Romanian Times | Mai 2020

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 (continuare din numarul publicat în luna martie) de Preot Paroh Aurel Sas, Biserica Ortodoxă Română „Sf. Simeon” Westland, Detroit Arătarea în afară a Preasfintei Treimi o fac cunoscută energiile divine Sfântul Grigorie Palama, vorbind despre lumina dumnezeiască, a subânţeles-o întotdeauna ca manifestare în afară a lui Dumnezeu, Cel personal sau tripersonal, în Treime. Ieşirile lui Dumnezeu prin energiile sau lucrările Sale harice sunt necreate, dar nici una dintre ele nu este fiinţă, nici Ipostasul sau Persoana lui Dumnezeu. Sf. Grigorie, prezintă cum energiile divine necreate fac cunoscută arătarea în afară a lui Dumnezeu în Sfânta Treime, ca prin lumină, exprimând raportul de comuniune spre mântuirea oamenilor prin energiile Sale revărsate spre ei. Prin „voirea cea bună şi dumnezeiască cu privire la noi a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, este lucrare şi putere de viaţă şi de înţelepciune făcătoare”. Acestora le-a mai zis şi împărtăşiri neîncadrate şi nemicşorate, ridicându-le peste toate cele create, şi în acelaşi timp învăţând că sălăşluiesc în chip firesc în Cel ce le dăruieşte” (În 150 de capete despre cunoştinţa naturală, 91, în Filocalia, VII, p. 482). Astfel de împărtăşiri nu sunt nicidecum create, ci energii divine necreate ca și lumina ce iradiază de la Dumnezeu spre cei cu viață duhovnicească. De aceea, după Sf. Maxim (Capete despre dragoste, I, 48), energiile divine necreate niciodată n-au început să existe, fiindcă ele sunt de la Dumnezeu din veci și până în veci în Dumnezeu; şi sunt contemplate ca aflându-se fiinţial în Dumnezeu; şi nu a fost deci cândva când nu erau. Deci Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt ca Persoane în fiecare lucrare sau energie divină, ca lumina și altele, reprezentând sau ilustrând raporturile Preasfintei Treimi cu creaţia. Sfântul Grigorie Palama vorbește despre trei lumini Sfântul Grigorie Palama scrie despre trei lumini: 1, lumina sensibilă; 2, lumina inteligenţei şi 3, lumina necreată care le depăşeşte pe primele. Lumina inteligenţei este diferită de lumina percepută de simţurile noastre. Lumina sensibilă ne descoperă obiectele proprii simţurilor noastre, iar cea intelectuală serveşte la manifestarea adevărului care se află în gândire. Deci, vederea şi inteligenţa nu percep una şi aceeaşi lumină, ci este propriu fiecăreia din cele două facultăţi să acţioneze după natura lor şi limitele lor. Iar tunci când cei care sunt cu viață duhovnicească în Hristos (Fapte 17, 28), când sunt vrednici primesc harul luminii şi puterea spirituală supranaturală, ei percep atât prin simţuri, cât şi prin inteligenţă, ceea ce este mai presus de orice simţ şi de orice intelect. Cum? Acest lucru este cunoscut numai de Dumnezeu şi de cei care au avut experienţa harului divin (Tomul Aghioritic, P. G. CL, col. 1833D). Lumina dumnezeiască nu este una materială şi nici spirituală sau sensibilă, dar nici nu este o lumină inteligibilă sau de ordin intelectual. Această lumină este dumnezeiască şi necreată , ce izvorăște sau iradiază din Dumnezeu ca și viața (Psalm 35, 9), spre cei credincioși și vrednici. Vederea acestei luminii dumnezeieşti, nu este o analogie simbolică cu lumina fizică sau o simplă teorie, ci semnul prezenţei vii şi personale a luiHristosDumnezeu înea, ca luminănecreată aharului divin, laSchimbarea la față a Domnului: „S-a schimbat (Iisus) la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-9). Iar această lumină divină se arată oamenilor curaţi cu inima, cum a zis Mântuitorul: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8) prin arătarea luminii Sale, pentru că au ajuns pe culmile cele mai înalte ale virtuţii şi duc o viaţă de sfinţenie în „…legea duhului vieții în Hristos (Rom. 8, 2) Domnul. În lumina dumnezeiască credinciosul îl vede în special pe Hristos Dumnezeu, în a Cărui trup spiritual și tainic ca Biserică este membru al Său de la Botez (Col. 1, 18), când fiecare ne naștem din apă și din Duhul Sfânt (Ioan 3, 5), și așa ajungem să-L cunoaştem pe Hristos, să comunicăm cu El și să ne bucurăm nespus de prezența Lui. Acestea toate sunt mărturiile Sfinților care au ajuns prin viața de experiență duhovnicească la vederea luminii. Lumina taborică era sau nu era creată? Diferite numiri date acesteia Dezbaterea între Sf. Gigore Palama și călugărul Varlaam, din Calabria, Italia, și susținătorii lui: Achindin şi Gregoras, s-a desfăşurat în jurul întrebări: dacă lumina taborică a Schimbării la Față a Domnului Iisus a fost necreată sau creată? Varlaam cu susținătorii lui afirmau cu tărie că lumina taborică era creată. Sfântul Grigorie susținea împreună cu toți călugării isihaști de la Athos, după Sfinții Părinți dinaintea lor că, lumina taborică a Schimbării la Față a Domnului a fost necreată , fiindcă iradia din Hristos ca Dumnezeu, și astfel nu putea fi creată, deoarece El era și Dumnezeu adevărat și Om adevărat, afară de păcat (Evrei 4, 15). Iar aceasta lumină, la starea lor duhovniceasca, Sf. Apostoli Petru Iacov și Ioan au putut-o vedea pentru că erau curați cu inima (Matei 5, 8), deși era atât de strălucitoare încât își lăsau și privirea în jos, în descoperirea Scripturii: „Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt (a Taborului), de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El….,Vorbind el (Petru) încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 3-7). Astfel Sf. Grigore, a trebuit să aducă mărturiile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe și ale lui legate de posibilitatea şi realitatea experienţei mistice, natura harului, natura vederii lui Dumnezeu şi sensul real al îndumnezeirii credinciosului, făcându-se părtaș dumnezeiești firi a lui Hristos (2 Petru 1, 4). Posibilitatea de a vedea lumina Dumnezeiească cu ochii trupeşti i-a pus împotrivă pe adversarii Sf. Grigorie. La acuzaţiile lui Varlaam că lumina pe care o văd isihaştii este o fantezie, un artificiu simbolic, o lumină a minţii sau una sensibilă, şi că isihaştii o socotesc ca fiind însăşi esenţa divină, Sfântul Grigorie răspunde că cei care pot avea experienţa duhovnicească a vederii luminii sunt Sfinţii, cu viață duhovniocească înaltă în Hristos, Care a fost viața lor (Col. 3, 4), ei fiind singurii care pot să vorbească despre această experienţă cu autoritatea celor care au trăit-o. Sfinţii care au văzut lumina divină o numesc „negrăită, necreată, veşnică, netemporală, neapropiată, nemăsurată, nesfârşită, nehotărnicită, nevăzută de îngeri şi de oameni, frumuseţea arhetipică şi neschimbată, slava lui Dumnezeu, slava lui Hristos, slava Duhului, raza dumnezeirii şi cele asemenea. Căci se slăveşte, zice, trupul deodată cu primirea lui, şi slava dumnezeirii se face slava trupului” (Tomul aghioritic, în Filocalia, VII, Ed. Humanitas, p. 415). Lumina dumnezeiască, deşi nu are formă materială, „nu este ceva difuz, dezorganizat, ci se simte în ea o armonie superioară, o plenitudine de bunătăţi şi, ca atare, este frumoasă, e chiar frumuseţea de model a oricărei frumuseţi văzute” (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, nr. 10, Filocalia, VII, p. 415). Această vedere a luminii divine, Sfântul Grigorie o numește simţire intelectuală sau duhovnicească, cu toate că cel care vede nu-şi dă seama atunci, nici nu poate cerceta natura acelui instrument cu care vede și experiază, Duhul fiind cu neputinţă de cercetat: „zic printr-un simţ din pricina clarităţii, limpezimii adevărului şi caracterului nefantastic al percepţiei, şi adăugăm şi intelectual deoarece sunt mai presus de simţirea naturală şi mintea le primeşte întâi deşi e supra-intelectuală” (Pr. Dumitru Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Scripta, 1993, p. 198-199). Cele divine mai presus de intelect se pot înțelege prin Scripturile care revelează coborârea lui Hristos Mântuitorul la noi și așa să putem cunoaște taina divină: „Şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3, 17-19). Numirile cu privire la Dumnezeu care nu se referă la fiinţa Lui, fiindcă este cu mult mai presus de înţelesul oricărui nume, ci la energiile sau lucrările Lui pline de har care vin în lume la noi, ca lumina. În viziunea Sf. Grigore, fiinţa lui Dumnezeu este suprafiinţială și fără nume, ca una ce este mai presus de orice nume, precum am aflat la tema despre Dumnezeu Cel cu multe nume, dar El este necuprins și deasupra oricărui nume, cum a zis lui Moise: „…Eu sunt Cel ce sunt…” (Ieșire 3, 14), iar numele multe după care Îl chemăm pe Dumnezeu sunt în raport cu atributele Sale pe care le-am văzut în tema anterioară. Chiar şi numirile ce şi le-a revelat Dumnezeu însuşi prin Scripturi că: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieșire 3, 14), Dumnezeu, Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 8, 12), iubire (1 Ioan 4, 8), Duh (Ioan 4, 24), Lumină (1 Ioan 1, 5), sunt toate nume după energiile sau lucrările Sale arătate în lume și în viața credincioșilor. TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI VOL. I: DUMNEZEU-TATĂLESTE LUMINĂ VAURMA DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (5)