"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Omenirea a fost dintotdeauna preocupată nu numai de viața aceasta dar în special de viața de dincolo de … viață. Orice cultură, orice religie încearcă să răspundă la trei întrebări majore ale vieții: cine suntem, de unde venim și unde mergem? În timp ce toate  culturile şi religiile încearcă să răspundă la aceste întrebări, eu cred fără nici o îndoială, că nici una nu răspunde mai bine la aceste întrebări ca credința în Isus Hristos. În Sfânta Scriptură, la Evrei 11:1, citim că “credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Despre multe lucruri care nu se văd ne vorbește Biblia, sau Cuvântul Lui Dumnezeu. Însă sunt și persoane care au avut experiențe deosebite cu Dumnezeu, despre “lumea” de dincolo de viața aceasta. Oamenii din aceștia sunt printre noi, unii dintre ei ne-au relatat ce au văzut și au experimentat, cu toate că relatările lor sunt doar un crâmpei din ceea ce ne așteaptă dincolo, dacă îl urmăm pe Hristos în viața aceasta.

 


Una dintre aceste persoane, este și Vasile Cinpean, care acum este Pastorul Senior al Bisericii Philadelphia din Portland. După mai mulți ani de insistență, a acceptat sa publice experiența lui unică despre cele câteva minute petrecute dincolo de viața aceasta, când cu câțiva ani în urmă a trecut printr-o moarte clinică din care şi-a revenit complect. Experiența lui  este o îmbărbătare pentru mulți, o dovadă vie că ceea ce credem noi, ceea ce sperăm, este mai mult decât real. Vă relatăm mai jos experiența dânsului descrisă recent în Cuvântul Adevărului.

<<

Dumnezeu mai face minuni şi astăzi, în vremea de har pe care o trăim, Domnul lucrează, El nu s-a schimbat. De multe ori cădem într-o stare în care punem lucrarea lui Dumnezeu la îndoială sau ne gândim „Oare, care este planul lui Dumnezeu?” sau poate chiar câteodată luăm gândul nostru, ochii noștri de la Dumnezeu și ne uităm la valuri. Petru, cât timp s-a uitat ţintă la Domnul Isus, a umblat pe apă, dar în momentul în care și-a aplecat privirile spre valuri şi le-a văzut înfuriate, a început să se cufunde. Aş dori ca privirile noastre să fie ațintite doar la Domnul Isus. El este Acela la care găsim rezolvarea tuturor problemelor noastre.

În pilda bogatului nemilostiv, Domnul Isus relatează: „Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat” (Luca 16.22). Vedeti diferența? Lazăr, când a murit, a fost dus în sânul lui Avraam, de îngerii Domnului.

În împrejurarea prin care am trecut, Domnul mi-a dat posibilitatea să-i văd pe aceşti îngeri, pe îngerii din Luca 16, care au venit şi l-au luat pe Lazăr şi l-au dus în sânul lui Avraam.

Am să vă descriu puțin prin ce împrejurări am ajuns să îi văd. În anul 2009, pe când eram pastor asistent la Biserica Philadelphia din Portland, Oregon, SUA, un frate din biserica noastră, care a ajutat foarte mult la construcția unei biserici din România şi pentru că urma să aibă loc deschiderea acelei biserici, m-a rugat să merg la sărbătoarea consacrării, zicându-mi: „Frate Vasile, eu am făcut partea mea, te rog în numele Domnului, du-te şi slujeşte cu această ocazie, ajută-i pe fraţi.” La insistenţele fratelui, m-am dus şi, cu bucurie, am slujit împreună cu fraţii la acea sărbătoare. Pentru că mai aveam la dispoziţie câteva zile pe care să le petrec în România, Domnul mi-a dat harul să ajung în localitatea Izvin, lângă Timişoara. Într-o dimineață, treceam pe acolo în drum spre Deva şi fratele care era cu mine în maşină mi-a spus: „Nu vrei să ne oprim puţin pe aici, la un frate pe care Dumnezeu îl foloseşte în mod deosebit? Facem o rugăciune și poate Domnul are ceva pentru noi, apoi ne vom continua drumul.” Când am intrat în casa fratelui şi ne-am pus pe genunchi la rugăciune, Domnul mi-a vorbit astfel: „Bărbatule, diavolul a făcut un plan pentru curmarea vieții tale, dar Eu nu am să îl las.” Aceste cuvinte au pătruns în inima mea. A fost o lucrare puţin mai lungă şi cu un conţinut mai dezvoltat, dar am ştiut că Domnul mi-a vorbit chiar în momentul acela. Am înţeles că vrăjmaşul şi-a făcut un plan ca să îmi curme firul vieţii şi m-am ţinut de această promisiune pe care Domnul mi-a făcut-o „Eu n-am să te las.” M-a încurajat acest cuvânt şi am zis: „Doamne, Îţi mulţumesc, mă încred în Tine”.

Când am ajuns acasă, m-a întâmpinat soţia şi familia și le-am spus şi lor această bucurie. Şi soţia a avut o lucrare asemănătoare din partea Domnului şi atunci am zis: „Ceva trebuie să se întâmple. Haideţi să ne punem pe post şi rugăciune.” Prin harul Lui, El ne-a dat cinci copii, două fete și trei băieţi. Toţi sunt căsătoriţi şi Domnul ne-a dat şi cinci nepoţi.

Una dintre fetele mele a făcut un desen frumos pe care a scris „Roagă-te înainte să pleci din casă!” pe care l-a pus pe uşa din garaj, pentru că de obicei, pe acolo intrăm şi ieşim din casă.

Atunci a fost o perioadă de trezire în familia noastră. Copiii se rugau dimineaţa şi seara, dar a fost har şi în rugăciunile noastre comune, chiar şi în jurul mesei. Şi Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru timpul acela.

În data de 2 mai 2010, eram planificat să slujesc la predică în acea dimineaţă, la Cina Domnului. Sâmbătă, cu o zi înainte, m-am simţit puţin obosit. I-am spus soţiei mele și ea mi-a zis să nu merg la biserică. „Trebuie să mă duc, i-am răspuns, că este Cina Domnului şi trebuie să predic. O să văd cum mă simt mâine dimineaţă şi, cu ajutorul Domnului, voi merge la biserică.” În acea noapte am dormit bine şi dimineaţă m-am dus la biserică unde am slujit la predică și la Cină. Împreună cu doi fraţi, am slujit la Cină pe platforma din faţă şi la cor, aşa că am terminat mai devreme și m-am aşezat aşteptând să termine şi ceilalţi fraţi slujitori, ca să facem rugăciunea de încheiere. La câteva momente după ce m-am aşezat, inima mi s-a oprit. Fratele de lângă mine a observat că ceva nu este în regulă cu mine şi a sărit imediat de pe scaun. Cei care erau în jurul meu, au văzut ce s-a întâmplat cu mine și imediat au sărit în ajutorul meu. Erau şi cadre medicale în biserică şi au venit imediat să mă consulte. Au văzut că nu  mai am puls, nu mai respiram și inima nu îmi mai bătea. M-au întins pe bancă şi mi-au făcut procedura de respiraţie artificială. Ce este interesant, e că în momentul următor eu priveam de undeva de deasupra clădirii bisericii şi vedeam tot ce se întâmplă în jurul meu. Mi-am văzut trupul întins pe bancă, i-am văzut pe toţi cei ce erau în jurul meu, am văzut copiii care plângeau şi chiar pe unul din băieții noștrii, cel mai tânăr, care avea un obicei: când se stresa îşi punea mâinile în cap. L-am văzut cu mâinile în cap în adunare, acolo unde mă aflam. Am văzut, de asemenea, grupuri de fraţi şi surori care se uniseră în rugăciune. Atunci, în duhul meu m-am tulburat şi am zis: „Uite ce deranj s-a făcut în adunare!” Şi atunci m-am uitat într-o parte şi am văzut o formație de îngeri. Toţi stăteau cu spatele către mine şi erau la o anumită distanță. Am crezut că ei stau în jurul unei mese şi am avut dorința să mă apropii de ei să văd dacă sunt fete sau băieţi. Dar nu judecam cu mintea aceasta, că aceasta era jos, în trupul întins pe bancă. Lucrul acesta este foarte important. Ei aveau haine ca ale noastre, costume de culoarea argintului, părul era auriu şi foarte frumos, aveau cămăşi albe cu gulere foarte mari care ieşeau sub formă de unghi în jurul gâtului. În jurul  încheieturilor mâinilor aveau o manşetă lată care ieşea din haina de costum şi am remarcat lucrul acesta pentru că ei comunicau între ei prin mişcarea mâinilor. Nu auzeam nimic, dar îşi mişcau mâinile şi mi-am dat seama că ei aveau o dezbatere unii cu alții. M-am apropiat de ei. Toţi stăteau umăr la umăr. A trebuit să mă uit printre ei și am văzut fețele celor care erau pe partea cealaltă. Erau nişte tineri de vreo 13-14 ani. Aveau nişte fețe zâmbitoare şi atât de plăcute că în acel moment m-am umplut de o pace extraordinară. N-am simţit niciodată în viața mea o asemenea pace. Am uitat pur și simplu tot deranjul care s-a produs jos, de tot ce a fost, de copiii mei care plângeau, am uitat și de soția mea, care nu era în acea zi la biserică. Acei tineri nu erau aşezaţi la o masă, cum am gândit eu, ei înconjurau un loc foarte luminos. Locul acela, am înțeles în acele momente, dar nu judecând cu mintea aceasta, ci în duhul, era trecerea spre lumea de dincolo, iar tinerii aceia erau îngerii despre care este vorba în Luca 16, care l-au dus pe Lazăr în sânul lui Avraam.

De asemenea, am înţeles că acel loc luminos era locul de intrare și de plecare din lumea aceasta, pentru totdeauna.

Atunci m-am retras puţin, pentru că îngerii stăteau umăr la umăr, parcă intenţionat, să nu intre nimeni acolo. Un înger s-a întors spre mine şi m-a întrebat: „Vrei să pleci sau vrei să rămâi?” În acel moment, am privit în sală din nou şi am văzut un fel de funii care se ridicau, dar nu numai din biserică, parcă erau şi funii care veneau de la distanțe mari, se ridicau şi mă ţineau. Eu am înţeles că funiile acelea erau rugăciunile care se înălţau către Dumnezeu în clipele acelea şi ele mă ţineau. Şi răspunsul meu a fost: „Uită-te la aceste rugăciuni!” Şi îngerul mi-a zis: „Înţeleg!”.

În momentul următor m-am trezit. Totul durase mai bine de 10 minute, până a venit ambulanța. Când au ajuns paramedicii, m-au luat de pe bancă, m-au pus jos pe podea şi mă scuturau zicându-mi: „Domnule, știi unde te afli?”. Și atunci le-am zis: „Da, ştiu, sunt în adunare”. Atunci mi-au spus: „Ai avut un stop cardiac major, te ducem de urgenţă la spital”. Am fost conştient când m-au ridicat şi m-au pus pe targă, apoi în ambulanţă, împreună cu una din fiicele mele care a fost acolo în biserică. Pe 2 mai 2010 mi s-a pus un stent, procedură care a durat cam 20 minute, rezolvându-se astfel blocajul de pe o anumită arteră, lângă inimă. De atunci sunt în viaţă, fără probleme de acea natură sau de orice altă natură.

Dumnezeu este credincios, ceea ce promite El face. Duhul Sfânt m-a avertizat și mi-a spus că: „Diavolul vrea să-ţi curme firul vietii tale, dar Eu nu am să îl las”. Evenimentul a avut loc duminica, iar joi am fost externat din spital și prin ajutorul Domnului, duminica următoare seara, pe data de 9 mai 2010 am putut merge din nou la biserică. Toţi cei care m-au văzut în timp ce toată scena aceasta s-a desfăşurat cu o dumincă înainte, au crezut că sunt mort, iar mulți au ieşit afară telefonând la cunoştinţe şi spunând că am murit. Deja se dusese vestea peste tot că am murit și nimeni nu mai vedea vreo șansă ca să îmi revin.

Tot ceea ce scrie în Biblie, este Da și Amin. Biblia trebuie crezută așa cum este. Noi vedem lucrurile pe care le putem vedea cu ochii aceştia de carne, dar vine momentul când ochii de carne se închid şi abia atunci vedem întreaga realitate. Noi zicem că lucrurile pe care le vedem aici sunt reale, ne uităm unii la altii, ne salutăm şi ne bucurăm să ne vedem. Dar pe lângă realitatea aceasta, pe care o vedem, există o realitate pe care nu o vedem. Sunt îngerii lui Dumnezeu, Isus Hristos la dreapta Tatălui, sunt toate făpturile vii, este locul acela minunat despre care Domnul Isus a zis că merge să îl pregătească, ca acolo unde este El să fim și noi.

Dumezeu ascultă rugăciunile. Rugăciunile noastre sunt ca niște legături, funii care pot să îl întoarcă pe cel iubit la Hristos, pe acel pentru care ne rugăm, indiferent de starea lui, chiar dacă este pe marginea gropii.>>>