"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

În organizarea domnului Vasile Țîntaş, un inimos român din această zonă, a avut loc, în seara zilei de sâmbătă 18 februarie, o seară românească având ca invitați cunoscuți solişti de muzică populară din România: Traian Ilea cu soția Valeria Codorean şi Sanda Argint.

Programul a început cu solista Sanda Argint, o mehedințeancă ce a prezentat auditoriului un bogat repertoriu de melodii olteneşti. Când lumea s-a mai “încălzit”, s-au încins hore şi sârbe care au antrenat mesenii în înfocate ritmuri tradiționale româneşti. Tineri, adulți şi chiar mai vârstnici s-au prins în dansuri populare, ocupând la refuz spațiul afectat jocului.

În ideea că investiţiile reprezintă cheltuieli care angajează cel mai mult viitorul, amintim că în urmă cu câteva luni, presa americană semnala faptul că fosta candidată la vicepreşedinţia Statelor Unite, Sarah Palin, și-a cumpărat o proprietate de lux în statul Arizona. Nici o publicație însă nu a divulgat adresa acestei achiziții.

În calitate de „expert imobiliar” în zonă, am decis să fac câteva investigații, pentru a afla mai multe detalii și a satisface implicit curiozitatea cititorilor noștri. Astfel că, după cinci minute de căutări în baza de date „MLS” (Multiple Listing Service) din Maricopa County - un site la care au acces brokerii imobiliari licențiați în zona metropolei Phoenix - am găsit o proprietate care îndeplinea toate criteriile descrise în presă (inclusiv dimensiunea casei, data vânzării și numele companiei doamnei Sarah Palin ca și „cumpărător”, la adresa : 29005 N 82nd Street, Scottsdale, AZ 85266.

Duminică 23 octombrie 2011, am participat alături de alți prieteni, pentru prima dată, la serviciile Bisericii Agape: www.agapearizona.com (pastor Petrică Lascău). O biserică apărută recent în constelația bisericilor evanghelice din Phoenix, AZ. Mă pregătisem mai de mult, în sensul că citisem cu atenție așa numita „platformă program” a noii biserici, prezentată pe blogul „PAȘI SPRE LUMINĂ”: http://lascaupetru.wordpress.com/

PENTRU A TRAI BINE ÎN PREZENT, TREBUIE SA TE ÎMPACI CU TRECUTUL

-  leit motiv al vietii românului în exil

 

“EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX - Un alt fel de paşoptişti români în Franţa, Canada şi Statele Unite”, de Octavian Curpaş, iată o carte pe care lecturând-o și trecând narațiunile prin ochiul psihologului, pot afirma că trecutul nu există; doar prezentul există, deoarece persoana extrage din memoria sa ceea ce a înregistrat, reținut, interpretat - din evenimentele petrecute ieri. Există o diferență importantă între trecut, între situațiile în ansamblul lor, descrise din interior de fiecare dintre protagoniștii acestei cărți, chiar în acel moment și evenimentele traumatizante și lecțiile de viață, sentimentele sau modelele pe care le reținem mai târziu.

Written with a philological subtleness, by Octavian Curpas, “The Romanian Exile of the 20th Century” transposes the readers into the lives and the vast array of emotions immigrants feel while being uprooted from their own sweet yard, whose smell of flowers and folk songs of youth will ever reverberate in their minds. The trip of self-discovery is sprinkled with ambitions, pitfalls, frustrations, despair and inner-struggle as well as with achievements and rewards. From Sibiu, my own native region to LA, my own adopted City of Angeles, Dumitru Sinu aka Mitica has seen it all and has, through trials and tribulations, achieved the much desirable- American Dream. A story of love, hard work, and determination!

 

Aura Imbarus, PhD - Los Angeles, California

Author of Pulitzer Prize memoir entry “Out of the Transylvania Night”.

Acest tânăr cowboy român din Arizona, adică  scriitorul Octavian Curpaş, vine pe piaţa literară cu o carte originală: “EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX - Un alt fel de paşoptişti români în Franţa,Canada şi Statele Unite”. Abia de-am lăsat volumul din mână. M-am întors la prima pagină de mai multe ori. Şi afirm  că lucrarea este de fapt o dibace înşiruire de şarade de mare tâlc, temporare şi atemporare, puse cu abilitate în gura eroului principal...nea MITICĂ. Citind, m-am gâ

ndit mereu la O MIE UNA DE NOPŢI, a lui Eusebiu Camilar. În HALIMA sa,  scriitorul mai vechi ne-a oferit un înşiră-te mărgărite de o frumuseţe incontestabilă, care nu ne-a lăsat să dormim nopţi în şir, ca pe sultanul împricinat.

 

Mesa este, după Phoenix şi Tucson, al treilea mare oraş al statului Arizona şi al 38-lea din Statele Unite ale Americii. Oraşul oferă avantajele unei metropole, dar reuşeşte şi să menţină un sentiment de orăşel sau suburbie. La doar 15 mile est de capitala Phoenix, Mesa acoperă, şi ea, o suprafaţă mare - aproximativ 132 Sq. miles.
Că „Mesa este foarte bogată în istorie şi farmec”, o pot spune mulţi locuitori şi oameni de afaceri de aici, pentru că majoritatea consideră Mesa un oraş perfect nu numai pentru întreţinerea unei familii, ci şi pentru derularea unei afaceri.

Scriu şi savurez o ciocolată fierbinte. Este o dimineaţă ca oricare alta iar eu zâmbesc liniştită zilei care începe. Prin faţa ochilor mi se perindă amintiri şi dintre ele o voi alege una despre un loc drag mie, un fel de indigo al sufletului meu.

 
Cu două săptămâni în urmă, mă aflam în Prescott; era a treia oară când îl vizitam dar de data aceasta natura vizitei era…de suflet, în primul rând şi în al doilea rând, urma să descopăr acolo un crâmpei de-acasă, o gură din aerul copilăriei. Indiferent dacă eşti în trecere prin Arizona sau te-ai născut aici, Prescott va rămâne mereu un caleidoscop al naturii, un orăşel care are de oferit multe atât ochiului fizic, cât şi celui ,,sufletesc”. Nu trebuie să fii artist ca să te cufunzi în frumuseţea lui, nu trebuie să fii născut poet (noi românii suntem, oricum) ca să descoperi  extraordinarele culori-pastel ale acestui spaţiu.

Dacă vrei să ȋți petreci timpul liber la ȋnălțime, alege Payson, Arizona

Atunci cand entuziasmul, bucuria, distractia, interesul si dragostea pentru natura isi dau intalnire pe fondul datinilor redescoperite, al istoriei aduse in prezent, al asocierii dintre trecut si modern inseamna ca am ajuns la Payson, Arizona. Oferind o pleiada de modalitati de petrecere a timpului liber, adevarate solutii pentru cei ce doresc sa evadeze din monotonia cotidiana si sa se simta in vacanta chiar si numai pentru un weekend, cu peste trei sute de zile isorite pe an, peisaje montane extraordinare, o bogata traditie istorica si aer curat, Payson este una dintre cele mai importante destinatii ale statului Marelui Canion.

Declarațiile dure ale politicienilor din Arizona și amendamentul doi din Constituție

Gabrielle Gifford, reprezentanta districtului 8 Arizona în Congresul American, a fost rănită grav, în data de 8 ianuarie 2011, în circumscripția sa electorală din Tucson, Arizona. Gabrielle Gifford, în vârstă de 40 de ani, este căsătorită cu astronautul NASA Mark Kelly și este o membră importantă a Partidului Democrat. Gifford se află la al treilea mandat în Camera Reprezentanților, o performanță notabilă, având în vedere că districtul său este considerat un fief republican. Senatorul John Mc Cain fost candidat la președinția Statelor Unite, este unul dintre cei mai puternici lideri Republicani actuali și este de asemenea rezident în Arizona. Incidentul armat de o cruzime ieșită din comun, a șocat întreaga planetă.