"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Cele cateva zile petrecute in Italia mi-au oferit ocazia de a afla si gandi ceva mai mult pe marginea cautarilor spirituale ale unor cunoscuti artisti ce au ramas puncte de reper in cultura mondiala. Vizitand muzeul  de la Vatican am aflat intre altele o suma de povesti, motivatii aflate la baza creatiilor artistice si care exprimau introspectiile religioase ale diferitilor artisti.

In America de Nord este din nou celebrata Ziua Tatalui, un bun prilej de analize si reanalizari.

Una din sarbatorile social-culturale care este promovata in luna Iunie este Ziua Tatalui. Cum nu putem sa traim deconectati de la ceea ce se intampla in societate, am folosit mereu acest prilej pentru a invata si a ne sfatui unii pe altii in biserica cum e cel mai bine sa fi barbat/sot/tata.

Fara indoiala campania “#MeToo” este una din cele mai rasunatoare forme de justitie sociala, demascand ipocrizia unei societati ce se credea avansata, elitista si care functiona in baza unor instincte primitive. Desigur campania nu este scutita de exagerari si mistificari – arsenalul feminismului exarcerbat -  dar intreaga situatie predispune spre o privire atenta ce implica respect si pretuire fata de fiintele feminine ce trec prin diferite forme de abuzuri - domestic, profesional, spiritual – este mai mult decat necesara.

Fiecare dintre noi vom fi la un moment dat in fata celor doua usi. Unii au fost deja iar altii poate sunt chiar acum.

Ne aflam in fata celor doua usi datorita rugaciunilor la care nu am primit nici un raspuns. Ne-am rugat cu devotiune, cu lacrimi, cu suspine si frematand de dorinta de a vedea lucrurile miscandu-se in directia pentru care ne rugam. L-am implorat pe Dumnezeu sa miste lucrurile, sa lucreze. Am asteptat stiind ca totul este poate o incercare a credintei. Am citit si memorat, am soptit in rugaciune promisiununi ale Scripturii in care Dumnezeu se angaja sa auda si sa raspunda.

Am privit recent cateva picturi cunoscute ce reprezentau momentul rastignirii divine si suferinta lui Christos. Am dorit a fi atent la detalii prezentate de pictori prin detaliile fetelor celor reprezentati acolo. Apoi priveam la trasaturile fetei lui Christos Domnul. Exista in iconografie o sectiune speciala despre reprezentarea lui Isus in arta. Desigur imaginatia si interpretarea artistilor / autorilor poarta cu ele un element de subiectivitate insa am fost mereu atras de multiplele fatete ale imaginatiei umane in evidentierea unor aspecte prezenate in Evanghelii.

Defaimarea credintei crestine si a unor afirmatii ce tin de ea, nu este nimic nou. Abundenta unor astfel de ridiculizari in media si-n “piata publica” are cumva efectul de a-i timora pe cei credinciosi, de a-i impinge sa stea numai in lacasurile lor de cult. In ultimele luni am avut ocazia de a interactiona prin intrebari, scurte meditatii si texte cu ceea ce este cunsocut drept Crezul Apostolic – un sumar al credintei crestine ce a fost enuntat inca din primele secole crestine.

Ce rapid au trecut sarbatorile, nu? Le-am asteptat mai mult decat au durat si ne consolam gandind ca asa e in viata. De fapt viteza cu care depasim unele evenimente nu e problema.

Apoi mentionand despre rapiditatea circulatiei grauntelor de nisip in clepsidra zilnica trebuie sa recunoastem ca beneficiem de avantajele unei circulatii rapide in multe domenii. Ne vine foarte greu sa realizam cum erau pe vremuri postalioanele cu cai ori cum zbura porumbelul cu mesajul rasucit la picior si cat de mult ii lua pana ajungea la destinatie (daca mai ajungea…).

Din varii situatii si conversatii avute in ultima perioada raman cu impresia ca traiesc in cea mai neagra perioada a istoriei. Am insa si alte motive care ma imping sa nu cred asta – bazandu-ma si pe faptul ca o luminita cat de mica face o diferenta enorma intr-un intuneric dens. Constat, ca multi altii, intunericul spiritual din jur, noua paradigma a moralitatii progresiste dar in acelasi timp pot surprinde bunatatea lui Dumnezeu prin prisma abundentei de resurse si posibilitati de care nici o alta generatie nu a avut parte.

Am petrecut ultimele luni citind mai mult in zona faliilor generationale trasate in istorie la nivelul umanitatii - modul in care clivajul, ciocnirea, conversia a avut loc.

Analizand prin plusuri si minusuri, cultura generationala prezenta vad ca nu este nici mai buna si nici mai rea decat alte prioade din istorie. Incercand un exercitiu de asemanare constat ca perioada regelui Ahab (c. 871 – c. 852 IC) descrisa in naratiunea biblica din 1 Regi se pliaza bine pe mediu contemporan la nivelul de confuzie, rautate, stricaciune.

O generatie pervertita va genera o cultura perversa. Gandeste-te la cat de mult rau e acum in lume, intrucat nu biserica ci Hollywood a inceput campanii moralizatoare impotriva abuzurilor – promovate tot din inzvorul cultural Hollywoodian. Cat de mare sa fie sticaciunea prezenta intrucat cei care sunt autorii si actorii principali sa zica: “nu se mai poate!”

Si mai trist este ca biserica in multiple situatii copiaza modelul generational condimentand abuzurile cu motivatii “spirituale”.

Un exponent al vremii sale, regele Ahab a ramas considerat cel mai pervertit conducator al natiunii Israel, intrecand toti predecesorii sai. “Ahab, fiul lui Omri, a facut ce este rau inaintea Domnului, mai mult decat toti cei ce fusesera inaintea lui.” – 1 Regi 16.30

La numai 58 de ani dupa ce imparatia lui Solomon a fost rupta in doua s-a ajuns la un apogeul al stricaciunii morale cu reflexii adanci in viata sociala si culturala. Desi cele zece triburi fusesera conduse de 7 oameni deosebit de rai, Ahab a fost aparte, creand si infuentand o cultura toxica. Otrava spirituala era ingerata zilnic cu bunavointa si intreaga generatie pasea in intuneric. Ingredientele? Dorinta de putere, ceva spiritualitate (noua, senzationala) si multa sexualitate. Religie, Putere si Sex. Nu acestea sunt coordonatele si in prezent?

De la inceput Ahab a fost deschis la schimburi cultural-religioase importand zeitati pagane si promovand o inchinare patimasa catre acestea. Bivolii la care se inchinase predecesorul sau Ieroboam, pareau o joaca de copii fata de ceea ce reprezenta “avansul spiritual” al lui Baal. Noul sistem spiritual a fost promovat peste tot in teritoriul lui Israel, influentand mintea si inima oamenilor, schimbandu-le valorile si inchinarea in adevar fata de Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov.

Plusul era dat si de elementul pasional - cultul Astarteei. Aici era componenta feminina din inchinarea catre Baal – un echivalent al culturii feministe ce domina astazi. Aparut ca o reactie normala fata de abuzurile reale venite din partea masculina, feminismul exarcerbeaza prin manifestari, impingand pendulul contraponderii androgine dincolo de bun simt si ratiune. In mijocul unei generatii interesate de senzualitate, cultul Astarteei a turnat gaz pe foc. Desigur, oamenii mereu au fost creativi in modalitatile lor de a pacatui insa acum rebeliunea era promovata in public, vazuta ca o modalitate evolutiva normala, fara nici o rusine. Vedem noi asta in vremurile prezente?

Influentele lui Baal erau exprimate la cel mai inalt nivel de consoarta lui Ahab, Izabela. Ahab era primul rege ce luase de sotie o printesa dintre neamurile pagane actionand total impotriva principiilor enuntate in legea lui Moise. Nu stim in ce conditii a avut loc intalnirea sau legatura lor. Poate tatal lui Ahab, regele Omri, a aranjat asta.

Am fost intrebat recent “Care criza e mai mare?” Am cerut ceva detalii despre sensul intrebarii si  ce am apreciat inca de la inceput in tot contextul discutiei a fost “normalizarea” ideii de criza. La nivel particular si colectiv avem crizele noastre, de moment ori scurta durata, ce marcheaza nunantat existenta cotidiana. Crizele arata pe cine ma bazez si la cine apelez in primul rand - cine face parte din planul A. Si legat de solutie apare inevitabil factorul religie/credinta. Pana la urma asa si trebuie sa fie;

Anul 2017 a continut varii evenimente, intalniri religioase, manifestari culturale pe marginea celebrarii a 500 de ani de la declansarea Reformei protestante – sesiuni ce au ajutat la intelegerea curpinzatoarea a vietii, operei lui Martin Luther precum si implicatiile la nivel social, cultural si chiar politic ale Reformei protestante.

In terminologie moderna Luther ar putea fi priceput drept anti-sistem. A fost o persoana ce a stiut sa foloseasca interactiunea sociala – asa cum era definita in timpul acela – pentru a revolutiona intelegerea si gandirea oamenilor cu privire la Biblie si viata de credinta.