"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” (Ioan 11, 41-44)

„Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El. Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus. Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?.... Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă!” (Ioan 11, 45-53).

 

Primile Scripturi de mai sus, vestesc generațiilor tuturor vremurilor istorice de sub soare minunea învierii lui Lazăr, mort de patru zile, săvârșită de Iisus, spre slava lui Dumnezeu și credința popoarelor lumii în Hristos Domnul, Care este „Învierea și Viața”, după cum se prezintă omenirii, zicând: „… Eu (Iisus) sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu” (Ioan 11, 25).

Ecoul minunii învierii lui Lazăr săvârșită de Iisus se aude și azi, după două mii de ani, prin Providența divină, spre trezirea omului din toate timpurile la învierea din moartea păcatelor. „Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos(Efes. 5, 14).

 

 

Adevărul că Iisus este „Învierea și Viața” se confirmase înainte, la celelalte două învierii din morți, pe care Hristos Domnului le-a făcut: învierea ficei lui Iair (Luca 8, 41-42; 8, 49-56) și învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-17), dar minunea învierii lui Lază, după patru zile, a produs vestea cu ecoul cunoașterii și al credinței, pentru toate popoarele lumii, că au un Mântuitor pe Fiul lui Dumnezeu - Iisus Hristos - Care le dăruiește învierea și viața.

Minunea învierii lui Lazăr săvârșit-o de Iisus, după patru zile de la moartea lui, are și valoarea faptului unic în istoria omenirii, deoarece nu poate fi vorba de o moarte clinică, după patru zile de deces. Astfel, are cel mai mare ecou prin toate generațiile până la A Doua Venire a Domnului pe norii cerului să aducă învierea cea de obște (Matei 25, 31-46) și să judece vii și morții (2 Tim. 4, 1), când se vor aduna înaintea Lui toate neamurile pământului pentru judecată, după ce le va face învierea din morți.

Această minune a învierii lui Lază a avut loc înainte de Intarea Triumfală a lui Iisus în Ierusalimi, cu șase zile înainte de Paștile Iudeiilor (Ioan 12, 1-2; 12, 12-19) și este relatată numai de Sf. Ap. și Evanghelist Ioan.

Doresc să menționez că Sf. Biserică, în amintirea și pomnirea minunii învierii din morți a lui Lazăr din Betania, săvârșită de Mântuitorul, a rânduit în fiecare calendar de peste an Sâmbăta lui Lazăr, pentru pomeniea morților, înainte de Duminica Intrării Domnului în Ierusalim sau a Floriilor. Să nu uităm să mergem la Biserică să ne pomenim morții ca Domnul să le ierte păcatele și să-i învieze, ca pe Lazăr de-a dreapta Sa, la învierea de obște în Ziua cea de Apoi.

Al 2-lea rând, de Scripturi de mai sus, prezintă generațiilor tuturor timpurilor, căci Iisus Domnul a săvârșit minunea învierii lui Lază cu prețul vieții Lui, pentru că Scripturile vorbesc despre mulți iudei, care văzând pe Lazăr înviat au crezut în Iisus, iar alții au mers la farisei și arhiereii și spunându-le ei au întrunit Sinedriul de judecată și au „… hotărât ca să-L ucidă (pe Iisus)!” (Ioan 11, 45-53).

Liderii religioși și cărturarii vermii, ce au decis uciderea lui Iisus, nu s-au gândit la contrastul izbitor al acestea că va fi Învierea lui Hristos cea de a treia zi! (1 Cor. 15, 4). Scripturile următoare ne revelază puterea dumnezeiască a Mântuitorului de a-și pune sufeltul Său, pentru mântuirea omenirii și puterea de a învia din morți, zicând: „… Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10, 17-18).

Învierea lui Lazăr din morți și a celorlate trei învieri au prevestit cu adevărat puterea Domnului de a Învia a treia zi, devenind astfel chezășia învierii neamului omenesc. Toate Persoanele Sfintei Treimi au luat parte la suferințele Domnului și l-a Învierea Sa, astfel: „Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea” (Fapte 2, 24), fiindcă: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor... care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 4-9).

Astfel, stimate cititoriule, te învit să urmăm împreună treptele, spre a vedea minunea învierii lui Lază, pentru a cunoaște că avem un Mântuitorul, Iisus Hristos, Care este „învierea și viața” (Ioan 11, 25), cât și „Calea Avedărul și Viața” (Ioan 14, 6) și cunoscându-L să credem în El și să-L urmăm, spunând și altora, și astfel să ne mântui cu toții: „Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca 9, 25).

 

Reflecții la treptele de urcare spre minunea învierii lui Lazăr

Cine era Lază și unde locuia?

Sf. Evaghelist Ioan, singurul care relatează această minune, ne spune că era „un oarecare Lază din Betania”, ce avea două surori pe Maria și Marta și el a fost bolnav. Betania este o localitate foarte frumoasă la cinsprezece stadii de Ierusalmi (Ioan 11, 18), ce am vizitat-o în anii 2011 și 2012. Surorile lui Lază erau foarte credincioase, iar Maria sora lui a fost aceea, care datorită credinței, a uns cu mir pe Domnul Iisus și i-a șeters picioarele cu părul capului ei! Mântuitorul de multe ori poposea în casa lor din Betania, fiindcă Lazăr și surorile lui erau suflete credincioase și iubitoare de Dumnezeu.

Sf. Ioan spunându-ne despre Lazăr că era un oarecare om din Betania, pe care l-a înviat, înseamnă că tot așa Iisus era gata să învieze și pe oricine altcineva din orice localitate, precum a înviat pe fica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain. Aceasta ne descoperă, încă odată cu adevărat, că Domnul nu caută la fața omului (Gal. 2, 6), ci la credința, la rugăciunea, iubirea lui pentru Dumnezeu și la nevoia sa de mântuire.

Astăzi însă Iisus, la fel, face învieri din morți, dar nu de felul celor de atunci: a ficei lui Iair, a fiului văduvei din Nain și a lui Lază mort de patru zile, ci învieri spirituale a celor, care sunt morți în păcatele lor și din această moarte sub robia diavolului se întorc la Dumnezeu cu căință și credință, iar El îi înviază și le dă viață, după Scripturile ce zic: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 24-25). Așadar, cei pe care Iisus îi înviază acum din moartea păcatelor sunt cei ce aud și ascultă cuvintele Evangheliei Lui și se întorc cu credință că a venit ceasul salvării lor „că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia”(Ioan 5, 25).

 

Surorile lui Lazăr anuță pe Iisus de boala fratelui lor

„Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească” (Ioan 11, 3-4). Aflând în această Scriptură că Iisus iubea pe Lazăr cât și pe surorile lui (Ioan 11, 5), înseamnă că Domnul iubște pe cei credincioși întotdeauna, într-un mod deosebit și îi binecuvintează, iar pe cei necredincios îi ajută, așteptându-i să se întoarcă de la moartea păcatelor la viață, după poruncile Sale, fiindcă El a venit: „Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 15).

Iar despre boala lui Lazăr, Iisus, zicând că nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu și ca Fiul lui Dumnezeu să se slăvească prin ea, ne spune în același timp, că multe suferințe sunt ca în cazul orbului din naștere, pentru a se arăta în ele lucruile lui Dumnezeu (Ioan 9, 1-3) și nu au la bază păcatul, cum a fost în cazul vindecării slăbănogului de treizeci și opt de ani, căruia Mântuitorul i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” Ioan 5, 14).

Ori, în cazul femeii prinsă în adulter, ce era osândită să fie omorâtă cu pietre după Lege, iar Iisus scriind cu degetul pe pământ, a zis către ei: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei”, dar ei simțindu-se toți vionovați au plecat, atunci Domnul, a zis femeii: „Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8, 1-11). Astfel, vorbește Hristos Domnul oamenilor în toate vremurile: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14), ceea ce înseamnă că dezastrele din viața oamenilor și a universului sunt urmarea păcatelor, cât și crizele economice sunt rezultatul crizelor morale.

 

Învățătorule, iudeii căutau să te ucidă și iarăși mergi acolo?

După ce Iisus a primit vestea că Lază este bolnav a mai rămas unde era două zile, apoi a zis ucenicilor: „… Să mergem iarăşi în Iudeea”. Atunci ucenicii au rămas surprinș și L-au întrebat: „… Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?” (Ioan 11, 8). Astfel, aflăm că Mântuituitorul a mers și a făcut învierea lui Lază cu prețul vieții Lui, pentru că El, Care știa toate, ca Fiu al lui Dumnezeu, prevedea că minunea acestei învieri Îi va aduce ura și grăbirea moarții din partea liderilor religioși ai timpului.

Domnul Iisus, însă, precum nu a precupețit Viața Lui în nici o altă împrejurare să salveze oamenii de la suferință, ca atunci când căutau să-L ucidă cu pietre, tot așa nu a căutat să cruțe viața Lui nici în cazul lui Lazăr, ci a plecat în Iudeea și a săvârșit minunea învierii lui, cu toate că prevedea grăbirea moarții Sale din partea fariseilor și arhiereilor vremii. Iisus a răspuns ucenicilor mai întâi, că cine umblă ziua nu se împiedecă, fiindcă are lumina acestei lumi, iar dacă umblă noaptea se împiedecă, scoțând astfel în relief importanța luminii divine și întunericul păcatului din mintea și sufletul omului, care duce la împiedecare și cădere.

După aceasta, Mântuitorul a zis ucenicilor: „… Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc”. Ucenicii I-au răspuns: „… Doamne, dacă a adormit, se va face bine” (Ioan 11, 11-12). În cele din urmă Domnul le-a răspuns: „… Lazăr a murit! Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el” (Ioan 11, 14-15). Sf. Apostol Toma a arătat cel mai mare devotament și cea mai mare dragoste față de prietenul lor, zicând: „… Să mergem şi noi şi să murim cu el” (Ioan 11, 16), rămânând astfel, cel mai dosebit exemplu de ajutor și dăruire în viață, pentru toți în relațiile cu prieteni. Așa a învățat Toma de la Învățătorul său Iisus, fiindcă era credincios, față de Iuda Iscarioteanul, care fiind necredincios a culminat în necredința lui cu vânzarea Domnului (Matei 26, 15).

 

Iisus ajuns în Betania găsește pe Lazăr îngropat de patru zile!

Domnul venind de dincolo de Iordan în Betania, ce era aproape de Ierusalim, la găsit pe Lazăr îngropat de patru zile! La casa celui decedat erau mulți Iudei, care veniseră să mângâie pe Marta și pe Maria (Ioan 11, 17-19).

Marta auzind că vine Iisus a mers să-L întâmpine, zicându-i: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (Ioan 11, 21). Din această mărturisire a lui Marta Domnului, trebuie să înțelegem că într-adevăr, dacă Dumnezeu este cu noi în viață nu muri, ci suntem salvați de El în orice împrejurare, prin cerdința noastră și mila Lui, dar dacă suntem necredincioși și Îl părăsim pe Dumnezeu, atunci muri chiar dacă ar fi toți doctorii din lume lângă noi. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom. 8, 31).

 

Starea de vorbă a Domnului cu Marta

În continuarea conversației dintre Marta și Domnul, vom vedea căci credința lui Marta în Mântuitorul i-a dat puterea să-I zică: „Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”, iar: „Iisus i-a zis: Fratele tău va învia! Apoi: „Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? is-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume” (Ioan 11, 22-27).

Oricât de afectată era Marta de moartea fratelui ei, putem observa că datorită credință ce o avea în Iisus, a zis cu convingere: „Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”, în urma căreia Domnul i-a răspuns, ce nu se aștepta, zicând: „… Fratele tău va învia! Din răspunsul lui Marta: „… Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi”, constatăm că ea avea credința în învierea morților în ziua cea de apoi, pentru o Viață Veșnică.

Femiile și oamenii de azi, cu copii lor se pierd în viață, pentru că nu au credința creștină în Viața Veșnică după moarte și astfel nu cred nici că există o Judecată și o răsplată în Rai ori Iad, după viața de credința sau necredință, ce au trăit-o aici pe pământ. Dacă preotul predică în Biserică despre Rai și Iad nu le convine la oameni, fiindcă Dumnezeu le vorbește în conștiința lor ce îi așteaptă după moarte, în urma vieții de păcat ce o trăiesc. Așadar, lipsa omului de a vrea să cunoască de existența Raiului și a Iadului, după moarte îl duce la toate păcatele și suferințele ce le trăiește ca urma a vieții de păcat, fără frica de Dumnezeu, care naște înțelepciune (Psalmul 110, 10).

Văzând Iisus că Marta crede că fratele ei va învia în ziua cea de apoi, S-a revelat ei și omenirii întregi, zicând: „… Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”. Mulțumim, Doamne Iisuse, că Te-ai revelat nouă păcătoșilor și lumii întregi că Tu ești „Învierea și Viața” și dacă credem în Tine, chiar și după ce vom muri vom trăim cu Tine în Viața Veșnică, cea după moarte. Nimic nu este mai mult ca această revelație. Slăvit să fii, Doamne, de sufletele noastre și ale fraților noștrii din toate popoarele lumi, Tu „… Marele Dumnezeu și Mântuitor al nostru Hristos Iisus” (Tit 2, 13), Care Te-ai dat pe Tine pentru noi (Tit 2, 14), alegând moartea ca noi să putem alege viața.

 

Crezi tu aceasta?

Dar să nu uită că Iisus a întrebat-o pe Marta: Iar ea a putut fericită să răspundă: „… Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume” (Ioan 11, 22-27). Aceași întrebarea o adresează Iisus și astăzi, fiecărei personae de la o margine a lumii la cealaltă: „Crezi tu aceasta?, adică că El, Iisus, este „Învierea și Viața”, fiindcă nu mai dacă crezi această revelație din partea Lui, El te poate ajuta în strigătul nevoii tale, numai dacă poți răspunde ca Marta: „… Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume” (Ioan 11, 27), El, Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul omenirii te va ajuta. Să observăm că Marta a putut să răspundă nu numai: „Da, Doamne” cred, dar ea a putut să răspundă că a crezut încă de mult, când a zis: „Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume” (Ioan 11, 27).

Astfel, să învățăm a vedea în totdeauna, când cerem de la Dumnezeu ceva în rugăciunile noastre, întrebarea Domnului: „… Unde este credinţa voastră?” (Luca 8, 25) și trecând la cercetarea credinței noastre, unde a fost când ne-am rugat și nu am primit ce am cerut și unde este acum credința noastră când ne rugăm, vom realiza și vom înțelege de ce nu am primit poate ce am cerut și răspunusl lui Iisus ucenicilor Său, despre credință, când a zis: „Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 20).

Prin urmare, stimate cititorule, niciodată când cerem de la Dumnezeu ceva în rugaciunile noastre și nu primim, nu este din cauza faptul că El nu ne-ar ascultat, ci din cauza slabei noastre credinței și alte păcate în care trăim. Aceasta știm din răspunsul lui Iisus omului bolnav de lepră, care I-a zis: „… Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti. Voiesc, fii curăţat! Şi îndată s-a dus lepra de pe el!” (Luca 5, 12, 13).

 

Iisus stă de vorbă plângând cu Maria și cu iudeii veniți!!

Marta după starea de vorba cu Domnul s-a dus și a anunțat-o și pe sora ei Maria, care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului (Ioan 11, 2), în iluminarea divină pentru Fiul lui Dumnezeu. Maria primind vestea despre Mântuitorul că vine la ei a alergat imediat să-L întâmpine pe Domnul și împreună cu ea au mers și Iudeii, care veniseră să o mângâie și întâlnindu-L la intrarea în Betania, Maria a căzut la picioarele Lui, zicând ca sora ei Marta: „… Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (Ioan 11, 32).

Domnul văzând-o pe Maria plângând și pe iudeii ce veniseră cu ea, a suspinat cu duhul, întrebând: „… Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi”. Atunci „… A lăcrimat Iisus!” (Ioan 11, 33-35). Din cuvintele lui Maria catre Iisus că: „… Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (Ioan 11, 32), rezultă că cele două surori Marta și Maria, ale lui Lazăr, aveau aceași puternică credință în Fiul lui Dumnezeu, că dacă El era prezent îl salva pe fratele lor și nu murea. Astfel, putem înțelege, căci credința și iubirea mare ce o aveau cele două surori a lui Lazăr, în Dumnezeu, a făcut să vină Domnul să-le învieze din morți fratele. Tot așa trebuie înțeles, despre credința oamenilor în toate timpurile că ea aduce pe Dumnezeu întru salvarea lor.

În continuare, observăm că Iisus Domnul „a plans cu cei ce plâng”, fiindcă văzând lacrimile Mariei și ale iudeiilor „a suspinat cu duhul” și a întrebat: „Unde l-aţi pus?” și învitându-L: Doamne, vino și vezi”, Iisus a lăcrimat!!! Stimate cititorule, aici vedem că Fiul lui Dumnezeu plânge cu cei ce plâng! Este posibil să plângă Dumnezeu cu noi cei ce plângem deși noi suntem păcătoși? Da, Domnul Iisus Hristos plânge cu cei ce plâng, se bucură cu cei ce se bucură și suspină cu duhul cu cei ce suspină. Este adevărat! Acum am văzut așa cum noi oamenii vrem, să vedem ca să credem!

Să credem, de acum înainte că Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, plânge de fiecare dată și cu noi și pentru noi în necazurile ce le avem, bătând la ușa sufletului să-I deschidem să facă lumină în viața noastră, în întunericul adus de păcat, salvându-ne, după cum zice: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20). Așadar, observăm că totul depinde de noi, dacă vrem să-I deschidem Domnului ușa sufletului și a casei familiei noastre să intre El, Iisus să ne mântuiască. Hristos, Mântuitorul nostru vrea să vadă și lacrimile credinței ce le avem în rugăciune ca la Maria. Și precum a întrebat-o pe ea: „Unde l-ați pus? (pe Lazăr), ne va întreba și pe noi: Unde este și care este necazul tău?

Spunându-I Domnului necazul nostru, El va veni, cum a mers și la mormântul lui Lazăr, fratele lui Marta și Maria, înviindu-l din morți, și ne va învia și pe noi din moartea păcatelor, ajutându-ne și va fi cu noi. Dar trebuie nu numai să-I deschidem ușa sufletului nostru Domnului, ci trebuie să-L și învităm, precum am văzut că L-a învitat Maria la mormântul fratelui ei Lazăr și cum nu a refuzat-o pe ea, să avem încredere că nu ne va refuza nici pe noi, fiindcă El zice: „… şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6, 37). Astfel, să urmăm cu încredere exemplul lui Iisus și îndemnul Scripturii care zice: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng(Rom. 12, 15). „Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi” (Înțelp. lui Iisus Sirah (Ecclesiasticul) 7, 37).

Bucurându-ne și plângând cu cei ce plâng, neplecând de lângă ei și întristându-ne cu ei, tot așa Iisus Domnul Se va bucura, va plânge cu noi și nu va pleca, ci ne va ajuta, după cum a zis: „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31).

Referitor la Iudeii, ce veniseră împreună cu Maria la întâmpinarea lui Iisus și văzând cum Iisus plânge au zis: „… Iată cât de mult îl iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?” (Ioan 11, 36-37). Prin întrebarea Iudeilor: „Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului….”, se vede din păcate îndoiala unor Iudei în minunile ce le făcea Iisus și nu credința lor, ce am putut-o vedea la cele două surori ale lui Lazăr, Marta și Maria. Domnul văzând îndoiala în inimile Iudeilor și nu credința „a suspinat” iarăși și pentru ei (Ioan 11, 38).

Sigur că nu se îndoiau toți Iudei de puterea divină ce o avea Iisus, ci foarte puțin, fiindcă poporul îl urma pe Domnul. Iată, ce ne descoperă Scriptura: „Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El” (Ioan 12, 19). Tocmai din cauza acestei invidii și a fricii că își pierd pozițiile, văzând poporul cum mergea după Iisus, liderii religioși și politic L-a răstignit!

 

Iisus săvârșește minunea învierii lui Lazăr mort de patru zile!!!

„Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. Iisus a zis. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11, 38-41). Când Domnul a zis: „... Ridicaţi piatra”, și Marta a răspuns: „Doamne, deja miroase, că este a patra zi”, a fost un răspuns adevărat așa precum știm și noi, că după ce suflarea divină, adică sufletul iese din om, trupul lui intră în putrefacție și miroase.

Răspunsul dat de Iisus lui Marta, cu privire la ridicarea pietrei, a fost să-i amintească ce i-a zis pe cale: „Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11, 25-26). În continuare, s-a făcut o liniște deplină, făcând ce le-a zis Iisus: „Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă. Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El” (Ioan 11, 41-45)

Ridicând piatra de la peștera, unde era mormântul lui Lazăr, Domnul Iisus înainte de a-l chema pe Lazăr să vină afară S-a rugat, ca întotdeauna Părintelui ceresc, zicând: „Iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.

Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!!!” (Ioan 11, 40-44).

Prezenți cu sufletul la minunea învierii lui Lazăr și văzând minunea cu ochii credinței, după două mii de ani, cred că este să strigăm cu mulțumire: „Slavă Marelui Dumnezeu și Mântuitor al nostru Hristos Iisus” (Tit 2, 13), Care ai săvârșit o minune ca aceea a învierii lui Lază și ca minunile ce le săvârșești la învierea din moartea păcatelor a sufletelor, ce se întorc la Tine prin pocăință, până la A Doua Ta Venire, pe norii cerului să săvârșești învirea cea de obște (Matei 24, 3031) și să judeci vii și morții (2 Tim 4, 1).

 

Reflecții asupra minunii învierii lui Lazăr

Prin cuvinte lucrările lui Dumnezeu nu se pot exprima îndeajuns niciodată, dar trebuie totuși, pe cât este posibil, să transmitem mesajul divin și să ne arătăm ca ființe cuvântătoare că aducem slavă și mulțumire lui Dumnezeu, făcând cunoscut mesajul Evangheliei lui Hristos, ce poartă puterea lui Dumnezeu de mântuire, pentru tot cel ce crede (Rom. 1, 16), spre a se mântui și frații noștrii depretutindeni, împlinind porunca Mântuitorului de propovăduire: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toate neamurile” (Marcu 16, 15).

Prima remarcă mare, în reflecția asupra minunii învierea lui Lazăr, mort de patru zile și îngropat, este posibilitatea de a vedea că nu a fost o moarte clinică, ci o moarte cu adevărat în urma căreia trupul a ajuns să fie înmormânt în țărâna pământului. Din această cauză Marta a zis: „Doamne, deja miroase, că este a patra zi”.

Așadar, minunea învierii din morți a lui Lazăr din Betania, ce a făcut Iisus, este o minunea ce nu mai poate fi contestată din nici un punct de vedere, fiindcă a fost mort de patru zile și îngropat, când Fiul lui Dumnezeu nu numai că l-a adus pe Lazăr din moarte la viață, dar a schimbat prin puterea sa divină un trup de om ce intrase în putrefacție.

Domnul a mai stat, cred două zile în locul în care era (Ioan 11, 6), după ce a primit vestea că Lazăr este bolnav, să treacă chiar mai mult de patru zile (Ioan 11, 17), de când murise ca să rămână o înviere din morții, pentru necredința oamenilor în secolele ce vor urma, fără posibilități de comentarii speculative.

Pentru omul de bună credință nici la celelalte două învieri din morți, ce le-a făcut Iisus nu sunt comentari. Fica lui Iair, mai marele sinagogi, a fost înviată de Iisus poate după câteva ore de când murise (Luca 8, 41-42; 8, 49-56), fiindcă de când Domnul a fost anunțat pe cale de tatăl ei, a durat o vreme până când a ajuns acolo și a săvârșit minunea învierii. Invierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-17), iarăși a avut loc după multe vreme, pentru că Iisus la înviat pe fiul văduvei din Nain din scriu, după ce a oprit cortegiu funebru ce mergea spre locul înmormântării. Minunea învierii lui Lazăr, după patru zile de la punerea în mormânt, depășește orice comentarii.

A doua remarcă, ce putem vedea este de o mare învățătură, deoarece rugăciunea noastră de toate zilele, văzând cum Mântuitorul S-a rugat către Părintele ceresc, când a zis: „Iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!!!” (Ioan 11, 40-44).

Doresc să observăm că Iisus mai întâi, a adus mulțumire Tatălui ceresc, fiindcă L-a ascultat întotdeauna și după rugăciunea de mulțumire a cerut Părintelui ceresc, zicând: „Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis”.

Din cuvintele de rugăciune a Domnului „dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis”, rezultă că Iisus nu a făcut minuni de dragul de a face minuni, ci a făcut minuni pentru a aduce dovezi necredinței mulțimilor de oameni de atunci și cele ce vor urma în toate generațiile, până la A Doua Sa Venire, ca să creadă în Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lor, că Dumnezeu Tatăl L-a trimis (Ioan 11, 42). Și crezând viață să aibă: „Eu am venit ca (lumea) viaţă aibă şi din belşug aibă(Luca 10, 10). Referitor la Rugăciunea lui Iisus de a fi mulțumit mai întâi se poate vedea și la minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, când la fel Domnul a mulțumit mai întâi Părintelui ceresc și apoi a săvârșit minunea (Ioan 6, 7-14)

Să învățăm din Rugăciunea Domnului Iisus, după Rugăciunea „Tatăl nostru” și noi să aducem mai întâi mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile, cu ale noastre cuvinte, exprimându-ne în acest fel recunoștința față de Domnul că ne-a ascultat rugăciunea până la ora aceea, ajutându-ne, fiindcă „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor…” (Iacov 1, 17).

După ce Iisus a vindecat pe cei zece leproși mergând pe cale și s-a întors numai unul să aducă mulțumire: „Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? (Luca 17, 17). Deci, celui nemulțumitor și nerecunoscător Dumnezeu îi aduce aminte să învețe virtutea recunoștinței, care este o floare rară și frumoasă, ce aduce multă binecuvântare de la Dumnezeu și apreciere de la semeni. Omul trebuie cu orice prilej să aducă mulțumire cu recunoștință lui Dumnezeu, părinților și semenilor lui, fiindcă nimeni nu trăiește prin sine, izolat, ci împreună cu Dumnezeu și semenii lui ce îl ajută. Alături de mulțumire fiecare trebuie să-l ajute la rândul lui pe aproapele lui.

Astfel, după ce am adus mulțumire lui Dumnezeu în rugăciune, pentru toate, putem trece să cerem de la El iertarea păcatelor, cu mărturisirea lor în rugăciunea personală, deoarece Mântuitorul de fiecare dată, după ce a văzut credința celor în nevoi, a zis: „Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”, și numai după iertarea păcatelor a săvârșit minunea, zicând slăbănogului: „Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa” (Matei 9, 6-7).

Următoarea cerere în rugăciune către Dumnezeu este să aducem dorințele, nevoile, greutățile, durerile și tot ce avem nevoie înaintea lui Dumnezeu, rugându-ne: „Doamne fie voia Ta” peste toate, cu credința că numai El știe cum este mai bine, fiindcă noi de multe ori nu știm ce cerem, cum a zis Domnul ucenicilor: „… Nu ştiţi ce cereţi!...” (Marcu 10, 38).

O familie a plans și s-a necăjit de moarte, când a pierdut marele Titanic din Anglia spre America, dar când a auzit că s-a scufundat nu a știut cum să mulțumească lui Dumnezeu că i-a salvat! Astfel, să ne rugăm cu credință și convingere: Doamne, „facă-se voia Ta” (Matei 6, 10), cum zicem în rugăciunea „Tatăl nostru”, deoarece Domnul Iisus ne descoperă, când zice: „… că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El” (Matei 6, 8). Ce minunat! Nu-i așa?

După Rugăciunea către Părintele ceresc, Iisus Domnul a trecut la săvârșirea minunii învierii lui Lazăr, strigând „cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!!!” (Ioan 11, 40-44). La strigătul Domnului „Lazăre, vino afară!”, îndată „a ieșit mortul”, care fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, după obiceul de îmbălsămare a trupului la evrei și uns cu multe mirodenii, Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!!!” (Ioan 11, 40-44). Slavă Ție, Marelui Dumnezeu și Mântuitor al nostru Hristos Iisus, Care prin mila Ta a-I săvârșești atunci minuni și săvârșești și azi, înviindu-ne și pe noi din moartea păcatelor.

Învierea din moartea spirituală. Precum Iisus l-a chemat atunci pe Lazăr să iasă din mormânt afară, tot așa cheamă El oamenii în toate timpurile să vină afară din moartea spirituală în mormântul păcatelor asupra lor și în robia diavolului să fie liberi și să trăiască fericiți cu credință în Dumnezeu. Fericiți sunt cei ce aud glasul chemării Domnul Hristos și nu sunt ca cei la care cade cuvântul lui Iisus ca între spini. „Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc” (Luca 8, 14).

Mântuitorul prezintă moartea spirituală în păcate, când i-a zis unui ucenic: „…Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor” (Matei 8, 22). După ce ucenicul a cerut să-l lase mai întâi să meargă, pentru a-l îngropa pe tatăl său și apoi va veni să-I urmeze, Domnului i-a zis: „Lasă morții să-și îngroape morții lor”. De aici vine întrebarea: cum adică, niște morți pot să îngroape pe alți morți?

În cuvinte lui Iisus „lasă morții…”, înseamnă că cei ce urmau să facă înmormântarea, erau morți spiritual în păcatele lor față de Dumnezeu și vii numai trupește, pentru viața de necredință ce o trăiau, iar cuvintele „să-şi îngroape morţii lor”, înseamnă că cei, pe care urmau să-i îngroape erau morți nu numai trupește, ci și sufletește!

Dumnezeu îl caută pe om și îl cheamă încă de la căderea lui Adam, când l-a strigat: „… Adame, unde eşti?" (Facere 3, 9). Ferice de cel ce aude glasul lui Dumnezeu, prin care îl cheamă să se ridice din cădere la învierea, din moartea spirituală la viață și nefericiți sunt aceea ce nu aud astăzi chemarea lui Domnului și rămân mai deprate morți spiritual sub mormântul păcatelor, după Scriptura ce zice: „Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei” (Matei 13, 15).

Mare este tragedia unui popor sau suflet ce nu aude glasul lui Dumnezeu, din cauza surzeniei spirituale în păact! Crizele economice vin din crizele morale, iar dezastrele din univers sunt urmarea păcatelor. „Cine are urechi de auzit să audă” (Marcu 4, 23), până nu vine și moartea trupească peste cea sufletească, căci atunci va fi prea târziu!

Auzind omul glasul lui Dumnezeu, care îl cheamă la învierea din moartea spirituală în această viață și urmarea lui Hristos, cu lepădarea de sine și luarea crucii personale, înseamnă a-l învia Iisus și pe el la învierea în Ziua cea de Apoi și a ajunge de-a dreapta Sa, auzind sentința fericită: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Dacă nu va auzi sufletul cheamrea Domnului să se întoarcă de la păcatele lui la urmarea lui Hristos, să-l învieze din moartea spirituală, în Ziua ce de Apoi va ajunge de-a stânga Sa la judecată, auzind sentința neferictă: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41).

 

Învieri din morți în Vechiul Tetament

Domnul Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacob (1 Cronici 29, 18), adevăratul Dumnezu, Care S-a revelat în Sfântă Treime, încă de când I s-a descoperit în chipul a trei Oameni lui Avraam la Stejarul lui Mamvri (Facere 18, 1-15), în Providența Sa divină, a săvârșit prin proorocul Său Ilie o înviere din morți a unui copil și prin Elisei, urmașul lui Ilie, a săvârșit două învieri din morți.

În cei trei ani și jumătate de secetă Domnul Dumnezeu l-a trimis pe Ilie de la râul Cherit la văduva din Sarepta Sidonului. Ea avea un singur copil, care a murit, iar femeia a mers plângând la Ilie în foișurul de sus din casa ei și spunându-i, căci copilul ei a murit, i-a zis să-l aducă la el. Atunci Ilie: „… suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat!ț . După aceea a luat Ilie copilul și l-a dat mamei, zicând: „… Iată copilul tău este viu!”. Apoi, a zis femeia către Ilie: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!" (3 Regi 17, 17-24).

Proorocului Elisei i s-a adus un copil mort. Îndată el s-a rugat Domnului pentru copil să-l învieze și s-a atins de el, iar Scriptura zice: „… a strănutat copilul de şapte ori şi şi-a deschis copilul ochii1”. Dând copilul viu mamei, i-a zis: „… Ia-ţi copilul! Iar ea apropiindu-se, a căzut la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Apoi şi-a luat copilul şi a ieşit.” (4 Regi 4, 32-37).

A doua înviere din morți, legată de proorocul Elisei, a avut loc după moartea lui astfel: Pe când evrei îngropau un mort au văzut cete de Moabiți venind spre ei, iar mai departe să lăsăm Scriptura, să relateze învierea: „… speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale!” (4 Regi 13, 20-21).

Înviind mortul acela, prin atingerea de oasele lui Elisei, Dumnezeu ne descoperă că trupul proorocului Elisei nu se putrezise, pentru că purta încă harul lui Dumnezeu și a devenit astfel, trupul lui cu toate oasele, Sfinte Moaște, cum numim noi în Biserica noastră Ortodoxă trupurile Sfinților. Prin urmare, acum putem înțelege că Moaștele Sfinților sunt purtătoare a Harului Dumnezeiesc și din această cauză Sfântă, prin atingerea cu credință de ele a celor bolnavi au avut loc minuni, care se întâmplă și azi, și se vor întâmpla și în viitor. Totul depinde numai de credința, rugăciunea și iubirea omului pentru Dumnezeu.

Astfel, putem cunoaște, prin învierile din morți săvârșite de Domnul Dumnezeu prin Ilie și Elisei, cum a revelat omenirii învierea cea de obște la sfârșitul lumii, încă din Vechiul Testament. Mântuitorul Iisus Hristos prin cele trei învieri din morți, a ficei lui Iair (Luca 8, 41-42; 8, 49-56), învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-17) și a Lui Lazăr (Ioan 11, 41-44) și prin Învierea Sa cea de a treia zi, vorbește tuturor generațiilor, pentru totdeauna în istorie de învierea cea de obște a morților la sfârșitul veacurilor, când va fi un „cer nou și un pământ nou” (2 Petru 3, 11-14; Apoc. 21, 1) cu o viață spirituală a celor înviați.

 

Urmările învierii lui Lazăr, de către Iisus cu prețul vieții Sale!

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).

Prima dată, Iisus și-a pus viața Sa din dragostea în chipul cel mai vizibil de ochii omenești, în tot timpul celor peste trei ani de propovăduire a Evangheliei și a minunile săvâșite, pentru salvarea oamenilor de la suferință, când au căutat să-L ucidă mai marii lideri cu pietre (Ioan 11, 8).

A doua oară, când s-a adeverit afirmație de mai sus a Domnului a fost la învierea lui Lazăr, fiindcă deși știa toate dinainte ca Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al Omului, că prin săvârșirea acestei minuni își grăbește moartea din partea liderilor religioși și politici ai vremii, El nu a ezitat să nu meargă în Betania să-l învieze pe Lazăr.

Iar a treia oară, a culminat adeverirea cuvintele lui Isus din Scriptura de mai sus că „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi”, când pe Crucea Golgotei, din marea iubire a Lui să salveze omenirea din moartea păcatelor sub robia diavolului, cât și a universul, și-a dat viața Sa să răscumpere lumea din moarte la viață și să o înalțe prin Învierea Sa la ceruri!

Aceeași dragoste o are Iisus și azi, să îi învieze pe toți din moartea păcatelor, care se întorc la El, punând prețul Vieții Sale de Jertfă de pe Crucea Golgotei, pentru mântuirea lor, fiindcă: „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8), deoarece am fost creați prin El, Logosul lui Dumnezeu (Ioan 1, 1-3) și pentru El „sunt toate” (Evrei 2, 10). Slăvit să fie numele Lui, în veci. Amin

Așadar, să urmărim în continuare relatarea Scripturilor, ce urmează să ne prezinte cum Domnul Iisus a grăbit moartea Sa cu minunea învierii lui Lazăr, cu toate că știa despre grăbirea moarții Sale prin această minune.

„Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El. Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus” (Ioan 11, 45-46). Din prezentarea acestor Scripturi rezultă că mulți iudeii, care nu creazuseră înainte în Iisus, văzând minunea învierii lui Lazăr au început să creadă: „Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus”.

Să observăm, ce decid farisei și arhiererii, când află de covârșitoarea minune a învierii lui Lazăr, mort de patru zile! „Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul” (Ioan 11, 47-48). Adunarea Sinedriului, a însemnat cheamrea membrilor forului de judecată împreună din Ierusalim, pentru a decide ce să-I facă lui Iisus, fiindcă săvârșește multe minuni și poporul merge după El. Frica lor nu era că vor veni romani să le ia țara, cum ziceau, deoarece romani nu aveau nimic cu credința Iudeiilor, ci le era frică liderilor religioși de ceea ce însăși ei au spus: „Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El (în Iisus)” și în cazul acesta ei își vor pierde pozițiile.

Din cauza aceasta, iată ce a zis marele arhiereu: „Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic; Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam, Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi” (Ioan 11, 49-52).

Deci, președintele Sinedriului de judecată, Caiafa, a pus toată viața lui să-I lămurească pe mebrii Sinedriului că este mai bine „să moară un Om pentru popor”, adică, Iisus Hristos, decât „să piară tot neamul”. Dar aceste cuvinte de motivare ni se descoperă căci Caiafa nu le-a „zis de la sine”, ci „a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam”. Într-adevăr, proorocia a fost adevărată că Fiul Omului, Iisus Hristos, trebuia să moară pentru neam și nu numai pentru neamului lui Israel, ci și pentru toate celelate neamuri ale pământului, ca să nu rămână toate popoarele de pe planeta Terra moarte în păcatele lor. Descoperind Scriptura, că aceste cuvinte ale lui Caiafa erau proorocii, vedem cum Dumnezeu se poate folosi în cazuri deosebite și de potrivnicii Săi.

Iar, când Caiafa a continuat să prezinte motivarea de ce „să moară un om pentru popor” a zis: „Şi nu numai pentru neam (Israel), ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi” (Ioan 11, 49-52). În „Fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi”, trebuie să înțelegem toții fii neamului omenesc, care trăiau spiritual morți în păcatele lor de la căderea lui Adam și Eva și așteptau izbăvirea prin Mesia, Hristos Iisus ce va veni la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4).

Dar, Marele arhiereu și cu toți ceielalți din Sinedriu nu au decis moartea lui Iisus în această interpretarea a celor spuse mai sus, ci în frica că poporul merge după Hristos Iisus și ei îl pierd, fiindcă merge după Domnul. Interpretarea în sens de proorocie a ceeaa ce a spus Caiafa mai sus, a dat-o Sf. Apostol și Evanghelist Ioan, când zpus că el nu spunea „de la sine” că este „mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul”.

Așadar, după minunea învierii lui Lazăr de către Iisus „…arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El…” (Ioan 11, 47-48). După toate câte am văzut că au fost prezentate de Caiafa, Scriptura următoare aduce decizia ce a lut-o Sinedriul, zicând: „Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă!!!” (Ioan 11, 53). Prin urmare, decizia Sinedriului de ucidere a lui Iisus a venit din cuvintele lor: „Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El…” (Ioan 11, 47-48). Și pentru că lumea mergea după Iisus, după cum au zis: „Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El” (Ioan 12, 19).

Ei trăiau și nu voiau să lase Legea veche: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior” (Ieșire 21, 24). Iisus când amintește de legea talionului spune: „Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte (Matei 5, 38). Odată cu aceasta le prezintă noile Legi ale Evangheliei Sale, zicând: „Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău". Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 38-45). Mai marii vremii de atunci nu voia să primească aceste Legi noi, fiindcă ei nu așteptau un Mesia, cu astfel de Legi dătătoare de viață pentru toate neamurile, ci așteptau un Mesia politic ca eliberator de sub stăpânirea romanilor, nu un Mântuitor ce să elibereze toate neamurile din robia păcatului și a morții spirituale.

Astfel, Domnul Iisus și cu ucenicii cunoscând decizia lor de a-L ucide, Scriptura ne relatează ce au făcut: „De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi” (Ioan 11, 54).

În cetatea Efraim Mântuitorul cu ucenicii au stat acolo numai câteva zile, deoarece se apropiau Paștile Iudeiilor. În această privință, iată, ce ne descoperă Scripurile următoare: „Și era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească. Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă” (Ioan 11, 55-57).

 

Sâmbăta, Iisus la Cină în casa lui Lazăr din Betania

Domnul din cauza Paștilor, deși știa decizia de a-L ucide, a venit cu ucenicii iarăși în Betania, unde cu șase zile înainte de Paști, care a fost Sâmbăta, înainte de Intrarea Triumfală în Ierusalim a avut Cină în casa lui Lazăr, după Scriptura: „Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Și I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului” (Ioan 12, 1-3).

Deci, această Cină pentru Domnul, în casa lui Lazăr, Marta și Maria, când toți erau fericiți, numai Iisus era trist, a avut loc după minunea învierii din morți a lui Lazăr. Ecoul acestei minuni, al învierii lui Lazăr a fost inegalabil în sufletele iudeilor și a mulțimilor de oamnei din alte neamuri, ce venise de Paștile Iudeilor la Ierusalim după tradiție.

 

Protestul lui Iuda Iscarioteanu în casa lui Lazăr!

„Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?” (Ioan 12, 4-5). Acesta a fost protestul lui Iuda „Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?”, iar Sf. Ap. și Evanghelist Ioan desvăluie lumii întregi cauza, pentru care a făcut Iuda protestul la mirul ce l-a pus Maria pe picoarele lui Iisus, zicând: „Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea” (Ioan 12, 6). Așa ne-a descoperit Dumnezeu prin Sf. Ioan adevărul protestului, că Iuda nu era numai un necredincios, ci el devenise și un hoț, fiindcă lua din ce se punea în punga, pentru nevoile călătoriilor misionare ale grupului de ucenici cu Iisus, pe drumurile vestirii Evangheliei.

Mântuitorul revelează tuturor taina mirului, pe care Maria la pus pe picioarele Lui, astfel: „A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat (mirul). Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna” (Ioan 12, 7-8). Iuda nu a primit explicația Domnului cu privire la mirul adus de Maria și Miercuri seara din casa lui Simon leprosul, unde o altă femeie a adus un alabastru cu mir și l-a văsat pe capul lui Iisus și nu s-a dat mirul pe bani a mers la arhierei și L-a vândut pe Domnul, pentru treizeci de arginți!!! (Marcu 14, 3-11; Matei 26, 15).

Prin urmare, protestul lui Iuda a agravat situația lui Iisus odată în plus în fața liderilor religioși ai vremii, ce luase decizia să-L omoare (Ioan 11, 53), alături de ecoul minunii învierii lui Lazăr, care a adus convingerea să creadă tot mai mulți iudei în Domnul și să-L urmeze.

 

Arhiereii vremii lui Iisus s-au sfătuit ca și pe Lazăr să-l omoare!!!

„Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus” (Ioan 12, 10-11). Ce îngrozitoare furie de ucidere, să poți vedea la arhiereii de a-l omorî și pe Lazăr, abia înviat înviat din morți, pentru a ștearge orice urmă ca lumea să nu mai aibă dovadă a minunii învierii lui și să-L urmeze pe Iisus. Aceasta, deoarece minunea învierii lui Lazăr, a devenit o dovadă a puterii dumnezeiești ce o avea Iisus, care a convins cu adevărat pe mulți iudei să creadă în Domnul și să meargă după El (Ioan 12, 19).

Sfătuirea arhiererilor de a-l omorî și pe Lază a venit după Cina pregătită în casa lui Lazăr din Betania, Sâmbăta, înainte de Intrarea Triumfală a Domnului în Ierusalim, când Scriptura zice: „Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo (în casa lui Lazăr la cină) şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi” (Ioan 12, 9).

Iudeii ce au venit să-l vadă și pe Lazăr, erau curioși să vadă cum arată un om ce a fost înviat din morți, după patru zile și să stea de vorbă cu el!! Cei ce venise nu erau poate numai din Ierusalim, ci și din alte părți ale Țării Sfinte, Israel, pentru că veneau cu miile de suflete din toată Țara de Paștile lor la Ierusalim, după o tradiție sacră a unui ritual de curățire, prezentat de Scriptura ce zice: „Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca se curăţească(Ioan 11, 55).

O altă Scriptură descoperă că venea mulțime de oameni și din alte neamuri la templu din Ierusalim de Paștile iudeilor, care atunci voiau să vorbească cu Iisus: „Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus(Ioan 12, 20-22). Deci, vestea minunii învierierii lui Lazăr, mort de patru zile, a ajuns și la urechile sufletelor din alte neamuri, ce venise atunci la Ierusalim de Paștile iudeilor.

 

Duminică, Iisus Intră Triumfal în Ierusalim

Duminică a avut loc Intrarea Triumfală a Domnului în Ierusalim, după Scriptura ce prezintă, astfel: „A doua zi (Duminică, după Sâmbătă) mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 12-13).

Pentru că Sâmbătă, a avut loc Cina, pentru Iisus pregătită în casa lui Lază din Betania, cu șase zile înainte de Paști, după Scriptura, ce zice: „Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă” (Ioan 12, 1-2). „Cu șase zile înainte de Paști…” (Ioan 12, 1) a fost Sâmbăta, deoarece Paștile Iudeilor începeau Vineri seara, după apusul Soarelui, săptămâna următoare.

Ca să vedem ziua evenimentul mai precis al Intrării Domnului în Ierusalim Duminica, trebuie să facem legătura între Scriptura de mai sus: „cu șase zile înainte de Paști, Iisus era în Betania, unde era Lazăr…” (Ioan 12, 1), unde a avut loc Cina, cu Scripturile de la Ioan 12, 12-13, care zic: „A doua zi (deci, Duminica, după Sâmbătă), mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 12-13). Aceasta este actualizarea evenimentelor de atunci, în sucesiunea zilelor Săptămânii, în actualitatea noastră calendaristică de astăzi, după două mii de ani.

În continuare, Sf. Scripturi descriu atât de minunat cum a intrat Domnul în Ierusalim pe mânzul unei asinei, în chipul cel mai smerit, întâmpinându-L mulțime mare: Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.

Deci, da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta. Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El” (Ioan 12, 12-19).

Evenimentul Intrării Trimufale a Domnului în Ierusalim îl prezintă și Sf. Evanghelist Matei la fel, zicând: „Iar mulțimile care mergeau înaintea Lui și care veneau după El strigau, zicând: Osana Fiul lui David; Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus”(Matei 21, 9). Tratarea acestui eveniment detailat îl găsiți prezentat în studiul „Intrarea Triumfală a Domnului în Ierusalim”, chiar în următorul capitol al cărții prezente.

După Duminica Intrării lui Iisus în Ierusalim, a Floriilor, cum o mai numim, începe Săptămâna Sf. Patimi ale Mântuitorul Iisus Hristos, pentru mântuirea neamului omenesc. În fiecare zi, din Săptămâna Sf. Patimi, cartea prezintă Viața Domnului cu cea ce a făcut pe zile și învățăturile mântuitoare ce ni le-a lăsat.

Începând din Duminica Floriilor și până în Joia Mare, Îl găsim pe Domnului Iisus împreună cu ucenicii, venind dimineața din Betania la templu din Ierusalim, să dea ultimele învățături și tămăduiri ale suferințelor umane, iar seara întorcându-se înapoi din Ierusalim la Betania să stea peste noapte. Când venea Domnul cu ucenici din Betania, dimineața, trece pe la Muntele Măslinilor la rugăciune, iar seara când se reîntoarce de la Ierusalim în Betania iarăși merge pe la Muntele Măslinilor, pentru rugăciune și să mai dea ultimele învățături apostolilor Săi. Betania este la 15 stadii de Ierusalim (Ioan 11, 18).

Dacă Domnul Iisus a zis, că va fi cu noi în toate zilele vieții, când a spus: „… Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 20), să căutăm și noi să începem să fim cu El, în toți anii vieții, la toate suferințele Sale din Săpămâna Sf. Patimi, pentru mântuirea noastră și a lumii întregi. Astfel, va fi și El cu noi în toate zilele vieții să ne salveze, spre mântuirea în numele Lui.

Să-L urmăm, dar, pe Domnul Iisus în fiecare zi din Săptămâna Sf. Patimi, la Sf. Slujbe ale Bisericii cu Deniile de seară, cu Post și Rugăciune, mărturisind păcatele cu părere de rău sub epitrahilul preotului ne va deslega păcatele. Apoi, ne vom împătășii cu Sf. Taine și Mântuitorul ne va tămădui și pe noi ca pe cei de atunci, care au ieșit în calea Lui.

Astfel, din această Săptămână Sfântă putem începe un obicei Sfânt de a merge la Biserică în Duminicele de peste an, unde Iisus este present în fiecare zi și ne așteaptă să intre în comuniune cu noi, prin învățăturile Sf. Evanghelii și Sfânta Împărtășanie, aducând: „… Slavă Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2, 13-14). Amin.