"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Petru Amarei, directorul Romanian Christian Television Network Chicago, împreună cu Uţu Tomuţa directorul misiunii Genessis au fost, de curând, timp de două săptămâni, într-o misiune creştină în Madagascar. Acolo au fost găzduiţi de o altă familie de români, familia Marcel şi Ioana Saitiş împreună cu cei trei copii ai lor, care trăiesc și fac de câţiva ani muncă de misiune în zonă. Aceștia au vizitat câteva sate din junglă, participând printre altele chiar la inaugurarea unei biserici. Petru Amarei a realizat o serie de filmări care urmează să fie difuzate la televiziunea românească din Chicago.

 

Încet, dispar oamenii dragi unul câte unul, lăsând în urma lor un gol imens. Vecinii, prietenii, rudele noastre devin bucăți vii, din sufletul și trecutul nostru atunci când sunt chemați la viața veșnică. Lăsăm deoparte din griji și înțelegem că suntem niște sărmani călători pe-acest pământ. Suferim pentru că nu am învățat să ne organizăm chibzuit timpul, astfel încât fiecare zi să ne fie și bucurie lângă cei din inima noastră. Alergăm în stânga și-n dreapta, stăm cu orele la telefon sau pe computer, doar ca să realizăm la sfârșitul zilei că suntem mai singuri decât ieri. 

Trupa de teatru de improvizaţie “Thy Neighbor’s Goat”, adică Monica Anastase, Rozana Radu, Andrei Negoiţă, Axel Moustache, Bogdan Untilă, Cătălin Coşarca şi Vlad Pasencu a fost prima trupă românească de teatru de improvizaţie prezentă la Chicago Improv Festival. Am rugat pe actori să ne spună impresiile lor după participarea la acest eveniment:

“Pentru mine a fost o experienţă extraordinară. Pentru ocazia de a face teatru cot la cot cu actori din SUA, Polonia, Mexic, Elveţia, Venezuela şi Rusia. Pentru ocazia de a studia cu un trainer excelent, Joe Bill, şi de a descoperi actori şi oameni minunaţi. Pentru că am intrat în contact cu locuri cunoscute în întreaga lume a improvizaţiei (The Annoyance Theatre, The I.O. Theatre, The Second City, Comedysportz Chicago). Pentru că am putut face parte dintr-un fenomen de amploarea asta (14 teatre, 150 de spectacole, 750 de performeri ).

Congresmena Loretta Sanchez, co-presedinta grupului de prietenie cu Romania din Congres, si-a anuntat pe data de 14 mai candidatura pentru pozitia de senator de California, post ce va ramane vacant dupa ce senatoarea Barbara Boxer a ales sa nu mai candideze pentru un nou termen.

Loretta Sanchez, democrata, 55 de ani, reprezinta de peste 19 ani un district din Orange County in Camera Reprezentantilor (House of Representitives) care are si o larga populatie de romani.
In decursul anilor petrecuti in Congres, Loretta Sanchez s-a remarcat ca o inflacarata sustinatoare a cauzei Romaniei, fiind cea care a co-initiat Congressional Romanian Caucus, cunoscut si ca “Grupul de prieteni cu Romania din Congres”.

 

Sanchez ocupa pozitii cheie in Comisia de Aparare si Subcomisia Fortelor Strategice care se ocupa de bazele militare de la Kogalniceanu si Deveselu.

Programul Agentiei Nationale de Securitate (National Security Agency – NSA) de colectare si stocare de informatii legate de miliarde de telefoane date sau primite de americani este ilegal, a decis Curtea federala de Apel din New York la data de 7 mai. Acesta incalca masiv dreptul la viata privata si da puteri nelimitate si necontrolate guvernului sa colecteze si sa retina orice date despre cetatenii sai, scrie preotul greco catolic Chris Terheș, pe siteul Coaliției Românilor din America.


Terheș este președintele acestei asociații care are reacții active pe problemele românești, în special pe justiție.


Decizia justiției americane vine după ce președintele Klaus Iohannis a semnat un acord cu partidele politice din România pentru promovarea legilor Big Brother, decizie criticată dur vineri într-un comentariu la Deutsche Welle.

Sâmbăta trecută a avut loc a treia ediție a întâlnirii cu femeile “Cuvinte pentru suflet, la o ceașcă de cafea”. La întâlnire, desfășurată la sala socială a bisericii Betania din Niles, au participat câteva zeci de femei din diferite biserici, invitate de organizatoarea evenimentului Adina Sas-Simoniak.

Într-o atmosferă de sărbătoare, s-a început cu rugăciunea “Tatăl nostru”, apoi s-a continuat cu o cafea, femeile împletind subiecte de religie, cu vizionarea unui mesaj video de încurajare, înregistrat de pastorul bisericii, Luigi Mitoi, apoi un film de scurt metraj și o mărturie a Cameliei Cozma, o femeie a cărei fetiță a fost vindecată prin rugăciune. S-a făcut apoi un test de personalitate, și s-au cântat împreună cântece, conduse de Laura Onofrei.

Încet, dar cu pași siguri, primăvara revine în viața noastră. Aduce bucăți rotunde de zâmbet și ne amintește că e clipa să ne deschidem brațele spre ziua de azi. Ce e în fața ta reprezintă tot ce ai nevoie. Dacă nu știi încă pe ce să pui mâna, atunci uită-te în jur la ceea ce iubești mai mult. Ideal e să fie lângă tine. Dar uneori încă ne zbatem să găsim un sens la ziua veșnică a tinereții.

În perioada 14-22 februarie, 2015 românii din zona metropolei Chicago, au ocazia să participe la cel mai mare show automobilistic de pe continentul nord American: Chicago Auto Show 2015, ajuns la editia cu numarul 107.

Salonul auto de la Chicago este primul de acest gen din lume care ajunge la această performanță. În anul 1901 avea loc prima expoziție, la vremea respectivă modelele arătau mai mult a caleașcă decât a mașină, iar numărul lor putea fi numărat pe degetele de la mâini. La acea vreme conceptul de automobil era unul extrem de nou și inovator, intenția constructorilor fiind aceea de a arăta că într-adevăr modelele lor puteau să se deplaseze prin forțe proprii fară a mai fi nevoie de animalul tradițional care să-l pună în mișcare.

Unul dintre lucrurile pentru care România a devenit cunoscută aproape peste noapte în toată lumea, mai ales în Statele Unite, imediat după căderea comunismului în 1989, a fost situaţia copiilor abandonaţi din orfelinate. Imaginile care făceau înconjurul televiziunilor străine erau de-a dreptul terifiante, copii abandonaţi în orfelinate erau trataţi ca nişte animale. Atunci a venit în ajutorul nostru occidentul, sute sau chiar mii de copii fiind adoptaţi de străinii din întreaga lume. În prezent România nu mai permite efectuarea de adopţii internaţionale.

Duminică 1 februarie biserica penticostală românească Betania din Niles / Chicago a celebrat 30 de ani de existență. La eveniment au participat câteva sute de credincioși din zona metropolei Chicago dar şi invitați din alte state şi din România. Serviciul religios a fost urmat de o masă de părtășie.