"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

„Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14:27).


„Ce bine e Crucea întreagă s-o porți! „… El, din lume, ne-a așteaptă la fel, cu Crucea întreagă să mergem spre El…” (de poetul creștin, Costache Ioanid).

 


Cu adevărat, ne vestește Mântuitorul Iisus Hristos, că cine nu-și poartă crucea lui și nu-L urmează pe El nu poate fii ucenicul Lui. Iar în altă Scriptură zice: „Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10:38). Ambele Scripturi revelează salvarea omului prin urmarea lui Hristos cu purtarea Crucii, despre care Mântuitorul ne-a prevenit când a zis: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33). Îndrăznirea purtătorului de Cruce în necazurile și suferințele lui, trebuie să constea în credința că, Iisus din biruința Lui dă și fiecărui purtător de Cruce biruința, precum i-a dat omului și învierea din moartea păcatelor din Învierea Lui.

 


Purtarea crucii în această viață, din partea fiecărui om, înseamnă să-și ducă fiecare viața sa așa cum este, cu greutățile, necazurile, înfrângerile, bucuriile, realizările etc, după Scriptura prin care Domnul zice: „Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie”(Luca 9:23), cu credință în ajutorul lui Dumnezeu care îi va aduce biruința, precum Domnului Iisus, Care ducând crucea vieții noastre a Înviat a 3-a zi, aducându-ne și nouă învierea din moartea păcatelor. Crucea trebuie dusă de fiecare în viață, astfel: „Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).


În această Scriptură ni se descoperă că Iisus a „suferit crucea”, dar această suferință i-a adus biruința Învierii cu Înălțatrea de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Iar despre omul care își va duce crucea suferinței, Iisus îl asigură, zicând: „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Marcu 13:13). Și "Oricine va chema numele Domnului se va mântui" (Romani 10:13)


A tăia din cruce, înseamnă a cârti împotriva lui Dumnezeu și a tuturor din cauza suferinței și a renunța la credința și nădejdea în ajutorul Domnului și a pleca lăsându-i pe atâția care depind mai ales de tine în lipsuri și greutăți. Ori, în suferințele de azi, ca: boli, lipsurile economice, a tăia din cruce, mai însemană, a putea recurge și la alte fapte ale păcatului. Calea purtării crucii este smerenia după pilda dată de Domnul, zicând: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. (Filipeni 2:8).


Lipsa de smerenie îl duce pe om la mândrie și aroganță care îl desparte de Dumnezeu și la care Iisus îi răspunde: „Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei  10:33), Iar celui care va mărturisi, Domnul îl asigură: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10:32). Să ne gândim numai, la ce cruce grea au de purtat cei care au rămas de la cutremurele de pământ din China din 2008, luna Mai, unde au rămas cinci milioane fără adăpost, Haiti, din Ianuarie, 2010 și Cile din Februarie, 2010, care pe lângă nevoile de tot felul au și durerea pentru cei căzuți sub zidurile cutremurelor!


În săptămâna Sf. Patimi a Domnului ne amintim în fiecare an, cum Iisus a dus Crucea Sa cu greutățile vieții noastre, după Scriptura care zice: „Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, Unde L-au răstignit, Și împreună cu El pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus” (Ioan 19:17-18). Iar din înaltul Crucii Iisus a iertat pe toți, zicând: „Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23:34). Domnul și Mântuitorul Hristos Iisus, a suferit și a murit pe Crucea Golgotei pentru păcatele noastre, după Scriptura care ne descoperă, zicând: „Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul”(1Petru 3:18). Deci, deși noi eram nedrepți și păcătoți Iisus nu a „tăiat din crucea” suferinței Sale pentru noi și nu ne-a scos pe nici unul de la mântuire din Crucea chinurilor Sale, ci a plătit prețul răscumpărării și a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”(Luca 23:34). Crucea vieții lui Iisus, cu cei născuți de la Adam și până la sfârșit, era grea de vina fiecărui om.


Deci, stimate cititorului, în încheierea scurtei meditații, rezultă după Sf. Scripturi că: Iisus a fost răstignit și a murit în locul meu, al tău și al fiecărui om, începând de la Adam și Eva și până la ultimul om care va fi la a 2-a Lui venire să judece vii și morții, de unde rezultă să „Nu tăiem din Crucea” vieții noastre, ci să o ducem în fiecare zi cu Credința în ajutorul lui Dumnezeu și astfel „cel ce va răbda până la sfârșit se va mântui” (cf. Matei 24:13), adică va birui, atât în viața aceasta cât și în dobândirea vieții viitoare.


În cartea „Sfinții Închisorilor” de Ioan Ioanalide, putem găsii exemple de fii ai neamului nostru și a altor neamuri care „nu au tăiat din crucea” suferinței în închisorile din România, ci au mărturisit Credința lor Creștină în fața condamnărilor communist-ateiste, ducându-și crucea după revelația Scripturii care zice: „Cuvântul crucii pentru cei pe calea pierzării este nebunie, iar pentru cei pe calea mântuirii este puterea lui Dumnezeu”(1Cor. 1:18). Pentru „sfinții închisorilor” puterea crucii suferinței lor era puterea de la Dumnezeu prin care și-au dus crucea fără a tăia din ea, ajungând din cetățile negre ale îmchisorilor în Cetatea Eternă a Luminii Divine și a fericirii veșnice cu Cel dintât purtător de Cruce: „… Marele Dumnezeu și Mântuitor al nostru Hristos Iisus„(Tit 2:13)


Și acum, poezia marelui poet creștin, Costache Ioanid, „Nu Tăiați din Cruce”, din volumul „Porumbițe Albe”, atât de edificatoare, ne va lămuri pe deplin. Poetul prezintă un creștin care își duce Crucea, zicând: „Pe o lespede rece, din greu răsuflând,/ cu umbre ciudate pe chipul său bland,/ stă frânt de oboseală bătrânul creștin”. Sub povoara Crucii, bătrânului „O clipă în suflet îi străbat îndoieli…” și „Astfel, c-un umăr de Cruce proptit/ bătrânul se lasă de somn biruit./ Și iată, în somnul de trudă și-amar,/ lumini și imagini în minte-i răsar...” și vede cum îngerii „îl cheamă pe nume și semne îi fac” atunci creștinul „îndată pornește sub Cruce plecat” urcând „Pe drumul de munte el urcă din nou”.


Simțind povoara Crucii tot mai mult, bătrânul creștin se gândește că zadarnic se luptă și cerul tot mai departe-l zărea „Se leagănă pașii. Avântul e frânt./ Bătrânul creștin e căzut la pământ” zicându-și: „Mi-e peste putere. Aicea rămân”. Zăcând la pământ, bătrânul creștin, a auzit un glas (de la cel rău), zicând: „Ehei, măi creștine,… prea mare-i povoara,/ prea mult ai de tras… Ia barda aceasta și taie din lemn!... Aceasta-i o Cruce ce nu poți s-o duci…” Atunci creștinul bătrân a ascultat glasul străin (a celui rău) a luat barda și „Din Cruce retează un pic… încă-un pic./ O pune pe umăr… încearcă un pas./ Lovește cu barda în ce-a mai rămas!”.


Apoi, simțind că-i e mai ușor a pornit pe cale, „cu Crucea scurtată … urmând pe Hristos…. !!!“. Pe drum se-ntâlnește bătrânul creștin cu mulți frați, ducându-și Crucea, și i-a „lăsat în urmă sub Cruce plecați”, mergând degrabă pe poteci „Ajunge la poarta Cetății de Veci”. Zidurile Cetății le-a văzut sclipitoare și „Armate de îngeri cu lănci aurii! Dar, vai, de la el pân-la poartă e un șanț,/ pe care nu-i punte, nici bârnă, nici lanț/. Și strigă bătrânul de taină pătruns”. Dar la străgătul lui nu a răspuns nimeni, dar vede „Deodată din vale, cu ochii sclipitori,/ cu Crucea pe umăr, vin frați și surori./ Ei vin cu nădejde. O vorbă nu spun,/ Ci repede Crucea ca punte și-o pun/ Ei trec peste punte, pe poartă pătrund,/ Iar Crucea în urmă se pierde-n afund”.


Astfel, bătrânul creștin văzând cum frații lui au pus Crucea lor ca o punte peste râul de intrare în Cetatea Eternă și a fericirii veșnice cu Iisus, Care nu a tăiat din Crucea salvării noastre de loc. „Bătrânul ia crucea, cu-al dorului val,/ și-ncearcă s-o puie și el de pe mal./ Dar crucea-I scurtată… Au toate un rost…/ Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!/ Creștinii trec șanțul și intră pe porți./ Ce bine e Crucea întreagă s-o porți!”.


În cele din urmă „Creștinul de-afară, de jale răpus,/ Cu greu peste șanț lemnul crucii și-a pus/ și încearcă să treacă. Un pas … încă un pas …,/ O, cât de-aproape al Domnului glas!.../ Dar crucea deodată … se duce-n abis…/ Și cade bătrănul în golul temut…/ Răsplata-I pierdută și sceptru-I căzut!/ Dar iată ce taină… ! El nu știe cum /…. Creștinul acum din somn s-a trezit./ Dormise o clipă. Și visul ciudat/ un somn și o lumină din ceruri i-a dat. Astfel bătrânul creștin trezindu-se și-a luat Cruce-I întreagă și fără scurtări! Acum el va spune oricui către Rai: „Din Crucea credinței nimic să nu tai. Apoi, încheie poetul arătând: cum Iisus a venit de la Tatăl către noi cu „Crucea întreagă” și „sânge șuvoi”. „Și-acum El, din lume, ne-a așteaptă la fel,/ cu Crucea întreagă să mergem spre El…” Amin.


Mulți oameni mari și poeți creștini au ajuns în închisorile comuniste, care și-au dus „Crucea întreagă” printe care și marele poet creștini Traian Dorz, pe care Costache Ioanid îl prezintă lumii, astfel: „Tu, cântăreț plăcut al Mântuirii,/ rapsod încununat în lupta grea,/ tu ai slujit în cortul întâlnirii/ și-ai dat răspuns Golgotei, jertfa ta!/ Și-acolo unde cântă trandafirii/ și veșnic alte ceruri se deschid,/ tu vei sluji în cetele măririi/ și vei cânta alături de David!”. O asemenea prezentare o putem găsi numai la oamenii mari creștini care s-au „lepădat de sine și și-au luat crucea” (cf. Matei 16:24) întreagă și au urmat pe Hristos, ca și Costache Ioanid și alții.


Și acum, câteva versuri de poetul creștin Traian Dorz, în cântarea Golgotei și a Crucii cu răstignirea lui Iisus, unde a plătit prețul mântuirii neamului omenesc, zicând: Că prin multe țări din lume omul în viață a trecut, cu atâtea văi și deluri minunate „dar nici-un deal din lume nu m-a atras așa,/ ca-acel al cărui nume se chiamă Golgota”. Apoi, că dealul Golgotei nu se înalță cu vârful până la nori „… dar nici pe-n deal din lume nu m-am simțit așa,/ de Dumnezeu aproape, ca sus, pe Golgota”. De ce? Pentru că, deși nu sunt brazi înalți, nici iarbă verde jos, dar este sus un lucru prețios, care „e Crucea răstignirii și Jertfa de pe ea,/ ne-a dăruit viața, aceasta-I Golgota”. Nu sunt nici izvoare de ape și nici râuri curgătoare, prezintă poetul, „dar iese de sub Cruce izvorul minunat,/ ce tot păcatul lumii l-a șters și l-a spălat./ De-acolo și tâlharul se-ntoarce credincios/ și mântuit se-ntoarce căitul păcătos,/ acolo-L vezi pe Domnul, când plângi sub Crucea Sa,/ acolo-I har și pace, aceasta-I Golgota./ O, suflete ce-n lume suspini nemângâiat,/ înalță-te spre locul acela minunat, acolo mântuirea și pacea vei afla,/ acolo-I fericirea … aceasta-I Golgota”, din poezia (Prin multe țări frumoase).


În poezia „Aceasta-I Golgota” poetul descrie dealul Golgotei ca izvor de “Apă Vie” cu Crucea și Jertfa lui Iisus ca preț al mântuirii, când zice: „Țâșnește din vecie și-n veci Nu va seca,/ izvor de Apă Vie, aceasta-I Golgota”„.. în orice clipe grele nădejdea e Iisus. “… sub Crucea răstignirii în Jertfa de pe ea,/ e prețul mântuirii, aceasta-I Golgota”. Din Vinerea Mare a răstignirii lui Iisus pe Cruce, câteva versuri din poezia „Cu Domnul spre Golgota”, în care prezintă ce răsplată a pregătit lumea pentru salvarea adusă de Iisus: /… pentru Dumnezeu, o cruce lumea a găsit răsplată./ Din cunună și din cuie curg șiroaie lungi de sânge,/ jos strângând în brațe Crucea mama Lui, Maria, plânge./ Plânge alături ucenicul îngropându-și fața-n palme,/ Când spre Domnul farisei scuipă-n hule și-n sudalme/. Toate poeziile sunt din volumul (Cântări nemuritoare).


Poetul creștin Traian Dorz a stat 16 ani în închisorile communist-ateiste ca și conducător al „Oastei Domnului” în Biserica Ortodoxă, neavând apărători nici între ierarhii Bisericii, precum nu a avut nici preotul Iosif Trifa, prin care Domnul Dumnezeu a așezat „Oastea Domnului” în Biserica Ortodoxă cu credincioși devotați. Poetul Traian Dorz a scris peste 10.000 de poezii creștine spre slava lui Dumnezeu și mântuirea credincioșilor, dintre care multe sunt puse pe note și cântate cu mare însuflețire de credincioși pe drumul mântuirii în Hristos.


Nici Costache Ioanid nu a fost lipsit de urmăririle, persecuțiile și arestările comuniste împreună cu soția sa, de la o adunare creștină, când i s-a confiscat tot ce scrisese din 1945 până în 1963, ca la Traian Dorz. Ne dăm seama ce lucrări spirituale de valoare a pierdut poporul român prin confiscarea și distrugerea scrierilor pentru mântuire. Cu toate acestea scriitori creștini nu s-au descurajat și au înțeles să-și ducă Crucea suferinței, continuând să scrie mai departe cu orice risc și astfel avem azi pentru generații în limba noastră „limbă sfântă, limba vechilor cazanii…” cărți cu hrană spirituală pentru generațiile de viitor. De ce? Pentru că ei au cunoscut vorbirile Marelui Dumnezeu cu proorocii Săi din Biblie, ca de exemplu: când i-a zis Domnul lui Ieremia proorocul să i-a și să scrie din nou tot ce-i va spune (cf. Ieremia 36:27-32), după ce regele Ioachim al regatului Iudeia a ars Cartea ce o scrisese Ieremia înainte din gura Domnului (cf. Ieremia 36:22-26).


Mai amintesc unul, ca mare poet creștin al neamului nostru pe Vasile Militaru, care și-a dus crucea întreagă până ce a apus în închisoarea de la Aiud. Acest poet a pus în versuri Psaltirea cu toți cei 150 de Psalmi! Și cât de mulți ar mai fi de amintit din cartea „Sfinții Închisorilor” de Ioan Ioanalide, spre mărirea lui Dumnezeu și pilde de urmat în viață de a „Nu tăia din Cruce” și de purtare a „Crucii întregi” pe drumul mântuirii în Hristos.


Un alt purtător de Cruce în închisorile țariste din Siberia îl găsim în cartea “Duhovnicul închisorilor” unde un preot călugăr ortodox în Taina Sf. Spovedanii a primit mărturisirea a 25 de mii de deținuți pe care apoi i-a împărtășit în închisoare cu Sfintele Taine, murind astfel împăcați cu Dumnezeu! 25 de mii de deținuți în închisoare să-i primească călugărul cu riscul vieții la mărtirisire și împărtășanie???!!! O minte fără credință în Dumnezeu nu poate înțelege aceasta.


Astfel trebuie înțeles că, nimeni fără purtarea Crucii sale în persecuțiile tiranilor necredinței nu se va putea mântui. Așa putem spune: O, ce dulce este Cruce suferinței pentru că ea este Crucea mântuirii. De unde, iarăși, să nu – Tăiem din Cruce – căci e Crucea mântuirii noastre și a altora. În Crucea noastră sunt în primul rând păcatele noastre, suferințele noastre de tot felul, apoi sunt poate cei din familia noastră, sunt poate rudele noastre, alături de semenii noștrii ca oameni ai necredinței, care în comparație cu Crucile celor dinainte amintiți sunt așa de ușoare.


Înțelegând, acum, ce înseamnă a „Nu tăia din cruce”, și Nu „cu Crucea scurtată … urmând pe Hristos…. !!!, iată chemarea Domnului pentru cei ce vor să se mântuiască, zicând: „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34). Deci, urmarea lui Hristos pentru mântuire este o alegere liberă a oricui, dar cu două condiții: lepădarea de sine și luarea crucii. Lepădarea de sine care constă, în lepădarea fiecaruia de omul cel vechi din el, al necredinței și păcatului și a se îmbrăca în omul cel nou al credinței care își poartă crucea sa cu smerenie pentru mântuire în Hristos, prin Har, Credință (cf. Efeseni 2:8) și Fapte bune, despre care Scriptura zice: „Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?  Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este”(cf. Iacov  2:18-26). ). Așadar, purtarea Crucii întregi, înseamnă mântuire prin Har, Credință și fapte bune pe drumul sfânt spre Cetatea Veșniciei cu Dumnezeu „Cu Crucea întreagă să mergem spre El (spre Iisus)…”Amin.

Cu frățească dragoste în Crucea lui Hristos,

Părintele Aurel Sas