"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Pentru majoritatea oamenilor de azi, imagini cu persecuția creștină din primul secol - credincioși reuniți pe furiș în case izolate, creștini târâți prin închisori de maximă siguranță, creștini capturați, arși de vii, răstigniți sau aruncați la fiare le sunt familiare doar prin vizionarea de filme specifice persecuției creștinilor.


Imagini de acest gen sunt văzute și azi, reprezintă realitatea cumplită cu care se confruntă milioane de credincioși creștini - bărbați, femei și copii - în multe părți ale lumii noastre, chiar acum, în secolul 21.

Așa cum bine știm în zilele din urmă vor fi timpuri grele, vor fi timpuri cumplite. Lansez o întrebare provocatoare: ”Unde este Dumnezeu în timpurile cumplite?


De aproape un an de zile, am marele privilegiu din partea Domnului să lucrez pentru o companie a Departamentului de Energie a Guvernului American. Deși e companie de guvern, un grup de creștini, care lucrează în această companie au format Grupul Resurselor Valorilor Creștine (Christian Values Resource Group)(CVRG). Anul acesta, 2015, perioada între Sărbătoarea Învierii Domnului (în America, 5 aprilie) și Ziua Națională de Rugăciune (7 mai) este declarată Luna Moștenirii Creștine (Christian Heritage Month). În această perioadă și numai în această perioadă a anului au loc întâlniri creștine în săli de conferințe, sunt afișe cu mesaj creștin, liber postate, pe proprietățile companiei. Tema de studiu al acestui an este


 

 

Unde este Dumnezeu în Timpurile Cumplite?

(Where is God in the Hard Times?)


Această temă a fost și este dezbătută pe următoarele subiecte, și după următorul orar, între orele 12-1 PM: Tue. April 7 “Where is God when evil appears to prevail?” - Author Mary Carroll; / Wed. April 8:“Where is God when you've lost a child?” - Cece Wilson & Zepure Shahumyan; / Thu. April 9: “Where? The same place He is in the good times!” - Chaplain Al Egg, TrailBlazers; / Tue. April 14: “Heaven” - (film screening); / Wed. April 15: “Where is God when a parent gets dementia?” - Carol Olsen; / Thu. April 16: “Where is God in financial hardship?” - Victoria Sleeman & Zepure Shahumyan; / Tue. April 21: “God is my Helper and the Redeemer of my soul” - Charlie Goessler; / Thu. April 23: “God is Faithful in times of temptation”; / Tue. April 28: “Where is God when loved ones fall ill?” - Bob Zerfing; / Wed. April 30: “Where is God in the midst of persecution?” - Joe Chhuth; / Thu. May 7: “Lord, Hear Our Cry” - National Day of Prayer.


Vi le-a relatat doar titlurile. Acțiunea poate fi o inspirație și pentru alte companii, grupuri, chiar biserici. Particip ori de câte ori am ocazia, fie direct, fie online.


M-au marcat mărturiile lui All Egg, capelanul echipei locale de basketbal, TrailBlazers. S-a pus întrebarea: Când trecem prin timpuri grele cum definim pacea, liniștea lăuntrică, la care All a răspuns,
pacea autentică este Siguranța că în mijlocul conflictului este Dumnezeu, pentru că numai El este Dumnezeul păcii și numai El este Cel ce dă pacea care întrece orice pricepere, specifică pentru fiecare individ în parte. O spun asta cu toată convingerea realității în care trăim. O spune și Apostolul Pavel când îi scrie lui Timotei spunându-i lui și nouă: ”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, (oameni care caută să-și atingă scopurile, neținând cont de cei de lângă ei, sau de urmări); iubitori de bani (neținând cont cum obține acești bani furând, mințind), lăudăroşi, (care au obiceiul de a se lăuda, cărora le place să se laude cu orice prilej, să se laude cu realizările lor), trufaşi (mândri, îngâmfați), hulitori (calomniatori, defăimători), neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie (fără comportament respectuos și admirativ față de cineva sau de ceva); fără dragoste firească, neînduplecaţi (care vădesc lipsă de milă), clevetitori, (care vorbesc de rău pe alții, chiar mergând din casă-n casă, de la om la om numai ca să spună rău de cineva indiferent dacă are justificare sau nu), neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.


Așa cum spune Pavel nu ne putem aștepta în vremurile din urmă, decât la timpuri cumplite.
Care este metoda de verificare a individului că atunci când trece prin timpuri grele experimentează sau nu prezența lui Dumnezeu. Ar fi multe de zis, și aici, dar cred că cel mai bun test este cum dormi. Din moment ce ai închis ochii, în situația normală, fără a avea dureri fizice, somnul liniștit este dovada clară a prezenței lui Dumnezeu în frământarea prin care treci, pentru că numai El este cel ce dă pacea care întrece orice pricepere pentru că numai El este Domnul păcii.


V-am prezentat subiectele ca și titluri și pentru că vom încheia luna aprilie cu subiectul: ”Unde este Dumnezeu în mijlocul persecuțiilor?”, subiect la care vreau să rețin atenția în această ediție.


Aș putea să vin cu prezentarea multor realități cutremurătoare, ce se petrec astăzi, ceva de neimaginat în secolul XXI, persecuții ale oamenilor care poartă o singură vină, sunt creștini. Iată câteva din ele:


<<< Doi musulmani care erau în drum spre moschee, au oprit un băiat de 14 ani pe stradă și l-au întrebat ce religie urmează. Băiatul le-a spus că este creștin. Atunci cei doi musulmani au aruncat pe băiat petrol și i-au dat foc. Peste 55 la sută din corpul băiatului a fost ars.


Cu câteva ore mai târziu, organizația FMI a raportat un alt inci
dent similar in care s-a dat foc unui alt băiat pentru motivul ca era creștin. Ambele incidente au avut loc vineri 10 Aprilie 2015.


FMI a menționat că creștinii nu pot să apeleze la guvern pentru ajutor, pentru că guvernul este parte a acestor probleme. Sâmbătă 4 aprilie 2015 un bărbat creștin a murit din cauza torturilor pe care le-a suferit după ce a fost arestat de poliția pakistaneză datorită incidentelor din luna martie 2015. Bătăile ce i-au fost administrate, au fost așa de severe încât i-au provocat moartea. Cu toate că creștinii nu au pus la cale aceste revolte, ei sunt acuzați de acestea și zeci de creștini sunt în continuare arestați.


In ultimele săptămâni, (n.e. ale lunii aprilie 2015), atacurile împotriva creștinilor au crescut tot mai mult, timp în care au fost bombardate biserici și școlile creștine au fost amenințate cu atacuri.


Să ne rugăm pentru creștinii din Pakistan și pentru toți creștinii din întreaga lume care sunt persecutați pentru credința lor in Isus Christos
. Joi 16 aprilie 2015 - Sursa: Charisma News Traducere: Agnus Dei >>>


Pregătind articolul destinat persecuțiilor am primit prin email articolul domnului Cristian Unteanu, pe care-l prezint, în mare parte, fiind limitat de spațiu. (Citește mai mult: adev.ro/nmj44t).

Domnul Cristian Unteanu, corespondentul de presă al Holdingului ADEVĂRUL la Bruxelles. Ziarist începând cu 1973, a lucrat la Radio televiziunea Română apoi, din 1998, este acreditat pe lângă instituțiile europene și NATO din partea mai multor ziare sau televiziuni românești. A fost editorialist pe probleme europene al ziarului ZIUA, a realizat sute de emisiuni de televiziune printre care ciclul MILLENNIUM sub egida Clubului de la Roma, Academiei Franceze și a Academiei Române.



 

 

 

GLOBALIZAREA PERSECUŢIEI ÎMPOTRIVA CREŞTINILOR


<<< E vorba despre o realitate tragică, într-atât de importantă încât analiştii specializaţi în descifrarea tendinţelor geostrategice vorbesc acum despre un fenomen global în continuă agravare şi extensie geografică. La aceasta se referă un raport recent realizat de organizaţia Portes Ouvertes. Se intitulează Indicele Mondial al Persecuţiei – Persecuţia creştinilor în lume 2015. Nu sunt multe de comentat, important, cred, este să încercăm să redăm datele esenţiale conţinute în acest document. În consecinţă, în cele ce urmează, cităm din documentul respectiv pe care, dacă doriţi, îl puteţi accesa integral.


Persecuţia se caracterizează prin două tipuri de violenţă: - violenţa bruscă, fizică şi materială...adesea este cea mai evidentă deoarece este posibil de redat în cifre şi este spectaculoasă - violenţa rezultată din oprimare, ca urmare a respingerii, discriminării excluziunii, trimiterii la închisoare...ca fenomene care fac parte din cotidian. Afectează toate domeniile vieţii creştinilor (viaţă privată, de familie, socială, civilă şi cea de cult). Este mai puţin vizibilă decât cea dintâi, dar, adesea, are impactul cel mai nefast asupra unei minorităţi.


Pentru prima oară, trei ţări intră în „zona neagră a Indexului”. Persecuţia se amplifică şi cel mai înalt punct pare să nu fie niciodată atins.


Începând cu 2002, Coreea de Nord se află pe locul 1 în Indexul Mondial al Persecuţiei, totalizând de fiecare dată peste 86 de puncte pe o scară de 10... A ajuns acum la 92 de puncte, urmată îndeaproape de Somalia (90 de puncte) şi Irak (86 de puncte).


Persecuţie pe 4 continente: Africa, Asia, America, Europa
, chiar în ţări unde majoritatea populaţiei este creştină. Principala ameninţare: extremismul islamic. Din cele 10 ţări unde creştinii sunt supuşi celor mai multe violenţe, 8 cunosc acum un fenomen de profundă radicalizare islamică: Nigeria, Irak, Siria, Republica Centrafricană, Sudan, Pakistan, Egipt, Kenya, Myanmar şi Mexic.


Creşte numărul creştinilor alungaţi de la casele lor. Alţii fug din calea persecuţiilor, în acest moment existând un flux fără precedent de refugiaţi şi migranţi interni care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă. În Siria, 40% din populaţia creştină a părăsit deja ţara. Înainte de război erau recenzaţi 1,8 milioane de creştini, acum au plecat peste 700.000. Din vara trecută, în Irak au fost mutaţi peste 10.000 de creştini şi 5.000 de familii creştine au emigrat.


Anul trecut, în 2014, cel puţin 4.344 de creştini au fost ucişi din cauza religiei pe care o profesau, de două ori mai mult decât în 2013 (2.123 de victime) şi în creştere enormă faţă de 2012 (1.201 victime)! În Nigeria au avut loc cele mai multe masacre – au fost ucişi 2484 de oameni, cifră multiplicată de 4 ori faţă de nivelul anului precedent. În 2014, un număr de cel puţin 1.062 de locaşuri de cult creştine au fost atacate în scopul de a fi distruse, sau de a se provoca daune într-atât de importante încât să fie nevoie să fie abandonate sau închise.


Motoarele persecuţiei le reprezintă tribalismul excesiv, laicitatea extremă şi puterile publice abuzive. Instigatorii persecuţiei
: - autorităţile locale, cele religioase sau cele la nivel naţional - conducătorii de grupuri sau clanuri - preoţii unor culte altele decât creştine - preoţi ai unor biserici revendicându-se de la creştinism - mişcări fanatice - persoane din societatea civilă, mulţimi de oameni - familia (în sens larg) - partide politice, la nivel local sau naţional - grupări revoluţionare sau paramilitare - carteluri, clanuri sau reţele de crimă organizată - organizaţii şi societăţi secrete.


… Din nou, semnale de alarmă extrem de serioase: în 55 de ţări din totalul celor 196 luate în calcul situaţia se deteriorează, doar în şase (Iran, Emiratele Arabe Unite, Cuba, Quatar, Zimbabwe şi Taiwan) înregistrându-se o ameliorare a situaţiei.


…Vedem cum, în viziunea autorilor raportului, extremismul musulman pune o problemă foarte serioasă căci, dintre cele 20 de ţări clasate în categoria „cu intoleranţă ridicată”, 14 au căzut pradă persecuţiilor intense cauzate de exacerbarea intoleranţei legate de fundamentalismul islamic. Aceste state sunt: Afganistan, Republica Centrafricană, Egipt, Iran, Irak Libia, Maldive, Nigeria, Pakistan, Arabia Saudită, Somalia, Sudan, Siria, Yemen. În plus, în alte şase ţări (Myanmar, China, Eritreea, Coreea de Nord, Azerbadkian şi Uzbekistan) există piedici serioase în exercitarea cultului creştin din cauza limitărilor legale impuse de regimuri autoritare… >>>


Revista virtuală, WND.net, sub tema ”Cresc Persecuțiile” a prezentat în mijlocul lui aprilie 2015 un amplu articol despre persecuțiile de azi, și care luându-l ca exemplu pe eroul nostru român, Richard Wurmbrand, dă câteva din cuvintele lui de aur: ”Urâţi sistemele rele, dar iubiţi-i pe persecutori, şi încercaţi să-i câştigaţi pentru Christos”.


Cartea ”Torturat pentru Christos” vândută și dăruită în milioane de exemplare e foarte actuală azi. "Torturat pentru Christos este încă la fel de importantă astăzi, așa cum a fost acum 30 de ani în urmă, atrăgând atenția la situația creștinilor persecutați în epoca modernă." – a spus Frank R. Wolf, fostul congresman US.


Ce e de făcut? În primul rând să ne rugăm intens și zilnic: Rugăciunea străpunge orice perdea de întuneric. Rugăciunea surpă orice bastion al întunericului. Rugăciunea demolează toate fortărețele iadului. Rugăciunea este arma atotbiruitoare și în același timp, invincibilă a oștirii lui Dumnezeu” Dr.Weslay Duewel. Rugăciunea poate primi răspuns în secunda cererii și la locul cerut, indiferent de distanță și împrejurare.


În al doilea rând să fim mai darnici și ori de câte ori avem posibilitatea, să dăm din ce avem la cei ce sunt persecutați, și să dăm cu mână largă. Una din organizațiile pe care v-o recomand este organizația fondată de eroul Richard Wurtbrand, ”Vocea Martirilor” (The Voice of Martyrs): (877) 337-0302; Mailing Address - P.O. Box 443 - Bartlesville, OK 74005-0443. Pe site-ul organizației http://www.persecution.com/ puteți găsi noutăți și posibilități de implicare.


Ce vă zic vouă, zic tuturor: VEGHEAŢI !
a spus Domnul Isus prin Marcu 13:37.