"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

În fiecare zi mă gândesc la persoanele bune, ce mi-au copleșit simțurile la un moment dat. Mi-au pătruns în subconștient și revarsă din când în când, adieri dulci și plăpânde menite să-mi înece tristețile. Când mă simt singură, citesc și-mi cufund melancolia în apa fermecată a irealului. Sufletul îmi mulțumește atunci când ascult o muzică bună sau când mă plimb încet prin păduri și pe lângă ape. Uneori, uit de ce exist și mă las amețită de valuri reci de trăiri egoiste. Am tendințe spre bine, dar când uit să stau în prezent sută la sută, mă încarc de umbre care nu-mi aparțin. Cei din jur își joacă actul existențial în pași mici, calculați, căci s-au obișnuit cu un stil de viață conformist.

 

Când o prietenă îmi spune că sunt egoistă, prima tendință este de a nega în interiorul meu acuzația. Apoi dau glas unei păreri subiective. Chiar așa de rea sunt? Când renunț să mă explic, mă cuprinde liniștea. Prea e relativă povestea cu omul bun și omul rău. Trebuie să-mi conștientizez starea de neputință în care mă aflu ca și om. Dar și starea angelică spre care m-am născut. E nevoie de timp și multă muncă ca să ajung la clipa în care să mă apropii oarecum de chipul meu. Arăt putere și siguranță pentru că asta îi liniștește pe ceilalți. Dar eu mă plac și atunci când am lacrimi și toate în jur par aș fi pierdut sensul. În astfel de momente, reflectez la chipul din icoana mea preferată: Fecioara Maria cu pruncul Iisus în brațe. Acest pământ s-a făcut mai bun și mai pur când Maica Domnului a călcat pe el.


Mintea se lasă copleșită de lumina cunoașterii. Cu răbdare, mă simt iubită așa cum sunt de Cel care m-a creat. Dubiile fac loc unui plăcut sentiment de apartenență la un sistem ce poate fi cuprins doar cu rugăciunea.


Am avut perioade în care am iubit iluzii, ce ușor și-au întors fața de la mine. Nu-mi lipsesc, din asta înțeleg că doar m-am crezut robită. Totul era o nuanță mentală.


Cad pradă propriilor idei, deoarece sunt în căutarea unui mediu afiliat moral educației primite. Mă cred căzută doar în unele momente, apoi conștientizez autenticitatea stării mele.  Îmi este imposibil să mă adaptez unor condiții etice departe de adevărul absolut, care este Dumnezeu. Oricât încerc, nimic nu-mi șade mai bine și mai frumos decât chipul de creștin.


Pentru ceea ce sunt azi, trebuie să le mulțumesc în primul rând strămoșilor mei, străbunici, bunici, părinți. Eram mică și auzeam povești despre bunicii mei, ce rânduială sfântă aveau. Postul și rugăciunile erau în viața lor ca și lingura și furculița pe masa omului flămând. Bunicilor mei nu le-a fost rușine să fie credincioși, știau că omul sfințește locul. Astfel, de la ei am moștenit chipul unei ființe însetate veșnic după Dumnezeu.


În prezent, tot mai mulți oameni își ascund convingerile religioase din motive diverse. Nu trebuie să ne justificăm credința în Dumnezeu. Nu trebuie să ne pară rău de ceea ce cunoaștem, căci avem nevoie de lumină pentru a rămâne constanți în dragostea noastră. Suntem români, suntem creștini și indiferent de confesiune, să-i cerem sincer lui Bunul Dumnezeu să ne arate calea cea dreaptă spre mântuire. Uneori vom primi mai puțin sau altceva decât ceea ce am cerut. Dar nu-i păcat să insiști în bine. Când ne plecăm capul în fața Celui de Sus, este semn de înțelepciune, dar când ne plecăm capetele în fața păcatului se numește mândrie.

Să păstrăm zilnic un chip personal, îmbogățit cu dragoste față de rădăcinile noastre. Suntem chemați să avem chipuri sfinte, în orice colț de lume ne-am afla.

Ionela Vrincian