Romanian Times | Septembrie 2020

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES CINE MAI STA IN PICIOARE? Slavomir Almăjan “Neodihna pulberii s-o ai/ Spulberat de vânturile toate Până ce vei deșerta în rai/ Uriașa ta eteritate” (Ioan Alexandru – Portret) Între naștere și moarte, dacă ar fi să fie o istorie, aceasta ar fi o scriere în ordine a clipelor pline de nelinistea pulberii prin care te-ai risipit, în uitare de sine, eternizând tot ce atingi… Mâinile obosesc, picioarele te lasă dar aripile interioare ale spiritului pot bate încă mai intens aerul rar al sublimului într-o urcare împărătească. Omul în urma căruia rămâne locul gol, este de obicei un om îngreuiat de sine însuși pentru care semenii sunt doar un context pasiv în care propriile ambiții pot fi scrise. Omul mic vede pe toți semenii lui mai mici decât el. Omul staturii spirituale înalte vede în semenii lui o “uriașă eternitate”, o sursă de inspirație, un prilej de ardere, o necesitate a muririi pe cruce. Durerea mea este mult mai intensă atunci când omul de o înaltă statură spirituală își vede aripile tăiate, și orizontul încuiat de cei care cred că dețin cheile tainelor și cataloghează ceea ce este etern prin prisma unor șabloane primitive zămislite de minți și aspirații și mai primitive. Într-un dialog recent cu o notorietate în litere am avut prilejul să cunosc față în față exact atitudinea de care am pomenit mai sus. Persoana vorbea cum că cei ca ea și ea împreună cu ei “canonizează” valorile pentru prosteritate. Doar puțini, spunea persoana, trei sau patru într-o generație pot atinge standardul exigenței lor… Desigur, speram ca dialogul să ne lege inimă cu inimă într-o frațietate nobilă, demnă de cei care se ostenesc într-un travaliu care ar trebui sa ne fie comun. Am găsit în schimb aroganță și îngustime. Sunt artiști care au înflorit în eternitate în ciuda tuturor canoanelor vremii, în ciuda tuturor piedicilor puse Cântecul Întrerupt (2) de chiar cei care ar fi trebuit să-i ridice. Feranz Kafka a lăsat executorului lui literar Max Brod urmatoarea cerere: “Preaiubitule Max, ultima mea cerere: tot ce las în urma mea… jurnale, manuscrise, scrisori (ale mele or ale altora), schițe și așa mai departe, să le arzi necitite.” Kafka a lăsat în urma lui comori pentru posteritate și cu toate acestea confrații lui, colegii de generație nu l-au băgat în seamă. În afara câtorva proze scurte, toate lucrarile lui Kafka au fost transmise în stare neterminată și au fost publicate post mortem. Cumva, Franz Kafka a avut rara șansă de a-și vărsa “uriașa etrnitate” tezaurul sublimului de unde generațiile care vor veni vor găsi instimabile comori de inspirație... Și totuși, în mulți, “neodihna pulberii” a existat și s-a strigat în nopțile de nesomn, focul cuvântului care s-a vrut strigat a ars în adâncul cel mai tainic și mai curat al inimii... Am cunoscut oameni în vârstă cu care am avut plăcerea să stau de vorbă și simțeam cum universul meu a mai crescut cu o galaxie, cum genunea ignoranței s-a luminat deodată... Sunt oameni, crescuți în spațiul aproape atemporal al vreunui sat parcă rupt de lume care duc înspre prapasia mormântului comori care n-au strălucit înspre bucuria nimănui... Cu durere strig: o, cât de puțini din ei au mai rămas! Cu ei se va pierde odată pentru totdeauna nectarul și dulceața bucuriei și tristeției cântate în neasemuitele doine, al identității atât de profund cântate în neasemuitele balade, al îngemânării cu locul peregrinărilor terestre prin vâltoarea de legende prinsă într-un război pe viață și pe moarte cu uitarea. Ceea ce încerc acumnu este o nostalgie ieftină după ceea cemi se pare că se duce ci este o adâncă durere a unei pierderi iremediabile a tot ceea ce poate defini noblețea spiritului uman. Contrar cu ceea ce sociologii de stânga vor să ne spună, aici nu este vorbă de o evoluție a societății ci de o rapidă și ireversibilă degradare. Asistăm la o exterminare a omului lăuntric care poate aduce ceva în lume, ceva care să facă acest tărâm locuibil de omul căutărilor, de omul neodihnei înspre binele altora, de omul tânjind atât de intens ca semenii să-l strige pe numele mic... Vedeți, străvechile, șezători, dansurile cu strigaturile lor, nunțile și ospețele, colinzile, sorcovele, zicătorile, ghicitorile și proverbele erau în contextul rural medii fertile unde lăuntrul ieșea afară înspre folosul altora. Ei bine, acestemedii au dispărut deja și în locul lor au venit partășiile de cafenea unde obscenitățiile sunt la ele acasă. Era pe Antena 1 o emisiune în care s-a subliniat faptul că indecența a devenit pe nedrept virtute. Nu există limite pentru că terenul în care indecența și grotescul propășesc devine din ce în ce mai întins. In fata aglomeratiei de vesti neplacute si situatii triste aratate in mai toate palierele sociale imi vine adesea in minte realismul vorbelor Mantuitorului care a spus: “In lume veti avea necazuri…” si nu s-a oprit acolo doar marcand o fatidica opinie. El a continuat… “dar indrazniti…” invitindu-ne sane ridicamcapul, sa speram, sa alegem ce e bun din orice si sa mergem inainte stiind ca El nu este strain demersul vremurilor trecute, prezente si viitoare. Dupa seria de proteste si atacurile virulente la adresa unei normalitati in care fiecare voce trebuie sa fie auzita, crestinii dinAmerica de Nord (si mai intregul Occident) isi exprima ingrijorarea cu privire la direcția in care se misca societatea noastra. In orice directie ne-amuita, la guvernanti, lumea divertismentului, literatura, educație, drept, vedem ca peste tot fundația pe care au fost asezate se clatina, se erodeaza, se sfarama. Mediul online, mesajele ce se transmit in biserici, carțile de orientare crestina abordeaza in mod repetat acest fapt concentrandu-se predilect asupra forțelor care imping in mod activ cultura in direcții opuse lui Dumnezeu. Este usor de remarcat impactul filozofiilor post- iluministe asupra fauritorilor de opinie contemporani. Se constata impactul devastator al revoluției sexuale la nivel multigenerational. Cu alte cuvinte, tindem sa ne uitam doar la ceea ce fac ei. Toate acestea sunt importante de observat, dar daca ramane unicul nostru obiectiv, vom trece cu vederea, vom diminua un alt factor care poate contribui la schimbare. Crestinii sunt chemați de Domnul Isus Christos sa fie sare si lumina in lume, dar ce se intampla cand crestinii inceteaza sa mai fie sare si lumina? Cand cultura si societatea prezenta este putrezita si intunecata, ne gandim ca am putea face parte din problema? Sarea este prin natura sa un conservant, dar daca isi pierde calitațile de baza, sarurile sale, nu mai e buna la nimic si trebuie aruncata. Lumina prin natura disipa intunericul, dar daca lumina este pusa sub cos sau stinsa in alt mod, intunericul se stapaneste absolut. Au existat in istorie multe vremuri intunecate si ce au dus spre o anihilare si descompunere socio-culturala. Au fost si sunt crestini fideli principiilor biblice care au acționat si acționeaza ca factori de contrast si insanatosire in circumstanțe foarte dificile. Aceasta fidelitate / credinciosie nu garanteaza ca intunericul acelor/acestor vremuri se va schimba peste noapte sau vreodata in viața noastra. Unele vremuri pot ramane intunecate si in descompunere pana la finalul istoriei prezente. Cand ne aratam public pozitia – de lumina si sare – celor care navigheaza in intuneric li se arata calea de iesire, indiferent daca o urmeaza sau nu. Vremurile prezente au confirmat un fapt trist: mulți crestini rareori mai citesc si mediteaza la Scriptura. Rezultatul? Mulți crestini care se considera practicanti actioneaza in virtutea unor idei (fie ele si „teologice”...) care sunt antitetice crestinismului si nu semai pot distinge de necrestini in ceea ce priveste opiniile si practicile lor etice. Daca multi crestini permit lumii sa le dicteze ideile si comportamentul, n-ar trebui sa ne surpinda cat de intunecate sunt vremurile, nu? Devenim tacit parte a intunericului. Atata timp cat comportamentul, manifestarea noastra crestina este formata de ceea ce este popular azi in lume, este modelata de lume in detrimentul Scripturii, nimic din ceea ce facem sau spunem nu va opri raspandirea decaderii si a intunericului. Nu va conta pe cine alegem la guvern. Nu va conta ce cauze sau miscari susținem sau ne opunem. Nu va conta cat demult protestampe facebook si cat de furiosi amdevenit pe tweet-er. Daca Biserica inceteaza sa mai fie sare si lumina, tot ce facem este sa construim castele de nisip pe masura ce se apropie un val. Fiecare dintre noi trebuie sa-si examineze propria inima. Fiecare dintre noi care pretinde ca este un adept al lui Christos trebuie sa se intrebe daca ințelege ce presupune cu adevarat asta. Daca nu cautand sfințenia individuala , asa cum porunceste Dumnezeu (1 Pet. 1:16), nu vom fi sare si lumina. In orice vreme, prin boli si suferinte, prin vreme de pace sau razboi, Biserica trebuie sa fie Biserica. Aceasta inseamna promovarea dedicata a Evangheliei, rugaciune si administrarea sacramentelor. Uneori trebuie sa fim creativi in adminstrarea formala a acestora. Si sunt idei bune in directia aceasta. La nivel personal fiecare dintre noi trebuie sa ne analizam daca suntem urmasi reali ai lui Christos, mai degraba decat urmasi ai lumii. Cand ne luptamunul pe altul pentru a vedea care dintre noi are mai multa dreptate in opiniile lui, cand afisam intr-un “spirit umil” lucrari ale firi pamantesti si pacate ale limbii, nu il urmam pe Christos si trebuie sa ne pocaim. Domnul Isus Christos este lumina lumii. Cei pierduți din fiecare vreme trebuie sa vada aceasta lumina.Aceasta lumina este singura speranța. Pentru ca suntemuniți cuChristos, El ne cheama si pe noi sa raspandim lumina Sa. Daca cultura devine mai intunecata, ar fi bine sa facem un simplu exercitiu optic: ne uitam in oglinda. Daca nu exista suficienta lumina pentru a vedea oglinda, atunci poate ca am devenit parte a problemei si trebuie sa ne caim la fel de mult ca toti acesti necredinciosi care ne tulbura atat de tare. Si parafrazandu-l pe Ralph Emerson, sa nu tindem a ne considera martiri si persecutati ori de cate ori cineva ne contrazice. Sa ne amintim ca atunci cand vom sta inaintea Lui Dumnezeu, ceea ce va conta cel mai mult nu vor fi dezbaterile pe care le-am castigat, ci sufletele pe care le-am adus cu noi. Fie ca alegem sa ne pocaim sau nu, fie ca vremea prezenta va continua in decadenta ei spre rau, mizerie si intuneric, Christos Domnul este invingator. Națiunile lumii pot face tot ce vor dar nu vor schimba acest fapt. Cei care au avut incredere si l-au urmat pe Isus Christos aici, il vor urma si intr-un cer nou si un pamant nou in care nu vor mai exista intuneric si decadere. Emanuel C. Pavel – Vancouver BC Canada (continuare in pagina 9)