"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

(Trezirea din timpu lui Ezechia)


Am de gînd dar să fac legămînt cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată de la noi.

(2 Cronici 29:10)

Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mîna Domnului, veniţi la sfîntul Lui locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată dela voi. Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la ceice i-au luat robi, şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv şi îndurător, şi nu-Şi va întoarce Faţa dela voi, dacă vă întoarceţi la El."

(Text extins : 2 Cronici 29 -33 )

 

INTRODUCERE

În mod clar, autorul Cronicilor a avut ca scop susținerea speranței Israelului cu privire la promisul Mesia, fiul lui David, în conformitate cu legământul Davidic (2 Samuel 7) și cu asigurările profeților, inclusiv cu ale celor din epoca lui (Hagai, Zaharia și Maleahi). Din Cronici transpare ideea generală că Domnul este suveranul istoriei, dar ea este aplicată în particular la problema restaurării și a continuării dinastiei Davidice în vederea venirii lui Mesia.

Ideea unui conducător menit să conducă destinele poporului este și ea prezentă și accentuată de autor, fiind cu atât mai importantă cu cât în zilele acelea Israelul nu avea pe nimeni la putere ca rege. Regii pe linia Davidică care au fost la domnie, au servit ca tipuri, re-prezentative,prefigurând pe acel „David” care o să vină după previziunile profeților, și înșiruirea lor în Cronici a hrănit speranța în situația stării de descurajare (a se vedea cartea lui Maleahi).

În această înșiruire a descendenților lui David vine și Regele Ezechia, pe care studiul nostru îl descrie ca fiind Fiul care a îndepărtat mânia lui Dumnezeu. Regele iudeu Ezechia are o istorie minunată ca om al lui Dumnezeu, ca reformator și ca patriot. El era fiul unui tată rău (Ahaz), și la rândul lui a fost un tată bun pentru un fiu rău (Manase). Alternanța acestor regi buni și răi timp de patru generații ilustrează faptul că, deși ereditatea explică multe din trăsăturile ce le avem, ea nu este definitorie, lucrul certificat de cazurile expuse anterior ce pot fi explicate ca excepții. Suntem toți membrii familiei lui Adam, și, ca atare, suntem cu toții părtași la afecțiuni manifestate mental, moral, fizic etc., care timp de șase mii de ani au dospit în rasa umană. Apostolul Pavel se referă la acest lucru, spunând: „Prin neascultarea unui singur om a intrat păcatul în lume, și moartea ca rezultat al păcatului, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți sunt păcătoși.” - Romani 5:12.

Ezechia este unul dintre cei mai des amintiți regi ai lui Iuda, fiind întrecut doar de David și Solomon. Împăratul Ezechia, care a domnit între 715-686 î.H., a fost unul dintre cei opt regi buni ai Regatului lui Iuda. Unsprezece capitole ale Bibliei sunt dedicate domniei lui. Șapte sunt în cărțile istorice (trei în 2 Regi, care scot în evidență realizările politice și militare ale lui Ezechia, și patru în 2 Cronici, care pun accentul pe realizările spirituale și religioase ale lui Ezechia). Mai multe capitole despre Ezechia se găsesc în cartea profetului Isaia, care a slujit în Ierusalim, în timpul domniei sale. Ezechia a fost asociat la domnie cu Ahaz (tatăl său) începând din 729 î.H., apoi a fost singur suveran între 716–697 î.H, și între 697–687 î.H. și l-a asociat la domnie pe Manase, fiul său.

SCHIȚA LECȚIEI

ATRAGEREA MÂNIEI LUI DUMNEZEU

Legământul rupt

Loialitatea înșelată

Lauda și Închinarea furată

ÎNDEPĂRTAREA MÂNIEI LUI DUMNEZEU

Legământul reînnoit sau Consacrarea (29:1-11)

Loialitatea reafirmată și dovedită prin curățire-Sfințirea (29:12-24)

Lauda și închinarea remaniate- Celebrarea (29: 25-36)

CADRUL ISTORICO-RELIGIOS

În 701 î.H., în timpul domniei lui Ezechia, împăratul asirian Sanherib și-a adus armata împotriva lui Iuda. El a cucerit toate cetățile îndepărtate și a asediat Ierusalimul, orașul capitală. Înainte de asediu, în scopul de a priva pe asirieni de alimentare cu apă și pentru a asigura apă pentru locuitorii Ierusalimului, Ezechia a cerut inginerilor săi să fortifice izvorul Ghihon care era în afara orașului. Apoi, el lea cerut să sape un tunel în roca de bază de sub oraș, realizând canalul de apă Siloam în interiorul zidurilor orașului, apa ce curge încă de la Ghihon la Siloam! Tunelul a fost finalizat chiar înainte de a fi asediat orașul de către Sanherib, un element important în apărarea Ierusalimului. Cu toate acestea, nu izvorul menționat a fost cheia eliberării lui Ezechia de asirieni, ci cheia victoriei a fost dependența lui Ezechia de Domnul și încrederea poporului în Domnul Dumnezeu.

În acele momente de tensiuni înalte, Regele Ezechia merge în Templu și se roagă Domnului… Ca răspuns la rugăciunea lui Ezechia (2 Cronici 32), și în împlinirea profeției lui Isaia (Isaia 37), Domnul a trimis un înger care a omorât 185.000 de soldați asirieni într-o noapte! Ierusalimul cu Templul Domnului a fost cruțat.

În 2 Cronici 29 vedem bazele importante pentru care Dumnezeu răspunde la rugăciunea lui Ezechia la momentul invaziei. Ezechia, regele „a făcut ceea ce era drept în ochii Domnului”. Ca rezultat al activităților sale pline de credincioșie, a avut loc în timpul domniei sale una dintre cele mai importante treziri ale Vechiului Testament. În capitolul 29 vom vedea în mod clar care au fost condițiile pentru renașterea poporului Domnului - în fapt, în acest capitol putem vedea cerințele pentru toate trezirile spirituale ale poporului lui Dumnezeu, fie că e vorba de vremurile de atunci, fie că e vorba de vremurile de acum.

• La vremea când Ezechia a început reformele sale, atât climatul politic cât și cel religios din Iuda au fost favorabile acestei acțiuni.

• Odată cu căderea Samariei, câțiva ani înainte de fi devenit Ezechia rege al lui Iuda, chemarea la reformă a fost luată mai în serios în Iuda. Ca urmare a acestui motiv, acțiunile politice și religioase luate de Ezechia au fost susținute cu entuziasm de mulți oameni doritori de reformă în Iuda.

• Reformele lui Ezechia a venit într-un moment crucial în istoria lui Iuda. Căderea Samariei a furnizat dovezi tangibile că toate profețiile împotriva Israelului timp de peste un secol au fost într-adevăr avertismente din partea Domnului. Israelul a fost aspru judecat. Acum, Iuda va trebui să se reformeze sau se va expune pedepsei.

• Ieremia spune despre Ezechia că s-a temut de Domnul și s-a înduplecat în favoarea Lui. Din cauza pocăinței lui Ezechia, Domnul S-a căit de răul pe care El l-a pronunțat împotriva cetății și împotriva poporului („L-a omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, și tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Și atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Și noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire așa de mare?” Ieremia 26:19). Isaia a fost principalul profet care a slujit în Ierusalim, în zilele împăratului Ezechia.

Prin mesajul motivator al lui Isaia regele Ezechia a fost încurajat, ceea ce ia permis să reziste amenințărilor asirienilor din timpul asediului lui Sanherib. Ce încurajare pentru profetul Isaia când a constatat răspunsul regelui, și al liderilor și al poporului Ierusalimului! Au avut încredere că Domnul o să-i apere, și nu s-au bizuit pe puterea lor militară sau pe tunelul de apă!

ANALIZA

I. ATRAGEREA MÂNIEI lui DUMNEZEU

a. Legământul rupt:

Dar ei au călcat legământul, ca oricare om de rând; și nu Mi-au fost credincioși atunci.” (Osea 6:7 ). „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor. ” (Romani 1:19-21).

Relația lui Dumnezeu cu poporul Israel a fost „materializată” prin legământ și aceasta relație a fost una condiționată. Dumnezeu le-a promis că dacă vor respecta cerințele Lui, atunci El îi va face un popor special, deosebit și-i va binecuvânta ca atare: „Acum, dacă veți asculta glasul meu, și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.” (Exod 19: 5-6), iar în Levitic 26:15-17 găsim avertismentul dat de Dumnezeu poporului în cazul neascultării de El și nerespectării condițiilor legământului: „dacă nesocotiți legile Mele, și dacă sufletul vostru urăște rânduielile Mele, așa încât să nu împliniți toate poruncile Mele și să rupeți legământul Meu,… Îmi voi întoarce fața împotriva voastră, și veți fi bătuți și veți fugi dinaintea vrăjmășiilor voștri”.

De-a lungul timpului, relația dintre Dumnezeu și Israel nu a fost cea mai bună; și aceasta nu din cauza că Dumnezeu ar fi fost capricios, ci din cauză că poporul Israel nu a fost credincios Domnului. Ca să-i trezească la realitate, Dumnezeu le-a trimis diferiți proroci cu mesaje specifice pentru păcatele săvârșite la data respectivă. Pentru a înțelege mai bine de ce a fost nevoie de această renaștere sau trezire spirituală recomand să ne amintim capitolul anterior și situația spirituală sumbră din țara lui Iuda sub împăratul cel rău Ahaz, tatăl lui Ezechia.

În 2 Cronici 28 citim despre daunele mari spirituale făcute în timpul domniei teribilului rege Ahaz, tatăl lui Ezechia. În perioada celor 16 ani de domnie, împăratul Ahaz a făcut idoli turnați pentru închinare la Baal și a oferit sacrificii în locuri înalte și pe vârfuri de deal. El a adus sacrificii în Valea Hinom și a mers atât de departe încât să-și sacrifice proprii fii în flăcările unui altar păgân! Pentru a-l întoarce pe Ahaz de la căile lui rele, Domnul a adus înfrângerea militară a națiunii și o cruntă robie, dar Ahaz a devenit și mai necredincios față de Domnul.

El a scos mobilierul din Templul Domnului și a închis ușile Templului, deci închinarea formală adusă Domnului a încetat. Apoi a pus altare păgâne la fiecare colț de stradă din Ierusalim. Despre Ahaz, tatăl viitorului reformator, Cronicarul are numai cuvinte tari de spus: „Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu, și a făcut bucăți uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis ușile Casei Domnului, și-a făcut altare în toate colțurile Ierusalimului. și a ridicat înălțimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei. Și a mâniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinților săi”.

Ahaz a adormit cu părinții săi, și l-au îngropat în cetate, chiar în Ierusalim, dar ei nu l-au adus în mormintele împăraților lui Israel; și Ezechia, fiul său, a domnit în locul său.”

b. Loialitatea înșelată - căderea în idolatrie -Ahaz a fost unul din regii cei mai răi ai lui Iuda, unul care a atras mânia lui Dumnezeu nu numai asupra sa proprie, ci și asupra întregii națiuni a lui Iuda. Profanarea a început prin introducerea închinării la idoli alături de închinarea adevăratului Dumnezeu și s-a încheiat prin închiderea ușilor Templului, sacrificând zeilor din Damasc, și crearea unor centre de cult idolesc în fiecare oraș din Iudeea. În mod surprinzător, domnia lui Ezechia începe cu un tată de răutate fără egal. Ahaz nu a făcut nici un efort de a-L pune pe DOMNUL pe primul loc în viața lui sau în administrarea regatului său (v.1). El servește cu îndrăzneală zeii străini, participă indirect la fabricarea idolilor Baal și executarea sacrificiului copilului său (v.2-3). Acest lucru înseamnă că Ezechia a avut o dată frați ale căror vieți au fost luate pe altarele cultelor păgâne, cel mai probabil lui Moloh, zeul morții.

c. Lauda și închinarea furată. Poporul evreu, datorită relei influențe a Regelui Ahaz, a încetat să se închine Dumnezeului adevărat și a oferit închinare idolilor străini. Ca urmare Dumnezeu s-a mâniat pe ei… Din cauza îndepărtării lui Ahaz, Domnul a stârnit vrăjmași împotriva sa din fiecare parte. Filistenii invadau din vest; edomiții au luat teritoriu la est. Dar amenințarea cea mai mare a venit din nord.

Ahaz a încercat să cumpere prietenia lui Tiglat-Pileser al Asiriei (cunoscut în Biblie ca și Pul) care acum amenința Iuda. Armata asiriană era recunoscută pentru brutalitatea și puterea-i deosebită. În cazul în care ar fi invadat Iuda, mii de oameni urmau să fie uciși, familiile urmau să fie sfâșiate, oamenii urmau să fie târâți în captivitate ca sclavi, și închinarea lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său ar fi încetat complet. Haosul care a urmat în țară îl forțează pe Ahaz să facă un tratat cu Asiria - o națiune agresivă, care devine rapid un imperiu regional (v.16). Această presiune nu reușește să-l provoace pe Ahaz să se întoarcă la Domnul. În schimb, el sacrifică tot mai mult la diferiți zei din Damasc, în Siria (v.23). El își asumă o responsabilitate sacră atunci când încorporează mobilierul Templului în acele ritualuri păgâne de închinare (v.24).

Definirea mâniei: Biblia folosește doi termeni grecești pentru „mânie”: „orge” și „thymos”. „Orge” este folosit pentru a reda reacția față de o nedreptate. O astfel de reacție a avut Domnul Isus în sinagoga, într-o zi de Sabat, când i-a întrebat pe iudeii prezenți dacă „este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau să o pierzi?” Evanghelistul Marcu specifică faptul că în acea ocazie, văzând împietrirea inimii iudeilor, Domnul Și-a rotit privirile „cu mânie peste ei” (Marcu 3:4,5). „Orge” nu este altceva decât indignarea față de o nedreptate sfruntată. Celălalt termen grecesc, „thymos”, este folosit pentru a descrie furia distructivă, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Irod, care a fost atât de furios, încât a poruncit să fie uciși toți pruncii de parte bărbătească din Betleem ( Matei 2,16; Luca 4,28 ). 62 Așadar, există o forma pozitivă a maniei (indignarea), dar și o formă negativă a ei (furia distructivă). În cazul lui Dumnezeu, sunt folosiți ambii termeni: „orge”, când Biblia vrea să scoată în evidență indignarea lui Dumnezeu față de nedreptățile pe care le vede între oameni, și „thymos”, când Biblia vorbește despre judecata celor nelegiuiți. Este demn de subliniat că „thymos” se folosește doar în câteva versete biblice: Romani 2,8; Apocalipsa 14,10.19; 15,1; 16,1.19 și 19,15. De fiecare data când este folosit „thymos”, contextul este cel al judecății finale, după ce harul lui Dumnezeu se va fi încheiat, iar pedepsele Sale vor începe să cadă peste cei care au respins ofertele îndelungate ale harului Său.

II. ÎNDEPĂRTAREA MÂNIEI lui DUMNEZEU

Dacă ruperea Legământului cu Dumnezeu, Loialitatea înșelată și Lauda și Închinarea furată au atras mânia lui Dumnezeu, atunci se subînțelege că îndepărtarea ei se poate face prin reversarea situațiilor.

Astfel, Ezechia a demonstrat că Legământul rupt se poate reface printr-un legământ reînnoit; Loialitatea înșelată poate fi reversată printr-o consacrare profundă și printr-o trăire în sfințenie. Iar prin deschiderea Templului și aducerea jertfelor cerute de Domnul închinarea și lauda au fost puse din nou la loc înalt.

a) Legământul reînnoit - sau Consacrarea: „Am de gând dar să fac legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.” (2 Cronici 29:10).

De îndată ce a ajuns împărat, Ezechia a realizat în ce stare spirituală jalnică era poporul, așa că imediat el a adunat preoții și leviții împreună, le-a cerut să purifice templul și a reinstituit cultul propriu-zis al Domnului. Și renașterea a urmat! Dumnezeu a disciplinat Israelul din cauza păcatului. „Părinții noștri au devenit necredincioși; au făcut rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, și L-au părăsit. Și-au întors fețele lor departe de locuința Domnului și-au întors spatele Lui .... De aceea mânia Domnului a căzut peste Iuda și Ierusalim .... Acesta este motivul pentru care părinții noștri au căzut prin sabie și fiii noștri și fiicele și soțiile noastre sunt în captivitate.” (vs.6-9).

Ezechia a recunoscut că toată această situație disperată a fost cauzată de păcatele lui Iuda, și el a decis să întoarcă națiunea înapoi, desigur, înaintea Domnului. Ascultați la hotărârea lui din cuvintele sale adresate preoților și leviților când el le-a comandat să deschidă din nou Templul: „Fiii mei, nu fiți neglijenți acum, căci Domnul v-a ales să stați înaintea Lui și să-L slujiți...” (v.11). Numele Ezechia în ebraică înseamnă „Dumnezeu a întărit”. Acest lucru era necesar, având în vedere misiunea vieții și a domniei acestui rege. După cum vom vedea, el iese din fundalul fărădelegii ca să conducă cu evlavie persistentă o dublă reformă: una spirituală și una politico-economică.

A fost al treisprezecelea împărat al lui Iuda. Pe Ezechia îl aflăm menționat și în Evanghelia lui Matei care ilustrează descendența lui Isus Hristos (Matei 1: 9-10). Un studiu atent al vieții lui Ezechia ne va arăta de ce Dumnezeu l-a binecuvântat să fie o verigă în genealogia lui Mesia. Angajamentul lui în acțiunea de reînnoire spirituală în Israel și calitățile lui l-au făcut să fie un predecesor important al lui Hristos.

Dumnezeu l-a ales să fie prototipul Domnului Isus prin faptul că el a îndepărtat mânia lui Dumnezeu de la poporul Său.

De ce era necesar ca Ezechia să facă un legământ cu Dumnezeu când erau alte legăminte făcute de Dumnezeu și alți conducători ai poporului ales? Simplu, pentru că acele legăminte erau rupte, nerespectate, nu de Inițiatorul lor, adică Dumnezeu, ci de poporul ce a devenit corupt și s-a îndepărtat astfel de legea lui Dumnezeu.

Promisiunile lui Dumnezeu prin Legământul Mozaic au fost următoarele: Israel va fi o împărăție de preoți ai lui Dumnezeu, o națiune sfântă, Dumnezeu va lupta pentru Israel și îi va îndepărta dușmanii, va avea milă, îndurare și le va ierta păcatele: „Acum, dacă veți asculta glasul meu, și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;” (Exod 19:5) Legământul mozaic a fost necesar să fie reînnoit de multe ori, și aceasta nu pentru că Dumnezeu s-a schimbat cumva (Dumnezeu este neschimbător: Psalm 102 :27) , ci pentru că ființa umană este schimbătoare.

Fiecare nouă generație trebuie să se consacre ea însăși lui Dumnezeu și legământului său, în dragoste și ascultare. Reînnoirea Legământului: Acest legământ a fost reînnoit prima dată chiar de Moise (Deut.26:16-19). Iată și alte reînnoiri: Legământul poporului Israel reînnoit de Iosua pe Muntele Garizim (Iosua 23-24), ca un legământ cu caracter național. Acest legământ a fost un legământ de devoțiune totală în slujba Dumnezeului lui Avraam, Isac și Iacob (Iosua 8:30-35). Legământul poporului Israel reînnoit de Samuel (1 Samuel 12:14). Legământul poporului reînnoit de Ilie: (1 Regi 18:36-37). Legământul poporului Israel reînnoit de Iehoiada și garda regelui: (2 Regi 11:4). Legământul poporului Israel reînnoit de Regele Asa: (2 Cronici 15 :10-12). Legământul poporului Israel reînnoit de Regele Ezechia: (1 Cronici 29:10) Legământul poporului Israel reînnoit de Regele Iosia de a asculta de cerințele Legii (regăsite) a lui Dumnezeu. Existau suficient de multe motive care să îl determine pe Ezechia la acțiunea de reformare.

El nu a fost mulțumit să trăiască în mijlocul haosului și decăderii spirituale și morale, ci a decis să schimbe cursul descendent al națiunii și să conducă poporul înapoi la Domnul, de aceea a făcut un angajament solemn față de Domnul pentru a realiza lucrarea de renaștere! Deci, ceea ce a făcut Ezechia în închinare a fost aceea că el a deschis lucrurile care au fost închise. Astfel templul a fost redeschis; preoția, a fost re-consacrată; jertfele a fost reinstituite.

Și celebrarea Paștelui a avut din nou loc. Amintiți-vă că tatăl său, împăratul Ahaz a închis Templul Domnului și a îndepărtat ustensilele și mobilierul. În prima lună a domniei lui, Ezechia a deschis ușile Templului și a adunat preoții și leviții pentru a purifica templul. Ei au curățat și sfințit Templul. Ei au sfințit altarul pentru arderile de tot și au adus înapoi toate tipurile de mobilier și ustensile pentru cult care au fost înstrăinate de regele Ahaz.

Când totul a fost gata, serviciile Templului au fost re-instituite cu sacrificii și muzică, în modul în care a fost prescris de către Domnul. În versetele 23-35 citim despre o mare dorință de a se închina Domnului. Primul pas pe care Ezechia l-a făcut îl găsim relatat în 2 Regi 18: 3. Avea 25 de ani când a început să domnească. El a domnit 29 de ani și a făcut ce era drept în ochii Domnului. Tatăl lui a făcut ceea ce era rău în ochii Domnului. Dar el nu alege să fie la fel ca tatăl său. El alege să facă ceea ce este drept în ochii Domnului. Cred că în acea alegere pe care o vedem în administrația lui Ezechia la început este aceea că e hotărât să facă dreptate.

El a fost determinat să umble în calea Domnului. Într-adevăr, Scriptura spune că noi ar trebui să iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, sufletul și puterea noastră. Este necesar ca și noi să ne cercetăm verificându-ne hotărârea și determinarea de a umbla în calea Domnului!

Prima acțiune pe care Ezechia a luat-o la începutul reformei sale a fost să deschidă ușile Casei Domnului și să înceapă repararea templului. Acest lucru s-a întâmplat în prima lună a primului său an al domniei sale (2 Cronici 29: 3). Atâta vreme cât Sargon era în viață, Ezechia nu s-a putut revolta deschis împotriva Asiriei. În 2 Cronici 29:36 vedem implicate 3 tipuri diferite de sacrificii pe care Ezechia le-a oferit.

Mai întâi o jertfă pentru păcat. În al doilea rând o ardere de tot. În al treilea rând o mulțumire care oferă sau poate fi numită o ofertă de pace. El le-a oferit în ordine precisă. Jertfa de păcat a simbolizat pocăința sau părerea de răul. A venit mai întâi.

Apoi a urmat Darul arderii de tot, care simboliza dedicarea vieții în întregime lui Dumnezeu, acest sacrificiu a fost consumat complet. Aceasta înseamnă că, după ce s-a pocăit, atunci el și poporul s-au dedicat Domnului complet.

În al treilea rând, el oferă ofrande de pace sau daruri de mulțumire care exprimă recunoștința față de Dumnezeul Iertător. Înainte de a fi început închinarea, s-au făcut jertfele adecvate pentru păcat. Nota de la versetul 23 ne spune că Regele însuși și toată adunarea au pus mâinile pe ofranda pentru păcat, astfel, mărturisind personal păcatul lor s-au identificat cu sacrificiul jertfei. Putem vedea aici o imaginea spirituală. Nu ne putem închina cu adevărat lui Dumnezeu dacă nu ne-am identificat personal cu Jertfa pentru păcat, cu Domnul Isus Hristos, care a fost sacrificat pentru păcatele noastre.

Atunci când am ajuns la o înțelegere a faptului că suntem păcătoși și cât L-a costat pe Domnul să aducă mântuirea pentru noi, o dorință recunoscătoare de mulțumire și de închinare vor urma cu siguranță! Ezechia a dat ordinul de a sacrifica arderi de tot pe altar, toată adunarea s-a închinat Domnului, în timp ce cântăreții au cântat și trâmbițașii au jucat. Toate acestea au continuat până când s-a finalizat jertfa pentru arderea de tot. Atunci împăratul și toți cei prezenți cu el au îngenuncheat și au continuat să se închine. Ei au cântat laude cu veselie și s-au plecat în închinare. Cântând laude Domnului este cu siguranță o parte din închinarea plină de bucurie! Poporul a adus jertfe personale și darurile de mulțumire Domnului (v.31). Nu e de mirare că a fost renaștere! Renașterea sau trezirea spirituală este precedată de o dorință profundă de a te închina lui Dumnezeu.

b) Loialitatea reafirmată- și dovedită prin CURĂȚIRE .

Un alt element necesar în Renașterea sau trezirea spirituală este o dedicare pentru sfințenie-curățire. În versetele 12-22, aflăm că Ezechia a făcut un apel provocator preoților și leviților pentru a se purifica și redeschide Templul Domnului. Domnul a luat act de acele persoane care au pășit în față să preia conducerea și s-au hotărât să- L slujească. Preoții și Leviții mai întâi s-au consacrat – și apoi s-au curățit pe ei înșiși și Templul. Preoții și Leviții au trecut printr-o spălare ceremonială și o separare de tot ce i-ar fi putut întina. Acesta este un pas important în renaștere – recunoașterea individuală a eșecului personal și a păcatului, precum și nevoia de pocăință și curățire.

Este necesară o re-consacrare personală față de Domnul și lucrarea Lui. Lucrările de curățire în viețile noastre vor fi uneori dureroase, dar fără acest pas nu poate fi nici un câștig spiritual sau creștere. În procesul de curățire a Templului, toți idolii păgâni și altarele lor, care au fost introduse în incinta Templului în timpul domniei regelui Ahaz, au fost scoase afară și arse în valea Chedron (v.16). Aceasta a fost o munca grea. Nu poate exista o renaștere fără o dedicare la sfințenie. Amintiți-vă că trupurile noastre sunt templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19). 65 Ezechia a început reforma lui prin purificarea practicilor religioase din Iuda.

Tot în acest timp, Ezechia a fost în măsură să fortifice țara în drumul spre independență, deoarece, în conformitate cu înregistrările asiriene, Sargon era preocupat de răscoale din partea de nord a imperiului său. Din acest motiv, Sargon nu a fost în măsură să facă o altă campanie în Palestina până la 712 î.H. Reformele lui Ezechia au inclus distrugerea altarelor păgâne locale, precum și imaginile care au fost în aceste altare.

În conformitate cu 2 Regi 18:4, Ezechia „a îndepărtat înălțimile, a rupt în jos stâlpii, și a tăiat jos stâlpul sacru”. De asemenea, el a rupt în bucăți șarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci până în acele zile poporul Israel i se închina, numindu-l Nehuștan. Distrugerea șarpelui de aramă pe care-l făcuse Moise pentru israeliți în timpul șederii lor în deșert (Numeri 21:4-9), indică faptul că pe vremea lui Ezechia, șarpele devenise deja un obiect de cult. Prin cerința ca oamenii se închine doar în Ierusalim, preoții din Templu aveau capacitatea să supravegheze activitățile religioase ale oamenilor și să elimine practicile sincretiste care aveau loc în templele locale.

În plus, pelerinajele religioase la Ierusalim, de asemenea, urmau a promova loialitatea oamenilor față de legământul Davidic și față de împăratul din dinastia Davidică.

c) Lauda și închinarea remaniate-demonstrate prin Celebrare: láudă, laude s. f. 1. Prețuire față de cineva sau ceva, exprimată prin cuvinte; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! glorie! cinste! (DELR) Care au fost rezultatele renașterii? În primul rând există cu siguranță bucurie (2 Cronici 29:30) în sacrificiile oferite. Împăratul Ezechia și căpeteniile leviților au cântat laude Domnului folosind Psalmii lui David și ai lui Asaf. Ei au cântat laude cu veselie și s-au închinat Domnului. Asaf și David erau cei mai mari doi scriitori de imnuri din vechiul Israel. Cântările lor nu a fost cântate o lungă perioadă de timp, dar sub Ezechia oamenii au început să cânte din nou. Nu numai că ei au cântat, dar ei au cântat cu veselie. Versetul 36 vorbește, de asemenea, de veselie. Ezechia și tot poporul s-a bucurat pentru ceea ce făcuse Dumnezeu pentru poporul ales, pentru că lucrul acesta a apărut dintr-o dată (30: 21-23) a fost o mare veseliei la reinstituirea Paștelui. Celebrarea a durat șapte zile, cu mare veselie. Preoții și leviții au lăudat pe Dumnezeu zi de zi, cântând cu toată inima lor. Poporul a stat la masă la festival timp de șapte zile, consumând ofrandele de pace, mulțumind Domnului.

Apoi, toată adunarea a decis împreună să continue sărbătoarea pentru încă șapte zile. Așa că au celebrat timp de încă șapte zile cu bucurie. Fără precedent. Niciodată până atunci nu au fost păzite Paștele timp de două săptămâni la rând. Dar oamenii au fost atât de bucuroși că au continuat celebrarea încă o săptămână. Rezultatul renașterii este bucuria. Bucurie și lumină revărsate peste inima celor ce participau...

După consacrarea sinceră și o după curățire adecvată după Cuvântul Domnului, reforma s-a sfârșit în celebrare. În versetele 27-30 ni se spune că Ezechia a dat ordinul de-a sacrifica arderi de tot pe altar, toată adunarea s-a închinat Domnului, în timp ce cântăreții au cântat și trâmbițașii au jucat. Toate acestea au continuat până când s-a finalizat jertfa pentru arderea de tot. Atunci împăratul și toți cei prezenți cu el au îngenuncheat și au continuat să se închine. Ei au cântat laude cu veselie și s-au plecat în închinare. Cântând laude Domnului este cu siguranță o parte din închinare plină de bucurie!: „Deci, adunarea a adus sacrificii și jertfele de mulțumire, și toți cei cu inima bună au adus arderi de tot” (v.31). Nu e de mirare că a fost renaștere! Renașterea este precedată de o dorință mare pentru închinare. 66 La începutul reformelor sale, după repararea și purificarea templului, poporul lui Iuda s-a pregătit pentru celebrarea Paștelui. Ezechia a invitat pe israeliții din Regatul de Nord, care locuiau în provincia asiriană din Samaria, să se alăture iudeilor în celebrarea Paștelui. Efortul lui Ezechia de a aduce la închinarea de la Ierusalim a rămășiței Împărăției de Nord poate să fi fost o încercare a reunificării celor două națiuni și restaurarea dinastiei Davidice, făcând astfel Ierusalimul și Templul centrul vieții religioase a lui Israel. Efortul de a aduce oamenii din triburile din Nord nu a reușit.

Există mai multe motive pentru această încercare a lui Ezechia nereușită. În primul rând, este posibil ca problema veche de rivalitate tribală și gelozie a determinat pe unii dintre copiii lui Israel care au trăit în fostul Regat de Nord de a nu veni la Ierusalim. În al doilea rând, teama de represalii din partea dușmanului asirian poate să fi jucat un rol important în oprirea evreilor din nord de a veni la Ierusalim. Asirienii au restaurat și reorganizat sanctuarul Betel, în scopul de a oferi un loc de cult pentru rămășițele triburilor nordice. În al treilea rând, oamenii care trăiau acum în provincia Samaria erau cetățeni asirieni, astfel, un pelerinaj religios la Ierusalim putea fi interpretat ca o încercare de rebeliune împotriva controlului Asirian, un act care putea aduce o pedeapsă severă asupra lor. Ca urmare, la celebrarea Paștelui în Ierusalim, poporul a mers prin cetățile lui Iuda și a dărâmat stâlpii Astarteii, altarele, și înălțimile asociate cu închinarea păgână. Un alt rezultat al renașterii este puterea: 2 Regi 18:7-8 ne spune că sub administrația lui Ezechia poporul a început să câștige victorii. El s-a răzvrătit împotriva împăratului Asiriei, și nu l-a mai servit. El a lovit pe filisteni până la Gaza.

Concluzii

Ezechia "a făcut ceea ce era drept în ochii Domnului, la fel cum făcuse tatăl său David" (2 Cron 29: 2). Ezechia a fost conștient de ceea ce a însemnat mânia lui Dumnezeu peste poporul Său ales, așa că a început imediat să lucreze la îndepărtarea ei. A realizat de asemenea că acest lucru nu se poate fără o schimbarea profundă a vieților lor și că aceasta schimbare trebuie să înceapă cu el.

Dacă dorim o renaștere spirituală și o creștere în viața noastră personală și în bisericile noastre, noi trebuie să luăm o decizie fermă de schimbare. Nimeni nu "plutește în derivă în evlavie" - evlavia presupune o acțiune hotărâtă din partea noastră!

Renaștere nu vine fără recunoașterea problemelor din viața noastră, precum și determinarea de a face schimbări serioase. Ne recunoaștem când și de ce Dumnezeu ne disciplinează? Suntem conștienți de domeniile vieții noastre care împiedică renașterea și creșterea spirituală? Suntem determinați să facem schimbări semnificative, astfel încât viața noastră va fi plăcută Domnului?

Aplicație practică: Renașterea poporului lui Dumnezeu în vremea lui Ezechia s-a întâmplat aproape peste noapte! De ce? Renașterea rapidă a avut loc pentru că Dumnezeu a pregătit inimile și mințile oamenilor, iar premisele pentru renaștere au fost acolo: determinarea de a schimba, dedicare la sfințenie și o dorință de a se închina.

O renaștere rapidă se poate întâmpla azi! Noi tindem sa credem ca trezirile mari sunt o lucrare a lui Dumnezeu în trecut și ne îndoim că ele se pot întâmpla în această zi și astăzi.

De ce nu se întâmplă nimic astăzi sau de ce întârzie trezirea? Poate că noi nu suntem cu adevărat gata pentru trezire…

În primul rând, trebuie să existe o recunoaștere a păcatului. Sunt "ușile templelor noastre închise" din cauza păcatului și a gunoiului în viața noastră? Ne mulțumim să trăim viața într-o stare de apatie spirituală? Ne tolerăm haosul în viața noastră (sau bisericile noastre), pentru că nu suntem dispuși să recunoaștem eșecurile noastre și greșelile…

Suntem cu adevărat dispuși și hotărâți să ne re-consacrăm noi înșine pentru Domnul? Înlăturarea altarelor păgâne și toate celelalte gunoaie din incinta Templului nu a fost o sarcină ușoară în zilele lui Ezechia. Suntem dispuși să facem muncă grea și, uneori, dureroasă de a scăpa de "idolii" noștri?

Odată ce inimile noastre sunt dispuse și gata pentru renaștere, este uimitor ce poate face Dumnezeu într-o perioadă scurtă de timp! Renașterea sau trezirea spirituală se poate întâmpla. Suntem gata? Suntem dispuși?

Reînnoire spirituală sau renaștere în națiunea noastră începe cu renaștere în inimile noastre. John Wesley a spus: "Dă-mi 100 de oameni care nu se tem de nimic altceva decât de păcatul și nu doresc nimic altceva decât pe Dumnezeu, și voi scutura lumea." Dacă și eu și tu vream renaștere, noi trebuie să ne angajăm complet pentru Domnul; noi trebuie să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu (2 Corinteni 7:. 1); și trebuie să ne unim în celebrarea corporative a harului abundent al lui Dumnezeu care se extinde la toți cei care vor să se apropie de El prin sângele lui Hristos. Și, dacă Duhul lui Dumnezeu se mișcă într-un mod puternic în mijlocul nostru, ne vom bucura de ceea ce El a pregătit.

Nu uita, renașterea începe cu consacrare, continua cu curățire și se sfârșește în celebrare!

Dacă accepți schimbarea radicală în viața ta, așa cum s-a produs în viața Regelui Ezechia și a multora din timpul său, poți să fii scăpat de mânia viitoare a lui Dumnezeu și să ai parte cu El în Ierusalimul Nou. Mă rog ca Bunul Dumnezeu să te ajute la aceasta. Amin!

Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago