"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Este traducerea din limba engleza a ex-presiei „a wall of separation between church and state”  care nu este mentionata intr-adevar in Constitutia Statelor Unite dar care apare inainte intr-o scrisoare a  presedintelui  Thomas Jefferson catre Asociatia Baptista Danbury din Connecticut.  La 1 ianuarie 1802 scria”...Am meditat cu adanca reverenta  asupra ceea ce a declarat poporul American in intregime, ca „legislativul nu trebuie sa faca nici o lege care sa stabileasca o religie ca fiind oficiala ori sa interzica exercitarea libera a religiei”, aceasta  construieste un zid de despartire intre biserica si stat...”

Aceast concept este  in acord cu „Primul Amendament” la Constitutie  „Congresul nu trebuie sa faca nici o lege care sa stabileasca o religie oficiala de stat sau prin care sa  impiedice libertatea religioasa, legi care sa ingradeasca libertatea de exprimare, libertatea presei, legi care sa limiteze dreptul la adunare pasnica si la a trimite petitii catre guvern.”

 Aceasta separare dintre biserica si stat  este exprimata prin cerinta ca guvernul sa evite de a se implica excesiv in religie, dar care nu promite libertate  absoluta pentru religie. Parintii nu pot refuza  asistenta medicala copilului lor, bazandu-se numai pe rugaciune, sau alte reglementari privind activitatea religioasa  nu trebuie  privite ca amestecul statului in treburile religiei. Un set de criterii care pot fi aplicate ca si cerinte pentru guvern privind separarea de religie sunt acestea prin care se spune ca guvernul  nu poate:  „sa promoveze o religie sau credinta in detrimentul alteia, sau sa promoveze un stil de viata religios impotriva  unui stil de viata secular sau un stil de viata secular in detrimentul unui stil de viata religios”. 
 
 Scriu aceste randuri pentru confratii mei evanghelici care ar dori, in naivitatea lor sa faca din religia crestina, religia oficiala a  Americii. Ca sa inteleaga ce inseamna pentru altii de alte religii acest lucru si chiar pentru crestini, le cer sa faca un exercitiu de memorie. Amintiti-va ce a insemnat in Romania  comunista sa traiesti ca si crestin cand religia oficiala de stat a fost „ateismul”. Politica de partid (unic) era suprapusa  cu politica statului. Legile si comportamentul guvernului au emanat din aceasta religie, ateismul.  Si ca de obicei, intotdeauna religia oficiala sub pretextul interselor de stat nu se sfieste sa-si prigonesca oponentii, care  nu pot fi altii decati cei care au o religie diferita de cea oficiala. In aceste conditii s-a nascut „o specie” ciudata „comunistul  crestin”, ca o solutie de compromis, dezagreata  pana la urma de ambele parti. Din  aceleasi motive, printre care ascensiunea  sociala sau profesionala sa determine aparitia  „ateului crestin”, in conditiile unui stat crestin.

 Si daca totusi facem, din religia crestina, religia oficiala recunoscuta de stat adica deciziile politice si administrative sa fie ghidate dupa principiile crestinismului, care dintre variantele crestinismului este cea mai potrivita? Probabil  denominatiunea cea mai mare va domina viata politica, sau  se vor crea aliante dintre cele mai neasteptate intre diferite credinte crestine, numai pentru a castiga electorat.  In loc sa auzi predici din Biblie sa participi la studii biblice sau la alte activitati religioase  va trebui sa asculti discursuri politice partizane, sa fii solicitat sa faci contributii financiare pentru campania electorala, si  argumente persuasive in favoarea candidatului  propus.  

In America s-a ajuns la aceasta idee, a  separarii dintre religie si stat,  inscrisa in Constitutia Uniunii in urma multor exemple de discriminare religioasa stipulate in constitutiile statelor membre. Cerinta ca angajatii guvernului sa creada in Trinitate sau /si in inspiratia divina a Bibliei, cerinta ca cei din legislativ sa fie crestini Protestanti, sau „Religia Protestanta”  sa fie instituita ca religie de stat, sunt numai cateva exemple.

Sa ne gandim la unii dintre liderii spirituali ai bisericilor  crestin-ortodocse care  sustin  vehement, ca nu poti fi un bun roman decat daca esti crestin ortodox, si la  corespondentul american al unor crestini, potrivit caruia  nu  poti  fi bun american daca esti musulman, sau pentru unii  chiar atunci cand nu esti crestin evanghelic. Acestea sunt inca niste exemple ce inseamna ca o religie sa pretinda a fi religie de stat. 

Imperiul Roman a practicat separarea dintre religie si stat intr-o oarecare masura pe  vremea apostolilor lui Hritsos. Acest lucru este evidentiat  de exemplu  in relatarea din Faptele Apostolilor (18:12-17)

 ”Pe cand era Galion carmuitor al Ahaiei, Iudeii s-au ridicat cu un gand impotriva lui Pavel, l-au dus inaintea scaunului de judecata , si i-au zis: „Omul acesta atata pe oameni sa se inchine lui Dumnezeu  intr-un fel  care este impotriva Legii.”(Iudeii au incercat sa manipuleze statul in fovoarea religiei lor)

 Pavel voia sa inceapa vorba, cand Galion a zis Iudeilor: „Daca ar fi vorba de vreo fapta rea sau de vreo blestematie (ticalosie),v-as asculta dupa cuviinta,Iudeilor. (statul are rolul de a mentine ordinea sociala, siguranta cetatenilor si a statului”). Dar daca este vorba de neintelegeri asupra unui cuvant, asupra unor nume si asupra Legii voastre, treaba voastra (separarea dintre  religie si stat): eu nu vreau sa fiu judecator peste aceste lucruri.”  Si i-a alungat de la scaunul de judecata.”

 Aceste lucru a fost posibil pana cand s-a descoperit pericolul pe care il constiuia crestinismul pentru imperiu.  Refuzul  crestinilor de a se inchina imparatului pe motive de constiinta crestina, a atras dupa sine prigoana. Ca apoi cand imperiul a devenit crestin prigona s-a indreaptat celor care se impotriveau politicii de stat care se  suprapunea  acum cu religia crestina, daca putem sa spunem astfel.

 Nu pot sa nu ma gandesc la superficialitatea si modul simplist in care este tratata in Romania separarea  dintre biserica si stat  de catre unii dintre evanghelici.  Pana  mai ieri oprimati de comunisti, crestinii de azi par a vedea in implicarea bisericii in politica o compensare pentru marginalizarea din perioada comunista. Dar poate mai mult decat aceasta compensare psihologica, este o conformare fata de religia oficiala de azi, materialismul. Unii vad ascensiunea candidatului pe care il sustin ca un acces la privilegiile materiale potentiale din punga bugetului statului, sau ca o recompensa pentru favorurile deja obtinute.

 Pentru a impaca constiinta celor sceptici se folosec si argumente biblice prin interpretarea „dupa ureche” a unor naratiuni biblice. Dupa cum niste „batrani ai Iudeilor”  au intervenit pe langa Isus ca sa-L roage sa vindece pe robul unui sutas roman, in baza acelorasi motive, sustin candidatura unui  politician. „Face sa-i faci acest  bine;” au spus batranii Iudei „caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.” Suspectez ca si unii dintre activistii politici evanghelici din America,  folosec asa-zisele „adevaruri care nu se negociaza”, si pentru a  avea acces la banii bugetului chiar daca realizeaza ca aceste „adevaruri” nu au sanse de a fi implementate politic.

 Lupta unor lideri crestini din America pentru a anula interdictia de sustine sau a se opune  unor candidati pentru functii publice ori sa foloseasca resursele lor  in campanii electorale partizane, poate fi inclusa in acest comportament motivat materialiceste. A sustine candidati la functiile publice in cadrul bisericii este posibil, te poti bucura de aceasta libertate, nu trebuie decat sa renunti la scutirea de taxe, adica sa platesti taxe pentru fondurile primite si esti liber sa te ocupi de politica.  Totusi  unii  care au ambitii politice mai mult decat aspiratii spirituale conforme cu chemarea divina pe care pretind ca o au vor sa beneficieze si de scutirea de taxe si sa faca politica.

 „Una dintre primejdiile care a pandit Biserica in toate secolele a fost atractia catre un mod de fiintare in care „veacul care va veni” tinde sa fie inlocuit de „veacul acesta”, sau, altfel spus, Escatonul este in intregime realizat in istorie. Este adevarat ca modul in care are loc aceasta „substituire” a Escatonului de catre istorie difera de la o perioada  istorica la alta, dar, in general, esenta fenomenului a fost aceeasi fie in  Imperiul Crestin Bizantin, fie in regatul mesianic moscovit, fie in „escatologia” post-iluminista sau in statul „escatologic” comunist. Cand are loc”substituirea”, rolul Bisericii in  societate ori se diminueaza in mod semnificativ, ori Biserica tinde sa isi asume functii istorice in detrimentul dimensiunii ei escatologice”. Sper ca acest fragment din „Introducere” tiparit pe coperta cartii  „Biserica si Statul” scrisa  de  Paul Negrut sa va provoc sa o cititi, pentru o intelegere mai profunda acestui subiect si o dezbatere argumentata teologic si pragmatic.