"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Întelepciune ce rezultă din impactul îmbătrânirii

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: "Nu găsesc nici o plăcere în ei"; Eclesiastul 12: 1

INTRODUCERE

Eclesiastul 12:1-8 este unul dintre cele mai frumoase poeme din Biblie cu toate că Subiectul acestuia este foarte trist. Acesta descrie modul în care o persoană tânără devine în mod progresiv în vârstă. Și în cele din urmă, desigur, aceea persoană moare (Eclesiastul 12:7).

Primele 8 versete din Capitolul 12, sunt considerate a fii ultimele cuvinte ale lui Solomon din carte, iar ultimele versete sunt considerate adăugiri editoriale de către oamenii lui Ezechia.

 

Scopul principal al acestui poem este de a învăța lecția pe care o repetă în Eclesiastul 12:1 și Eclesiastul 12:6. Oamenii ar trebui să-și amintească de Dumnezeu înainte de a fi prea în vârstă pentru a aprecia bunătatea Sa (Eclesiastul 12:1). Sau, cu siguranță, ei trebuie să-și amintescă înainte de ziua morții lor (Eclesiastul 12:6).

 

Tonul dominant al acestor versete sunt două substantive ce definesc doua vîrste umane deosebit de critice: tinerețea și bătrînețea.Tinerețea are partea ei frumoasă dar vulnerabilă în acelați timp la fel și bătrînețea are advantajele și dezavantajele sale.

Se crede că Solomon a scris Cartea Cântarea Cântărilor la tinerețe, Cartea Proverbelor la vârsta de mijloc iar Cartea Eclesiastului la sfîrșitul vieții. De-a lungul vieții orice om acumulează multe rezultate ale căutării lui, cu atât mai mult, Solomon, regele și înțeleptul, a scris această carte ca o concluzionare a cercetărilor sale profunde, difersificate și îndelungate din viața sa.

Predicatorul a trecut în revistă "toate lucrările care se fac sub soare" și a ajuns acum la sfârșitul investigației sale lungi. Acesta a fost un drum ocolit. El și-a anunțat mai multe concluzii provizorii, care nu sunt destinate pentru adevărurile ultime, ci mai degrabă reprezintă progresul sufletului față de soluția finală pe care o să o prezinte în acest capitol. "Deșertăciunea, deșertăciunilor" este un crez trist și o jumătate de adevăr. "Totul este deșertăciune " în afară de Dumnezeu, doar El este plinătatea, și în afară de El, viața nu este decât "o goană după vânt .

SCHIȚA STUDIULUI

a. Amintește-ți de Creatorul –în tinerețea ta

b. Anticipează ce o să vină –la bătînetea ta

c. Atașează-te de Domnul- cât mai curând

Sfatul lui Solomon în acest capitol final se poate împărți în trei părți:

A. Amintiți-vă de Dumnezeul, care v-a creat-cât sunteți tineri- adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale (Eclesiastul 12:1). Acest verset conține o continuare a subiectului început în capitolul precedent (Ecl. 11:9) Bucură-te ... în zilele tineretii tale...

După o pledorie pesimistă asupra vieții și a rostului ei sub soare, ne-am fi așteptat ca Solomon să încheie cartea sa prin expresii de tipul: "Amintiți-vă de moarte" sau "amintiți-va de întuneric “, însă, Solomon surprinde cititorii cu expresia "Amintiți-vă de Creatorul vostru".

1. Definirea termenilor: adu-ţi aminte și Creatorul

Prin acest verb imperativ "adu-ţi aminte ", din poem, autorul, ne spune că înseamnă mai mult decât să te gândești la Dumnezeu. Înainte ca cineva Sa-L poată "aminti" pe Creatorul, acesta trebuie să creadă că există un Creator, și să recunoască tot ceea ce a făcut. El ne-a creat, așa că ar trebui să fie mereu în gândurile noastre. El merită iubirea noastră și mulțumirile noastre. Tot ce avem vine de la el. Așa că atunci când ne "amintim" de El, aceasta ar trebui să afecteze toată viața noastră.

Autorul Eclesiastului îndeamnă oamenii să nu întârzie să facă acest lucru. El repetă și subliniază că momentul potrivit să ne amintim Dumnezeu este chiar acum. Apoi, putem rămâne recunoscători Lui pentru tot restul vietii noastre.

"Creatorul" este de fapt o formă la plural în ebraică - un mijloc tipic de exprimare a măreției și superiorității lui Dumnezeu. Alegerea lui Solomon a acestei expresii nu este la întâmplare. Prin ea te poți uita înapoi la narațiunea creației, care are un rol atât de important în Eclesiastul, și în același timp menține perspectiva ce o poți avea în viață plină de bucurie, prin aderarea la principiile construite înca de la creație. Cele spuse de Solomon prin aceste versete sunt valabile pentru fiecare bărbat, femeie, tânar și copil de pe planetă.

Cuvântul ebraic pentru "Creator" implică o rădăcină care nu are o ființă umană ca subiect. Numai Dumnezeu creează...

A-L aminti pe Dumnezeu ca și Creator implică mai mult decât simpla memorie sau confirmare. Pentru scriitorii evrei, expresia „amintire” implică acțiune. A aminti însemnă a "modela" perspectiva cuiva în prezent.

A-l considera pe Dumnezeu Creator este deosebit de semnificativ. Prin acest termen se expune ideea că Dumnezeu a făcut fiecare persoană și știe ce este cel mai bine pentru fiecare. De asemenea, afirmă că Dumnezeu îl deține și are dreptul să-i spună cum să trăiască această viață (Ps. 100:3).

A-l aminti pe Dumnezeu ca Creator înseamnă, de asemenea, să-ți aminteaști puterea Lui minunată, cunoașterea Lui infinită, iar controlul Său absolut asupra tuturor lucrurilor.

Creatorul - apare ca un nume divin în Isaia 40:23, 44:15 și în altă parte. Aici este la plural, cum ar fi numele divin Elohim. Avem " Făcătorul tău ", la plural în Iov 35:10; Psalmul 149:2; Isaia 54:5; și " Unul Sfânt" în Proverbe 9:10; Proverbe 30:3.

2. Determinarea tinereții. Deoarece tinerețea este scurtă, suntem chemați să utilizăm zilele tinereții noastre în cel mai bun mod posibil. Suntem chemați să ne amintim. Acest lucru înseamnă mai mult decât pur și simplu să ne amintim de existenței lui Dumnezeu. Acesta este un apel de a-L sluji pe Domnul din tinerețe. Există mai multe motive pentru un astfel de apel:

· Trebuie să ne amintim de Domnul în zilele tinereții noastre pentru că El este Creatorul nostru.Dumnezeu este Suveranul nostru. Tot ceea ce vine în viața noastră vine din mâinile Sale. Acesta este CEL în care trăim și ne mișcăm și ne avem ființa. Îi datorăm recunoștință pentru existența noastră.

· Trebuie să ne amintim de Domnul în zilele tinereții noastre, deoarece în aceată perioadă a vieții putem aduce multe roade. Domnul cere întotdeauna cele dintâi roade, mai degrabă decât resturile. El vrea să fie pe primul loc în viața noastră.

· Trebuie să ne amintim de Domnul în zilele tinereții noastre, deoarece acest lucru poate fi tot ceea ce experimentăm. Viața nu are garanții. Nu știi sigur că vei ajunge la limită de vârstă. Astăzi ar putea fi ultima zi din viața oricui. Ar trebui să ne închinăm Domnului, în prezent, chiar acum, chiar astăzi.

· Trebuie să ne amintim de Domnul în zilele tinereții noastre, deoarece aceasta ne va forma un model-un bun obicei pentru zilele noastre la bătrânețe.

· Trebuie să ne amintim de Domnul în zilele tinereții noastre ca să începem să-L slujim de astăzi, pănă nu vin zilele rele de mâine. Aceste "vremuri grele" sunt o trimitere la neputințele legate de limita de vârstă.

· Tinerețea este cel mai bun timp pentru a începe slujirea lui Dumnezeu.

· Respect și ascultare față de Dumnezeu este singura metodă de a avea o viață pe care se merită să o trăiești. El este un Dumnezeu al iubirii constante, dar iubirea Lui aduce binecuvântare doar pentru cei care caută să facă voia Lui. Pentru cei care Îl ignoră, aceeași dragoste devine o condamnare.

B. ANTICIPEAZĂ –reflectă- la ce o să vină-bătrânețea… ce va veni peste tine ca un proces planificat și îngăduit de Creatorul.

1. Prezentarea alegorică a limitei de vârstă.

Oamenii de multe ori vorbesc despre bătrânețe ca și despre un lucru minunat. Dar realitatea este că limită de vârstă este de multe ori dificilă. O persoană care rămâne puternică și sănătoasă în vârstă are un motiv special pentru a fi recunoscător lui Dumnezeu.

Autorul Eclesiastului descrie aceste probleme în poezie, cu un cuvânt-imagine în fiecare frază. Dar sensul general este faptul că slăbiciunile oamenilor cresc pe măsură ce înaintăm în vârstă. Și fiecare dintre simțurile umane devin din ce in ce mai slabe.Totul în această lume este temporar; nimic nu poate dura. Chiar corpurile și casele noastre în această lume sunt temporare.

Eclesiastul 12:6 descrie viața în cel mai frumos mod posibil. Dar ne simțim inconfortabil, deoarece subiectul versetului este moartea, și nu viața. Viața este delicată, ca un lanț de argint fin care este foarte frumos, dar se rupe atât de ușor. Viața pe acest pământ este frumoasă, dar se termină brusc.

Viața este prețioasă, ca un vas de aur. Aurul a fost cel mai scump metal, atunci când autorul a scris cartea Eclesiastul(argintul pe atunci nu avea nici o valoare). Nimic de pe acest pământ nu este la fel de valoros pentru noi, ca viețile noastre. Dar atunci când murim, nimeni nu ne poate da viața înapoi.

Pe parcursul întregii noastre vieți, moartea ne apare doar la o distanță de o clipă. Știm cu toții că trebuie să murim. Dar nici unul dintre noi nu știm când se va întâmpla asta. Deci, autorul dă singurul sfat care este sensibil în aceste circumstanțe. Trebuie să ne amintim de Dumnezeu! După moarte, el va fi judecătorul nostru; așa că trebuie să avem o relație corectă cu El de acum.

De apreciat este modul grafic și aproape plin de umor pe care Solomon îl folosește în a descrierea procesului de îmbătrânire. Predicatorul continuă să descrie în detaliu condițiile ce aduc "zilele rele". El face acest lucru prin utilizarea o serie de metafore duble. Fiecare dintre aceste metafore are două imagini.

Prima imagine este aceea unei case în proces de degradare. A doua imagine este a unei persoane a cărei sănătate e din ce în ce mai subredă- cînd toate organele corpului încep sa cedeze rând pe rând.

pînă nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pînă nu se întorc norii îndată după ploaie (12:2 )

Aceasta este o imagine generală a unei zile întunecate. Este o referire la intrarea în amurgul vieții cuiva. La un astfel de moment, luminile minții sunt estompate. Procesele de gândire nu mai pot fi folosite ca înainte.

pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele);

pînă nu se opresc ceice macină (dinţii), căci s-au împuţinat; pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);

"paznicii ai casei ", sunt o trimitere la brațele și mâinile, se încovoaie cele tari (12:3 ). Una dintre caracteristicile limitei de vârstă este încovoierea spatelui. Ne uităm la un tânăr și el este în mod normal, înalt și drept. Ne uităm la o persoană în vârstă și vedem cum genunchii îi tremură și nu te mai poți bizui pe ei.

pînă nu se opresc ceice macină (dinţii), căci s-au împuţinat (12:3). Aceasta este o referire plină de umor pentru dinti. Ei nu mai mesteca la fel de bine ca înainte. …pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii); (12:3).

Acest lucru vorbește de lipsa vederii. Ochii sunt ferestrele noastre spre lume. Una dintre realitățile dure ale bătăneții este că vederea noastră începe să eșueze.

pînă nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cînd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntăreţelor se aude înăbuşit, te scoli la ciripitul unei pasări, (12:4 ). Deși persoana in varsta ar putea fi grea de auz, totuși, pare că nu e nevoie de prea mult zgomot pentru ca să-l trezească. Cu vârsta se consideră că este din ce în ce mai greu să adormi și totuși somnul poate fi mai ușor întrerupt.

glasul tuturor cîntăreţelor se aude înăbuşit (12:4 ). Acest lucru ar putea fi o referință de abilitatea de a cânta sau chiar a vorbi…Acest lucru ar putea fi, de asemenea, o trimitere la debutul de surditate când sunetele devin din ce mai greu de destins.Este un tablou sumbru. Nimeni nu vrea să îmbătrânească…

. .. te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; pînă nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abea se tîrăşte lăcusta, pînă nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, şi bocitorii cutreieră uliţele

Versetul 5 continuă descrierea metaforică a vârstei înaintate. Mai mult decât atât, oamenii în vârstă se tem de un loc înalt și se tem pe drum (12:5). Limită de vârstă aduce cu ea anumite temeri. Ne este frica de locuri înalte. Există, de asemenea, teama de a călători. Persoanele în vârstă sunt mai puțin înclinate să își asume riscuri, pentru că ei sunt mai conștienți de consecințele negative.

pînă nu înfloreşte migdalul cu peri albi (12:5). Este o imagine de păr rar și subțiere la persoanele în vârstă.

şi de abea se tîrăşte lăcusta, (12:5) punctul ar fi ca pe masura ce imbatranesc , sarcinile par mai grele. Imaginea este de a transporta ceva la fel de mică ca o lăcustă și percepută ca o sarcină grea.

Predicatorul ajunge la concluzia că acest proces de îmbătrânire se oprește doar atunci când omul se duce la casa lui veșnică în timp ce bocitorii merg după el pe stradă (12:5).

2. Apropierea morții pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, şi pînă nu se strică roata dela fîntînă; pînă nu se întoarce ţărîna în pămînt, cum a fost, şi pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. (Eclesiastul 12:6-7).

Eclesiastul 12:6 descrie viața în cel mai frumos mod. Dar ne simțim inconfortabil, deoarece subiectul versetului este moartea, nu viața. Viața este delicată, ca un lanț de argint, fin și foarte frumos, dar care se rupe atât de ușor. Viața pe acest pământ este frumosă, dar se termină brusc.

Eclesiastul 12:7 oferă o descriere foarte clară a ceea ce se întâmplă la moarte. Descrierea în Cuvântul lui Dumnezeu a unui deces este foarte important pentru noi. Pe tot parcursul vieții unei persoane, trupul și duhul acelei persoane rămân împreună. Cu toate acestea, este ușor să se distingă corpul de spirit. Corpul este întocmit din materiale care vin din acest pământ. Biblia spune că Dumnezeu a făcut pe oameni din țârăna pământului (Geneza 2:7). Dar corpul fără duh nu este în viață. Duhul sau Spiritul unei persoane vine de la Dumnezeu. El nu aparține acestei lumi și nu constă din materiale din această lume.

3. La moarte, atât corpul cât și spiritul se re-întorc la locurile lor inițiale. Trupul se întoarce în pământ. După câțiva ani, mai nimic a corpului nu rămâne - doar câteva oase. Dar spiritul persoanei nu se întoarce în pământ; el nu face parte de pe acest pământ. Spiritul persoanei se întoarce la Dumnezeu, care L-a dat acelei persoane.

Cordonul de argint ce se rupe. Ceea ce leagă sufletul și spiritul nostru de corpul nostru este tăiat… Metafora cu un cordon de argint descrie atât frumusețea cât și fragilitatea vieții. Este un lucru mic care ține viața ta și acest cordon este ușor de rupt…

Vasul de aur este zdrobit. Creierul nostru încetează să funcționeze…Ulciorul este spart-Inima nu mai bate… Roata de la fîntînă este ruptă--Sistemul nostru circulator încetează să funcționeze…

La un astfel de moment, va apărea divizarea spiritului de trup. Iacov 2:26 spune că trupul fără duh este mort. Corpul-Inițial creat din țărâna pământului se va întoarce tot acolo, iar duhul înapoi la Dumnezeu.

C. ATAȘEAZĂ-te de Domnul- cât mai curând, pentru că fără El totul este gol…:Deșertăciune a deșertăciunilor ", zice Eclesiastul, "totul este deșertăciune!" (Eclesiastul 12:8).

1. Pentru că Totul altceva este deșertăciune.

Acest lucru a devenit acum un refren familiar (repetare) "deșertăciune ". Trebuie să știți că acest lucru nu este o simplă întâmplare. În scrierea ebraică repetiția subliniază importanța idei prezentate -subliniind calitatea acestei.

Acest lucru a fost modul în care autorul a Eclesiastul a început cartea sa (Eclesiastul 1:2). Aici, aproape de sfârșitul cărții sale, el repetă aceeași idee. Putem vedea că opiniile sale nu s-au schimbat. Aici, în Eclesiastul 12:8, el descrie viața și moartea ca "vanitate". Cuvântul "deșertăciune" înseamnă "fără nici un scop propriu". Autorul a folosit acest cuvânt în mod constant, prin cartea sa. El îl folosește întotdeauna pentru a descrie oamenii: viața lor, gândurile lor și munca lor.

Autorul consemnează că oamenii sunt foarte slabi (înclusiv el). Ei sunt într-o perpetuă preocupare pentru lucruri care nu contează. Ei lucrează pentru lucruri care nu au nici o valoare reală. Ei iubesc lucruri care nu sunt importante. Ei fac lucruri fără nici un scop propriu. Și, desigur, ajung la moarte cu pumnii goi.

Opinia sa despre Dumnezeu a fost foarte diferită la sfârșitul cărții. Oamenii ar trebui să respecte pe Dumnezeu (Eclesiastul 5:1-4). Tot ce face Dumnezeu este desăvârșit (Deuteronom 32:4). Tot ceea ce Dumnezeu spune atinge scopurile sale (Isaia 55:11). Chiar și atunci când Dumnezeu a creat oamenii, munca lui a fost perfectă (Eclesiastul 7:29). Și din acest motiv, oamenii ar trebui să se gândească la propria lor relație cu Dumnezeu (Eclesiastul 12:1).

2. Pentru că numai cu El viața ta are sens și împlinire.

Predicatorul folosește același fel de repetiție pentru a ne învăța o lecție - de fapt mai multe lecții:

Eu nu mai întineresc… Dacă viața mea mi se taie curând, atunci nu mă voi confrunta cu neputințele limitei de vârstă. Toți suntem într-o călătorie și descrierile din acest capitol face aluzie despre eventuala destinație.

Dumnezeu m-a proiectat să fiu gol, ne-împlinit fără El. Există un gol în fiecare persoană în nu locuiește Dumnezeu. Augustin a spus "Tu ne- ai făcut pentru Tine și inimile noastre sunt neliniștite , până nu se odihnesc în Tine " Am putea parafraza aceste cuvinte, spunînd că Dumnezeu ne-a creat cu un loc gol în care numai El poate să-L umple. Predicatorul ajunge la concluzia că viața fără Dumnezeu nu este numai goală, este răsunător de goală...

Mesajul final al Eclesiastului nu este faptul că nimic nu contează, dimpotrivă argumentul lui Solomon sună în felul următor:

• Dumnezeu există, El este Creatorul meu-amintește-ți de El,

• Din moment ce Dumnezeu este Creatorul, El este, de asemenea și Judecătorul-temete de El,

• Dacă Dumnezeu este Judecătorul, înseamnă ca va exista o judecată finală,

• Din moment ce va fi o judecată finală, tot ceea ce facem (modul în care trăim) are sens și scop precis,

• Prin urmare, chiar dacă viața este doar o suflare trecătoare, nu este inutil și ne-semnificativ ca s- o trăim în Voia lui Dumnezeu.

CONCLUZIA

Solomon, ajuns bătrân, a învățat să făcă decizii înțelepte, nu ca pe cele care le-a făcut în tinerețea sa. El nu putea merge înapoi și să ștergă tot ceea ce a făcut rau și fără înțelepciune. În schimb, El nu dorește ca familia și prietenii lui să facă aceleași greșeli pe care le-a făcut el. Ca atare, el folosește cartea Eclesiastul de a preda cunoștințele (concluziile cercetării sale stăruitoare și costisitoare) sale tuturor oamenilor și mai ales tinerilor. Mesajul copleșitor aici este "nu pierde tinerețea ta pe lucruri cari te va face o persoană în varstă nefericită și neîmplinită…, ci caută să te alipești de Domnul cu cât mai devreme, cu atât mai bine…

O viață de ascultare și de devotament față de Dumnezeu este singura modalitate de a avea o fericirea de durată. Când o persoană tânără combină entuziasmul, idealismul, și energia de tineri cu un devotament profund față de Domnul, el are toate ingredientele pentru o viață minunată. Acum este timpul să ne pregătim pentru veșnicie, Bunul Dumnezeu să ne ajute la aceasta.

Solomon a scris Eclesiastul ca un avertisment pentru cei care cred că pot fi mulțumiți cu ceea ce lumea le are de oferit. Solomon le-a încercat pe toate. El a gustat din toate plăcerile lumii și a ajuns să concluzioneze că făra Dumnezeu totul este deșertăciune și goană după vânt. Nimic sub soare nu poate oferi o fericire permanentă. În cele din urmă, Solomon spune că omul înțelept este acela care se teme de Dumnezeu și păzește poruncile Lui (Eclesiastul 12:13).

Înțelepciunea ce rezultă din impactul îmbătrînirii la urma urmei constă într-o relație corectă cu Dumnezeu- CREATORUL, încă din tinerețe, pentru că doar El ne poate pregătii pentru atunci când vom fi în vârstă, aproape de moarte, și de judecata lui Dumnezeu.

Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago, USA