Romanian Times | Mai 2020

ROMANIANTIMES De ce refuz convenția penibilului M-am întrebat de foartemulte ori ce îi diferenţiază pe unii oameni de ceilalţi, atunci când arată sau se comportă penibil. Cum receptează cuvântul? Cum îl gândesc şi îl definesc când limitele sunt atât de largi la ora actuală, în România? Este penibil sau firesc ca într-o familie de oameni bogaţi toată lumea să aiba jeepuri care consumă enorm, care se parchează greu, care înaintează cu 40 km la oră într-un Bucureşti toropit de căldură şi înceţoşat de gaze de eşapament? Este penibil sau firesc să faci o facultate particulară pe unde să nu calci, să îţi cumperi examenele şi să conduci patru sute de oameni într-o multinaţională, folosind cuvinte cărora nu le ştii sensul în limba română, spunând tot timpul a place în loc de a plăcea şi afişându-te ostentativ cu ceasuri care costă mai mult decât o garsonieră în Drumul Taberei, în faţa unei femei de serviciu care era să moară în mod repetat de avort septic pe vremea lui Ceauşescu, când avea 28 de ani şi trei copii foarte mici acasă, iar acum curăţă mochete cu ochii în pământ când trece prin faţa ta? Este penibil sau firesc să îţi doreşti ca fata ta să se mărite într-o zi cu un fotbalist doar pentru că este plin de bani şi să devină în felul acesta o doamnă ? Ba, mai mult, să o împingi în mod asumat să îl caute încă de la sfârşitul pubertăţii, până nu apar, ca o condamnare la descalificare, primele semne de celulită? Sunt penibile sau fireşti ostentaţia, agresivitatea, provincialismul şi lipsa noastră de anvergură? Trăim într-o ţară în care se întâmplă numai lucruri dramatice, pline de isterie colectivă, de parcă mica noastră Românie ar fi o insulă esenţială a acestei planete. Mulţi dintre compatrioţii mei ar fi surprinşi să afle că, după ce treci de Budapesta, şi câteodată chiar cu mult înainte, insula lor încetează să existe. Când trăieşti în altă ţară, România nu există! De aceea, surprinderea acestor oameni mă face să exclam, „Este firesc”! Penibilul este firescul nostru colectiv şi eu nu pot reproşa nimic majorităţii copleşitoare care nu e conştientă de asta, sau mai degrabă îi pot reproşa un singur lucru: că fiind nevoiţi să împărţim aceleaşi trotuare, aceleaşi autobuze, aceleaşi scări rulante de mall, aceeaşi cetăţenie, penibilul transformat în firesc creează o convenţie pe care, dacă o accept, mă voi simţi veşnic exilată în propria mea ţară. Lucia McNeff Vă aducem la cunoștință că întâlnirea Armonii Duhovnicești programată pentru data de 13-14 iunie, 2020, la Portland, OR, nu va putea avea loc la data anunțată. Viruși, proteste, libertate Teologii ne învață că, pentru a înțelege problema răului, trebuie să reflectăm la problema libertății. Creatorul ne-a vrut perfecți („după chipul și asemănarea Lui”). Dar un robot, adică o ființă programată să facă numai ce trebuie, teleghidat de proiectul fabricantului lui, nu are nici un merit. Trebuie să faci ce trebuie, adică ce e bine, nu pentru că „așa ești făcut”, ci pentru că alegi cum trebuie între bine și rău: compari, evaluezi și optezi. Problema este că, pentru a opta, e nevoie de alternativă: ai, pe de o parte, varianta bună și, pe de alta, varianta rea. Cu alte cuvinte, există, din principiu, posibilitatea de a alege greșit. Dar fără această posibilitate, nu te poți numi „liber”. „Păcatul” se definește, deci, în varianta teologală, ca proastă utilizare a libertății, ca alegere greșită, cu consecințele de rigoare. Ai avut șansa să faci ce trebuie și ai ratat-o: faci ce crezi tu că trebuie, ce-ți convine ție, ce coincide cu impulsul tău demoment: manevrezi, derapant, darul libertății, cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Pe acest fundal, libertatea se conturează, ab initio, drept o valoare relativă: important este ce faci cu ea. Ceea ce e evident mai ales în viața comunitară. Un stat democratic e musai să garanteze libertatea cetățenilor lui. De fapt, politic vorbind, statul nu oferă „libertate” în sens generic, ci garantează „libertăți” specifice. Iar libertățile nu pot exista coerent și armonios fără reguli. Un stat în care nu există decît drepturi și „libertăți” tinde spre anarhie, iar unul care lucrează doar cu obligații (fără drepturi) devine dictatură. În statele totalitare, libertatea și libertățile sînt simplă demagogie. În statele democratice, libertatea și libertățile există, dar sînt și ele supuse manipulării, instrumentalizării politice, bunului plac al unor lideri sau al amatorilor de gesticulație publică, în numele unor interese personale sau de grup, al unor ideologii la modă sau al unor decorative „frumosisme” civice… Să nu uităm că, uneori, un rol semnificativ îl are și prostia fudulă… Indiscutabil, regulile sînt, prindefiniție, antipatice.Mai ales cîndvinde laguvernanți, care sînt și ei cam antipatici (și pentru Opoziție, și pentru „poporul suveran”). Indiscutabil, miniștrii pot greși, indiscutabil, dreptul de a protesta e sacru într-o democrație adevărată. Dar, indiscutabil, bombăneala poate fi și ea, uneori, un reflex orb, o „chermeză” șmecheră, o „profesie” rentabilă sau o pură „aflare în treabă”. Pe scurt: un fel de a te enerva că ți se pun limite. Ca să mă refer la situația pe care o trăim, pot spune, sincer, că m-a dezamăgit bîlbîiala inconsistentă a Puterii, care știa de două luni că „urgența” se va încheia pe 15 mai, dar încă negocia în noaptea de 14 spre 15 ce trebuie făcut, concret, în continuare. Ar fi multe de spus și despre modul în care sistemul nostru sanitar a fost prins pe picior greșit de o amenințare drastică (deși s-a întîmplat și la „case mai bune”). Pe de altă parte, ca unul care mă declar incompetent în materie de virusologie, de epidemologie, de medicină în general, prefer să iau în serios ce spun specialiștii decît să construiesc, încîntat de deșteptăciunea mea geto-dacică, ipoteze și scenarii secrete, gîndite asasin de o „ocultă” mondială sau măcar dîmbovițeană, în speranța să ne încalece. Dacă am de ales între riscul de a fi sufocat pe viață de Klaus Iohannis și Ludovic Orban și riscul de a muri de coronavirus, prefer prima variantă. La ea, orișicît, se mai poate umbla… În rest, sigur că mă pot abona și eu la o Piață a Victoriei glorioasă! Păi, cum?! De ani de zile, medicii își bat joc de libertatea mea. Că să nu mănînc slănină, că să cam renunț la cafea, că țuica face rău, că dacă răcesc să iau aspirină, că să fac sport, că să beau cel puțin doi litri de apă pe zi etc. Cu ce drept intră spitalul în modul meu de viață, în poftele și obiceiurile mele?! Am ajuns în asemenea hal încît să trăiesc după legile nutriționiștilor? Asta e democrație? Nu cumva e o păcăleală, un complot (ori un conflict) al spitalelor cu farmaciile, al fermelor de legume cu crescătoriile de porci, al distribuitorilor de apă cu producătorii de vinuri? Păi, atunci nu e mai bine să protestez în fața Guvernului, înfrățit cu atîta lume bună (dacii liberi, de exemplu) și să mă pup cu potențiali infectați, ca să demonstrez că sînt patriot și inteligent asimptomatic?Am înțeles, decenii întregi, să pun libertatea personală pe planul doi. Asta era situația sub dictatură (care însă – știm, știm! – avea și părți bune, să nu uităm: metroul, concediile sindicale, blocurile de pe Moșilor și petrochimia). Dar niciodată nu e prea tîrziu. Acum voi lupta, în sfîrșit, pentru libertate! Pașnic, pînă nu va rămîne piatră pe piatră! Mă voi spăla pe mîini numai dacă vreau (vorba unuia de peWhatsApp: dacă ne mai trimit chinezii încă un virus, o să ajungem să ne spălăm și pe picioare…). Gata cu dictatura! Gata cu „statul paralel”! Vommuri și vom fi liberi! Sau vom trăi și vom vota, în sfîrșit, cum trebuie! Pentru eroism, avem deja vechi tradiții. Uite, de pildă, Topîrceanu: „Cînd se ia cîte-o măsură, / Lumea-njură pe agentul sanitar / Și-l întreabă fără noimă: / «Ce-ai cu noi, mă? / Pentru ce să dăm cu var?!»“. 19.05.2020 /dilemaveche.ro Andrei Pleșu CRIZACOVID-19 Prelungirea VIZEI DE ȘEDERE ÎN SUA Toți cei interesați puteți accesa acest site unde veți găsi formularul I-539 și instrucțiunile de completare. www. uscis.gov /i-539 I-539, Application To Extend/Change Nonimmigrant Status Sperăm, cu ajutorul Domnului, să reprogramăm această întâlnire la o altă dată pe care o vom anunța la momentul potrivit.