Home Ioan Sinitean Lupta pentru adevarata credinta
Lupta pentru adevarata credinta PDF Print E-mail
Written by Ioan Sinitean, Chicago   
Tuesday, 18 July 2017 13:38

O privire de ansamblu asupra Epistolei lui IUDA


Mesajul și lumea apostolului Iuda par ciudat de nefamiliare cititorilor moderni. Pe bună dreptate scrisoarea lui Iuda a fost numită "cartea cea mai neglijată din Noul Testament" (Rowston:554).

Cu toate că este una dintre cele mai mici cărți din Biblie, Epistola lui Iuda este o bijuterie și nu se cuvine a fi neglijată atunci când se face analiza Noului Testament. Dimensiunea sa minusculă este invers proporțională cu conținutul său teologic profund.

Mesajul central al epistolei este chemarea credincioșilor la luptă. „Vă îndemn să luptați pentru credința, care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna" – spune apostolul în introducerea lucrării sale (Iuda 3). Destinatarii epistolei lui Iuda, credincioșii autentici, erau supuși unui atac, deoarece dușmanii lui Dumnezeu s-au infiltrat în bisericile de atunci și duceau pe credincioși în rătăcire. Trist dar adevărat, este faptul că și în zilele noastre există multe biserici afectate de învățături eronate, iar răspunsul la aceste atacuri de astăzi este același ca și acel ce a fost pentru cititorii lui Iuda: lupta pentru adevărata credință.

Din păcate, în multe biserici această luptă pentru adevărata credință, nu a fost întotdeauna o prioritate. În anumite situații lipsa unei doctrine corecte permitea ca astfel de învățături false nu numai să existe în biserici, ci, de asemenea, să crească și să se răspândească.

În diferite etape istoria creștinismului a avut și perioade de corectare, prin așa numitele consilii ecumenice timpurii și prin activitatea reprezentanților Reformei, și aceasta pentru că bisericile nu au vegheat continuu să lupte pentru credința adevărată.

Care este beneficiul studiului Epistolei lui Iuda? Nu este doar unul teoretic. Ea a fost scrisă și pentru noi, creștinii de astăzi. Este scrisă pentru vremurile din urmă, pentru sfârșitul epocii Bisericii. Începutul erei bisericii a fost, pe bună dreptate numită Faptele Apostolilor. În ciuda începutului bun, la sfârșit, epoca de încheiere a Bisericii poate fi numită „Faptele apostaților”. Epistola lui Iuda este singura carte a Scripturii dedicată în întregime marii apostazii. Ea este o adeverire a situației triste la care face aluzie Domnul cu cuvintele: Când va veni Fiul Omului va găsi credință pe pământ?"

Autorul epistolei

Scriitorul se prezintă pe sine ca fiind "un slujitor al lui Isus Hristos, și fratele lui Iacov" (versetul 1). „Iuda. . . fratele lui Iacov "este cel mai probabil aceeași persoană care este numită, împreună cu Iacov, ca unul dintre frații lui Isus (Matei 13:55; Marcu 6: 3). Autorul începe prin a se identifica în trei moduri; după numele său dat, prin slujirea față de Hristos, și ca fratele lui Iacov.

Nu există nici un alt scriitor în Noul Testament despre a cărui viață și caracter să se știe atât de puțin ca despre Iuda. Iuda, un frate mai mic al Domnului nostru, nu a crezut în El până după învierea Sa (cf. Ioan 7: 5 și 1 Corinteni 15: 7). A fost convertit, probabil, prin mărturia lui Iacov, căruia Domnul i s-a arătat personal, sau la manifestarea lui Christos la cinci sute de frați deodată (1 Corinteni 15: 6).

Faptul că Iuda este numit la sfârșitul listei fraților lui Isus, împreună cu Simon, poate indica faptul că el a fost cel mai tânăr dintre băieții familiei (surorile Domnului Isus sunt de asemenea menționate în Marcu 6: 3, fără nici o informație privind numărul sau numele lor).

Din cuvintele introductive ale Epistolei sale, se poate constata că apostolul Iuda a fost profund afectat de situația în care apostazia cucerea teren și condus de Duhul lui Dumnezeu s-a așternut pe scris elaborând scrierea ce îi poartă numele (Iuda 3).

În conformitate cu convențiile normale ale literaturii vechi greco-romane și ale limbii semite scrise, Epistola lui Iuda începe prin numirea autorului "Iuda" (Ἰούδας, Ioudas) . Întâiul rând al scrisorii include, de asemenea calificare sa, care a permis cititorilor scrisorii să-l identifice mai precis. El se numește „un rob al lui Isus Hristos, și fratele lui Iacov". Primul motiv pentru care autorul a trebuit să includă o astfel de identificare suplimentară ar fi acela că era nevoie să fie deosebit de mulți alții care au purtat același nume de „Iuda" (doi ucenici din cei 12 ai Domnului aveau numele acesta). Foarte puține se știu despre Iuda, autorul Epistolei, unde a slujit, când sau cum a murit.

Analiza literară

Epistola lui Iuda este o piesă remarcabilă a literaturii vechi. Bogată și originală în stil și vocabular, această scurtă scrisoare este "umplută cu cuvinte prin care curge har ceresc" (Origen, Comm. În Ev. Sec. Mat. 17,30).

Nu numai că autorul demonstrează o concizie uluitoare în redactare, dar arată de asemenea că posedă o cunoaștere temeinică a învățăturilor biblice și o abilitate remarcabilă în utilizarea calculată a surselor literare evreiești. Mediul literar al lui Iuda este în principal palestiniano-iudeo-creștin.

Deși nu conține nici măcar un singur citat direct din Vechiul Testament, scrisoarea este totuși plină de tipologie profetică. Nu mai puțin de nouă tematici diferite ca necredinciosul Israel, îngerii căzuți, Sodoma și Gomora, Mihail arhanghelul, Moise, Cain, Balaam, Core și Enoh – sunt prezentate ca întru-n scenariul panoramic.

Contextul scrierii

Iuda a trăit într-un moment în care creștinismul a fost supus unui atac politic sever de către Roma și a cunoscut de asemenea situația îngrijorătoare adusă de infiltrarea spirituală agresivă a apostaților și libertinilor gnostici, care au semănat între credincioși învățături false – sămânță ce urma să aducă o recoltă gigantică de erori doctrinare.

Tema Epistolei

Biserica trebuie să lupte și să apere adevărată credință (v. 3). Este dorința autorului să asiste pe cititori să fie puternici în credință și să lupte pentru adevărul Evangheliei. Aleșii Domnului trebuie să fie credincioși până la sfârșit rezistând învățătorilor falși. Creștinii trebuie să apere doctrinele credinței (v. 3). Printre altele, învățătorii falși pot fi identificați prin caracterul lor imoral (v. 4, 8, 10, 12-13, 16, 18-19).

Epistola lui Iuda este singura carte din Noul Testament dedicată exclusiv confruntării "apostaziei". Apostazia nu este altceva decât trădarea adevăratei credințe, depărtarea de învățătura sănătoasă biblică (v. 3,17). Apostații sunt descriși în altă parte în 2 Tesaloniceni 2:10; Evrei 10:29; 2 Petru 2: 1-22; 1 Ioan 2: 18-23.

Autorul și-a scris Epistola pentru a condamna apostații și de a-i îndemna pe credincioși să lupte pentru credința adevărată. El pretinde cititorilor să manifeste discernământ și întregii biserici să treacă la apărarea riguroasă a adevărului biblic. Astfel, apostolul Iuda a chemat biserica să lupte, să participe conștient la războiului spiritual intens dus pentru apărarea adevărului.

Practicalitatea mesajului

Mesajul lui Iuda este practic și important pentru toți cei ce vor să rămână credincioși adevărului. Adevărul nu trebuie doar cunoscut, ci prețuit și apărat, deoarece falsul este întotdeauna în ofensivă. Având în vedere aceste lucruri, putem concluziona că Epistola lui Iuda este importantă pentru orice biserică din orice timp. Ea este cu atât mai relevantă pentru credincioșii acestei epoci care, după toate probabilitățile va cunoaște culminarea luptei dintre adevăr și falsitate.

Data scrierii

Epistola a fost probabil scrisă între 67 sau 68 d. C., la scurt timp după ce Petru și-a scris cea de a doua epistolă.

Destinatarii Epistolei

Cititorii cărora le scrie sunt identificați în scrisoare ca "preaiubiți" (v. 3). Noul Testament ne învață că creștinii sunt chemați la Evanghelie, (II Tesaloniceni 2: 13-14), și că Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți, (I Timotei 2: 4). Dacă destinatarii sunt identificați cu epitetele „chemați și iubiți”, aceasta nu înseamnă că ei ar fi constituit un grup de elită și Dumnezeu i-a considerat mai "demni" pentru a primi această scrisoare, ci mai degrabă ne arată că Epistola este scrisă pentru oamenii obișnuiți pe care Dumnezeu i-a sfințit, pur și simplu datorită dorinței lor de a "auzi" chemarea pe care Dumnezeu vrea ca toți să o audă. Cuvântul "sfințit" înseamnă "pus deoparte".

În mod clar Epistola lui Iuda a fost scrisă creștinilor. Da, scrisoarea lui Iuda poate fi citită de oricine, dar la fel ca majoritatea epistolelor, a fost scrisă inițial pentru oamenii din poporul lui Dumnezeu. În continuare, Iuda îi identifică pe cititorii săi în trei moduri: cei care sunt chemați, cei care sunt iubiți de Dumnezeu, cei care sunt păstrați în Isus. În mod clar Epistola lui Iuda a fost scrisă creștinilor.

Scopul scrierii

Iuda începe cu intenția de a scrie un tratat despre mântuire, dar circumstanțele presante din biserică i-au cerut să scrie un avertisment împotriva învățătorilor falși și o îndemnare pentru cititorii săi de a lupta pentru credința lor.

Atât apostolul Iuda cât și apostolul Petru s-au alarmat de incursiunile devastatoare pe care le făceau învățătorii falși. Ca atare, Iuda îndeamnă pe creștini să "lupte pentru credința care a fost o dată pentru totdeauna sfinților" (Iuda 3). Erezia pare să fi fost o formă incipientă de gnosticism. În timp ce învățătorii falși denunțați de Iuda au fost în mod clar libertini (subscriau la un comportament moral neîngrădit), ar fi greșit să se susțină că ei erau gnostici în toată puterea cuvântului. Această sectă eretică, gnosticismul, a fost influentă în principal din al doilea secol după Hristos.

Stilul scrierii

Forma literară a Epistolei lui Iuda este la fel de importantă ca și mesajul său. Această scriere ne aduce aminte de un tratat scris de urgență, mai degrabă decât o simplă scrisoare. Cu pasiune și o mare elocvență, Iuda exploatează cu ajutorul creativității senzoriale a limbajului învățăturile și practicile apostaților și le expune eroarea. El utilizează simbolismul grafic, tipologia, jocurile de cuvinte, aliterația, paralelismul, gruparea tematicilor și ale ilustrațiilor în triade (grupuri de trei idei similare), etc. Acestor procedee literare li se alătură sinceritatea autorului în elaborare, pasiunea lui pentru adevăr cât și povara pastorală și grija simțită față de cei mântuiți, ceea ce face ca din pana scriitorului să iasă o capodoperă de neînchipuit.

Epistola are o abundență de portrete și ilustrații istorice din Vechiul Testament, care includ: 1) Exodul poporului ales (v. 5); 2) Rebeliunea Satanei (v 6); 3) Sodoma și Gomora (v 7); 4) Moarte lui Moise (v 9); 5) Cain (v 11); 6) Balaam (v 11); 7) Core (v 11); 8) Enoh (v 14,15); și 9) Adam (v. 14).

Epistola lui Iuda (v. 9) oferă o informație ce se găsește și într-o carte apocrifă, Adormirea lui Moise, și un citat al cuvintelor patriarhului Enoh (v. 14), care se află de asemenea într-o altă carte apocrifă, Cartea lui Enoh. Înseamnă oare acest lucru că Iuda a crezut că acele cărți apocrife au fost inspirate? Nicidecum. Situația descrisă comunică doar faptul că anumite informații ale vremii au fost folosite atât de scriitorii biblici, cât și de cei neinspirați de Duhul lui Dumnezeu. Astfel de informații scot în evidență un adevăr sau un fapt istoric. Apostolul Pavel procedează cam în același fel în Fapte Ap.17:28; I Cor. 15:33; și Titus 1:12, unde citează din poeții păgâni fără să implice inspirația lor. Apostolul Iuda a fost evreu, și evreii nu au considerat nicicând scrierile apocrife și pseudo-epigrafe ca inspirate sau canonice.

Scrisoarea lui Iuda nu citează niciodată direct din Vechiul Testament, dar face aluzie la mai multe personaje din Vechiul Testament:

· v 5: copiii lui Israel în deșert, care au murit în pustie din cauza necredinței lor (Num 14: 1-35);

· v 6: îngerii (sau "fiii lui Dumnezeu"), care s-au împerecheat cu femeile muritoare (Gen. 6: 1-4; astfel cum sunt interpretate de 1 Enoh 6-19).;

· v. 7: oamenii din Sodoma și Gomora, care a căutat să aibă relații sexuale cu îngerii care vizitează pe Lot (Geneza 19: 4-11);

· v. 11: Cain, care nu numai că a ucis pe fratele său Abel (Geneza 4: 1-16), dar a fost primul "eretic", conform tradițiilor evreiești străvechi;

· v. 11: Balaam, care a condus pe Israel în apostazie (Num 25: 1-4; 31: 8, 16).;

· v. 11: Core, care a condus o revoltă împotriva lui Moise (Numeri 16: 1-35).

Formatul sau tipul scrierii

Opera lui Iuda este o epistolă nou-testamentară (scrisoare), cu diviziunile obișnuite de salutare, descriere sau conținut, și încheiere sau închidere.

Secțiunea centrală a epistolei pare să fie cuprinsă în versetele 3-16, unde găsim un obiect de atac, un atac dus din mai multe direcții, un ton aspru, și un standard implicat în care atacul este în curs de realizare ( "credința care a fost o dată pentru totdeauna sfinților"; v. 3).

Descrierea celor care au părăsit credința (vs. 8-16) oferă o imagine a caracterului și acțiunilor lor. Folosirea de imagini și aluzii (de exemplu, la Sodoma și Gomora și arhanghelul Mihail) conferă o calitate poetică acestei scrieri.

Structura scrierii

Epistola lui Iuda a ilustrat natura și consecințele apostazie (v. 5-11) citând trei grupe de oameni, urmate de trei indivizi.

Grupa # 1: Natura apostaziei în Israel, la Cades-Barnea a fost revolta împotriva lui Dumnezeu, rădăcina problemei fiind una volitivă (v. 5). Acest lucru a dus la moartea prematură a rebelilor. Generația apostată nu a intrat în țara promisă, doar a rătăcit în pustiu, și în cele din urmă a murit acolo.

Grupa # 2: Natura apostaziei în ceruri a fost abandonarea poziției pe care au avut-o unii îngeri. Au părăsit locul dat de Dumnezeu pentru rebeliune (v. 6). Acțiunea lor în rebeliune a dezvăluit condiția inimii lor. Consecința acestui comportament a fost alungarea din cer.

Grupa # 3: Natura apostaziei în Sodoma și Gomora a fost repudierea legii lui Dumnezeu de către locuitorii acestor cetăți (v. 7). Prin acțiunile lor acești oameni nelegiuiți declarau că modul lor de viață era drept și cel cerut de Dumnezeu era greșit (eroarea intelectuală). Rezultatul acestei apostazii a fost judecata aspră și definitivă. Sodomiții au fost uciși de mânia lui Dumnezeu.

Individul # 1: Apostolul Iuda a folosit pe „Cain", pentru a ilustra apostazia, deoarece Cain nu a respectat și a nu a acceptat voia lui Dumnezeu pentru el (eroare volitivă; v. 11). El a fost o persoană auto-neprihănită.

Individual # 2: Apostolul Iuda a folosit pe "Balaam" pentru a ilustra apostazia pentru că Balaam a pledat pentru Balac și a sfătuit pe moabiți să seducă pe israeliți să participe la sărbătorile lor imorale (eroare afectivă; v. 11). El a fost o persoană lacomă după bani.

Individul #3: „Core” este ales pentru a ilustra eroarea de tip intelectual (v. 11). El a crezut că poate obține printr-o răscoală ceea ce nu i se dăduse prin alegerea divină. Core se convinsese pe sine prin artificii intelectuale (toțisuntem preoți) că are dreptul la ceea ce Dumnezeu nu îi dăduse drept (preoția).

Autenticitatea Epistolei

Dovezile externe: Prima mențiune a acestei epistole este în Canonul Muratorian (170 d.H.). Clement din Alexandria (190 d.H.) se referă direct la ea prin nume în mai multe dintre lucrările sale. Este menționată de Tertulian (aproximativ 210 d.H.), iar Origen citează din textul ei câțiva ani mai târziu, vorbind despre Epistola lui Iuda ca fiind o epistolă formată „din câteva rânduri, într-adevăr, dar pline de cuvinte puternice ale înțelepciunii cerești."

Și, deși Eusebiu (325 d.H) arată că unii au plasat-o printre cărțile rostite împotrivă, el remarcă faptul că era "bine cunoscută și recunoscută pe scară largă." După vremea lui Eusebiu, Epistola lui Iuda a fost universal acceptată ca fiind autentică și implicit canonică.

Aplicație practică: Trăim într-un timp unic în istorie și această carte mică ne poate ajuta să ne echipăm pentru provocările ce apar în vremurile din urmă. Creștinii vremii actuale trebuie să fie vigilenți cuprivire la doctrinele false care ne pot înșela atât de ușor, dacă nu suntem bine echipați cu Cuvântul. Avem nevoie să știm Evanghelia – pentru a ne proteja și a ne apăra împotriva uneltirilor celui rău. Și în același timp avem nevoie de a accepta Domnia lui Hristos, care este evidențiată printr-o schimbare de viață.

Credință autentică produce întotdeauna un comportament asemănător cu cel al lui Hristos. Viața noastră în Hristos ar trebui să reflecte cunoștințele ce le avem cu privire la venirea Domnului. Credința adevărată se manifestă întotdeauna în practică. Această credința autentică este cunoașterea intimă a Domnului și a Cuvântului Său. Cunoașterea autentică ne păzește de apostazie, deoarece cunoaștem vocea Păstorului, iar vocea profeților falși, a lupilor răpitori deghizați în oi nu ne poate înșela. Avem nevoie de această relație personală cu El; numai atunci vom cunoaște vocea Lui atât de bine încât nu vom urma nici o alta.

Te îndemn dragă cititor să te ferești de credința falsă a veacului acestuia și să cauți să însușești credința adevărată dată sfinților odată pentru totdeauna, pe care o găsești în Scriptură, și să cauți să ai o relație personală cu Domnul Isus Christos; ca să poți avea parte de intrarea în moștenirea pe care a pregătit-o El pentru tine.

Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago

 

Last Updated on Tuesday, 18 July 2017 13:40
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website