Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Deschidem uși, una câte una, apoi alergăm în altă parte, deschidem alte uși și, după ce aruncăm o privire scurtă înlăuntru, alergăm mai departe și deschidem alte uși... Suntem, parcă, într-un travaliu de o intensitate inimaginabilă încercând să cuprindem cât mai mult între două felii de timp, încercând cu disperare să nu rostim aceleași cuvinte despre lucrurile care se repată zi de zi într-o monotonie implacabilă. Câte uși am deschis și câte priviri am risipit înspre același lăuntru?
Fugim cu o pasiune vinovată de lucrurile care se repetă, spoind stereotipul repetării acelorași greșeli prin inventarea de noi cuvinte a căror colțurozitate am rotunjit-o prin autoînșelare. Îmbrăcați cu o falsă pace ne facem, zi de zi, cu fiecare ușă pe care o deschidem, victime ori înfrânți ai aceluiași război.
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Era, pe feţele noastre, zâmbetul bucuriei de fi în prezenţa Domnului în timpul cântărilor noastre. Unde era fericirea plângerii, în slujirea Lui, dincolo de poarta bsericii?
Aerul stătut al odăii, liniştea apăsătoare ca un crainic care nu are nimic de anunţat, lumina obscură a veiozei, toate,împreună cu ora destul de timpurie, par a arunca ameninţarea unei nopţi în care febra va continua să mă ţină treaz… Tic-tac-ul electronic al ceasului de pe perete pare a tăia felii groase de timp, greu de digerat, secunde de plumb prind a înlănţui curgerea în butucii grei ai dezolării… Hei, îmi venea să strig, nu este nimeni prin jur să deie gust clipelor acestea, nu este nimeni care să pună un strop de răcoare în gândurile mele?- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Un macaz al destinelor
Am citit Anul Șarpelui mai repede dacât aș fi dorit. L-am citit cu nerăbdarea unui adolescent și l-am citit ușor, nepermis de ușor. M-am tras de mânecă de câteva ori de-a lungul lecturii spunându-mi că nu la placerea de a citi am fost chemat ci la un travaliu intelectual, la răspunderea unui cititor chemat să rostească o judecată de valoare... Apoi m-am consolat cu gândul că, intr-un fel sau altul, un cititor de rând poate, dacă nu să rostească sentința, cel puțin să-și aștearnă argintul ca pe un colb simțirilor peste aura celor care vor venii mai apoi să despice firele in patru. Mi-am zis, acest „Grig”, Grigore Avram, îmi dă voie, pentru că nu l-am văzut față în față, să mă detașez, să fiu un sceptic cu aripi, dacă pot spune asta nefiind dator cu nimic, nici măcar cu o banală mișcare a sprâncenelor, nici măcar cu o dare din umeri... Mi-am păstrat, prin grația autorului, dreptul la o libertate absolută așa că am ajuns fără durere la la un final/început de o glorioasă salvare: „Undeva, în depărtare, glasul sirenei unei ambulanţe chema de zor viaţa la viaţă.” Grig, de la deriva nesiguranțelor mele, mi-ai dat unînceput!- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
(Inerție și ricoșeuri)
Locurile goale, rânduite de mult să fie acolo, exact așa ca și căsuțele goale din tabelul peridic, sunt deseori așezate înaintea noastră de un destin tainic, sau de un orar al tainelor numai cu un singur scop. Oh, am spus „scop”? Uite așa, arunci în grabă un termen și apoi te cheltuiești pe justificarea lui și te lași tărât într-un travaliu pe care nu ți l-ai planificat. Descoperi în cele din urmă ca nici cuvântul n-a fost aruncat în grabă și nici travaliul în care te-ai cheltuit nu a fosta cu totul neașteptat. Această joaca de-a inerția și ricoșeuri se dovedește, la punctul epuizării, un ton într-o armonie în trupul careia nu parea să existe o lipsă. Și tonul, deși nu în afara paletei sonore, primeste o reverberație unica, întregind întregul, daca pot spune asta. Cum altfel poți justifica o trudă, o durere ca cea a nașterii din care ieși în acelaș timp și nascut și născător? Steinbeck ar fi spus ceva de genul “A journey is like marriage. The certain way to be wrong is to think you control it.” Și asta ma aduce la Iarna în rai.
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Nisia aștepta la poartă cumva neliniștită scrutând din când în când, cu palma la ochi, drumul dinspre cooperativă. ”Doamne,” își zicea, ”zisu i-am să nu margă singură că nici doctorița n-o întineri-o!” Canicula devenea tot mai insuportabilă, parcă nici apa din făntână nu mai potolea setea. A scos, ca de obicei, un sfert de vadră pentru Florița da s-o fi clocit deja. ”Doamne, îndură-Te, Doamne!”
Nisia ”s-o dat la pocăiți” după zisa Sânzienei, vară-sa, când era încă tânără, chiar tânără de tot. De-atunci părea a se fi ”măritat cu Cartea” iar popa nu-i mai daduse binețe de-atunci. Florița, dănțăușa casei, frumoasă și subțirică își vedea de tinerețile ei că nu ostoiau flăcăii satului să-i vină la poartă. Nisia a fost întotdeauna mai aproape de Rahila. Rahila s-a născut doar la un an după ea și au crescut împreună sub ”grija” Floriții care făcea pe mama în zilele lungi de vară când Teodor și Maria, părinții lor, trudeau prin ogorul cuiva.- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
(Cronica unui roman in devenire)
Când m-am trezit cu cele 70 de pagini „letter size, no space“ am fost cumva intimidat de posibila povară a unei citiri anevoioase, unde autorul nu-ți oferă grația unui popas între paragrafe sau, cel puțin între capitole, nu-ți dă șansa de a te agăța cel puțin de un titlu... „Oh, nu!“ îmi ziceam, un Franz Kafka din nou? Ba, mai mult, tot felul de gânduri și de posibile scuze îmi treceau prin cap gândindu-mă la oferta redusă a timpului meu pe piața liberă a vocilor de toate felurile care tind să se interfereze cu setea, tot a mea, de liniște... Apoi mi s-a năzărit așa, să aplic regula de aur în privința câștigării și reținerii de prieteni sau, mă rog, a conviețuirii într-o cel puțin relativă armonie într-un haos creat (!!!) cu preponderență de chiar limitata mea putere de a mă armoniza cu mine însumi...
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Noi, muritorii, avem luxul de a iubi fără să idealizăm dar şi chinul de a fi idealizaţi sau, prin contrast, de a fi împroşcaţi cu cu ceea ce, în realitate, suntem.
„Ştiai că eşti?..” M-a privit cu o comică îmbufnare. „Ai vrut să spui perfectă?” Desigur că nu de o dezbatere îmi ardea mie acolo, în cutia de aluminiu, după opt fuse orare de zbor. „Spune-mi, vrăbiuţo, la ce ţi-ar folosi să fi perfectă?” Sunt cumva eu însumi încurcat de propriile mele gânduri.
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Cand privesc pretul nemasurabil al zilei, clipele care se scurg prin clepsidra fiintelor noastre obosite de asteptari, dincolo de ritualul de automultumire al limbii cu care ne vorbim noua insine, vad un ocean de intrebari la care nu am avut nici puterea, nici vointa de a raspunde, si poate ca, dincolo de frica de a accepta raspunsurile, este frica de a ma pune fata in fata cu o realitate pe care totusi doream s-o accept… Da, realitatea propriei noastre treceri inspre un glorios altceva, cu picioarele puternic infipte intr-un prezent mai mult decat dureros.