"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Iată, ceea ce se putea bănui încă de pe la începutul primăverii riscă să se confirme cu vîrf şi îndesat! Raportul asupra Justiţiei din România, ce va fi făcut public de Comisia Europeană în circa o săptămînă, este redactat în termeni atît de duri încît, dacă un raport similar ar fi apărut cu puţină vreme înaintea momentului aderării, i-am fi putut spune acesteia „good bye”, „au revoir”, „ciao”, „la revedere” etc. Raportul identifică în Direcţia Nanţională Anticorupţie şi în Parchetul General un fel de campioni ai luptei împotriva corupţiei şi în Parlament şi Consiliul Suprem al Magistraturii principalele obstacole. Nici nu e de mirare.

CSM-ul d-nei Bărbulescu se opune din răsputeri oricărei reforme a domeniului, iar în timpul liber spală cu Ariel de cea mai „pură” calitate pe toţi magistraţii care ajung în „instanţa” sa, indiferent de ce păcate vor fi comis aceştia. Cît priveşte Parlamentul, după împiedicarea trimiterii dosarelor d-lor Adrian Năstase şi Miron Mitrea în instanţă şi amînarea, în comisia de specialitate a Senatului, pentru toamnă, a deciziei privindu-i pe foştii miniştri Codruţ Sereş şi Paul Păcurariu, nu ştiu ce-ar mai putea inventa pentru a-şi depăşi condiţia de lider al anti-anticorupţiei din ţărişoară. Poate doar să emită o lege prin care să desfiinţeze complet Justiţia din România, arogîndu-şi dreptul exclusiv de a judeca şi a da verdicte! În ce priveşte calificativele foarte apreciative primite de DNA şi de Parchet, probabil că eu aş fi fost mai sever decît raportorii Comisia Europeană. Prima instituţie nu a reuşit să trimită nici un „peşte mare” în instanţă, iar aceasta nu s-a petrecut mereu din pricina frînei parlamentare, ci şi a propriilor deficienţe, iar multe dintre dosarele trimise de Parchet s-au reîntors, de la diferitele instanţe, inclusiv de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe motive de proastă instrumentare a cazurilor. Uneori, a fost vorba de procedură (cazul primarului Mazăre de la Constanţa e doar cel mai spectaculos dintre cele recente, dar nu singurul!), dar de multe ori gafele au ţinut de însăşi substanţa rechizitoriilor. Ambele situaţii relevă, desigur, un scăzut nivel de profesionalism din partea procurorilor, dacă nu o complicitate cu prezumtivii infractori. Desigur, cele două instituţii cîştigă foarte mult în evaluarea CE prin comparaţia cu Parlamentul şi CSM, ele fiind un fel de „chiori în ţara orbilor”!

Cine-şi imaginează că Raportul nu va produce efecte întrucît nu conduce automat la invalidarea sentinţelor din instanţele româneşti, practic la suspendarea acestora, se înşeală amarnic. Asemenea rapoarte sînt în atenţia tuturor celor interesaţi în vreun fel sau altul de România – de la investitorii privaţi la marile bănci, de la instituţiile care acordă ratingurile de ţară la cele de finanţare internaţională. Faptul că Raportul despre Bulgaria vorbeşte despre paşi înapoi, pe cînd cel despre România doar despre o gravă stagnare, mi se pare o foarte palidă consolare! Ca să nu mai spun că scăderea catastrofală a încrederii populaţiei în Justiţiei nu e de bun augur pentru nici o comunitate, cu atît mai puţin pentru una în care tranziţia pare să fi devenit, nu o etapă în dezvoltare, ci un fel de scop în sine!