de a ierta păcatele şi de a deslega şi lega ceea ce se întâmplă în poporul lui Dumnezeu, Apostolii prin hirotonia de Episcopi   prin punerea mâinilor peste ei (cf.pentru Bisericile întemeiate în lume, le-a transmis şi puterea primită de la Domnul de iertare a păcatelor şi de a lega şi deslega ceea ce se întâmplă în popor (cf. 1 Tim. 4:14; 1 Tim. 1:6; Fapte 8:18). Apoi, aşa precum Domnul a intrat la ucenicii Săi prin uşile încuiate tot aşa El intră la credincioşii Săi în orice loc s-ar găsi în viaţă pentru ai salva.

Arătarea lui Iisus Apostolilor cu Toma. După ce Apostolii s-au întâlnit cu Toma i-au spus cu bucurie că au văzut pe Domnul, dar Apostolul Toma nu a putut crede şi a zis că nu va crede până ce nu va vedea şi astfel Isus se arată la opt zile după Înviere iarăşi Apostolilor când erau împreună cu Toma după cum prezintă Evanghelistul Ioan, zicând: ˝Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamuănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceielalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru., şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna Ta şi o pune în coasta Mea şi nu fii necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut!¨ (Ioan 20:24-29).

Această evidenţă a convingerii Apostolului Toma despre adevărul Învierii lui Hristos, este în felul în care oamenii tuturor timpurilor istorice vor să se congingă despre lucrurile care le aud, adică, prin a vedea şi a pipăi. În faţa acestei convingeri a lui Toma despre Învierea lui Hristos s-au predat şi au crezut dea lungul istoriei milioane şi milioane de oameni în toate generaţiile.

De ce? Pentru că un om ca noi, Toma, care a afirmat categoric, în faţa celorlalţi Apostoli, că nu va crede, până nu va vedea şi nu va pune mâna în coasta Lui, s-a convins în locul nostru şi pentru fiecare om de bună credinţă din toate generaţiile, prin a fi văzut pe Iisus înviat şi semnul cuielor, şi a fi pus mâna în coasta Domnului care a fost străpunsă de suliţă, exclamând dumnezeirea lui Hristos Cel Înviat, zicând: ˝Domnul meu şi Dumnezeu meu¨ (Ioan 20:28). Astfel, Domnul Hristos, Cel Înviat, îi fericeşte pe toţi oamneii din toate genegaţiile care au crezut deşi nu au văzut, zicând: ˝Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut!¨ (Ioan 20: 29).

Fericiţi suntem şi noi din aceste vremuri istorice ale secoluoui 21, care credem în adevărul Învierii şi nu trecem de partea atihriştilor Învierii lui Hristos, şi ascultăm îndemnul Domnului să fim:˝credincioşi şi nu necredincioşi¨ (Ioan 20:27).

Arătarea lui Iisus ucenicilor la Marea Tiberiadei. Apostolul şi Evanghelistul Ioan prezintă, astfel: „După aceasta, Iisus S-a arătat ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: Erau împreună Simon- Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanaiel, cel din Cana Galileii, şi fii lui Zevedeu şi alţii doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea nu au prins nimic.

Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii nu au ştiut că este Iisus. Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu aveţi ceva de mâncare? Ei i-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncaţi mrejea în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care îl iubea Iisus: Domnul este! Deci Petru, auzind că este Domnul, şi-a pus haina, căci era gol şi s-a aruncat în apă. Şi ceielalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mrejea cu peşti. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.

Iisus le-a zis: Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.  Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei , şi deşi erau atâţea nu s-a rupt mrejea. Iisus le-a zis veniţi şi prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. Deci a venit Iisus şi a luat pâine şi le-a dat-o lor şi de asemenea şi peşte”(Ioan 21:1-13).

Această arătare a lui Iisus Hristos, Cel Înviat din morţi, la Marea Tiberiadei ucenicilor, care pescuise toată noapte şi nu prinsese nimic pentru hărana lor de ziua următoare, arată providenţa divină, adică purtatrea de grijă a lui Dumnezeu pentru hărana, pentru pâinea cea de toate zilele a popoarelor din toate timpurile istorice, precum a puratat de grijă de hărana ucenicilor pentru ziua următoare căci toată noaptea pescuise şi nu prinsese nimic.

Pescuirea minunată la venirea Domnului Iisus, în zorii dimineţii, arată vremea ucenicilor cu Dumnezeu, când la porunca Lui au putut prinde o mulţime mare de peşti, iar vremea dinainte, când au pescuit toată noaptea şi nu au prins nimic, arată vremea ucenicilor fără Mântuitorul. Aşa şi noi oamenii şi poapoarele lumii când încep lucrările fără credinţa şi rugăciunea înaintea lui Dumnezeu de binecuvântare, lucrările oamenilor nu aduc nici un rezultat, dar când încep oamenii şi poapoarele vremea anilor cu chemarea lui Dumnezeu toate sunt cu binecuvântarea Domnului şi cu spor mare pentru pâinea cea de toate zilele. Minunea pescuirii minunate, la arătarea lui Iisus după Înviere, este încă o dovadă de netăgăduit a Învierii Sale din morţi, cu purtarea de grijă pentru nevoile de viaţă a oamenilor şi a popoarelor.

Arătarea Domnului Iisus la peste cinci sute de oamnei deodată. Iată Scriptura care prezintă, astfel: ˝În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc şi astăzi, iar unii au şi adormit¨ (1 Cor. 15:6).

Această dovadă a Învierii lui Hristos din morţi este ceva de netăgăduit, pentru că S-a arătat la peste cinci sute de oameni deodată, în Ierusalim, care L-au văzut Înviat! În faţa acestei arătări a lui Iisus după Înviere, la peste cinci sute de oameni, s-au prăbuşit, se prăbuşesc şi se vor prăbuşi toţi antihrişti ce apar în istorie. De ce? Pentru că ceea ce mărturisesc cinci sute de oameni că au văzut este un adevăr şi nu poate fi o minciună.

Sfântul Apostol Pavel a prezentat această arătare a lui Iisus după Înviere în oraşul Corint din Grecia şi din alte oraşe ale Imepriului Roman de atunci unde a propovăduit Evanghelia Înviereii lui Hristos, spunându-le mulţimilor de oamnei la care vestea că, mulţi mai trăiesc şi azi, zicând: „dintre care cei mai mulţi trăiesc şi astăzi, iar unii au şi adormit (1Cor.15:6)

Cei de atunci din Grecia şi din Roma puteau să meargă la Ierusalim şi să stea de vorbă cu cei mulţi dintre care mai trăiau şi atunci când Pavel predica în Grecia şi Roma. Noi cei de azi, nu mai avem această fericire ca cei de atunci, de a merge şi a sta de vorbă cu cei ce L-au văzut pe Domnul Înviat, dar avem evidenţele arătărilor lui Iisus după Înviere că L-au văzut alţii, care ca oameni de bună credină, ne conduc la a fi credincioşi şi Nu necredincioşi. Câte lucruri întâmplate în istorie se i-au adevărate pentru dovezile ce le aduc istorici, tot astfel se poate crede Adevărul Învierii lui Hristos din morţi care are dovezi de netăgăduit ca cele arătate mai sus.

Am numit dovezile şi evidenţele de netăgăduit, a arătărilor Domnului Iisus Hristos după Înviere, pentru că ne găsim în faţa mărturisirilor şi a afirmaţiilor martorilor oculari ai evenimentului Învierii, care mărturisesc în istoria tuturor generaţiilor: „Am văzut pe Domnul” (Ioan 20:18), iar aceştia au fost zeci şi sute de oameni precum am văzut.

Astfel, privim la Soarele Hristos, al învierii dimineţii noastre, că în drept şi adevăr a zis despre Sine: „Iisus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”(Ioan 11,25). Şi în alte Scripturi Domnul se prezintă pe Sine, zicând: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12) şi „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6).

Frate cititorule, am adus aceste dovezi ale Învierii lui Hristos Iisus din morţi, a treia zi după Scripturi, în tema de faţă ca să vedem existenţa evidenţelor de netăgăduit în istorie a splendorii arătărilor Mântuitorului Hristos după Înviere, atât Apostolilor Săi cât şi mulţimilor de oameni. Acestea sunt doar câteva din arătările lui Iisus după Înviere. Mai sunt şi altele, dar consider că acestea sunt suficiente ca să putem trece să vedem apariţia antihriştilor Învierii şi prăbuşirea lor în istorie.

Primii antihrişti ai lui Hristos a fost regele Irod cel Mare, de la naşterea lui Iisus,  Arhiereul Anna, care L-a audiat primul pe Iisus la judecată, Caiafa care a condus procesul de judecată a lui Iisus şi L-a condamnat la moarte, împreună cu cei de partea lui din Sinedriul Iudaic  Pilat procuratorul roman în Iudeia care a dat sentinţa finală a răstignirii lui Iisus, după cum a strigat Caiafa cu ai lui din mulţime:„Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” (Luca 23:21).

Şi acum, să-i luăm pe rând pe fiecare şi să le vedem uneltirile diabolice împotriva lui Hristos Iisus care îi califică ca antihrişti. Irod cel Mare de la Naşterea lui Iisus „care a omorât toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos” (Matei 2:16), căci „căuta viaţa Prumcului (Iisus) ca să-L ucidă” (Matei 2:13).

Irod, „monstrul fără milă”, cum l-a numit marele istoric evreu Iosif Flaviu, a fost „mare” , nu pentru anumite merite şi însuşiri, ci datorită îndelungatei domnii de 38 de ani. Sau mai degrabă pentru că el era în vremea Naşterii lui Iisus. Irod a devenit „mare” şi renumit prin crimele fără număr pe care le săvârşea ca atâţi regi blestemaţi ce a cunoscut istoria.

Irod, era ambiţios şi crud, orgolios şi însetat după onoruri, darnic cu străinii şi aspru şi gata de crimă cu supuşi, mândru faţă de evreii şi umil şi slugarnic faţă de romani, cu urechea surdă la neajunsurile supuşilor, dar cu punga deschisă pentru mituirea stăpânilor. Aşa Irod rămâne în istorie, un simbol şi o măsură a răului diabolic. Irod a fost mai întâi guvernator al Galileii, în urma încrederii preotului- rege Hircan haşmoneul. În semn de recunoştinţă s-a căsătorit cu nepoata regelui Hircan, pe nume Mariamna. El era închinător al legii mozaice, dar şi aducător de jertfe zeilor din Capitoliul Romei. El a avut investitura de rege al Iudeii semnată de Octavian Antoniu în schimbul unor daruri de ne imaginat cu care l-a cumpărat. Irod a plătit daruri mari în fiecare an cezarilor Romei pentru investitura lui şi astfel Irod devine rege după chipul cezarilor Romei.

Irod era stăpânit de ambiţii mari şi ros de visuri măreţe încă de pe la 33 de ani. Avea nevoie de o capitală mare şi o alta mai mare ca Ierusalimul nu era. Dar cum el nu a putut cucerii Ierusalimul singur a chemat în ajutor  13 legiuni de romani, bine înarmate şi plătite care au trecut oraşul Ierusalim sfânt prin foc şi sabie, fără milă! Regele tiran, Irod, şi-a atins scopul, dar oraşul Ierusalim era acum pustiit şi distrus şi el în dispreţul şi desgustul popolaţiei. A fost o victorie fără glorie dar nu l-a interesat.

S-a îmbogăţit de la an la an şi a plătit tot mai mari biruri cezarilor Romei pentru funcţia ce o avea. Giovani Papini, care a scris şi el „Viaţa lui Iisus„ trad. Bucureşti, 1942, pag. 13, scrie: „Acerst soldat de rând, ajuns om mare, acest arab cioplit în pripă revenise să-i împace pe elini cu evreii pe care voia să-i câştige de partea sa: a izbutit să-i cumpere pe decăzuţii urmaşi ai lui Socrate care îi ridicaseră o statuie în Atena. Dar evreii l-au urât de moarte ...” Aşa Irod şi socotit tot timpul scaunul în primejdie şi aşa a iubit vărsarea de sânge, crima, cu o sălbătăcie de om bolnav. Nu la înduioşat nici o lacrimă şi la inima lui nu a putut pătrunde nici un suspin a nimănui. Şi-a omorât până şi pe soţia sa Mariamna de frică că pune la cale înlociuirea lui de la tron. Marile crime ale lui Irod şi impunerea iudeiilor a obiceiurilor romane i-a îndârjit pe evrei împotriva lui. Aşa zece iudei îşi luară sarcina de a-l ucide pe tiranul irod, dar unul dintre ei a trădat.

Aşa dar pe tiranul Irod nu la înduioşat nici moartea omorârea tânărului  Aristob de 18 ani de la templu, nici bătrâneţea regelui Hircan, nici a regelui Antigon şi nici lacrimile propriilor copiii, nici moartea celor trei sute de de slujitori ai săi, nici a împărătesei Alexandra, nici a prietenilor  şi nici uciderea lui Teroras care era fratele lui. A jefuit personal mormintele regilor Solomon şi David pentru a găsi aur, dar nu a găsit nimic, informează istoricul Iosif Flaviu.

Sfârşitul tiranului antihrist al Naşterii lui Iisus. Iată, prezentarea istoricului Iosif Flaviu: „ Irod s-a îmbolnăvit grav, ca o pedeapsă a judecăţii lui Dumnezeu pentru păcatele lui. O puternică arsură începuse să crescă în el. Răul nu se putea pipăi pe dinafară, pe măsură cel rodea pe dinăuntru. Avea o netăvilită poftă de mâncare pe care nu şi-o putea stavili. intestinele îi erau ulcerate, dar mai ales îl chinuia intestinul gros. O scurgere apoasă şi transparentă emana din picioare şi aceeaşi suferinţă îl ardea şi în adâncul pântecelui... Toate suferinţele l-au dus aproape de nebunie”. În suferinţă şi înainte de a închide ochii a mai pus la cale o crimă, dar care nu a putut avea loc. Chemase la Ierusalim toţi capii de familie din Iudeia, urmând să fie ţinuţi într-un amfiteatru până urmau să fie ucişi în ziua morţii sale ca nimeni să nu se bucure de maortea lui.

Dar Salomeia în ziua morţii lui Irod, ea a poruncit eliberarea iudeiilor închişi şi vestea morţii lui Irod a fost socotită ca o binecuvântare a cerului.. În locul său la tron a urmat fiul său Arheleau în Iudeia, din care cauză la întoarcerea Pruncului Iisus cu mama Sa Maria şi dreptul Iosif din Egipt, unde a fost salvată viaţa Pruncului, s-au stabilit în Galilea, în oraşul Nazaret (cf. Matei 2:19-23). Am prezentat cu date istorice aspecte crimanele din viaţa antihristului Irod, de la Naşterea lui Iisus pentru a vedea caracterul antihristului, crimele lui şi sfârşitul tragic, ca să fie o lecţie de înţelepciune pentru anthihrişti vremurilor ce le trăim.

Iuda Iscarioteanul şi sfârşitul lui. „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut (pe Iisus) văzând că a fost osândit la moarte, s-a căit şi a dus înapoi arhiereiilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi. Zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Iar ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în tepmlu, a plecat, şi ducându-se s-a spânzurat”(Matei @7:3-5)

Iuda care s-a bucurat de a fi fost în prezenţa şi la învăţătura lui Iisus, trei ani, trei luni şi, douzeci de zile,  în loc să devină un Apostol, a ajuns un antihrist al trădării lui Iisus, a-l cărui sfârşit îl cunoaştem, că s-a dus şi s-a spânzurat (cf. Matei 26: 14-15; Matei 26:21-25; Matei 27: 5). Meditaţie. În viaţa lui Iuda, vănzătorul lui Iisus, putem vedea cum Dumnezeu îl chemaă şi îl destinează pe om la cele mai înalte idealuri de viaţă şi mântuire, ca pe Iuda, dar omul ascultă de diavolul şi se perverteşte, cum a ascultat Iuda Iscarioteanul, şi aşa îşi schimbă destinul fericit şi mare la care l-a chemat Dumnezeu, şi i-a destinul cu un sfârşit nefericit, urmând chemarea diavolului!

Arhiereul Anna. Cine era Anna, ne prezintă Evanghelistul Ioan, astfel: „Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii au prins pe Iisus şi L-au legat. Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia”(Ioan 18:12-13). Arhiereul Anna era din Alexandria şi îl aduse la Ierusalim de Paşti Irod Antipa pentru că era partizanul politici sale. Anna avea cinci copiii care au avut aceeaşi funcţie politică. Anna fusese vreme de şapte ani „mare preot” care şi-a păstrat şi după aceea titlul dar şi influienţa ce o avea asupra saducheilor la care le-a fost şef.

Şi era şi socrul lui Caiafa. Deşi nu era el arhiereul anului, ci Caiafa, ginerele său. Aşa primul interviu şi prima judecată lui Iisus (în zorii zilei din Vinerea Marea) le-a făcut Anna ca judecător bătrân, şiret şi înrăit. Vina pe care a adus-o lui Iisus a fost cap de acuzare pentru ceielalţi judecători. O vină improvizată, binenţeles, şi comunicată între ei. Anna l-a întrebat pe Iisus despre ucenicii şi învăţătura Lui: „Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă înntrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce am vorbit: iată aceştia ştiu ce am spus. Şi zicând El acestea, unul din slujitori, care era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi tu arhiereului? Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul” (Ioan 18:19-24).

Aşadar, de la interviul informativ al arhiereului Anna, Iisus S-a ales cu o palmă şi Anna fără să găsească nici o vină lui Iisus, L-a trimis imediat la Caiafa, arhiereul anului aceluia, care împreună cu Sinedriul Iudaic să continue judecata lui Iisus şi să-L condamne la moarte.

Sfârşitul arhiereului Anna. Pentru şiretenia şi păcatele săvârşite înainte de judecarea lui Iisus şi, pentru păcatul judecării nedrepte a Domnului, arhiereul Anna, ca antihrist al primei judecăţi a lui Iisus, a murit într-o ruşine mare. Marea casă a arhiereului Anna a fost dărâmată, curând după aceasta, şi singurul fiul al judecătorului Anna a fost ucis în bătăi în piaţa publică din faţa marelui Templu. Când romanii vor lua cu asalt Ierusalimul, umaşii pe care se făcuse blestemul, când au strigat lui Pilat:„Sângele Lui (a lui Iisus) asupra noastră şi asupra copiilor noştrii” (Matei 27:25), vor fi biciuiţi şi spânzuraţi de zidurile oraşului ... Hanan, fiul lui Anna, va sfârşi pe locul uciderii ... Toţi au plătit pentru păcatele lor până la unul, spânzuraţi şi ucişi cu miile că „locul nu mai ajunge pentru cruci, iar crucile nu mai ajung pentru trupurile ucise”.

La Arhiereul Caiafa. La Caiafa, arhiereului anului, preşedintele Sinedriului Iudaic din Ierusalim, cu drepturi depline, s-a făcut judecata nedreaptă a lui Iisus. Acolo erau adunaţi bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii (cf. Luca 22:66). Toţi arhiereii şi tot Sinedriul căuta vină împotriva lui Iisus să-L omoare, dar nu găseau, căci mulţi dădeau mărturie mincinoasă împotriva Lui. În faţa lui Caiafa, Iisus a fost scuipat şi bătut cu pumnii. (cf. Marcu 14:53-65). Strigător la cer! Caiafa arhiereul nu a ţinut cont de nici o justiţie. Era normal, deoarece el a sfătuit mai înainte pe popor, după învierea lui Lazăr, zicând: „Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un om pentru popor”(Ioan 18:14). Iar la judecata lui Iisus, a strigat: „Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte.”(Matei 26:66). Pe tot drumul judecăţii Domnului, Caiafa a fost un instigator diabolic şi unul care punea cuvintele în gura sinedriştilor şi a mulţimii ce era prezentă la Pilat la judecata finală a lui Iisus.

Să vedem procedura de judecată a Sinedriul Iudaic din vremea aceea. Conform legilor Sinedriul de judecata procedura legală din vremea aceea era următoarea: Preşedinte Sinedriului, în cazul de faţă era, Caiafa arhiereul anului, care conducea dezbaterile, plecând de la un Act de acuzare.

Acuzatorul din stânga însemna tot ce se aducea împotriva acuzatului. Iar cel din dreapta (avocatul apărării cum am spune noi azi) însemna tot ce se aducea în favoarea acuzatului. Sub jurământ, se ascultau martorii apărării, apoi martorii acuzării, câte unul pe rând. Apoi urma cuvântul acuzatului, cuvântul apărării, cuvântul acuzării şi deliberarea prin vot. Achitarea se comunica în acelaşi timp, iar sentinţa de condamnare se comunica a doua zi. Această Procedură legală a Sinedriului a fost complet încălcată de Caiafa, pentru că el voia cu orice preţ ca să-L omoare pe Iisus.

Care a fost Procedura aplicată în Procesul lui Iisus la faza Sinedrială de judecată? Sinedriul Iudaic a fost convocat de arhiereul Caiafa în grabă noaptea! In-admisibil să se fi ţinut şedinţa noaptea pentru că de obicei orice judecată se ţinea ziua. Dacă se ţineau noaptea, legea lor prevedea să se ţină post în ziua precedentă. Ori ei nici nu ştiua înainte că Îl vor putea prinde pe Iisus şi să-L judece noaptea. Nu au fost prezenţi, desigur noaptea, toţi membrii Sinedriului. Au lipsit Nicodim şi Iosif din Arimateia şi poate mulţi alţi.

Este foarte clar, că arhiereul Caiafa a încălcat atât legile morale cât şi legile civile, pentru că era lipsit atât de demintate personală cât şi de conştiinţă naţională, el vrând să rămână în toată vremea o slugă supusă romanilor. Nici vorbă de respectarea unei Justiţii. Judecata lui era un simulacru. A renunţat la apărare în favoarea lui Iisus. În schimb a adus doi martori acuzatori. Depoziţiile martorilor aduşi au falsificat adevărul celor spuse de Iisus în public, care nu afectau pe nimeni. Au fost martori cu depoziţii mincinoase (cf. Marcu 14:55-59).

Iată cum au denaturat sensul celor afirmate de Iisus şi cum au falsificat adevărul, rămnând capete de acuzare nedrepte. De exemplu, ei au L-au acuzat că: Iisus vrea să le dărâme templul! ...(Dar Iisus s-a referit aici la  dărâmarea templul trupului Său când ei Îl vor omorâ, dar în trei zile va Învia); Iisus S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu! (Da, Iisus era Fiul lui Dumnezeu, iar că ei nu voiau să primească revelaţia era problema lor) şi, că Iisus a răzvrătit poporul împotriva stăpânirii romane! Fals. Adevărul este că, Iisus le-a zis, dimpotrivă, când L-au întrebat:‚...Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22:17-22). Aşa Caiafa a făcut o flagrantă violare a întregii Proceduri de judecată a lui Iisus, pentru căci Caiafa ştia un lucru: Iisus trebuie să moară!!! De ce? Pentru că învăţăturile lui Iisus stricau temeliile teocraţiei iudaice undei ei înşelau poporul. Iisus se mai numea şi Mesia Hristos, ceea ce ameninţa categoric regulile iudaice şi restaura în întregime viaţa, iar ca rege Iisus ameninţa stăpânirea romană. Ori, Caiafa omorându-L pe Iisus, credea că se pune bine cu stăpnirea romană. De aceea cum relatează Evangheliile, zicând:„Arhiereii şi tot Sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturii mincinoase ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau” (Marcu 14:55-56)

Potrivit Procedurii legale de judecată trebuia să urmeze cuvântul acuzatorului, al apărării şi al acuzatului. Apărarea nici nu exista! Dar toată Ptocedura s-a transformat într-o încălcare flagrantă şi violentă. Depoziţiile martorilor erau contradictorii, falsificate şi mincinoase, dar nu conta pentru căci Caiafa voiau să existe chiar şi mărturii mincinoase numai să Îl poată acuza cumva pe Iisus. Acuzatul pe nedrept, Iisus Hristos, nici nu voia să răspundă.  De ce să răspundă Iisus şi de ce să se desvinovăţească? De ceea ce nu a făcut? Toţi se aşteptau să vadă un Proces mare, şi chiar şi o minune. Nimic nu s-a întâmplat.

Iisus tăcea, ceea ce l-a scos din răbdări pe arhiereul Caiafa, care a zis: „Şi sculându-se arhiereul (Caiafa) I-a zis: Nu răspunzi nimicla ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul Cel viu, să ne spui nouă dacă eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu? Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a drapta puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai treebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme. Zicând: Pooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit” (Matei 26:62-68).

Domnul Iisus a răspuns lui Caiafa pentru a confirma şi în faţa lui şi a celor din Sinedriu că, DA, El este Mesia Hristos, cum Îl numea poporul. Domnul a ştiut că ei vor folosi aceea afirmaţie ca o acuzare, dar nu putea să nege revelaţia pentru care venise în lume, de a se descoperii lumii că, El este Mesia Hristos, Cel făgăduit care va răscumpăra poporul de la păcatele sale (cf. Matei 1:21), şi îi va dărui viaţa veşnică.

Caiafa şi cei din Sinedriu nu credeau că iisus îşi va însuşi calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, căci cine îşi însuşea calitatea aceasta, de Fiu a lui Dumnezeu, constituia „crimen laesae majestatis”, adică blasfemie împotriva lui Iahova - Dumnezeu - şi aceasta se pedepsea cu omorârea prin aruncarea cu pietre. Domnul a confirmat că este Fiul lui Dumnezeu pentru că de acest răspuns depindea viaţa omenirii. Deci, cu demintatea Sa, Domnul Iisus, pe care nici nu o putem descrie, nu avem cuvinte de ajuns, cu puterea Lui de stăpân al vieţii şi al morţii, Iisus şi-a rostit singur sentinţa de: moarte pentru El şi de viaţă pentru omenire!, zicând: „ Tu zici”, adică aşa este. Şi chiar mai mult le-a răspuns criminalor Săi, zicându-le: „Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a drapta puterii şi venind pe norii cerului.”

Aşadar, Domnul Iisus a vorbit în cele din urmă, Nu ca să iasă din răbdări Caiafa, şi nici să se dizvinovăţească, căci nu făcuse nimic rău, ci ca să mărturisească Dumnezeirea şi că El este Mesia Hristos, Mântuitorul lumii, cum a fost numit de popor (cf. Ioan 4:42) când a văzut învăţătura şi faptele Lui.

La aceasta Caiafa şi-a ieşit din minţi de bucurie şi a exclamat dramatic în faţa Sinedriului, punându-le judecătorilor cuvintele în gură, şi zicând: „ A hulit! Ce ne mai treebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte”. Aşa cei întrebaţi nu puteau să zică nu, şi s-au pronunţat pe faţă ilegal şi nu prin vot, zicând sentinţa ce o cerea Caiafa că: „Este vinovat de moarte!!!” Aşa a primit Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul omenirii şi al nostru al fiecaăruie, O sentinţă nedraptă şi strigătoare la cer!!! Domnul Iisus S-a împăcat cu sentinţa de a muri în locul nostru din cauza păcatelor noastre, pentru că ne-a iubit şi ne-a mântuit, în Suferinţa şi Moartea pe Cruce şi în Învierea Sa, pe fiecare om de la o margine a pământului la cealaltă, care vine şi crede în mântuirea adusă.

Odată Sentinţa de condamnare la moarte a lui Iisus fiind pronunţată, Domnul a fost dat slujitorilor care „L-au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme. Zicând: Pooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit” (Matei 26:67-68).

Aşa s-a desfăşurat faza Sinedrială de judecată a lui Iisus Hristos, Salvatorul lumii, din partea omului păcătos şi criminal, nerespectând arhiereul şi antihristul Caiafa nici o Procedură de judecată legală, încălcând flagrant şi violent orice lege şi orice justiţie.

Contrubuţia arhiereului Caiafa la Faza Penală de Judecată a lui Iisus, condusă de procuratorului roman din Iudeia, Ponţiu Pilat.

„Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhierei şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat”(Matei 27:1-2). Astfel, arhiereul Caiafa după ce la judecat pe Iisus noaptea, împreună cu o parte din Sinedriu şi I-au dat sentinţa de condamnare la moarte, L-au pregătit legându-L şi L-au dus la Ponţiu Pilat pentru validarea condamnării lor şi pentru a-L condamna şi Pilat. Caiafa şi Sinedriul L-au dus pe Iisus la Pilat, guvernatorul roman, pentru că el era autoritatea supremă peste Iudeia şi fără el nu se putea executa nici o sentinţă de moarte.  Prerogativa acelui „jus gladi” era dreptul procuratorului. În concluzia, fără aprobarea lui Pilat sentinţa pe care o dădu-se Caiafa cu Sinedriul lui Iisus:„Este vinovat de moarte”, nu putea fi executată fără validarea şi aprobarea lui Pilat. 

Caiafa şi Sinedriul grăbeau executarea Sentinţei de omorâre a lui Iisus în disperare, să aibă loc Vinerea, pentru ca Sâmbăta să poată sărbători Paştile Iudaice după datina lor. Cu sentinţa de moarte de la Sinedriu Iisus se află în pretoriu înaintea lui Pilat să-L judece şi el şi să-L condamne la moarte., după dorinţa arhiereului Caiafa şi a Sinedriului. Judecate pare a fi fost în vechiul palat a lui Irod cel Mare, care se afla în partea de miazăzi a oraşului Ierusalim. Iudei nu au intrat în Palat ca să nu se spurce,  atingându-se de o instituţie păgână „ca să poată mâna Paştile”(cf.Ioan 18:28), care îmcepeau încă de Vineri seara. Caiafa şi Iudei au rămas scrupuloşi, fanatici şi făţarnici până în ultima clipă. Considerau că se spurcă intrând într-o instituţie păgână pentru că ar fi putut fi acolo pâine dospită, şi se putea spurca, dar să verse Sângele lui Iisus „nevinovat” nu se spurcau. Ei se temeau de lucruri să nu se spurce  atingându-se, dar nu se temeau de conştiinţa lor şi de urmările în urmaşi că au vărsat „Sânge nevinovat”.

Procuratorul roman Pilat văzându-L pe Iisus L-a recunoscut pentru că a auzit mult vorbindu-se despre El, ba şi soţia lui Claudia îi spusese despre Iisus şi L-a privit cu multă admiraţie şi duioşie, din cauza chipului trist şi suferind a Domnului după bătăile de la judecata lui Caiafa!

Inaintea lui Pilat, Caiafa şi Sinedriul Iudac, ce Îl judecase pe Iisus L-au pârât pe nedrept, zicând: „ Şi au început să-L pârască, zicând: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedecând să dăm dajdie Cezarului şi zicând că El este Hristos, rege.”(Luca 23:2). Deci, vedem că în faţa lui Pilat, Caiafa şi Sinedriul I-au adus lui Iisus alte învinuiri de ordinul crimei politice împotriva Romei, ce interesa pe Pilat. Acuzările fiind: că răzvrăteşte poporul; opreşte, apoi, poporul să nu dea dajdie Cezarului şi că S-a făcut pe Sine Împărat. Precum am văzut în prezentările de mai sus, rezultă că toate acuzaţiile aceste sunt nedrepte, pentru că dimpotrivă Iisus le-a zis: „Daţi Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu”. 

Pilat auzind aceste acuzări L-a întrebat pe Domnul: „Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Eşti Tu regele Iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu zici” (Luca 23:3). Apoi Pilat s-a întors la popor şi le-a zis: „Şi Pilat a zis către arhierei şi către mulţimi: Nu găsesc nici o vină în Omul Acesta”(Luca 23:4). Şi i-a mai întrebat Pilat: „Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului acestuia?”(Ioan 18:29).  Continuând Pilat le-a zis: „Deci, le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi-L judecaţi după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni”(Ioan 18:31). Deci lui Caiafa arhiereul şi celorlalţi din poporul Iudeu, care aveau Legea lui Dumnezeu, ştiu că nu le este îngăduit să omoare pe nimeni, dar să instige şi să pună pe altul să oamoare, în cazul de faţă să-l pună pe Pilat să dea decizia de condamnare la moarte a lui Iisus,le era îngăduit?

Iată, instigarea poporului din partea arhiereului Caiafa şi a celorlaţi pentru a-L răstigni pe Iisus, zicând: „Deci a fost dus Iisus afară (din pretoriu de judecată la popor),  purtând cunună de spini şi mantie purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul! Când L-au văzut arhiereii şi slujitorii au strigat zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi-L răstigniţi, căci eu nu-I găsesc nici o vină.”(Ioan 19:5-6). Răspunsul lui Caiafa şi a celorlaţi instigaţi şi îndemnaţi de el a fost: „Iudei i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făscut pe Sine Fiul lui Dumnezeu”(Ioan 19:7). Pilat a capitulat în faţa lui Caiafa şi a celorlaţi arhierei şi a mulţimii instigate de ei, când a auzit strigătele de ameninţarea că dacă Îl eliberează pe Iisus nu este prieten Cezarului, zicând: „De atunci Pilat căuta să-L elibereze; Iar Iudei strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta (pe Iisus), nu eşti prieten Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului”(Ioan 19:12). Când a auzit Pilat că nu este preieten Cezarului, dacă-L eliberează pe Iisus, s-a speriat, a capitulat, ca să nu-şi piardă funcţia şi L-a dat pe Iisus să fie răstignit.

În sfârşi, finalul sentinţei de condamnare a Domnului, la realizat Caiafa prin Pilat, după ce la adus pe Iisus în faţa poporului, strigând şi instigând pe ceielalţi, astfel: „Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şasălea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. Deci au strigat aceea: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii (arhiereul Caiafa, ca preşedinte a Sinedriului, şi ceielalţi) au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus s--L răstignească.”(Ioan 19:14-16). Când a mai auzit Pilat şi strigătul lui Caiafa şi a celorlalţi, că: „Nu avem Împărat decât pe Cezarul”, după strigătul că: „Dacă Îl eliberezi pe Acesta (pe Iisus), nu eşti prieten Cezarului” s-a speriat şi a capitulat definitiv în favoarea Sentinţei de condamnare a lui Iisus, strigată de arhiereul Caiafa, apoi, de ceielalţi arhiereii, de cărturari, de farisei şi a celorlalţi de ai lor din mulţime, şi L-a dat pe Domnul Iisus să fie răstignit de ei pe golgota.

Adevărul este, căci Caiafa şi întreg Sinedriul Iudaic, îl urau pe Cezarul de la Roma şi pe Pilat care le-a luat autonomia şi i-a spus lor, dar atunci au strigat fals în favoarea Cezarului numai ca săss-L condamne pe Iisus! Aceasta a avut loc, pentru că ei nu doreau fericirea popoarelor pe care a adus -o Iisus Hrists prin Evanghelia Sa, ci voiam să rămână mai departe instituţiile lor iudaice cum erau, şi să-şi continuie viaţa de corupţie, pe care Iisus i-a numit „Că seamănă cu mormintele cele văruite” (cf. Matei 23:27), şi le-a mai zis: „Vai vouă cărturarilor şi fariseiilor făţarnici!...” (Luca 11:44), iar învăţătorilor de Lege le-a zis: „Că împovăraţi pe oameni cu sarcini grele de purtat, iar voi nu atingeţi aceste sarcini nici cu unul din degetele voastre”(Luca 11:46). Domnul Iisus care era „Adevărul” le-a spus adevărul, demascându-i în faţa poporului cu toate nedreptăţile lor. Iar cu privire, exact, la Împărăţia Cerurilor le-a zis:„Vai vouă, cărturarilor şi fariseiilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.”(Matei 23:13). Aşa, Domnul Iisus Hristos a murit pentru cauza eliberării popoarelor şi pentru întreg neamul omenesc, iar ei au plătit ca antihrişti, cu sfârşitul tragic al vieţii, pe care şi l-au pregătit. pierzând Împărăţia Cerurilor, după cuvintele lui Iisus „că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” (cf. Matei 23:13). Aceasta a fost o mare învăţătură şi atenţionare pentru toţi antihriştii tuturor vremurilor istorice, cât şi pentru antihrişti vremurilor noastre.

Iar ceea ce învăţa Iisus şi ce s-a întâmplat cu răstignirea Domnului de Paştiile Iudeilor atunci, s-a răspândit cu o viteză şi cu o medie extraordinară de mare, deşi nu erau mijloacele tehnice de zi, pentru că de Sărbătoarea Paştilor, veneau la Ierusalim un număr de aproape două milioane de iudei, plus atâţia alţii din  tot Imperiul Roman. Acest număr de oameni au dus vestea cu cele întâmplate despre răstignirea lui Iisus peste tot unde s-au dus în lume.

Sfârşitul lui Caiafa. Un an mai târziu, Caiafa, marele arhiereu antihrist, a fost demis din funcţie de mare arhiereu şi preşedinte al Sinedriului iudaic din Ierusalim şi a sfârşit în singurătate şi mizerie, în cele mai mari chinuri. Caiafa, ca antihrist al Învierii lui Iisus, nu s-a mulţumit că la omorât pe Iisus cum a vrut, ci a şi mituit cu bani pe ostaşi, cum am văzut la început, ca să spună o minciună, şi să acopere Adevărul Învierii Domnului (cf. Matei 28:11-15). Câtă răutate diabolică a putut avea! Aşa vedem, cum Scriptura din Psalmi, pe care o cunoştea Caiafa, şi nu o credea s-a adeverit cu el, zicând:„Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut să văd şi iată nu era, şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui. Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necrdincioşilor vor fi stârpiţi. Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz„ (Psalm 36:35-39). Te sperii, dar aceasta este Sentinţa Divină şi dreaptă pentru cei ce săvârşesc fără de legea, şi nu au milă de suferinţa şi condamnarea la moarte a celor Nevinovaţi. A suferit Iisus din cauza sentinţei de condamnare a Domnului la moarte, au suferit mulţimile, dar a venit şi vremea sentinţei lui Caiafa prin justiţia lui Dumnezeu, de a fi pierit nu numai el, dar şi urmaşii lui, după cum zice Scriptura:„Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necrdincioşilor vor fi stârpiţi” (Psalm 36:38).    

  
Menţionez. Toate aceste prezentări ale antihriştilor din trecut, nu le aduc în actulitate, din cine ştie ce motive negative ale interpretării minţii omeneşti, ci din motivul milei pentru antihrişti tuturor vremurilor, şi a vremurilor noastre, cu sfântul scop al salvării celor de azi. Aceasta pentru că văzând răutatea antihriţtilor din trecut şi sfârşitul lor, să se trezească, să se cutremure şi să se renască la o viaţă de oameni cu inimă bună, a iubirii, a adevărului, a dreptăţii şi a justiţiei divine. „Cine are urechi de auzit, să audă. Şi le zicea (Iisus): Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura; iar vouă celor care ascultaţi, vi se va da cu adaos.”(Marcu 4:23-24), ne descoperă chiar Mântuitorul.

Irod Antipa. El era tetrarhul Galileii care venise de Paştile iudaice la Ierusalim, pentru a întări ordinea în acele zile cu atâta lume venită de peste tot. Când venea la Ierusalim ocupa o parte a vechiului palat al Asmoneiilor, palat în care a avut loc şi judecata lui Iisus. Irod Antipa era şi măgulit atunci de atenţia pe care i-a acordat-o procuratorul roman Pilat, trimiţându-L pe Iisus şi la el să-L judece pentru că se zicea că Iisus este şi „Galileian”. Pilat a făcut aceasta cu scopul strategic de a se împăca cu el, pentru că el omorâse nişte galileieni fără încuviinţarea lui Irod ca şi conducător al Galileii.

Evanghelistul Luca, prezintă episodul trimiterii lui Iisus de către Pilat şi la judecata lui Irod Antipa care era la Ierusalim atunci, astfel: „Dar ei (arhiereii şi cărtudarii) strigau (la Pilat), zicând că (Iisus) întărâtă poporul, învăţând prin toată Iudeia, începând din Galileea până aici. Şi Pilat auzind, a întrebat dacă omul este galileian. Şi aflând că este din ţinutul lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El.

Şi la întebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L foarte tare. Iar Irod , împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-au îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-au trimis iarăşi la Pilat. Şi în ziua aceea, Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, căci înainte erau în duşmănie între ei.”(Luca 23:5-12). Aşa Irod, în toată mândria, pe care Domnul îl numise înainte „vulpoi”  căci omorâse pe Sf. Ioan Botezătorul, nu a putut vedea nici o minune, nici măcar nu l-a putut auzi vorbind pentru că Iisus nu i-a răspuns la nimic. Dar antihristul Irod, împreună cu ostaşii, a putut să arunce în râs o mantie strălucitoare pe Domnul şi să-L trimită la Pilat, în semn de condamnare. Irod, în întunecimea lui nu şi-a dat seama că haina strălucitoare aruncată pe Domnului, simboliza şi ea nevinovăţia şi strălucirea lui Iisus.

Sf. Evaghelist Luca, relatează şi episodul lui Irod cu omorârea Sf. Ioan Botezătorul, zicând: „Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el (Ioan Botezătorul) pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le-a făcut Irod, A adăugat la toate şi pe aceasta, încât a închis pe Ioan în temniţă”(Luca 3:19-20). Iar Sf. Evanghelist Marcu, descrie cu detalii episodul lui Irod despre tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, astfel: „Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci. Iar Irod auzind zicea: Este Ioan, căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod, trimiţând, la prins pe Ioan şi l-a legat şi l-a închis, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu îţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.  Iar Irodiada Îl ura şi voia să-L omoare, dar nu putea. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-L ocrotea. Şi auzindu-l era mult nedumerit, dar îl asculta bucuros.

Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ diregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileia, Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul! Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut; zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul! Şi regele s-a întristat adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit să-şi calce cuvântul. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie, şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus lui toate câte a făcut şi a învăţat.”(Marcu 6:14-30).

Deci antihristul Irod Antipa avea la activul său şi moartea Sf. Ioan Botezătorul. Din toate putem vedea că, vremea istorică a lui Ioan Botezătorului şi a lui Iisus, a fost o vreme care culmina în conducere numai cu oameni corupţi şi criminali, de sub a căror asuprire ei voia să elibereze poporul, culminând cu eliberarea din robia păcatului şi a morţii. Pentru toate şi-au adus ura şi moartea, căci antihriştii sunt solii răul de la diavolul.

Sfârşitul lui Irod Antipa. Acest antihrist a ajuns sărac şi anonim, murind departe în exil în cele mai usturătoare chinuri posibile, căci blestemul ce l-au cerut „sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştrii” a venit cu prisosinţă asupra lor, şi au plătit toţi până la unul.

Procuratorul roman Ponţiu Pilat. După cum relatează istoria din timpul Imeriului Roma, provincia Iudeia îşi pierdu-se autonomia şi devenise o provincie romană. Ea se găsea sub jurisdicţia proconsulului de Siria, dar efectiv, era condusă de un procurator roman. Pilat era cel de al 5-lea procurator al Iudei, pentru că era una din provinciile cele mai agitate şi cu cele mai multe răscoale. La Roma se vorbea mereu de răscoalele Iudeilor. Pilat s-a născut la Sevila, fiul lui Marcus Ponţiu, distins ostaş în luptele împotriva cantabrilor. S-a căsătorit cu Claudia Proculea, ce era rudă cu împăratul Tiberiu. Căsătoria l-a condus pe Pilat să facă parte din familia imperială. Iudeia i-a fost dată ca un simplu dar de nuntă. Pilat a avut fericirea să fie în Iudeia în timpul activităţii mesianice a lui Iisus. Fericirea de a fi fost mântuit prin aplicarea justiţiei în cazul judecării lui Iisus, nu numai să se spele pe mâini de nevinovăţia lui Iisus înaintea mulţimii (cf. Matei 27:24)”, a pierdut-o, pentru că şi-a iubit mai mult funcţia decât „Adevărul” despre care a întrebat pe Iisus: „Ce este Adevărul?” (cf. Ioan 11:18).

În timp ce era în scaunul de judecată la prevenit şi soţia lui, să nu facă nici un rău Dreptului aceluia, căci a suferit mult în vis pentru El (cf. Matei 27:19), dar Pilat a ascultat numai de strigătul lui Caiafa şi a mulţimii să-L răstignească pe Iisus, după Scriptura care ne descoperă, zicând: „Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor”(Luca 23:24). Istoria îl descrie pe Ponţiu Pilat diferit: inteligent sau crud, diplomatic sau corupt. Crescut în ideiile Romei, era un bun cetăţean roman şi prin căsătoria cu Claudia Proculea, devine aproape  de familia imperială, precum am văzut.

În Iudeia, Pilat chiar de la început şi-a făscut un debut rău. A luat insignele şi aquila romană din Cezarea, şi le-a trimis la Ierusalim, ignorând că simbolurile puterii străine, pentru iudei, înseamnă profanarea templului. Evrei l-au înconjurat vreme de cinci zile să le retragă. Cu toate că Pilat i-a ameninţat ei nu au cedat şi în cele din urmă a trebuit să cedeze Pilat, pentru care va fi urât. Tot în timpul lui Pilat, soldaţii romani, îmbrăcaţi în haine evreieşti, dar înarmaţi pe de dedesubt, au furat visteria templului şi au făcut o baie pentru procurator. De atunci evrei l-au urât şi mai mult, dar l-au suportat de frică. Era greu să stăpâneşti o provincie ca Palestina, mereu în răscoale, când simţeau că sunt jigniţi în orgolilul lor de „neam ales”.

În fond, Pilat era un păgând, un necredincios, faţă de ei. Dar el era autoriatatea supremă şi fără el nu se putea executa nici o sentinţă de moarte. De aceea sentinţa pe care Sinedriul iudaic o dădu-se împotriva lui Iisus că, „Este vinovat de moarte” nu putea fi executată fără aprobarea lui Pilat.

Judecarea lui Iisus a avut loc în marele palat a lui Irod cel Mare. Iisus - Care nu avea loc unde să-şi plece capul - pentru puţină odhină, a ajuns în marele palat pardosit cu pietre aurite şi îmbrăcat în tot ceea ce avea Roma mai de preţ. Acolo a locuit Irod cel Mare care căutase viaţa lui Iisus când s-a noscut în această lume. Atunci, Domnul s-a întâlnit cu urmaşii lui Irod, care dădeau decizii tot de moarte. Şi ce lucru tris! Era vorba tot de viaţa şi de moartea Domnului!

În acest palat Pilat s-a şezat în scaunul de judecată, părăsindu-i pe sinedrişti, să-i facă lui Iisus un interviu persoanl, pe care îl relatează Evaghelistul Ioan, astfel: „Tu eşti Împăratul iudeilor?” Dar Iisus nu i-a răspuns, şi aşa L-a întrebat din nou: „Este adevărat ce spun aceştia că Tu eşti regele iudeilor?„ Iisus nu a tăgăduit şi nici nu a comfirmat, ci a răspuns lui Pilat, întrebându-l: „De la tine zici tu aceasta, sau alţii ţi-au vorbita aşa despre Mine?” Pilat a răspuns: Nu cumva sunt eu iudeu?... ” . Cu alte cuvinte, eu trebuie să slujesc pe împăratul Romei, nu pe cel al iudeilor, răspunse Pilat dispreţuitor. „Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut?”. Iisus a precizat, zicând: „„Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.” Procuratorul Pilat a reţinut numai cuvântul „împărăţie”. Astfel, Pilat L-a întrebat pe Iisus: „Aşadar, eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Pilat mirat de răspunsul lui iisus, dar tulburat în sufletul său că nu este la înălţimea discuţiilor cu Domnul, L-a întrebat: „Şi ce este adevărul?”.

Dar înainte de a afla ce este adevărul, convins de nevinovăţia lui Iisus, Pilat a ieşit înaintea arhiereilor şi a mulţimii rostind sentinţa de achitare: „Eu nu găsesc nici o vină în Omul acesta”(cf.Ioan 18:28-38). Pilat ca să satisfacă ura de răsbunare a lui Caiafa şi a celorlalţi, le-a oferit să le elibereze un condamnat cum era la ei obiceiul de Paşti, întrebându-i: „Vreţi să vă eliberez pe regele Iudeilor?”. Dar arhiereii şi mulţimea a strigat: „Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era un tâlhar!”(Ioan 18:39-40). După câte se vede, Pilat nu a mai vrut să se amestece într-o crimă. De aceea a încercat de trei ori să-L elibereze pe Iisus, mai ales că Îl găsise nevinovat. Dar nu-L va elibera pe Iisus din atâtea motive şi din laşitate şi astfel îşi va păta mâinile cu Sânge nevinovat, deşi şi-a spălat mâinile în faţa Iudeilor, dar nu în faţa istoriei. Iisus a fost după sentinţa dată de Pilat bătut, biciut şi scuipat şi I S-a pus coroana de spini pe cap şi răstignirea (cf. Marcu 15:15-20). Aceasta a adus sentinţa dată de Pilat Domnului.

Pilat a întrebat în întunecimea minţii lui pe acuzatorii lui Iisus, ce să facă Domnului, când ei au strigat să-l elibereze pe Baraba, zicând: „Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au strigat să fie răstignit!„ (Matei 27:22). Aşa Pilat în loc să aplice Justiţia să-L elibereze pe Iisus, pentru că L-a găsit nevinovat, a întrebat acuzatorii, care normal că i-au zis: să-L răstignească pe Iisus şi să-l elibereze pe Baraba! Astfel, Ponţiu Pilat  a intrat în istorie printre primii antihrişti. Aşadar, învăţătura pentru antihriştii tuturor vremurilor este că, nu ajunge în viaţă să zici un lucru bun ca Pilat despre Iisus că „Eu nu găsesc nici o vină în Omul acesta”, ci trebuie să şi faci ce zici, trebuie să şi împlineşti. Iar Adevărul pentru care ai trăit şi ai murit, te va elibera de păcat, te va răsplăti dreaptatea lui Dumnezeu.

Pilat a fost trecut în Simbolul Credinţei creştine doar pentru a determina o dată istorică, dar fără a avea un rol pozitiv în procesul de mântuire, ci negativ. Pilat a domnit în Iudea ca procurator între anii 27-37 a erei creştine. A domnit o scurtă vreme dar a intrat în istorie prin fapta negativ de condamnare a lui Iisus.

Sfârşitul lui Pilat. El sfârşeşte tragic şi ridicol. Un iudeu i-a chemat pe samarineni pe muntele Carizim, spunându-le că acolo s-ar afla vasele de aur ale mareui templu, ascunse de Moise. S-au găsit mulţi iudei şi alţii să-l creadă şi să meargă acolo fără a găsi nimic. Pilat auzind a găsit un bun prilej de a-i trece pe aceştia prin foc şi sabie, precum mai făcuse el şi alte crime.  Precum aflăm, Pilat a făcut multe nedreptăţi şi măceluri şi pentru evrei şi pentru cealaltă locuitori din Iudeia.

Iudeii învăţând că nu este bine să se răscoale, s-au plâns lui Lucius Vitelius, legatul Siriei, care avea şi prerogative superioare asupra lui Pilat. Vitelius a hotărât trimiterea lui Pilat la Roma să se dezvinovăţească în faţa Cezerului Tiberiu. Dar Tiberiu cum era el bătrân şi bolnav se găsea la palatul său pe insula Capri. Din această cauză a hotărât amânarea plecării. Iar când a hotărât să meargă, Pilat, a ajuns în exil la Lugdunum, unde s-a sinucis şi a murit acolo, singur şi necunoscut, sărac şi fără nici o pompă de înmormântare cum era obiceiul la mai marii reprezentanţi ai Romei.

 Aşadar, adeveritu-s-a cu sfârşitul lui Pilat, Scriptura care ne descoperă sfârşitul celor  răi şi necredincioşi, zicând: „Într-adevră, pe drumuri viclene i-a lăsat pe ei şi i-a doborât când se înălţau. Cât de repede i-a pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirilor lor. Ca visul celui ce se deşteaptă, Domane, în cetatea Ta, chipul lor de nimic l-ai făcut”(Psalm 72:18-20). Pilat este drama cea mai tristă dintre toţi judecătorii vremurilor istorice, care s-a petrecut în marea Sală de Judecată, cum spune cercetătorul englez Farrar, când a zis: „O întreită acuzare; O întreită achitare; un întreit protest al Iudeilor; O întreită încercare de a-L scăpa pe Iisus”. Toate acestea s-a adus de către mai marii vremii, în Procesul de Judecată a lui Hristos Iisus, Salvatorul omenirii. De ce? Pentru ca Hristos Domnul să nu renască omenirea la o nouă viaţă nouă prin Evanghelia Sa. Ei voiau să rămână mai departe în sacunele şi învăţăturile lor pervertite şi să petreacă în lucsurile pompoase, iar mulţimile de oameni să sufere.

Claudia Proculea, femeie de neam împărătesc, potrivit unei tradiţii s-a botezat şi a murit creştină. Soţia lui Pilat a trimis meajul ei lui Pilat în timp ce-L judeca pe Iisus, zicând: „Pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvând: Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, căci mult am suferit, azi în vis, pentru El.” (Matei 27:19).

Cu femeia lui Pilat s-a adeverit Scriptura, care zice: „Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi, şi nu vor pieri toţi cei ce nădăjduiesc în El”(Psalm 33:21). Iată, putem vedea prin comparaţie, cum oamenii se salvează prin afirmaţiile şi crezurile lor pozitive în viaţă. Soţia lui Pilat a crezut ci i s-a arătat în vis despre Domnul şi l-a prevenit pe Pilat, dar Pilat nu L-a crezut pe Iisus, Cel ce este: Calea, Adevărul şi Viaţa (cf. Ioan 3:14).

Şi acum, o Scrisoare de o mare duioşie ce merită menţionată ca să vedem cu adevărat că, în vremea aceea Iisus a avut dintre oamenii mari, nu numai din Iudeia care Îl iubeau şi credeau în puterile Lui dumnezeieşti, ci şi din alte părţi. Este vorba de corespondenţa regelui Abgar, al Edesei, - către Iisus - care descoperă că, regele Abgar auzind că Iisus este în primejdie, i-a trimis o Solie să-I facă cunoscut că-I oferă adăpost în micul său regat. Textul acestei Scrisori a fost păstrat de Eusebiu de Cezareia, al cărui conţinut zice: „Eu am scris cu scopul să Te rog, să iei osteneala să vii la mine să mă vindeci de boala în care eu mă aflu. Eu am auzit de asemenea că iudeii cârtesc împotriva Ta şi voiesc să-ţi aducă mare vătămare. La mine însă, este un oraş nu prea mare, dar frumos, care ne va fi de ajuns pentru amândoi.”. Iisus nu a putut primi învitaţia regelui Abgar al Edesei, dar acelaşi Eusebiu de Cezarea aminteşte de răspunsul lui Iisus şi confirmă şi tămăduirea lui Abgar de lepra de care suferea, zicând: „Când Eu voi fi prins, Eu voi trimite pe unul din ucenicii Mei să te vindece de boala ta. El îţi va da mântuire Ție şi celor ce se află în casa ta.”

 Răspunzându-i lui Abgar, Iisus, vedem că Domnul a ascultat şi rugămintea celor de alt neam şi l-a tămăduit, că Iisus, ca Fiul a lui Dumnezeu, a ştiut de Scrisoarea lui Abgar şi dacă nu a primit-o şi l-a vindecat de boala sa. Mulţi au fost cei care L-au iubit pe Domnul Iisus şi din înalta societate a vremii, care nu s-au putut arăta pe faţă. De exemplu: ca mare învăţător de Lege a lui Israel, Nicodim, şi care a mers noaptea în ascuns şi a vorbit cu Iisus (cf. Ioan 3: 1-16) şi a fost prezent şi la luarea lui Iisus de pe Cruce, âmpreună cu Iosif din Arimateia care era un mare învăţat şi făcea parte din Sinedriul iudaic, era un ucenic în ascuns a lui Iisus, care a mers la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus să-L i-a de pe Cruce şi să-L înmormânteze (cf. Ioan 19:38-39).

Dintre antihriştii lui Hristos care au urmat în istorie.

„Copiii mei, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă”(1 Ioan 2:18). Dacă am prezentat, în mare, despre primii antihrişti ai lui Hristos Iisus, se cuvine să relatez şi despre câţiva antihrişti ai vremurilor istorice care au urmat până în zilele noastre. Şi, de ce? Pentru că, iată, vedem în Scriptura de mai sus, cum ni se descopeă antihriştii vremurilor istorice, şi că prin venirea antihriştilor indentificăm vremurile din urmă cu rătăcirea oamenilor de la Credinţa în Dumnezeu. Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, descoperindu-ne din partea lui Dumnezeu, despre venirea antihriştilor, pentru creştinătate nu este ceva nou, ci dimpotrivă ajută să cunoaştem că venirea antihriştilor într-un număr mare ni se vesteşte sfârşitul lumii prin deterioarea vieţii din partea lor.

Apoi, am răspuns mai sus, ca să vină o învăţătură pentru antihriştii vremurilor noastre şi a vremurilor istorice ce vor urma, pentru ca să-i salvăm, aflând despre sfârşitul antihriştilor dinainte. Aflând despre sfârşitul lor dinainte să se întoarcă la Credinţa în Dumnezeu, de la păcatele lor, şi întorcându-se să fie mântuiţi, cum le spune Hristos Domnul, împotriva Căruia sunt, când zice: „...Ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştiinţa adevărului”(1Tim. 2:4). Iar prin proorocul Ezechil, Dumnezeu transmite poporului, zicând: „Spune-le: ..., Că nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! De ce vreţi să muriţi voi, ...”(Ezechil 33:11). Acest mesaj pe care Dumnezeu îl transmite poporului, vedem că, le vesteşte nu numai întoarcerea de la păcatele lor, ci le vesteşte şi urmarea păcatelor, care este moarte, prin întrebarea: „ De ce vreţi să muriţi voi ...?

- Din Imperiul Roman, unul din antihriştii istoriei ce a urmat, fiind cel mai crud, a fost Cezarul Nero, care să prindă creştinii şi să-i omoare, să nu mai mărturisească despre Hristos Cel Înviat, în care ei credeau, a dat foc Romei, precum ştim. Nero a ajuns împăratul Romei, după Claudiu, în anul 54 până în 68, după Hristos, şi a murit în cele mai urâte chinuri. Marele istoric Tacit, mort în preajma anului 120 d.H., în „Analele” sale istorice scrie: „Pentru a risipi orice zvon, Nero căuta vinovaţi închipuiţi, pedepsindu-i cu pedepsele cele mai crude pe nişte oameni urâţi din pricina nelegiuirilor lor, numiţi de popor creştini. Hristos, de la care îşi primiseră numele, fusese condamnat la moarte în timpul lui Cezarului Tiberiu, de procuratorul Ponţiu Pilat”.

La rândul său Suetoniu, în cartea lui despre împăratul Claudiu, spune despre el, că spre sfârşitul domniei „a alungat din Roma iudeii care se agitau din cauza unui oarecare Chrestus”... şi să nu uităm că Suetoniu a fost secretar şi al Cezarului Traian şi a lui Adrian, ceea ce înseamnă că a putut fi bine informat. Alte câteva menţionări din vremea aceea, zic: Scrisoarea sirianul Mara către fiul său Serapion, care a fost scrisă încă înainte de anul 100 d. H., socoteşte distrugerea Staului Iudaic de către romani drept o pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că iudeii au cutezat să-L ucidă pe Iisus.

 - Acum să trecem la cel puţin un antihrist din Imperiul Bizantin. De exemplu: împăratul Iulian Apostatul a luptat împotriva lui Iisus toată viaţa ca să nu rămână nici o urmă despre Iisus în istorie. Marele istoric, Eusebiu de Cezarea, relatează despre femeia cu scurgere de sânge de 12 ani şi vindecată de Iisus următoarele: „La poarta casei ei, pe un piedestal înalt stă chipul de bronz al femeii, care cu genunchii plecaţi, a întins mâinile sale ca şi cum ar ruga pe cineva dinaintea sa. În faţa sa stă un chip al unui bărbat în poziţie dreaptă, într-o mantie lungă care îşi întinde mâna către femeie. Această statuie, aşa cum se spune, este închipuirea lui Iisus Hristos care a vindecat-o.

Dar cum statuia aceasta a fost sfărâmată din porunca împăratului Iulian Apostatul - despre care se ştie că a luptat toată viaţa împotriva lui Iisus, şi a murit strigând: „m-ai învins Galileiene”- nicăieri nu s-a mai putut reface însemnare despre chipul lui Iisus de pe statuia respectivă, pe care o ridicase pioasa credincioasă Veronica” care avea chipul Domnului Iisus pe năframa care I-o dădu-se să-şi şteargă faţa de sudori în drum spre Golgota răstignirii. Da, împăratul Iulian Apostatul, relatează istoria, a afirmat că „m-ai învins Galileiene” când se găsea pe câmpul de luptă şi a venit o săgeată direct în pieptul lui. La numit pe Domnul „Galileian” pentru că aşa mai era chemat Iisus, deoarece locuise în oraşul Nazaretul din provincia Galileii (cf. Matei 2:21-23), cu multe neamuri, pentru care şi Galileia se chema „Galileia neamurilor”.Oraşul Capernaum din Galileia era oraşul unde Domnul Iisus săvârşise cele mai multe minuni (cf. Luca 4:23).

Împăratul Iulian Apostatul, al Bizanţului, a ajuns la tron în 361, după moartea lui Constantin II, şi a domnit o perioadă scurtă până în 363, când a murit după rănirea amintită, în luptele de la Maranga, de pe fluviul Tigru. Scurta lui domnie a fost sub semnul reacţiei anticreştine şi a încercărilor de readucere a cultelor păgâne. Edictele anticreştine care le-a adoptat i-au adus numele de „Apostatul”. Precum s-a văzut, acest antihrist a murit urât, prin săgeata venită în piept, dar cu afirmaţia biruinţei lui Hristos Iisus, în Religia Creştină, când a zis: „m-ai învins Galileiene”, din care ar trebui să înveţe toţi antihriştii vremurilor istorice.

Cu toată furia antihriştilor amintiţi, nu s-a putut opri continuitatea creştinismului, pentru că sângele creştinilor martiri vărsat, în toate persecuţiile istorice, s-a dovedit a fi sămânţa de viitor a Bisericii creştine, după făgăduinţa lui Iisus, care zice: „Biserica Mea nici porţile iadului nu o vor birui” (cf. Matei 16:18), adeverindu-se şi o altă afirmaţie a Domnului Iisus, care zice: „Eu cu voi sunt în toate zilele , până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28,20)

 Iar antihriştii au sfârşit tragic şi usturător, plătind toţi cu viaţa lor şi a urmaşilor, până la unul! De ce? Pentru că Dumnezeu nu continuă în istorie o omenire rea, necredincioasă şi decăzută moral, ci continuă o omenire bună, credincioasă şi cu un standar de moralitate ridicat, pentru o omenire cu o societate sănătoasă şi demnă de valorile Creatorului ei Dumenzeu.

Antihriştii apropiaţi ai vremurilor istorice.

Cred potrivit, să trec la prezentarea câtorva din antihriştii mai apropiaţi a istoriei vremurilor noastre spre o mai bună înţelegere. Cine nu cunoaşte în generaţia aceasta pe marii promotori ai ideologiei ateist-comuniste: Karl Marx, Frederich Engels şi Lenin, care au căutat să facă din popoarele neamurilor turme supuse şi fără idealurile Cedinţei în Dumnezeu. Marx a criticat religia în lucrările lui Feuerbach. Marxismul reprezintă anasamblul concepţiilor politice, filozofice şi sociale ale lui Marx şi Engels. Marxismul bazându-se pe materialism şi socialism, opunându-se, idialismului şi omorând orice perspectuvă idialistă de viaţa omului. Ideologia marxist-leninistă s-a dovedit ea însăşi o utopie falimentară, care a avut urmări catastrofale pentru economia statelor comuniste şi în conştiinţa oamenilor, despărţindu-i de Credinţa în Dumnezeu şi de orice ideal pur de viaţă. Marx s-a născut la 5.05.1818 la Trier în Germania şi a murit la 14.03.1883, la Londra, în mod subit, şi poate flămând, în fotoliul său. Dintre copiii lui Marx câţiva au murit de mici la Londra, pe când familia sa se zbătea în mizerie şi foame.

 Engels s-a născut la Barmen, Prusia la 28.11.1821 şi a murit la 5.08.1895, la Londra. Engels a fost bun prieten cu Marx şi aşa au lucrat împreună la elaborarea comunismului-ateist, influienţând mai departe pe Lenin, Trotsky, Mao, Guevara... A elaborat cele mai multe filosofii atee. Autorităţile Prusiei au făcut presiuni asupra guvernului britanic pentru a fi expulzaţi din Anglia cei doi, Marx şi Engels, pentru răul care îl aduceau scrierile lor, dar primul ministru de atunci, John Russell, nu a fost de acord. Engels l-a ajutat cu bani pe Marx ca să poată trăi în mizeria care se zbătea.

Lenin a fost născut la 22.04.1970, la Simbirsk, în Rusia şi a decedat la 21.01.1924, prin atacuri cerebrale, având o moarte prematură şi în chinuri. Lenin şi bolşevismul său, promotorul comunismului ateist în Rusia şi continuatorul celorlalţi ateişti, Marx şi Engels. Aşa au murit  pe rând, Marx, Engels şi Lenin, ca antihrişti, aruncându-se la lada de gunoi a istoriei toate filosifiile lor ateiste cu ideologia comunistă falimentară din faşă şi popoarele s-au eliberat.

I.V. Stalin s-a născut la 21.07.1879, în oraşul Gori, în Georgia, într-o familie de iobagi şi a murit la 5.03.1953, de hemoragie cerebrală în urma beţiilor nesfârşite. A fost un mare revoluţionar bolşevic şi conducătorul politic sovietic ca şi Lenin. Din viaţa lui se cunoaşte că era un beţiv şi îşi bătea nevasta şi copilul fără nici un motiv. A eliminat opoziţia prin exiluri Siberiene şi execuţii de oameni la nesfârşit. Stalin, Churchill al Angliei şi Roosevelt al Americii, la Conferinţa de la Yalta din 1945, după al 2-lea Război Mondial, au sortit Estul Europei lui Stalin, cu supunerea României mai mult de 90 la sută. Stalin a demolat Bisericile Ruse şi  zeci de mii de preoţi, călugări şi călugăriţe au fost întemniţaţi şi au murit. Stalin a fost un atntihrist cu cele mai multe crime la activul său.

Cine nu a auzit, apoi, de Hitler, ca cel mai mare şi crud antihrist, şi de crimele sale împotriva umanităţii, şi înspecial de crimele împotriva poporului evreu, de Holocaust!? Adolf Hitler s-a născut la 20.04.1889, la Braunau am Inn, Austria şi a decedat la 30.04.1945, la Berlin, sinucigându-se. Hitler este cunoscut ca cel mai odios dictator din istoria omenirii, liderul mişcării naziste. El a declanşat cel de al 2-lea Război Mondial şi a aplicat un plan de exterminare în masă a evreilor şi a adversarilor politici. Ca şi cancelar al Germaniei a ţinut cele mai odioase discursuri şovine, antisemite, rasiste, oculiste, fiind cel mai mare criminal antihrist.

 Şi cine nu a auzit de dictatorii antihrişti ai României: Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. Amândoi au fost oameni needucaţi. Dej s-a născut la 8.09.1901, la Bârlad şi decedat la 19.03.1965, la Bucureşti, de cancer. A fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa. Împreună cu ajutorul lui Stalin a înfinţat în România lagărul de la Canal pentru exterminarea opozanţilor politicii comuniste. La care se adaugă închisorile pentru toţi mari oameni ai României ca să-i termine. Biserica a fost sub dictatura lui în toate arestările de episcopi, preoţi şi credincioşi, care au murit la Canal şi în închisorile comuniste.

Nicolae Ceauşescu, urmaşul lui Dej, nu mai trebuie să-i dăm date, căci se cunoasc, fiind aşa de recent. El a culminat prin comunismul-ateist, condamnând şi arestând orice opoziţie. A culminat ca şi Stalin prin cultul personalităţii. Bisericile demolate în Bucureşti îl califică ca antihrist, împreună cu ceielalţi antecesori în istorie. Moartea lui Ceauşescu şi a soţiei sale a fost cum nu se putea mai urât.

Şi câţi alţii, ar mai fi de amintit, dar consider că sunt suficienţi aceştia pentru edificare şi învăţătură de viaţă. Şi acum, cred, că toţi ştim din această vreme istorică, chiar şi tineretul, despre cei amintiţi mai sus, pentru că nu sunt prea îndepărtaţi în istorie vremurilor. Întrebarea: Ce au învăţat generaţiile care au urmat de la ororile antihriştilor din istorie până acum? Răspunsul este Trist!!! De ce? Pentru că au învăţat prea puţin, căci de aceea se ridică mereu, alţi  antihrişti în istorie.

Şi acum, prin ce se defineşte omul antihrist? În primul rând, iată, exemplul: prin crimele săvârşite de antihriştii dinainte în istorie. Apoi, antihristul se defineşte prin negarea existenţei lui Dumnezeu şi prin negarea lui Iisus Hristos ca Mesia. Negarea creaţiei Universului şi a toate existenţele, ca Operă divină a lui Dumnezeu. Şi aducerea de ideologii, teorii şi filosofii, antihriste, care aduc oamenilor alte învăţături despre creiarea Universului şi a omului. La acestea Dumnezeu ne previne şi ne atenţionează prin Scriptura care zice: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după stihiile lumii şi nu după Hristos. Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii, Şi sunteţi deplin întru El, Care este cap a toată domnia şi stăpânirea (bună)” (Coloseni 2:8-10).
Din această Scriptură înţelegem: că nu numai cei care săvârşesc crime împotriva umanităţii sunt antihrişti, ci sunt antihrişti şi cei care sunt promotorii ideologiilor, teoriilor şi filosofiilor ateiste în generaţii, ca: Marx, Enghels, Lenin şi alţii, care au promulgat învăţături de educare a oamenilor fără Credinţă în Dumnezeu, pentru a-i putea supune învăţăturii lor. Credinţa în Dumnezeu dă oamenilor o perspectivă în viaţa aceasta, şi o perspectivă pentru viaţa veşnică, dincolo de moarte. Ori, pe aceşti oameni nu-i poţi supune, pentru că aceşti oameni ştiu că sunt creaţi de Creatorul lor Dumnezeu liberi şi cu o conştiinţă înaltă, să aleagă şi să creieze în viaţă.

În Religia Creştină găsim cuvântul de antihrist, pentru toţi aceea care luptă împotrivă şi neagă Adevărul că, Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Întrupat în umanitate, şi luptă împotriva Evangheliei Sale, care descoperă omenirii pe Dumnezeu în Sfântă Treime: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, şi cu putere de mântuire a omului prin Credinţă, Har şi fapte bune.

Iată, Sf. Scriptură care prezintă antihriştii din toate vremurile istorice, zicând:„Copiii mei, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă”(1Ioan 2:18). Prin această Scriptură, Dumnezeu ne descoperă, că vine antihrist, şi că mulţi antihrişti s-au arătat până acum, şi că prin mulţimea antihriştilor putem cunoaşte vremurile din urmă. Iar în următoarea Scriptură, putem vedea cum Dumnezeu ne defineşte pe oamenii antihrişti, spre ai putea identifica, când zice:„Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristos? Acesta este antihrist, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl”(1Ioan 2:22-23). Acum este clar fiecare, în relatarea Sf. Scripturi: cine este antihrist? Adică, acel om şi acei oameni care i-a prezentat istoria şi i-am întâlnit şi noi în viaţă, tăgăduind că Iisus este Hristos, Mesia, Cel făgăduit de Dumnezeu ca Salvator al lumii întregi.

Exemplificare. Dumnezeu a dat omenirii cele: „Zece Porunci”, ca un Cod Penal, cum obişnuiesc oameni să zică azi în termeni juridici. În acestea Dumnezeu zice oamneilor:„Să nu ucizi”. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Întrupat în umanitate pentru salvarea omului, a întărit întru totul cele „Zece Porunci”, căci Iisus a venit să împlinească Legea şi nu să o strice. Aşadar, cine ucide, este împotriva lui Dumnezeu, Care a zis: „Să nu ucizi” (Ieşire 20:13), este un antihrist, pentru că Hristos Iisus a întărit Porunca: „Să nu ucizi”, ori, el (acel omul oarecare) a ucis.

Hristos Iisus a salvat omul de la moarte prin Jertfa Sa pe Cruce şi prin Învierea Sa. Astfel, Iisus Hristos este împotriva crimei de orice fel, este împotriva omului care ucide. Mai mult, Iisus a zis:„...Iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt” (Matei 5:39).

Câte generaţii s-au rătăcit din cauza învăţăturilor ideologiei ateist-comuniste a lui Marx, Engels şi Lenin şi au devenit dictatori, pentru că au pierdut conştiinţa, că există Dumnezeu care îi va judeca pe fiecare. Câţi dictatori s-au născut din învăţăturile ateist-comuniste? Dacă ne gândim numai la dictatorii ţărilor comuniste din lume, care au omorât pe toţi care nu s-au supus lor! Câţi oameni au omorât dictatorii poporului român, Dej şi Ceauşesc, cu cei din jurul lor, în închisorile din România?! Numerele sunt îngrozitoare! Puteţi să le găsiţi în analele istoriei sângeroase. Aceştia au fost cei mai mari antihrişti ai poporului nostru român. Câţi români moldoveni din Basarabia, Bucovina, şi de alte naţionalităţi au murit în Siberia dictatorului antihrist Stalin?! Numerele ce s-au dat au fost uluitoare!

Antihrişti ai Învierii din ultimii ani.

Stimate cititorule, precum ne amintim, în anul 2006, a apărut tot de Sf. Paşti, antihriştii Învierii lui Iisus, cu cartea falsă:„Codul lui Da Vinci”, ca să compromită personalitatea Divină-Umană a lui IISUS HRISTOS. Autorul cărţii, Dl. Dan Brown, cu echipa lui, nu au ştiut ce să mai scoată palpitant pentru lumea neinformată de azi, şi aşa a scos cartea „Codul lui Da Vinci”, vânzând minciuni despre Salvatorul omenirii - Iisus Hristos - ca să scoată bani! Şi Iuda Iscarioteanul ca să primească bani, L-a vândut pe Iisus, ca apoi să-şi de-a seama şi să se spânzure (cf.Matei 27:3-5).

În 2007, la fel de Sf. Paşti, Dl. James Cameron, realizatorul filmului „Titanic” a lansat pe canalele de televiziune cele zece „sarcofage” ca să compromită şi să dezinformeze lumea necunoscătoare despre Mormântul lui Iisus şi Învierea Lui. Anul acesta, 2008, văzând că nu le-a reuşit, şi lumea tot urmează prin Credinţă lui Hristos Iisus, au venit cu altceva mai blând, dar compromiţător la Viaţa Domnului Iisus, tot de Sf. Paşti. Secvenţe din ultima săptămână din Viaţa lui Iisus pe pământ au fost intepretate într-un stil nou, în filmul difuzat de BBC1. Noile prezentări despre Iisus şi a celorlalţi din jurul Lui, cât şi a judecătorilor Domnului pentru răstignire, se contrazic cu celelalte din anii trecuţi. Persoanele din jurul lui Iisus au fost prezentate ca evlavioase, iar Iuda, Caiafa, Pilat şi ceielalţi au făcut ce trebuia să facă. Aşa vin, an de an, antihriştii Învierii lui Iisus să dezinformeze lumea, dar fără succese, decât parţiale asupra celor necunoscători care se clarifică în timp. Răspunsul la antihriştii din ultimi ani, l-am dat în Articolele scrise ce le puteţi găsi în Website personal: www.preotaurel.sasfamily.com

Ei bine, Dl. Mel Gibson, cu Filmul „The Passion of the Christ” a prezentat lumii întregii, Adevărul istoric şi dumnezeiesc despre personalitatea Divină-Umană a lui Iisus Hristos, film care a culminat lasnând Adevărul despre Mântuitorul lumii.

Sfârşitul atihriştilor. Antihriştii, de până acum, am aflat ce tragic au sfârşit viaţa lor pământească, pentru că nevoind să asculte, Dumnezeu i-a lăsat după Scriptura care zice:„Şi i-am lăsat să umble după dorinţele inimilor lor, şi au mers după cugetele lor”(Psalm 80:11), căci nu au vrut să fie mântuiţi şi i-a lăsat să sfârşească spre iadul cel veşnic, după cum zice: „Căci dacă Dumnezeu nu a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată” (2Petru 2:4), astfel, Dumnezeu nu i-a cruţat şi nu îi va cruţa, nici pe antihrişti şi nici pe necredincioşi, pentru că Justiţia lui Dumnezeu se arată la vreme.

 Sfârşitul Vieţii pământeşti a lui Iisus.

Domnul Iisus a sfârşit viaţa Sa pământească într-un chip atât de strălucitor, după cum a şi trăit viaţa pământească în strălucirea Sa, ca Soare al dreptăţii, pentru că era Răsăritul cel de Sus (cf. Luca 1:78-79).

Mai întâi, iată, o prezentare din Viaţa Domnului Iisus  pe pământ, în relatarea Sf. Ioan Gură de Aur şi a Fericitului Augustin, zicând: chipul lui Iisus era de o frumuseţe fizică şi spirituală fără seamăn: „Hristos a fost minunat la sânul Mamei Sale, prea frumos în braţele părinţilor Săi, prea frumos pe Cruce şi minunat în mormânt”. Vedem în această descriere a Domnului cel mai frumos Poem, ce s-a rostit şi s-a scris vreodată, spre cinstirea şi prezentarea cu adevărat a Mântuitorului, în numai câteva cuvinte, şi ele au fost scrise de Sf. Ioan Hrisostom.

Şi continuând prezentarea sfârşitului pe Cruce a lui Iisus, după Sf. Evanghelii, ştim că Iisus a fost luat de pe Cruce în braţele Mamei Sale, Maria (cf. Ioan 19:25-27), a marilor învăţaţi: Iosif din Arimateai, a lui Nicodim (cf. Ioan  19:38-42), a Apostolului Ioan, în vederea femeilor mironosiţe care Îl urmase din Galileia (cf. Marcu 15:40-41) şi a fost înmormântat într-un mormânt nou, într-o grădină, după ce s-a împlinit toată tradiţia de înmormântare la Iudei,  în toătă spledoarea ei, cu îmbălsămarea trupului într-un giulgiu cu miresme (cf. Ioan 19:40-42). Toate acestea au avut loc, după ce Domnul din înaltul Crucii a rostit şi cea de-a şaptea vorbire, zicând:„Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul”(Luca23:46). Deci, Iisus şi-a dat Duhul în mâinile Tatălui ceresc, a fost luat în de pe Cruce în braţele mamei Sale şi a celor ce L-au iubit şi L-au urmat. A fost înmormântat în toată durerea şi lacrimile celor ce L-au iubit şi în toată splendoarea tradiţiei, precum s-a văzut mai sus.

Învierea! A treia zi, după Scpituri, Hristos, a Înviat!(cf.1Cor.15:4; Marcu 16:6) din morţi, dăruind viaţă lumii Sale. Apoi, S-a arătat Apostolilor şi mulţimilor de oameni, vreme de patruzeci de zile, adeverind Adevărul Învierii Sale, după Scriptura care ne revelează, astfel: „Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Íoan 11:25)

Înălţarea! După ce S-a arătat Apostolilor şi mulţimilor de oameni, la patruzeci de zile de la Învierea S-a Înălţat la ceruri (cf.Luca 24:49-53) şi stă de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl (cf. Evrei 10:12), şi iarăşi va să vină cu putere şi mărire să judece vii şi morţii (cf Matei 24:30).

Trimiterea Duhului Sfânt. Iar la patruzeci de zile de la Înviere şi 10 zile de la Înălţare - în Ziua Cinczecimii - Mântuitorul Iisus Hristos a trimis omenirii pe Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede, împlinindu-se făgăduinţa după Scriptura care ne descoperă, zicând:„Iar când va veni Mângâitorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15:26).

Însoţirea operei de mântuire. Da, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Întrupat în umanitate, după ce a săvârşit opera de mântuire, S-a Înălţat la ceruri, şi a trimis pe Duhul Sfânt, însoţeşte mai de parte opera mântuirii Sale, în chip nevăzut după Scriptura în care zice:„Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:20).

Venirea a 2-a a lui Iisus. Iar la sfârşitul veacurilor, va veni pe norii cerului cu putere şi mărire, după Scriptura care ne descoperă, zicând:„ Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă”(Matei 24:30). Venirea Domnului va fi într-un: „cer nou şi pământ nou”, după cum ne descoperă Scriptura, care zice:„Aşteptând şi grăind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile aprinse, se vor topi. Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţei Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea.” (2 Petru 3:12-13).

Judecata. Apoi, după Evanghelia Judecăţii de apoi, care încheie cu sentinţa nefericirii pentru toţi necredincioşii antihriştii, şi cu sentinţa fericirii pentru toţi cei credincioşii, zicând:„Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică” (cf. Matei 25:31-46).

Sentinţa fericirii eterne pentru cei de-a dreapta va fii:„Atunci va zice Împăratul (Iisus Hristos) celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, şi moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Iar Sentinţa nefericirii pentru cei de-a stânga, va fii: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui”(Matei 25:41).Da, precum a fost o naştere şi o viaţă trăită în această lume, pentru fiecare om, în conformitate cu Legile divine sau împotriva lor, va fi şi o Judecată cu aplicarea Justiţiei Dumnezeieşti.

Veşnicia Împărăţiei lui Dumnezeu.

„Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iius Hristos”(2 Petru 1:11). Revelaţia mare, din această Scriptură, este „veşnicia împărăţiri” lui Dumnezeu, unde nu vor putea intra de cât cei curaţi şi credincişi în aceatsă viaţă, care au împlinit voia lui Dumnezeu, şi nu vor putea intra necredincioşii, după Scripturile prin care Dumnezeu revelează pentru toate generaţiile, zicând:„Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moştenii Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii Nu vor moştenii Împărăţia lui Dumnezeu˝(1Cor. 6:9-10).

Aceaste Sf. Scripturi pot să trezească pe toţi antihriştii şi necredincioşii, de a se întoarce de la păcatele lor la viaţa de credinţă în Dumnezeu.

Mulţimea antihrişilor. Dumnezeu ne descoperă că în vremurile din urmă mulţi antihrişti se vor arăta, prin Scriptura care zice: „Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că IISUS HRISTOS a venit în trup; şi acesta este amăgitorul şi antihristul. Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat, ci să primiţi plată deplină. Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui HRISTOS nu are pe Dumnezeu; iar cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul” (2Ioan 1:7-9)

Într-adevăr, mulţi antihrişti amăgitori au venit de-a lungul istoriei şi în special în aceste vremuri, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup omenesc spre salvarea lumii, cu privire la care Dumnezeu atenţionează pe  toţi cei credincioşi să se ferească de ei, şi să rămână în învăţătura Evangheliei lui Hristos, cu putere de mântuire pentru tot cel ce crede în Dumnezeu.

Numărul fiarei antihrist. În Cartea Apocalipsei, Cap. 13, Dumnezeu revelează tuturor pe ultimul antihrist cu numărul 666, care va căuta să amăgească oamenii să se închine lui şi să poarte semnul lui, după Scripturile care zic:„Iar câţi nu se vor închina chipului fiarei, putere avea ca să-i ucidă. Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mîna cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are priceperea să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase (666)!”(Ioan 13:15-18).

Această operaţie a şi început, prin plantarea sub piele a Cipului, cu număr pentru fiecare om. Toţi cei ce vor primi această implantarea de număr - 666 - vor trece de partea antihristului, iar cei credincioşi, până la moarte, vor rămânea statornici în Credinţă de partea lui Hristos. Ferice de aceia care se vor opune şi vor înţelege Scriptura care revelează următoarele: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care îl aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştrii? Căci aţi fost răscumpăraţi cu preţ? Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1Cor. 6:19-20).

Ce revelaţie mare pentru om de la Dumnezeu! Să afle că trupul şi sufletul lui sunt templu al Duhului Sfânt, care   au fost răscumpărate cu preţul mare - al Jertfei lui Iisus - şi că trupul şi sufletul omului, deopotrivă, aparţin lui Dumnezeu. Deci, antihriştii şi guvernele lumii pot să-şi pună numerele lor pe cardurile de identitate ale oamenilor, dar nu pe trupul omului prin inplantări de Cipuri sub piele, care este a lui Dumnezeu.

Mulţumind: „...Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, că să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune (cf. Tit 2:13-14), că am putut să-ţi transmit, stimate cititorule, aceste Mesaje Biblice, care nădăjduiesc că te vor ajuta în viaţă, şi închei cu următoarele vorbirii ale Mântuitorului Hristos, care zic:"Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei, 22,29). „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13:31). Iar cu privire la venire Domnul, zice: „Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.(Apoc. 22:12-13). Iar credincioşii Bisericii lui Hristos răspund în toată vremea: „...Amin. Vino, Doamne IISUSE!„ (Apoc. 22:20). „Slăvit să fie Domnul” (Psalmul 69:5).