"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Ori de cate ori este invocata, suferinta ne da fiori. Avalansa de evenimente tragice despre care auzim in jurul nostru zilnic, aduna nori de stres, ingrijorare si ne predispune spre dependa de un sistem de protectie/securitate intrumentat de o umanitate cazuta in care principiile si valorile sunt din ce in ce mai fluide.

 

Suferinta apasa automat pe butonul discomfort si induce diferite grade de panica. Intalnita in multiple forme suferinta este nu doar o realitatea a vietii umane, este o constanta in promovarea exprimarii christice – datorita mediului ostil in care ne continuam viata pe Pamant – si este fara indoiala instrumentul folosit de Dumnezeu pentru a ne pregati spre o stare de bine(cuvantare).


Noi ne gandim ca daca respectam lucrurile de capatai in viata, platim taxele si nu trecem pe rosu cu masina, daca jucam dupa reguli atunci totul o sa fie bine. Normalitatea este insa alta intrucat in framanatarea ei, viata intr-o matrice a decaderii umane predispune situatii (ce nu ar trebui sa ne surprinda si) in care suferinta este prezenta.


Parcurgand din nou sezonul pregatirii pentru celebrarea Invierii lui Christos, gandind la binecuvantarea ce a venit peste noi prin suferinta Domnului Isus Christos am inteles cateva implicatii ce pot defini un mod de a accepta si parcurge perioade personale de suferinta ce apar ca urmare a deciziei de a nu compromite valorile biblice.


A suferi pentru Christos este o chemare a fiecarui credincios in parte. Nu se poate compara suferinta prezenta a crestinilor din Siria ori China cu suferinta crestinilor din NordAmerica insa exista o punte comuna ce le leaga – dorinta de nu altera principiile ce stau la baza exprimarii unor valori de tin de o alta entitate - Imparatia lui Dumnezeu.


Suferinta este o usa ce este deschisa pe drumul nostru si prin care va trebui sa pasim.


In cartea ce consemneaza activitatile bisericii primare este mentionat faptul ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri (Fapte 14.22) si ca cei ce doresc sa traisca cu evlavie modelati de spiritul Domnului Isus Christos vor avea parte de impotrivire, persecutie.(2 Timotei 3.12). Celor credinciosi Dumnezeu le ofera nu doar Harul de a crede in Christos ci si pe Acela de a suferi pentru cauza lui Christos. (Filipeni 1:29).


In societatea nordamericana in care este pus un accent mare pe siguranta si protectia participantilor la viata trebuie sa acceptam ca indiferent prin ceea ce am trece si care ar fi suferinta indurata, nu suferim probabil cat am merita sau cat am putea indura. In niciun caz nu am suferit si nu vom suferi la intensitatea prin care a trecut Isus Christos Domnul. Apoi in mutiple situatii intram intr-o faza/forma de suferinta nu neaparat din cauza respectarii unor valori ci doar ca o consecinta a unei lumi decazute in care totul este afectat de necinste, minciuna, inselatorie, pacat.


Eu si cu tine vom alege la un moment dat daca vom suferi sau nu pentru Christos. Uneori poate fi ceva “marunt” precum de a nu raspunde in acelasi fel cand esti vorbit de rau si barfit in mediul bisericesc. Orice sansa de a respecta valorile christice in biserica si in afara ei poarta o nunata a suferintei.


Cand intram prin usa suferintei este folositor sa nu uitam cine este de cealalta parte a usii. Suferinta pentru Christos nu este un drum inchis, un loc de unde nu se merge mai departe. Este de cele mai multe ori o ocazie de a experimenta un fel de bucurie ce nu vine altfel in viata.


Pentru a pregati inima celor din jurul sau (si a celor ce vor urma apoi) pentru o astfel de realitate, Domnul Isus Christos a spus inca de la inceput : “Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, (minţind) împotriva voastră, din pricina Mea! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră! “(Matei 5:11-12). De la inceputul istoriei umane, inca de la moartea lui Abel conflictul intre bine si rau apare intretesut in interactiunile umane.


Ori de cate ori alegem sa pretuim si sa nu compromitem valorile christice noi intram int-un sablon, o matrice a desfasurarii istoriei. Loialitatea noastra fata de Christos ne asociaza unei situatii mult mai mari ce s-a desfasurat constant in umanitate.


Suferinta noastra poate nu va fi niciodata precum cea parcursa de Iov ori precum cea a lui Pavel cand a fost batut aproape de moarte. In istoria oamenilor sfinti ai lui Dumnezeu suferinta a atins uneroi cote neimaginabile. Suferinta ne aseaza intr-o vecinatate a celor sfinti si necompromisi. Intram a locui in cartierul celor ce au suferit pentru Christos si nu s-au lasat pervertiti de rau.


De aceea cand intram pe usa suferintei sa nu credem ca numai noi patim asta. Este ceva ce s-a intamplat si altora inaintea noastra. Dorind a confirma aceasta adevar apsotolul Petru le scrie credinciosilor din Asia Mica ce treceau prin forme de persecutie: “preaiubiţilor, nu fiţi surprinşi de încercarea de foc care are loc în mijlocul vostru, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat”(1 Petru 4:12).


Cand vedem experienta suferintei noastre intr-un context mai mare ne dam seama ca suferinta poarta cu ea o diploma de merit, este ceva onorabil sa fi in compania sfintilor ce au patimit pentru Christos.


Cand asociem suferinta noastra cu persoana lui Christos ne dam seama ca El a trecut mai intai prin suferinta. El nu ne-a chemat sa intram prin usa suferintei ca si cum nu ar cunoaste ce este asta. Ne spune sa intram pentru ca El a pasit pe acolo si a trecut biruitor. Suferinta nu este chiar un teritoru nedescifrat, are anumite linii directoare, exista portiuni ce au fost deja explorate, cunoscute. De aceea cand mergem pe drumul ascultarii de Christos e bine sa mergem pe urmele Sale.


Indiferent de forma si nivelul de suferinta prin care vom trece exista deja o harta definita de experientele celor dinaintea noastra. De aceea suntem chemati sa urmam, nu neaparat sa descoperim.


Cand acceptam sa ne facem partasi la suferintele Sale, ne facem partasi mortii si inveirii Sale pentru ca dupa perioada de durere si agonie, apare binecuvantarea unei noi directii a unei noi vieti. Cand intri pe usa sufeintei nimic nu va mai fi la fel dupa aceea.


Privind la mesajul Evangheliilor asa cum a fost exprimat si in biserica primara, suferinta rezulta intr-o forma de inviere. Suntem chemati sa intram pe usa suferintei pentru a-l cunoaste pe Christos si puterea invierii Sale. (Filipeni 3.10) Toti cei ce sufera pentru El, alaturi de Christos vor avea parte de rasplatire alaturi de Christos. (Romani 8:17).

Invierea Domnului Christos este confirmarea faptului ca suferinta nu este un capat de drum.

Invierea Domnului Christos ne spune ca anumite stari nu le vom atinge decat intrand umili si senini pe usa suferintei.

Invierea Domnului Christos ne spune ca Dumnezeu nu doar este alaturi de noi cand trecem prin suferinta dar ne si scoate din ea asezandu-ne in binecunvatarea Sa.

Invierea Domnului Christos ne spune ca putem merge mai departe in suferinta noastra fara teama, fara spaime oricat de multa durere va fi.


Acest duo moarte–inviere prezinta unul din lucrurile greu de inteles aduse de Evanghelii: viata vine prin moarte. Daca samanta nu e pusa in pamant – nu moare, nu va da roada.


Astfel viata vine prin moarte, bucuria prin suferinta, victoria prin pierdere, castigul prin sacrificiu. “…cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, făcând în continuare binele!” (1 Petru 4:19).

Emanuel C.Pavel

Pastor, Biserica Crestina Romana AGAPE, Vancouver Area B.C.