Propun să urmărim împreună istoria lui Toma (atât cât este redată în evanghelii) ca să înţelegem mai bine cum de a ajuns în această stare periculoasă. Prin specificarea “Geamănul”se sugerează că Toma probabil mai avea un frate (sau o soră) care s-a născut odată cu el. Acest amănunt poate explica o parte din temperamentul lui care se deosebea de al celorlalţi ucenici.
Toma era omul care trebuia să fie sigur şi să aprecieze bine costul. De când a devenit sigur şi avea deja preţul calculat, el a fost omul care s-a dus la cea mai mare limită a credinţei şi ascultării. O credinţă ca lui Toma este mai bună decât orice “profesiune superficială”; şi ascultarea lui mai bună decât orice încredere uşoara care se avântă la orice fără să se gândeasca la preţ. Toma a vrut evidenţe fizice care să-l convingă. Le-a primit pâna la urmă. Istoria creştinismului redă faptul că el a murit ca martir în Madras, India. Pantru că s-a convins de realitatea învierii Mântuitorului lui a fost în stare să moară pentru această convingere.
I. TOMA, UCENICUL DEVOTAT
1. Toma, înaintea prinderii Învătatorului
a. Toma era unul dintre cei doisprezece ucenicii ce iubea pe Domnul Isus. A fost de fapt ucenicul ce a încurajat pe ceilalţi ucenici să meargă împreună cu Domnul la Betania să-l învieze pe Lazar: “Să mergem şi noi să murim cu El.” (Ioan 11:16) spunea Toma (cunoscând ameninţările duşmanilor Învăţătorului), în timp ce ceilalţi ucenici erau fricoşi: "Învăţătorule", I-au zis ucenicii, "acum de curând căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?" (Ioan 11: 8). Afirmaţia lui Toma a demonstrat un mare curaj şi în acelaşi timp o deosebita claritate în înţelegerea misiunii Învăţătorului. În acelaşi timp, mergând cu Învăţătorul în Iudeea, viaţa lui proprie şi-o punea în primejdie. Dar cred că Toma şi-a amintit şi de alte “învăţături” spuse de Învăţătorul ca: “Căci oricine va vrea să-şi scape viaşa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.” (Marcu 8:35)
Toma a fost ucenicul care urmărea cu seriozitate punerea în practica imediată a ceea ce învăţate de la Învăţătorul său. El a fost gata să meargă şi la moarte dacă acesta va fi “drumul” Învăţătorului.
b. Toma era unul dintre ucenici ce a stat foarte aproape de Învăţătorul în multe ocazii şi L-a auzit făcând acea îndrăzneaţă declaraţie la mormântul lui Lazar: ”Eu sunt Învierea şi viaţa...”. Cu alte cuvinte, moartea nu poate să-mi facă nimic rău.
c. Toma a auzit de asemena grandioasa promisiune a Învăţătorului: “Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.”
De asemena, Toma a intrat în discuţie cu Învăţătorul dorind să ştie mai multe detalii despre ceea ce o să facă Învăţătorul după ce îi va părăsi: "Doamne", I-a zis Toma, "nu ştim unde Te duci, cum putem să ştim calea într-acolo?" Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14: 1-6). Reiese foarte clar de aici că Toma a fost o “minte” care dorea să cunoască, să cunoască cât mai mult posibil despre această “cale”.
2. Toma, în timpul Prinderii şi Răstignirii Învăţătorului
Toma ajunsese să fie “dărâmat”, posibil din cauza următoarelor evenimente ce au avut loc de curând şi anume:
a) Tradarea Învăţătorului de unul dintre colegii lui. De unul care intindea pâinea în blid cu Învăţătorul. De unul cu care a petrecut trei ani şi jumătate, la bine şi la rău. Nu i-a venit să creadă că unul din grupul întim al Învăţătorului va fi în stare să facă o faptă deplorabilă ca şi aceasta.
b) Felul violent, sălbatic, în care l-au prins şi dus la Marele Preot şi toate acele “plimbări de la Ana la Caiafa”.
c) Acele 6 Judecăţi pripite şi nedreapte.
d) Strigătul sălbatic, “diabolic” al mulţimii: “Răstigneşte-L”.
e) Chinuirea şi umilirea de pe Via Dolorosa şi apoi răstignirea “barbară”.
f) Indiferenţa mulţimii care asista la scena răstignirii.
g) Srigătul Îvăţătorului de pe cruce: “Eloi, Eloi, de ce m-ai părăsit”…
Toate acestea şi multe altele pe care noi nu le ştim, l-au decepţionat şi copleşit pe Toma.
3. Toma după Învierea Învăţătorului
a) A făcut greşeala de a nu fi cu ceilalţi ucenici la părtaşie. Biblia nu ne spune motivul lipsei lui. Ca atare recomand să nu-l speculăm, că putem să greşim. Vedem că de fapt Domnul nici nu l-a luat la rost pentru asta. Acest lucru însă nu ne îndreptăţeşte pe noi să lipsim de la părtăşia frăţească. Poate că a lipsit motivat. Poate că nu. Dar oricum, nu acesta e cel mai important de observat. Lipsind, Toma a pierdut mult şi anume: întâlnirea personală cu Învăţătorul înviat.
b) A vrut evidenţe fizice, palpabile, care să-l convingă că Hristosul a înviat. A vrut să se convingă că “înviatul” descris de ucenici este acelaşi cu cel pe care îl ştia foarte bine, foarte aproape.
c) S-a îndoit de spusele ucenicilor. Nu s-a îndoit de Învăţătura Domnului. Nu s-a îndoit de divinitatea Domnului. Ci el s-a îndoit numai de natura apariţiei Domnului. Pe vremea aceea în cultura ţării erau des folosiţi termini ca “arătari, fantome, arătari de îngeri...” Luca 24:23
În cultura orientală era credinţa că sufletul (duhul) mortului sălaşluieşte pentru 3 zile pe aproape şi poate lua chiar forma celui decedat. Faptul că Domnul Isus a mers la mormântul lui Lazar numai în a patra zi are legătură cu aceasta, şi anume cred că El a dorit să “dărâme” această superstiţie.
Toma putea să aibă o “sumedenie “ de motive care să-l determine să se îndoiască de spusele celorlalţi ucenici. Totuşi, Toma a avut suficient de multe calităţi de apreciat şi anume: a refuzat să spună că înţelege ceea ce nu putea să înţeleagă şi să creadă, ceea ce nu putea să creadă înainte. Apoi, Toma a avut în el o mare doză de onestitate prin faptul că şi-a declarat îndoielile, nu le-a ascuns, nu le-a mascat.
II. TOMA COPLEŞIT DE ÎNDOIALĂ
Ca răspuns la vestea ce o aflase de la ucenici, referitor la faptul învierii Învăţătorului, Toma spune: "Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede."
Prescurtat: “Dacă nu voi vedea,… nu voi crede.". Toma spunea în alte cuvinte: “Dacă voi vedea, voi crede” şi aceasta se numeşte îndoială şi nu necredinţă.
Definiţia credinţei:” Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” din Evrei 11: 1(traducerea Cornileascu)
“Iar credinţa este încrederea temeinică despre cele ce sunt nădajduite, dovada dobândită despre lucrurile ce nu sunt văzute” Evrei 11: 1 (traducerea Nitulescu).
sau privind la o altă traducere “Credinţa înseamnă să fii sigur pe lucrurile pe care le speri şi să ai certitudine cu privire la lucrurile pe care nu le vezi.” din Evrei 11: 1(traducerea NIV.)
Citind în continuare în Evrei 11: 6 (NIV tr.) găsim scrise următoarele:
“şi fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu, pentru că oricine se apropie de El trebuie să creadă că El există şi că îl răsplăteşte pe cel care-L caută.”
Definitia necredinţei: este înversul credinţei, adica: nu cred nici pe baza argumentelor sau dovezilor prezentate. Nu cred în niciun caz.
În care din aceste doua cazuri a fost Toma? Răspuns: în nici unul. A fost între ele.
Cum lucrează credinţa? “Când o să cred, o să şi vad “. Cum lucreaza necredinţa? “Nu o să cred niciodată”. Ce a spus Toma? "Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea ân coasta Lui, nu voi crede."
Dacă nu voi vedea… nu voi crede."
Deci, cazul lui Toma e cu totul diferit. Toma spune în alte cuvinte: “Dacă voi vedea, voi crede” şi aceasta se numeşte indoială şi nu necredinţă.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Romane, ediţia1998, defineşte îndoiala: neîncredere, ezitare, şovăială.
Îndoiala este un act al întrebărilor, expresia nesiguranţei, este “umilirea” minţii în punerea de întrebîri reale şi în căutarea de soluţii posibile. Oswald Chambers scrie: "Îndoiala nu e întodeauna un semn că cineva e greşit; poate fi un semn că el gândeste."
Îndoiala este o stare sufletească comună fiinţelor umane. Fiecare dintre noi am trecut cel puţin o dată prin asemenea stare. Biblia, Cartea lui Dumnezeu, relatează cu deosebită onestitate despre oameni ai lui Dumnezeu care au avut parte de îndoieli în viaţa lor.
"Nu trebuie să te descurajeze faptul că suntem plini de îndoieli. Întrebările sănătoase sunt ceea ce ţine credinţa dinamică. Dacă nu începem întâi cu îndoiala, nu putem să avem o credinţă bine ancorată. Cel ce crede uşor şi fără a se gândi, nu prea are credinţă. Cel ce are o credinţă care nu se clatină e cel ce a câştigat-o prin sânge şi lacrimi--a urmat calea de la îndoială la adevar, ca unul care găseşte o poiană după ce a rătăcit prin buruieni şi spini”. Helen Adams Keller
Conceptul de îndoială nu e nou; nu a început şi nici nu s-a terminat cu Toma. A te îndoi de Dumnezeu nu e ceva nou. Oamenii au făcut aceasta de când e lumea. Adam şi Eva ascultând la şoapta diavolului au ajuns să se îndoiască de Cuvântul lui Dumnezeu, care le interzisese să mănânce dintr-un anumit fruct din grădină. Avraam şi Sara s-au îndoit amândoi când mesagerul lui Dumnezeu le-a transmis vestea că la anul pe vremea aceasta vor avea un fiu, ei la vârsta aceea înaintată. Moise s-a îndoit de el însuşi, de capacităţile sale de a conduce poporul, de asemenea s-a îndoit de faptul că Dumnezeu va putea da apă din stâncă sau carne în pustie. Gideon L-a pus pe Dumnezeu la probă; oare pentru ca s-a încrezut în El, sau fiindca a avut dubii? Ilie s-a îndoit de Dumnezeu, dacă El mai ştia ce o să facă în anumit punct în timp. Petru s-a îndoit când a început să umble pe apă la îndemnul Învăţătorului. Să nu uităm faptul că “cel mai mare bărbat născut din femeie”, adica Ioan Botezătorul, a avut un moment de ezitare, de îndoială în viaţa lui. Ioan Botezatorul s-a îndoit dacă Isus este adevăratul Mesia.
Comentând despre îndoiala “cazurilor” prezentate mai sus, putem continua cu îndoiala lui Toma şi sfârşind cu îndoiala(indoielile) noastră personală. Partea frumoasă la fiecare caz anunţat anterior a fost aceea că Dumnezeu a avut soluţie pentru fiecare din ei. În final, acei oameni au reuşit să iasă din starea lor, să fie eliberaţi de îndoială. Studiul de faţă are ca scop de a ne uita la Toma şi la îndoiala luişi să învăţăm cum să scăpam de îndoiala noastră.
Cum a venit indoiala la Toma poate veni şi la noi. Nu o vom putea opri; dar putem să nu o ascundem sau să nu o minimalizăm. Dacă o vom ascunde, ea va continua să lucreze ca un cancer şi pâna la urmă va duce la necredinţă. Şi necredinţa e un păcat care duce la pierzare. Îndoiala în sine nu e păcat, dar poate deveni, dacă nu e tratată corespunzător. Putem să ajungem la îndoială când adevărurile biblice sunt greu de înţeles. Apoi când lucrurile despre care noi credeam că nu se vor întâmpla niciodată, s-au întâmplat (moartea copiilor, sau alte tragedii în familie) sau când “lucrurile” despre care noi credeam că se vor întimpla în viitor, nu s-au întâmplat (vindecarea celor dragi, o nouă oportunitate, o pâine mai alba). Sau, fiind in suferinta, ni se pare ca toti ne-au parasit, chiar si Dumnezeu. Îndoiala apare atunci când nu ne mai încredem în totalitate în Dumnezeu. Îndoiala apare atunci când chestionăm experienţele religioase ale unora şi ne aşteptăm să le experimentăm şi noi identic.
III. TOMA, CONFRUNTAT CU REALITATEA ÎNVIERII.
Indoiala mărturisită poate fi rezolvată. Domnul nu-l mustră pe Toma pentru îndoiala lui, în schimb o foloseşte ca învăţătură pentru noi. Nu-i spune că e păcat, dar îi cere să se oprească din îndoială şi să creadă. “Do not doubt anymore, but believe.' “ New Eng.tr) Unele traduceri ale Bibliei prezintă ver.29, ca o întrebare: “Ce ai crezut pentrucă m-ai văzut? Ferice de cei ce nu m-au văzut şi au crezut.” Altele traduceri îl prezintă ca o afirmaţie: “Pentrucă m-ai văzut, ai crezut.” Înţelesul poate fi acesta: Toma nu a crezut pentru că “a pus degetul”, ci cred că modul delicat în care a fost tratat de Domnul l-a cucerit.
Oricum, nu reiese clar din text dacă Toma a pus sau nu degetul pe rănile Domnului. Din felul cum relatează Ioan, prin expresia: “ pentru că mai văzut, ai crezut”, deducem că nu atingerea fizică a produs credinţa ci doar vederea Lui. Chiar dacă Învierea Domnului Isus din morţi a fost profeţită în Vechiul Testament, chiar dacă Domnul Însuşi o aminteşte cu multe ocazii, din prezentarea lui Ioan, reiese că ucenicii nu păreau predispuşi să o creadă, sau să o aştepte întâmplindu-se aidoma. Numai după ce ei au avut suficiente evidenţe, şi cea mai puternică a fost vederea lui fizica în camera de sus, ei au crezut. Învierea Domnului din morţi este la urma urmei dovada de necontestat că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii (Rom.1: 1-4).
Se pare că şi ceilalti ucenici s-au îndoit şi ei de înviere. Ei s-au convins numai după ce l-au văzut. Cazul celor doi ce mergeu pe drumul Emausului este cu totul special: ei L-au văzut, au vorbit cu El, au mers împreună o bucată bună de drum şi totusi…L-au cunoscut numai la ...frângerea pâinii. (pe frângerea de sine ÎL cunoscură” spune poetul Ioan Alexandru). Referitor la fenomenul Învierii, putem spune că ucenicii au fost foarte atenţi la orice veste referitoare la El. Ei au căutat să le “filtreze”. Pe ei, însă, nimeni nu i-a considerat “necredincioşi” ca pe Toma. De ce? Numai pentru simplul fapt că Toma a vrut pentru sine mai multe evidenţe? Toma a dorit să se convingă de realitatea învierii pe aceeaşi cale de care ceilalţi ucenici au avut parte: văzându-L. Toma a dorit ca şi ochii lui să-L poată vedea. Da, în plus, el a dorit să pună degetul în “semnele”, ce vor putea dovedi autenticitatea fenomenului învierii.
Singura cale aceptată de Dumnezeu, care să asigure iertarea de păcat şi promisiunea vieţii vesnice, este credinţa sinceră în Isus Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul tău personal. Numai crezând în El şi mărturisind aceasta, vom fi mântuiti de păcatele noastre:” oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit “ (Rom.10:9-13).
A fost indoiala lui Toma pozitivă sau negativă? A avut Toma vreun scop prin îndoiala sa? Cineva spunea despre Toma: ”Indoiala lui a avut un scop. Toma a vrut să ştie adevărul, şi îndoiala lui a fost nu evidenţa lipsei de credinţă, ci dorinţa de a o avea bazată pe realitate şi nu pe fantezie”.
IV. TOMA ELIBERAT DE ÎNDOIALĂ
Toma a ieşit din singurătatea lui şi a căutat până la urmă părtăşia cu fraţii lui, cu ucenicii. Toma s-a dus să se întâlnească cu Domnul. În Cap.20 din Evanghelia lui Ioan sunt inregistrate câteva momente din dimineaţa Învierii. Maria Magdalena împreună cu alte femeii au fost la mormântul lui Isus şi au văzut mormântul gol. Ele au anunţat pe ucenici despre acest eveniment, şi câtiva din ei au alergat să se convingă la faţa locului. Bazaţi pe ceea ce au văzut, ei au crezut spusele Mariei, dar înca nu erau siguri ce se întâmplase cu trupul lui Isus. În cap.20:18 b, Maria le spune că L-a văzut pe Domnul, dar ei nu au crezut-o. În seara acelei zile ucenicii erau adunaţi laolaltă cu uşile închise şi Isus a apărut între ei, spunându-le “Pace vouă!” şi aratându-le semnele cuielor. Ucenicii prezenţi la “arătarea“ Învăţătorului au fost şi ei îndoielnici pâna la acest punct. Ei au crezut în înviere după ce L-au văzut pe Isus viu între ei.
După o săptămână, Domnul apare din nou în mijlocul ucenicilor în acelaş loc, în aceleaşi condiţii, dar de data aceasta fiind şi Toma cu ei. Felul în care Domnul l-a tratat atunci pe Toma a demonstrat un profund caracter de gentileţe şi răbdare. Metoda Domnului urma să-I schimbe pentru totdeauna destinul acestui ucenic îndoielnic. Învăţătorul a căutat recuperarea ucenicilor şi nicidecum “denunţarea şi pedepsirea” greşelilor lor. Ca unul care era Dumnezeu şi ştia toate, ştia şi ce pretenţii a pus Toma înainte de a crede în învierea Sa. Ca urmare, după ce Domnul îi salută pe toţi cu “pace vouă”, se îndreaptă spre Toma şi-i zice:
“Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios." Cu alte cuvinte:”Toma, aici în faţa ta, se află în carne şi oase, Domnul Domnilor, înviat din morţi cu putere şi glorie, şi-ţi ofera oportunitatea de-a te convinge de acest măreţ adevăr al Învierii. Tomo, poţi să ma atingi aşa cum doreşti,…”
Domnul I-a oferit aceasta şansă lui Toma, cu scopul de a-i opri îndoiala şi de a o transforma în certitudine. Invitaţia pe care i-o făcuse Domnul lui Toma, mai mult ca sigur că nu mai avusese loc. Nu mai era nevoie de ea. Toma a fost copleşit de dragostea, răbdarea şi gentileţea Învăţătorului, şi Toma a capitulat. Tennyson spunea: “Este mai multă credinţă într-o îndoială onestă decît în jumătăţi de credeu”.
Întâlnirea personală cu Mântuitorul său i-a schimbat lui Toma îndoiala în certitudine.
V. EXISTĂ NĂDEJDE ŞI PENTRU NOI SĂ SCĂPAM DE ÎNDOIALĂ, şi anume:
a) Recunoscând, admiţând că suntem stăpâniţi de ea. Toma nu ar fi scăpat de îndoiala lui niciodată dacă se prefacea că nu o are. Sau dacă pretindea că era bine în starea lui.
Când îndoiala începe să se facă simţită în vieţile noastre nu e voie să o ignorăm. Dacă nu o “tratăm” imediat, mai târziu ne va duce la necredintţă şi necredinţa e rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Şi rebeliunea va fi pedepsită drastic. Să ne examinam sinceri pe noi înşine. Îndoiala e reală. Priveşte în viaţa ta şi vezi dacă e acolo vreo îndoială sau un gând păcătos.
Primul pas e să ne cercetăm şi să ne întrebăm de ce mai avem indoială, cum a apărut, motivul acestei stări în viaţa noastră. Unele îndoieli apar ca urmare a unei sincere dorinţe de a şti ceva, de a cunoaşte mai mult despre un lucru sau un fenomen. Domnul Isus niciodată nu a alungat de la El pe acei ce aveau întrebări sincere de cunoaştere; pe acei ce doreau cu orice preţ să cunoască adevărul.
b) Mărturisindu-ne îndoiala. Nu persista în indoială: “şi nu fi necredincios, ci credincios”. Traducerea Biblie NIV, spune: “Nu mai continua în necredinţa ta, ci crede.” Sau:” Nu mai sta fără credinţă. Crede“ (sau începe să crezi) spune o alta traducere în l. engleză.
Confesarea sau mărturisirea personală e cerută de Cuvântul Domnului: “Dacă, deci, Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi salvat, 10 pentru că acela care crede din inimă este considerat drept şi acela care mărturiseşte cu gura este salvat;” (Rom.10: 9-10) De asemenea, mărturisirea este recomandat să fie şi publică. Nu e suficient doar intre tine şi Dumnezeu:“De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri;” (Mat.10: 32).
c). Practicând încrederea în Dumnezeu.
1. Examinează evidenţele oferite. Următorul pas este acela de a examina evidenţele care te ţin departe de a crede. Domnul i-a permis lui Toma să verifice evidenţele. Domnul îţi va permite şi ţie să verifici evidenţele de care ai avea nevoie să te ducă pe calea credinţei şi a încrederii în El:“Poftim, Toma: aici sunt evidenţele, examinează-le.” Spunea Domnul lui Toma. Când găseşti ceva greu de crezut şi îţi creează îndoială începe să cauţi evidenţe. Biblia e plină de ele. De fapt, Ioan spune că acestea s-au scris ca să fie folosite ca dovezi, ca evidenţe de necontestat, care să conducă la credinţă: “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31).
2. Examinează persoana Domnului Isus. Toma nu a văzut numai evidenţele învierii, ci el a văzut şi persoana înviată, adica pe Isus. Îndoiala lui Toma s-a schimbat în certitudine când a văzut pe Învăţătorul înviat, auzindu-L vorbind. Evidenţa suficientă pentru Toma a fost prezenţa personală a lui Isus. Recomandări pentru cei ce sunt copleşiţi de îndoială: examinează evidenţele ce sunt prezentate în Biblie. Priveşte la Isus şi la dorinta Lui de a te ajuta să scapi de ele. Priveşte la Isus ca la singurul în care poţi crede cu adevărat. Examinează evidenţele legate de lucrarea Lui, de moartea şi de învierea Sa. Cuvântul lui Dumnezeu merită să fie crezut. A fost dovedit ca şi credibil. Dumnezeu nu se schimbă: ”El este acelaşi ieri, azi şi în veci”( Ev.13:8). Dumnezeu nu a minţit pe nimeni niciodată; aşa că fii sigur că nu o să te mintă nici pe tine.
Calea lui Dumnezeu este cea mai potrivită pentru noi, chiar dacă acum nu vedem asta suficient de bine. Ce e foarte important de remarcat în aceste situaţii de indoială este că Dumnezeu vrea să ne încredem în El:“Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării tulburat şi impins de vânt încoace şi încolo.” (Iacov 1:6). Din versetul de mai sus reiese că indoiala e o piedică în calea părtăşiei cu Dumnezeu.
d) Rugându-ne Domnului ca să ne îndeparteze îndoiala. Cerei Domnului înţelepciune de sus, ca să poţi lua decizii după voia Lui. Apoi, cerei Domnului putere de a scapa de indoială. Toma a vrut să fie sigur de evenimentul ”miracol” al învierii Învăţătorului său, şi a fost sigur pâna la urmă.
VI. CONCLUZIA sau ÎNDOIALA SCHIMBATĂ IN CERTITUDINE
1. În concluzie aş dori să tinem minte câteva din consecinţele negative ale îndoielii, şi anume:
îndoiala slăbeşte încrederea noastră în Dumnezeu. Nu mai avem siguranţa că El poate să ne dăruiască ceea ce a promis.
O viaţă plină de îndoieli este o viaţă plină de frică, de multă confuzie şi mari dificultăţi. Îndoiala “fură” plinătatea bucuriei. Domnul Isus ne-a promis o “viaţă din belşug”. “Şi vă scriem aceste lucruri, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.“ (1 Ioan 1: 4). Îndoiala ne va determina să stagnăm sau să dăm înapoi de la orice lucrare bună pentru cauza Domnului. Indoiala ne va scădea din eficienţa noastră ca şi creştini. Îndoiala ne va fura Pacea cu Dumnezeu. La urma urmei, indoiala va “îndeparta” prezenţa lui Dumnezeu din viaţa noastră.
2. Să învăţăm din viaţa lui Toma:
#1) Experienţa lui Toma ne ajută să vedem că învierea Domnului Isus a fost un eveniment care s-a întâmplat cu adevărat; au fost alţii înaintea noastră care au “chestionat” evenimentul şi l-au descoperit a fi autentic. Toma a ajuns să creadă în învierea din morţi a lui Isus numai după ce el fost confruntat cu indiscutabila dovadă a acestei realităţi.
#2) Întâmplarea cu Toma ne arată de fapt că Isus a fost exact ceea ce El a pretins că este, şi anume: Fiul eternului Dumnezeu. Când Domnul S-a revelat pe Sine lui Toma şi I-a cerut acestuia să ”nu se mai îndoiască ci să creadă”, răspunsul lui Toma a fost peste aşteptări: "Domnul meu şi Dumnezeul!"
#3) Întâmplarea cu Toma ne arată care ar trebui să fie răspunsul nostru faţă de un Isus înviat: exact acela ca a lui Toma:”Domnul meu şi Dumnezeul meu”.
“ Isus a folosit zbuciumul lăuntric a lui Toma pentru a scoate în evidenţă faptul că dorinţa lui de a crede va fi întotdeauna confirmată mai repede decât necredinţa lui. Toma ne dovedeşte că îndoiala este o atitudine omenească normală, dacă nu rămâne multă vreme în sufletele noastre.” Biblia Thomson -Editia de studiu.
Cea mai importantă decizie pe care o poţi face vreodată în viata ta ste să crezi în Isus Hristos din toata inima ta. Şi cu siguranţă că această decizie îţi va marca destinul pentru totdeauna. Dacă cumva eşti cuprins de îndoială ca altădată Toma, te îndemn să vii la Domnul Isus chiar acum şi El îţi va schimba îndoiala în certitudine. Domnul să te ajute la aceasta. Amin!
Ioan Sinitean, Chicago, 1 April, 2009