A fost atunci... o data, in vremea lui Nisan,
Se îmbrăcau migdalii si toți cireși-n floare.
In drum către Emaus, sub cerul de mărgean,
Umblam deșert ca râul ce nu ajunge-n mare.
In drumul meu văd lanuri, plecându-se ușoare,
Să mangaie intinsul câmpiei însorite.
În sufletul însa vântul in cercuri rotitoare,
Învolbura vârtejuri de frunze ruginite.
Ingârbovit, de taina deșertului sub soare,
Când ma târam în umbra luminii l-a'sfințit.
În zarea sângerie, vedeam in depărtare
Un călator pe cale venind cu pas grăbit.
Când m-a ajuns din urmă, mi-a cântarit statura...
Si m-a-ntrebat cu mila, de ce-s îngândurat ?...
La glasul lui deodată mi-a fremătat făptura,
Și-a limpezit in mine al minții-nvolburat..
Si potrivindu-si pasul, cu-al meu, apoi strainul,
Mi-a tălmacit Scriptura si-al viețuirii Har.
Mi-a dezlegat proorocii si mi-a deschis seninul,
Din așteptarea Slavei cea fără de hotar.
Când ascultam Cuvantul si îi sorbeam Lumina,
Descopeream o lume ce n-o știam să fie,
Ardea în mine focul, care-ți topește vina
Și-mi deschidea o rană de Har si Bucurie.
Șezând la masă seara, când pâinea o frângea,
La flacăra candelei pe palmele deschise,
Spărturi de cuie, roze, Lumina-i lumina,
Flori de cireș, in palme părând că-I înflorise!
Străpuns de o uimire, pe vatră am căzut,
Ca sa-i sărut cămasa si sfintele picioare...
Dar nu era acolo... Trecuse-n Nevăzut...
Era doar o mireasma, ca de cireș in floare.
Am alergat afară!.. luceferii cântau,
Dansau in jur migdalii cu toți cireșii-n floare,
Băteau din palme muntii si zorii chiuiau,
Iar inima mea-n flăcări... avea aripi de soare
Florian Guler, Troy Michigan