"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

În vremea aceea, Moise, crescînd mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui. S-a uitat în toate părţile, şi, văzînd că nu este nimeni, a omorît pe Egiptean şi l-a ascuns în nisip. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi Evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: "Pentru ce loveşti pe semenul tău?" Şi omul acela a răspuns: "Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gînd să mă omori şi pe mine, cum ai omorît pe Egipteanul acela?" Moise s-a temut şi a zis: "Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut. Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian. A şezut lîngă o fîntînă » Exod 2:11-15

 


INTRODUCERE

În vorbirea noastră de zi cu zi ca oameni, folosim multe expresii verbale care s-au “infiripat” deja în vocabularul nostru, şi pe care le credem ca fiind şi adevărate. Le “luăm” ca pe nişte axiome fără să le cercetăm, fără să le analizăm… Ca exemplu o să prezint o expresie foarte intâlnită şi anume expresia: Intenţia contează ”. Oare chiar aşa să fie? Putem oare să facem un principiu de viaţă din această expresie fără să o analizăm mai înainte? Ne-am gândit noi oare că dacă această expresie (sau oricare alta) o vom analiza în lumina Sfintelor Scripturi şi o să aflăm că de fapt expresia în sine nu are support biblic vom mai fi noi gata să o punem în practica vieţii noastre?

Textul citat la începutul studiului îl prezintă pe Moise, marele om al credinţei. Moise la timpul prezentat de acest text avea 40 de ani. El fusese alăptat de mama sa Iochebed, iar apoi a fost crescut la curtea lui faraon. Ca fiu adoptiv al ficei lui faraon, Moise putea să devină într-o bună zi faraonul Egiptului. Dar în același timp în el s-a născut simpatia pentru evrei, ca în final s-a identificat cu ei.

Fără nici o îndoială Moise este considerat unul din cei mai importanți bărbați ai Biblie. Moise, eliberatorul și conducătorul poporului evreu, a fost cea mai remarcabilă personalitate a Vechiului Testament. Numele lui Moise apare de 700 de ori în întreaga Biblie, iar versetele scrise de el sau ce fac referință la lucrarea și viața lui cuprinde a șaptea parte din Scripturi.

Înca de la nașterea sa, Moise a fost urmărit de cel rău, dar Dumnezeu l-a ocrotit într-un mod miraculos. După împlinirea vîrstei de 40 de ani Biblia ne spune că i-a venit în minte să viziteze pe frații lui evrei ce erau crunt exploatați de familia regală a faraonului Egiptului (din care facea și el parte prin înfiere). Atunci cu ocazia acelei vizite memoriabile, Moise fără să întrebe pe Dumnezeu (nu am găsit nicăieri în Biblie că ar fi scris-înregistrată o asemenea cerere), el încearca să facă voia lui Dumnezeu pe căile lui și a da greș. Moise știa doar voia lui Dumnezeu (cum că el ar fi cel prin care Dumnezeu va elibera poporul său din robie), dar îi lipsea metoda și timpul (de a pune planul în aplicare). Și ca urmare e nevoit să fugă în Madian ca să-și salveze viața.

În F. Ap. 7:23 găsim scris că Moise a crezut că face ce trebuia să facă; dar reacția evreilor a fost contrară așteptării sale. Moise a înteles că Dumnezeu îl vrea Izbăvitor al poporului său oprimat. Dar Dumnezeu nu a spus inca asta, pentru că El are însă timpul său…Să urmărim desfășurarea acțiunilor lui Moise:


1. MOTIVAȚIA lui Moise

Bazat pe cîteva texte din Scriptură, Moise a avut o motivație corectă a aceea ce făcea, astfel:

· Lui Moise:“i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.”

· Moise a fost martor la opresiunea la care erau supuși evreii prin munci istovitoare:

“În vremea aceea, Moise, crescînd mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele.

· Moise a fost martor la “brutalizarea” fraților săi evrei: “A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui. “Ex.2: 11 și “A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, şi a omorît pe Egiptean.“ Faptele Apostolilor 7:24

· Moise putea să ia atitudine față de această nedreptate din perpectiva Casei regale, dar nu a făcut-o. În shimb, Moise a început “să sufere împreună cu poporul lui” chiar mai mult decît atît,

· Moise s-a identificat cu frații lui evrei, riscînd poziția priveligiată ce o avea:

“ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.” Ev.11: 25

· Moise nu a putut sta neutru față de nedreptatea făcută fratelui său evreu de către supraveghetorul egiptean și a crezut că e timpul să ia atitudine față de opresiune.

· Moise a înțeles că Voia lui Dumnezeu este ca poporul evreu să fie eliberat din crunta robie a Egiptului și că el este alesul lui Dumnezeu –liderul care v-a elibera acest popor oprimat:

“Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mîna lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput F. Ap. 7:25

“La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, şi s-a dus de a locuit ca străin în pămîntul Madian, unde a născut doi fii.”

Motivația lui Moise a fost bună. Intenția lui a fost salutară, dar acestea nu sunt suficiente pentru o reușită categorică. Moise nici o dată nu a avut vreo îndoială ca decizia lui nu ar fi bună- că nu a făcut ceea ce trebuia să facă. Nu găsim scris nicăieri în Cuvînt că Moise și-ar fi motivat vreodată acțiunea sa….

Așa cum reiese din versetele de mai sus, Moise a fost devotat acțiunilor sale. El a renunțat la “toate bogățiile Egiptului” de dragul îndeplinirii Voii lui Dumnezeu… Și totuși Dumnezeu nu l-a lăsat pe Moise să-și desăvîrșească planul ….

Dece oare? Pentru simplul motiv că Moise a “omis” să-L întrebe pe Dumnezeu (cel puțin eu nu am găsit scris asta nicăieri în Biblia mea). Și apoi, Moise a “ignorat” celelalte “elemente principale” ale Planului, ca :

2. MOMENTUL sau TIMPUL în care a acționat Moise. Moise nu a ținut seama de faptul că Dumnezeu în orice acțiune pe care o intreprinde Î-și are timpul său: Orice lucru El îl face frumos la timpul său…” Ecl.3 :11

Nu scrie nicăieri în Biblie că Moise ar fi întrebat pe Dumnezeu despre acest plan. NU a întrebat nici care ar fi timpul potrivit pentru desfășurarea aceste acțiuni atît de importantă atît pentru națiunea ebraică cît și pentru Dumnezeu. Deasemenea, nu găsim nicăieri că Dumnezeu I-ar fi dat startul.

E adevărat că Moise devenise nerăbdător cu destinul lui. El ar fi dorit ca nici o clipă mai mult poporul său să nu mai fie asuprit și să lucreze pentru egipteni. Moise credea că a învățat destul, și știe totul. După 40 de ani de sudii înalte la Academia Regală, cu siguranță că nimeni nu se îndoia de cunoștiintele lui bogate și de maturitatea lui. Cu toate acestea, timpul lui Dumnezeu nu sosise. Numai cînd Moise s-a conectat cu timpul lui Dumnezeu a avut izbîndă.

Timpul pentru Moise nu sosise încă. Pentrucă Dumnezeu mai avea ceva plan cu Moise înainte de planul final, și anume să-l mai trimită la o altă școală. La o școală cu totul specială, la școala pustiei, școala umilinței. Moise trebuia să învețe “gențilețe” în relațiile cu oamenii, avînd ca “modele” oile socrului său Ietro. Moise trebuia să învețe acomodarea la viața dură a pustie pentru atunci cînd va conduce poporul pe acolo…

Dar mai presus de orice Moise trebuia să aibă un timp special de întîlnire cu Dumnezeu. Un timp anume cînd Moise va ajunge să se cunoască pe sine însuși și să-L cunoască și pe Dumnezeul care a inițiat și coordonat acest plan măreț. Și acela timp va fi atunci cînd Dumnezeu va considera ca Moise este “copt” pentru lucrare. Și totuși nu acuma era timpul lui Dumnezeu pentru desfășurarea Planului Eliberării. I-a mai trebuit lui Moise încă 40 de ani ca să învețe,

3. METODA lui Dumnezeu:

Să urmărim cu atenție cum anume a înțeles Moise să îndeplinească Voia lui Dumnezeu:
A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat
apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, şi a omorît pe Egiptean…săvîșind crima. Faptul că textul ne spune că s-a uitat în stînga și dreapta ne descoperă că a fost o crimă cu premeditare. Simplu. A crezut că “curma” răul și face dreptate. Probabil Moise gîndea că facînd gestul aceasta îi va determina pe frații lui evrei la revolta asupra asupritorilor. Diaconul Stefan ne spune că frații lui nu au înșeles ceea ce trebuia să înțeleagă. Și incidentul din ziua următoare, pune “capac’ la toate:“A doua zi, cînd se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor, şi i-a îndemnat la pace. "Oamenilor`, a zis el, "voi sînteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul? Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrîncit, şi i-a zis: "Cine te-a pus pe tine stăpînitor şi judecător peste noi? Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorît ieri pe Egiptean?”

Oare așa a dorit Dumnezeu să înceapă procesul de eliberare a poporului ales din robia Egiptului? Nicidecum. Planul lui Dumnezeu a venit după 40 de ani și a fost cu totul altul. Și atunci, a cui plan și metoda de a acționare l-a urmat Moise?

Răspunsul e de la sine de înțeles: a lui propriu. Moise a dorit să facă Voia lui Dumnezeu dar prin metoda lui proprie și la timpul stabilit de el.

Moise a decis să-și folosească talentele și cunoștiințele sale la îndeplinirea planului său măreț: eliberarea poporului ales. Dar Moise nu a avut autorizarea de la Dumnezeu, nu a avut girul lui Dumnezeu să facă acum ceea ce a făcut.

Moise a fost un om foarte talentat. A studiat la cea mai înaltă Academie de pe vremea aceea, Academia de la Heriapolis, ne spune istoricul Josepfus Flavius. A avut acces la cele mai fine librării ale lumii de pe timpul lui. Tot Iosepfus spune că a avut pregătire militară și chiar avea funcția de commandant de oști. A fost trimes în fruntea unei armate numeroase să lupte împotriva Nubie, și a cîștigat (nu-I de mirare că i-a aplicat doar o lovitură egipteanului și l-a trîntit mort la pămînt). Presupun că Moise credea că talentul lui militar combinat cu o “mare mulțime=600000 de bărbați” ne înarmați îi v-a aduce o altă victorie. Dar s-a înșelat amarnic. Moise va trebui să învețe o mare lecție. Fără Dumnezeu nu este adevărată victorie. Doar pierdere, și încă mare… Și Moise a pierdut partida și a trebuit să fugă. Nu a avut timp să meargă încet ci atrebuit să alerge de frica lui Faraon (care deja îl urmărea ca pe un ucigaș). Ucigînd un egiptean automat a fost descalificat ca și cetățean egiptean. A pierdut totul într-o clipă de ne atenție.

Cu alte cuvinte, Moise insista în mersul lui înainte cu Voia lui Dumnezeu dar în felul lui și cînd lui i-a “picat” de bine.

Moise nu a știut că nu se poate face voia lui Dumnezeu pe orice cale, prin orice metodă și mai ales prin metoda lui proprie. Moise ajunge să învețe o mare lecție-mai exact o lecție dură şi anume aceia că nu există decît o singură modalitate de a face voia lui Dumnezeu:pe calea Lui și la timpul stabilit de El.
Nu a contat în fața lui Dumnezeu intenția lui Moise chiar dacă parea bună. Fapta lui deosebită de identificare patriotică cu poporul său nu a fost suficientă. Ceea ce contează pentru Dumnezeu este doar atunci cînd facem Voia Lui așa cum El ne-a descoperit-o să o îndeplinim.

CONCLUZIA:

1. Nu forța circumstanțele; lasă-te condus de credință.

· Moise a încercat să-I elibereze pe evrei pe cont propriu dar nu a reuşit. El a încercat prin forță proprie și nu prin credința în Dumnezeu.

· Moise a încercat să-l ajute pe Dumnezeul care vroia să-l ajute pe Moise. Făcînd acestea Moise a forțat circumstanțele.

· Să nu ne închipuim că îi vom face o surpriză plăcută lui Dumnezeu dacă vom încerca să-I facem voia Lui prin căile noastre. Nu-I vom face nici o favoare. Mai degrabă o defavoare. Suntem tentați ca Moise să manipulăm noi circumstanțele atenuante așa cun credem noi de cuvință și nicidecum cum cere Dumnezeu (de cuviință).

 

2. Nici o dată să nu scuzi lucrurile noastre ”bune” în comparația cu lucrurile lui Dumnezeu “cele mai bune” (the best).

· Moise nu a avut nici o îndoială că nu a făcut un lucru bun, ucigînd pe egiptean. El credea că facea dreptate. Dar acest lucru nu era voia lui Dumnezeu. Nu era în planul lui Dumnezeu ca Moise să facă această faptă. E adevărat că mai tîrziu au fost omorîți mult mai mulți egipteni, dar nu de Moise sau de vreun evreu, ci doar de Dumnezeu.

· Moise a fost motivat de o simpatie națională; cel în cauză era din neamul lui. Și el nu putea să treacă neobservată nedreptatea respectivă...

 

3. Timpul lui Dumnezeu este mult mai important decît al nostru.

· Moise a făcut un lucru bun, dar la timpul nepotrivit (ne planificat de Dumnezeu).

· Au mai trebuit încă 40 de ani în școala lui Dumnezeu ca Prințul Moise să fie în “timpul lui Dumnezeu”. Calendarul lui Dumnezeu diferă mult de al nostru. La El o mie de ani sunt ca o zi …și așa mai departe...

· Cînd Moise a realizat că a greșit (ne întrebînd pe Dumnezeu și încrezîndu-se în simțiri, prezumții) a luat-o la fugă. Simplu spus : dacă Moise întreba pe Dumnezeu despre chemarea lui și despre timpul propice pentru lucrare nu ar fi ajuns să fugă ...în necunoscut...

Iubite cititor. Nu uită că cel care face aprobarea deciziilor noastre este Dumnezeu. Și de multe ori, El are alte intenți ca și în acest caz.

Sunt intențiile (motivațiile) tale după planul lui Dumnezeu, făcute la momentul (timpul) arătat de El și cu metoda lui? Dacă nu schimbăle chiar acum ca să coincidă cu Planul, timpul și metoda lui Dumnezeu că numai atunci vei avea izbîndă. Dumnezeu să te ajute la asta.

 

Ioan Sinitean, Chicago