"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

            Scriu articolul înainte de eclipsa totală de soare din 21 august 2017, fenomen unic în SUA, prin faptul că de data aceasta eclipsa totală de soare se poate vedea în Statele Unite de la vest la est. Ultima dată când a trecut pe-aici, în 1918, s-a văzut și în insulele Bahamas. S-au făcut speculații chiar prezentând acest fenomen solar, ciclic, ca fiind începutul pedepsei Americii. Nu contest faptul că va izbucni mânia Domnului Dumnezeu peste America, ca de fapt, peste întreaga lume, după Răpirea Bisericii, și nu e normală aventurarea în speculații la ore, zile, luni și ani conectându-le cu profețiile Scripturii.

            Vom admira minunea creației Domnului Dumnezeu și cu ocazia eclipsei și, desigur vom aduce laudă Lui pentru harul ce-l avem să fim martori acestui fenomen natural excepțional.

            Revizuind articolul, după trecerea eclipsei, și având ocazia să o văd din spatele casei, pot spune a fost spectaculos, interesant și nu pot decât laudă Creatorului pentru această minune, și pentru felul cum constelațiile își urmează calea lor, fără devieri, care să aducă perturbare vieții umane.

 

IMPLANTAREA SAU APLICAREA CIPULUI

 

            Luna august 2017, înainte de eclipsă, în America s-a petrecut un alt unic eveniment, prima companie din SUA care a facilitat implantarea cipului la angajați. Una din întrebările ce mi s-au pus și la care încerc să răspund în prezentul articol, dacă noi ca și creștini vom accepta sau nu implantarea cipului clasic. Nu e vorba de semnul fiarei, din Apocalipsa, ci cipul care începe să devină ceva obișnuit.

            Ori de câte ori am avut ocazia v-am prezentat informaţii referitoare la evoluţia microcipului (RFID), ca instrument de identificare a obiectelor, animalelor şi persoanelor. Ați aflat de Somark Innovations din Saint Louis care a testat cu succes un sistem cu RFID (Radio Frequency Identificator Device), o cerneală biocompatibilă, aplicată pe piele, chiar prin părul animalelor şi care poate transmite semnale la distanță, după activare.

            Microcipul conţine un număr unic de identificare şi depozitează date personale ale purtătorului. Microcipul de regulă este inactiv, nu are baterie, nu are nevoie de sursă de curent. Când impulsul de la un scanner ajunge la microcip, îl energizează, transmite un semnal pe frecvenţă radio, emite şi depozitează informaţii.

            Semnul aplicat de Somark, un tattoo, are tehnologia microcipului cunoscut şi folosit prin împlantare sub piele. Cerneala cu aglomeraţia de ace foarte fine ia forma amprentei pielii, amprentă unică care determină semnul unic fiecărui purtător, printr-un număr de identificare.

            Într-un interval de 5 la 10 secunde se poate aplica ştampila cu o cerneală specială, trecând cu uşurinţă prin părul ce acopere pielea. O dată aplicată ştampila specială, un dispozitiv special poate citi de la distanţă numărul de identificare, care apoi este conectt cu bazele de date.

            Co-fondatorul companiei Somark, Mark Pydynowski a declarat pentru revista PPJ, că „cerneala nu conţine componente metalice şi este sută la sută biocompatibilă şi fără chimicale. Sută la sută cerneala nu afectează sănătatea omului şi animalelor”...  ”Testele programate pe animale, au dat rezultate foarte satisfăcătoare.” ... ”Tehnologia pasivă RFID poate fi folosită să identifice şi să urmărească viaţa animalelor şi a oamenilor”.

            Coordonatorul Şef al cercetării de la compania Somark, Ramos Mays, a declarat că testele demonstrează performanțele tehnologiei, şi folosirea ei fără nici un pericol la animale şi la oameni.

            Personal, urmăresc săptămânal evoluţia tehnicii RFID, interesându-mă nu atât tehnica implantării ci mai mult tehnica aplicării. Bătrânul Ioan, apostolul, exilat pe insula Patmos în descoperirea pe care o are cu privire la vremurile din urmă a scris că semnul de identificare ce va fi elaborat de fiară va fi aplicat PE mână sau PE frunte. Fiarei care se ridica din pământ I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn PE mâna dreaptă sau PE frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase. (Apocalipsa 13.15-18).

            În capitolul următor din Apocalipsa găsim că un al treilea înger i-a zis lui Ioan: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei PE frunte sau PE mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!” (Apoc. 14:9-11).

           

AMERICANII, PRIN LEGE, NU SUNT OBLIGAȚI SĂ ACCEPTE IMPLANTAREA CIPULUI

 

            În martie 2013 la această rubrică am scris și acest mesaj este valabil și azi: <<De pe google și alte motoare de căutare a internetului, prin email, prin viu grai, păstori, preoți și laici cred și transmit mai departe erezia următoare: ”începând cu 23 martie 2013 toți americanii vor primi obligatoriu un cip apocaliptic RFID implantat în mână, conform H.R. 3200 section 2521, Pg. 1001, paragraph 1.  Am scris înainte de 23 martie 2013nimic altceva decât ceea ce a spus Domnul Isus: Vă rătăciți ! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22:29).

            Iată aici, nealterat paragraful 1 din Sectiunea 2521 al hotărârii H.R. 3200: (1) The Secretary shall establish a national medical device registry (in this subsection referred to as the ‘registry’) to facilitate analysis of post market safety and outcomes data on each device that—(A) is or has been used in or on a patient; and B) is(i) a class III device; or (ii) a class II device that is implantable, life-supporting, or life-sustaining. Faceți, vă rog, deosebirea între conjucțiile ”or = sau, ori”, ”and=și”.

            Vă amintiți, când, în toamna anului 2016 se spunea că în anul 2017 toți americanii va trebui să accepte implantarea cipului. Compania de televiziune și de radiodifuziune NBC a susținut, în 2016, că până în 2017 la toți americanii li se va implanta un microcip care va permite identificarea imediată a identității unei persoane. Nu poate exista decât un motiv pentru aceasta, se punea atunci, pentru a permite persoanelor să fie identificate instantaneu pentru unul din numeroasele motive, inclusiv detectarea și supravegherea. Aceasta înseamnă că nimeni nu va putea minți despre cine este, de exemplu, dacă sunt interogați de poliție pe stradă. Am spus și atunci că nu va fi adevărat.

            Camera Reprezentanților SUA, prin hotărârea 4919, au pus paie pe foc știrii anterioare. În luna ianuarie 2017 am scris că implantarea cipului nu va fi obligatoriu. Cipul ÎN corpul uman nu va fi obligatoriu dar cipul PE mână sau pe frunte va fi obligatoriu în vremea fiarei.

            Camera Reprezentanților a votat, joi 08 decembrie 2016, în mod covârșitor promulgarea proiectului de lege, H.R. 4919, cu 346-66, lege cunoscută și sub numele de Legea lui Kevin și Avonte, care mandatează judecătorilor americani, să poată crea, stabili și opera “programe de localizare a tehnologiei de urmărire” a unor “persoane cu forme de demență, cum ar fi boala Alzheimer, sau copii cu dezabilități de dezvoltare, cum ar fi autismul, care neavând un anturaj normal de viață, s-ar putea rătăci în locuri nesigure”.

            În plus, proiectul de lege, de asemenea, permite procurorului general să se consulte cu secretarul de sănătate, organizații umanitare și alte organizații de sănătate pentru a veni cu cele mai bune practici pentru dispozitive de urmărire a persoanelor cu dezabilități. Nu e scris, în lege, dar speculațiile au fost că singura metodă de urmărire este implantarea cipului.

 

PRIMA COMPANIE DIN AMERICA CARE A OFERIT ANGAJAȚILOR IMPLANTAREA CIPULUI

 

            Compania Three Square Market, din statul American Wisconsin, de asemenea cunoscută sub numele de 32M, a declarat că 41 dintre cei 85 de angajați (mai puțin de 50 la sută) ai săi au fost de acord să li se implanteze microcip, în mod voluntar, luni 1 august 2017, în timpul unei serbări numite “sărbătoarea cipului” la sediul central din River Falls.

            Melissa Timmins, vicepreședinte la vânzări al 32M, a declarat că inițial a fost îngrijorată dar nu a vrut să piardă șansa. “M-am gândit la ceva teribil, dar nu a fost de loc rău”, a spus Timmins, care a primit luni un microcip în mâna stângă.

            Katie Langer, marketing director, a confirmat că cipul implantat a primit aprobarea din partea Administrației SUA pentru Alimente si Medicamente in 2004. “Suntem interesați în efectele pe termen lung asupra sănătății purtătorului”, a spus Langer, adăugând că nu se poate anticipa că pe viitor, compania va mai facilita implantarea microcipului, care a costat 300 de dolari, fiecare, de data asta fiind plătit de compania 32M”.

            Deocamdată, “Three Market Square” sau “32M” nu a oferit beneficii speciale înafara cardului de acces în companie, computere și aparatele de cumpărare a produselor.  Gene Munster, investitor și analist la Loup Ventures (companie cu sedii în Minneapolis și New York) a declarat că 32M a reușit să obțină un mic joc de reclamă pentru CBS, NBC și ABC și să genereze declarații pompoase în întreaga lume. Folosirea cipului, de fapt înlocuiește cardul de acces, plata cu telefonul mobil, sau cardul de credit. În viitor, purtătorii de microcip, ar putea beneficia de acces rapid la scanerele din aeroport, verificare a pașaportului, permisului de conducere; pornirea și controlul autoturismelor; sisteme de automatizare private și publice.

           

NU VOM ACCEPTA MICROCIPUL ÎN SAU PE CORPUL NOSTRU

 

            Deşi mulţi mesageri ai vremurilor din urmă, astăzi, apasă pedala semnificației implantării cipului, ca fiind semnul fiarei; vreau să vă informez şi să vă atenţionez, că deşi se aplică acelaşi principiu al cipului implantat, comunicarea informaţiilor, la distanţă prin sistemul de frecvenţa radio, implantarea cipului nu este semnul fiarei. Implantarea cipului și aplicarea cipului pe pielea animalelor și a omului este o descoperire ştiinţifică recentă care într-adevăr ne spune că este un semn al vremurilor din urmă. Cine citeşte să înţeleagă!

            Fără să ne dăm seama și fără prea multă ezitare, cipul este folosit de aproape fiecare dintre noi. Cipul este găsit în dispozitivul de deschidere de la distanţă a uşii de la garaj, deschiderea automată a uşilor de la maşini, comanda de la distanţă a unor aparate, folosirea cardurilor de credit, pașapoarte, cărți de identitate, accesul la computere, etc. Toate aceste dispozitive sunt procurate din magazinele de producere și desfacere puse la dispoziția publicului de anumite companii sau agenții. Aceste dispozitive prin lege, au cel puțin scrisă țara în care au fost produse, au semnul cezarului pe ele. Le acceptăm pentru a le folosi oriunde e nevoie.    

                Cipul folosit pe obiectele cezarului nu este nici un pericol, ci numai avertizare. Mai mult, cipul poate fi obligatoriu pe obiecte de identificare ce aparţin cezarului (card de identificare, paşaport). Toate acestea au pe ele slovele și chipul cezarului.

                La o confruntare, cu cei din vremea Lui, Domnul Isus a fost confruntat cu întrebarea: Se cade să plătim bir cezarului sau nu? ….Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.”  I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: “Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” “Ale cezarului”, I-au răspuns ei. 17. Atunci Isus le-a zis: “Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” (Marcu 12:14-17)

                Pentru convenabilitate, din motive de securitate ca o măsură împotriva furtului actelor de identitate, folosirea cipului se extinde cu repeziciune. Putem accepta cipul și folosirea cipului atâta timp cât este înafara corpului nostru. Aici e înţelepciunea. Corpul nostru, trupul nostru nu aparţine cezarului, nici măcar nu este al nostru. Noi, oamenii, suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și nicidecum chipul cezarului. Scriptura spune: „trupul şi sufletul vostru sunt ale lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 6:20). Ca şi creştini nu vom accepta  implantarea sau ștampilarea cu microcip. Noi suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu şi nu ne păstrăm identitatea prin acte schimbabile. Şi chiar dacă ni se vor fura, sau pierde, vom putea declara oriunde şi oricând cine suntem. Cipul este un semn de identificare fabricat de om. Nu e nici un pericol atâta timp cât nu se cere implantarea lui în corp. A accepta cipul în trup este o autovânzare a ta însăşi lumii, autovânzare cezarului. 

                Cipul experimentat pentru identificare produselor va fi uşor folosit la persoane. Acum Singurul care ştie totul despre mine este Domnul Dumnezeu, care mă respectă şi nu intră în viaţa mea privată decât numai cu acceptul meu. Vine vremea când în schimb în viaţa personală a individului va intra „cezarul”, şi va intra forţat, fără a cere permisiunea. Tu în cine te încrezi?  În Cineva care te respectă? În Domnul Dumnezeu care te iubeşte? Sau în cineva care nu-i pasă de tine? Te vrea fără permisiunea ta să te controleze?

            ”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).