"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

De-a lungul timpului in viata mea si a celor din jur am putut observa un element constant: tranzitia. Romanii ca natie se definesc in ultimii 20 si de ani ca fiind un popor in tranzitie. Indiferent la ce nivel are loc, ca este vorba de locuri de munca sau oportunitati ori esecuri, tranzittia este elementul de legatura din care mereu te intrebi ce-i de castigat si ce-i de pierdut.

Tranzitia poarta cu ea elemente complexe de nesiguranta, retinere, frustrare, un amalgam emotional in care te izbesti de amintiri intrucat lucrurile de la care te muti au solicitat investitii serioase la nivelul inimii, gandurilor si nu e intotdeauna usor sa lasi in urma ceea ce parea de nelasat in urma…

Fibra morala a societatii se subtiaza pe zi ce trece. Tot felul de drame si soap-opera ce parvin din mediul politic, cultural, sportiv, accentueaza situatia sensibilizand emotional dar neimbogatind spritual. Oamenii sunt alimentati cu tot felul de informatii si evenimente ce ii tin ocupati  in a gandi asupra lucrurilor cu adevarat importante ce privesc viata lor in ansamblu.

Am fost intrebat cu varii ocazii asupra crestinismului actual din perspectiva unui om ce-l practica – o privire realista din interior. Planul uman intotdeauna tinde sa evidentieze metehnele crestinismului. Da, stiu ca si tu ai o parerea despre asta iar ceea ce vei citi mai jos nu este un deget aratator spre cineva. Este mai mult o invitatie de ne privi in oglinda si a ne intreba precum ucenicii odinioara, “Doamne nu cumva sunt eu?”

Ori de cate ori este invocata, suferinta ne da fiori. Avalansa de evenimente tragice despre care auzim in jurul nostru zilnic, aduna nori de stres, ingrijorare si ne predispune spre dependa de un sistem de protectie/securitate intrumentat de o umanitate cazuta in care principiile si valorile sunt din ce in ce mai fluide.

“Daca Dumnezeu este Binele suprem si Generator de bine de ce este asa de multa suferinta in lume?” Este o clasica interogatie ce vrea sa obtureze imaginea unui Dumnezeu a-toate-stapanitor si sa o potriveasca unei logici la nivel uman in care devalizam Dumnezeirea. Este de fapt ultima linie de aparare a celor ce vor sa dovedeasca logic ca Dumnezeu este un mit, o poveste si nu o realitate.

Am auzit propabil nu o data expresia sau nuantari ale ideii ca religia este nociva pentru umanitate. Indoctrinarea religioasa este sursa dezbinarilor si rautatii umane. In contextul contemporan in care “orice bine nu poate sa ramana nepedepsit” ne dam din ce in ce mai mult seama ca promovarea ideilor biblice a principiilor christice este nu doar respinsa ci si din ce in ce mai condamnabila. Mi-am adus aminte de o carte parcursa ceva vreme in urma si pe care vreau sa ve-o semnalez, propun ca sursa de documentare si un posibil instrument de ajutor in discutiile pe cere le puteti avea despre necesitatea urmarii preceptelor crestine in viata de zi cu zi.

Era in a sasea zi de Mai in anul 1954 can alergatorul Roger Bannister a devenit primul om ce finaliza cursa de o mila (1,6 k) intr-un timp sub 4 minute. La numai cateva saptamani dupa aceea australianul John Landy avea sa doboare acest record cu numai o secunda mai putin. Evanimentul a fost larg comentat la vremea aceea iar intrecerea directa intre cei doi a fost unul din punctele de atractie media nu doar pentru lumea sportive. Prima competite in care cei doi urmau sa se intreaca direct a devenit un punct major de interes iar pentru asta nu a fost nevoie de o lunga asteptare. Competitia denumita Empire Games, desfasurata in Vancouver B.C., avea sa aduca in luna August 1954 intrecerea directa intre cei doi.

Finalul de an ne-a obisnuit cu tot felul de clasamente, in care se definesc superlativele anului pe care il incheiem. Astfel privirea survoleaza tot felul de topuri in care tematicile sunt care mai de care mai ciudate cu iz de senzatie; avem animalul anului, cainele anului, copilul anului, cartea anului, masina anului, cafeaua anului si asa mai departe. Cum unul din elementele pe care le pretuim in cadrul comunicarii verbale este cuvantul mi-a capacitat mereu atentia ceea ce Oxford Dictionay a definit a fi cuvantul anului. Oxford Dictionary a reusit sa selecteze si apoi oarecum sa impuna cuvinte pe care le adoptam in limbajul nostru curent. Cel mai evolcvent exemplu este “selfie”, cunoscut de fiecare posesor de smart-phone prin care se verbalizeaza actiunea de autofotografiere din impulsuri mai mult sau mai putin narcisiste. Potrivit Oxford Dictionay pentru 2016 cuvantul este  “post truth” si ar defini “circumstante in care apelul la emotie si la credinte personale sunt mai importante decat faptele obiective in modelarea opiniei generale, publice”.

In experienta pe care am avut-o pana acum cu diversi oameni am vazut pe unii ce veneau din aceleasi medii, care s-au aflat in aceleasi circumstate si ale caror vieti s-au dus in directii complet diferite. Cel mai important factor a fost cum au vazut, cum au interpretat, cum au cantarit si gandit imprejurarile vietii. Asa am ajuns sa vad oameni foarte potenti financiar, cu tot felul de resurse dar profund dezamagiti si nefericiti. Si am vazut oameni simpli, care traiesc de la o luna la alta si care exprima o mare bucurie in fiecare zi a vietii lor. Mintea noastra functioneaza dupa anumite clisee care devin cu timpul niste tare, niste trasee de gandire pe care mergi aproape fara sa iti mai dai seama.

Multi dintre noi credem ca fericirea este deteminata de circumstantele vietii. Ni se formeaza mentalitatea ca suntem bine daca toate lucrurile ne merg bine. Dar fericirea este determinata de atitudinea cu care privim lucrurile in viata nu doar de circumstante.

Alegerile prezidentiale din US tin de cateva luni capul de afis al materialelor media circulate pe intreg mapamondul. Ni se serveste abundent portia de circ si produse de panificatie solidificand falsa idee ca o ducem bine.

Dincolo de spectacolul in sine, situatia, confruntarea prezinta cateva intrebri serioase in fata unui crestin responsabil fata de cei din jur, care este atent la substanta credintei sale - ce este iata (a cata oara!?) impins din nou sa sa incline balanta in favoarea a ceea ce considera “raul cel mic”. Istoria prezinta varii exemple ce arata ca intotdeauna acest subtil, fin compromis nu a dus la rezultatele dorite. Ba mai mult amestecandu-se in acest joc al binecunvatarii “raului cel mic”, biserica (in totalitatea ei) si-a pierdut vocea ei promotor al Adevarului, sensul manifestarii principiilor ei.