Romanian Times | Noiembrie 2020

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES PROBLEME NU PREA NOI ȘI O SOLUȚIE VECHE Slavomir Almăjan . “Transformarea” nu înseamnă progres ci adoptarea unei alte esențe dacă pot spune asta. În contextul de mai sus această transformare denotă natura, originea umană a lucrării, o diminuare a reverenței față de Cel care a făcut toate lucrurile desăvărșite. Deseori auzim spunându-se de la amvoanele bisericilor de azi, ca o exprimare a dis-satisfacțiilor privitoare la starea Bisericii, nevoia unei “transformări profunde” în abordarea lucrării, a slujirii... Asta a dus la repetate apeluri la ingeniozitate în ceea ce privește metodele de evanghelizare, stilul cântărilor, tematica mesajelor de “Duminică” al ultimei jumătați de oră a serviciului. Apoi, ca în oricare instituție sănătoasă se face evaluarea rezultatelor prin numărul celor care vin la servicii de Duminică și apoi prin evaluarea “sănătății financiare” a bisericii. Dacă lucrurile încep să stagneze se recurge la la analize mai “profunde”, consultanți profesioniști sunt tocmiți să privească și să ne lumineze prin concluziile lor. Este evidentă sinceritatea preocuparii liderilor bisericilor în vederea îmbunătățirii stărilor de lucruri precum și voința lor de a se angaja cu toată puterea lor, cu spirit de sacrificiu remarcabil în această lucrare. Dincolo de premiză, această lucrare pare impecabilă, de o valoare spirituală inexprimabilă. Dar lucrurile devin cu totul altfel dacă te uiți cu băgare de seamă la premiză sau la temelia acestor eforturi. Imaginați-vă cămergeti la un doctor si el vă informează de riscul nivelului înalt de colesterol pe care ultimele analize le-au pus în evidență. Desigur că imediat îți vei aduce aminte de dieta nesănătoasă care te-a adus la această stare. Îți amintesti de dulciurile irezistibile cu care te delectai fără înfrânare, de grasimile nelipsite la mesele tale... Ei bine, doctorul spune, este timpul să-ți schimbi viața! De-acum nu vei mai mânca ciocolata de doua ori pe zi ci o vei consuma de trei ori pe zi, iar grazimea hamburgherelor o vei inlocui cu slanina! Sună absurd, nu-i așa? Cu toate acestea, în lucrurile spirituale, noi facem cam la fel... Tocmai Cântecul Întrerupt (4) “transformarea” pe care am lucrat-o îndepărtându-ne de Sursa care este Cristos este cea la care apelăm ca să ne îmbunătățim starea! “Transformarea” nu înseamnă progres ci adoptarea unei alte esențe dacă pot spune asta. În contextul de mai sus această transformare denotă natura, originea umană a lucrării, o diminuare a reverenței față de Cel care a făcut toate lucrurile desăvărșite. Singura lucrare care ar aduce îmbunătățirea stării este “întoarcerea” sau, “restaurarea”... Și asta nu înseamnă peticirea unui lucru învechit ci o totală renaștere în ceea ce Creatorul ne-a menit să fim... În caz contrar, la încercarea cu foc, se va dovedi deșertăciunea eforturilor omenești atunci când vor fi cântărite în balanța divină. Deci, efortul nostru ar trebui să se reducă la expunerea noastră analizei celei fără de greș a Cuvântului întărit prin marturia Duhului în inimile noastre. Trezirea! Vedeți, aici este vorba de o mreajă în care am alunecat încetul cu încetul prin acceptarea și conformarea cu standardele lumii, și ca urmare cataclismele economice, morale și “naturale” ale lumii devin și ale noastre. Noi nu mai suntem un popor pus deoparte menit să săreze pământul ci doar o altă entitate demografică pe orizontala societății. Noi numai suntem înmăsură să fimun popor ca soluție la crize ci un popor ca parte din criză. Haideți să fim puțin mai specifici... Biserica are infrastructuri de milioane de dolari care necesită sume imense pentru a fi menținute și plătite. Este deci nevoie de de oameni cu situație, în stare să pună umarul sub povara financiară a bisericii... Astfel au apărut pe scenă teme “sensibile” care trebuiesc evitate în propovăduire... Lista acestor teme crește odată cu dependența financiară a bisericii. Vorbirea despre etica in afaceri, smerenia la ospețe, dragostea de bani, viața în plăceri devine o arie tabu în care pastorul nu poate păși fără a-și asuma un risc enorm... Implicarea politică a bisericii este de-a dreptul nulă întrucăt noi depindem de favoarea fiscală, excepția de la plătirea impozitelor, etc. Noi, biserica, suntem ținuți în șah de câtre cei de care depindem. Astazi în comitetele bisericilor (vorbesc din experiență) se vorbește mai mult de bilanțuri, credite bancare și sisteme eficiente de încălziere/răcire decât de problemele spirituale în care suntem înglodați până la gât.Opulența afișată în clădirile uriașe, înmodernitatea echipamentelor, în salariile lucrătorilor poartă după ea un preț mult mai mare decât datoria în dolari, lei, mărci... Prețul cel mai mare, atât de mare încât nu poate fi exprimat în cifre este cel al dependenței deci al limitării libertății noastre de a propovădui Cuvântul în vederea edificării poporului. Cu alte cuvinte am schimbat dependența de Isus Christos Domnul care este de drept Capul Bisericii pe dependența de sistemul social al lumii. Rezultatul final? Hmm... Cred că va trebui să trageți voi înșivă concluzia. Și pentru că ne lăsăm duși de un duh de slavă deșartă în construirea acestor lăcașuri ne scuzăm că trebuie s-o facem căci “o facem pentru Domnul”. Nu zidurile ci lurarea trebuie făcute ca pentru Domnul! Ni se pare la toti ca acest an parca nu se mai termina. Am vrea sa dormim si sa ne trezim parca dintr-un vis urat. Suntem bulversati zilnic de informatii negative si previziuni sumbre. Cei mai multi gandim ca traim cea mai grea perioada istorica. Unul din lucurile pe care am ales sa le fac in acesta perioada este sa stau aproape de carti si sa citesc despre subiecte variate. L-am regasit astfel pe autorul britanic Os Guinness ce afirma intr-una din catile sale faptul ca anii saizeci din secolul trecut au reprezentat una dintre cele mai importante epoci ale istoriei moderne, „o sabie profunda si salbatica ce a trecut prin istoria si cultura americana/occidentala”. A fost un deceniu marcat de progresele stiintei si a drepturilor civile, dar si cu „utopismul si violenta razboiului din Vietnam si, desigur, excesele revolutiei sexuale, ascensiunea conflictelor la nivel cultural si nihilismul postmodernismului, care aduc astazi, de fapt astazi in 2020 o recolta atât de murdara, intunecata”. Nu am trait prin anii 1960, dar se pare ca a fost ceva important de remarcat, care are un impact masiv in cultura contemporana: o masiva schimbare culturala generand multiple tulburari (inclusiv convulsii politice) precum si rediscutare si reasezare masiva a normelor sociale. „Anii saizeci au pus semintele balaurului care produc recolta amara care se culege astazi”, scrie Guinness în relansarea cartii sale The Dust of Death. „Într-un fel sau altul, astazi suntem cu totii copii ai anilor saizeci.” Este prea devreme acumpentru a întelege toate efectele care au facut din 2020 ceea ce este si ceea ce va genera - pentru ca nu a fost doar o problema de sanatate fizica. Pandemia, tensiunile rasiale si dezbaterile polarizante in care nu exista parca calea de mijloc au contribuit la a face acest an 2020 unul de referinta in istorie. Potrivit lui Guinness, tendintele culturale care ne afecteaza astazi au început mult timp în urma cu ascensiunea umanisumui laic, eroziunea bazei crestine pentru cultura occidentala si esecul de a oferi o contrapondere, o alternativa viabila la asaltul ateismului universal. Tenisunile pe care le simtim astazi nu sunt surprinzatoare. Mediul socio-cultural contemporan s-a îndepartat de o viziune crestina asupra lumii, fara a oferi nimic in schimb. Pandemia si tot ceea ce a generat la nivelul relatiilor umane au accelerat tulburarile care existau deja. Zbuciumul pe care îl traim anul acesta este un semn ca experimentul modern al vietii fara Dumnezeu este sortit esecului. Umanismul si secularismul promit mai mult decât ofera, iar nelinistile noastre sunt un semn al esecului lor de a oferi raspunsurile de care avem nevoie. Potrivit Guinness, solutia la problemele culturii noastre este o alta alternativa, o a treia (multidiscutata) cale: „promisiunea realismului fara disperare, implicarea fara frustrare, speranta fara romantism. Acesta combina preocuparea pentru umanitate cu integritatea intelectuala, dragostea de adevar cu dragostea de frumos, convingerea cu compasiunea si spiritualitatea profunda.” Aceasta a treia cale poate fi gasita doar în redescoperirea si renasterea credintei crestine istorice. „Ceea ce este necesar nu este nimic altceva decât reformarea si reînvierea în biserica”, scrie Guinness, „o redescoperire a adevarului lui Dumnezeu de catre poporul sau si o reînnoire a vietii lui Dumnezeu în poporul sau”. În cazul în care acest lucru suna descurajant, Guinness ne aminteste: „Fiecare om este semnificativ. Actiunile fiecarui om pot provoca valuri care nu înceteaza niciodata“. Nu avem nevoie de oameni extraordinari. Avem nevoie de „oameni obisnuiti care fac lucruri grozave, pentru ca se bazeaza pe faptul ca Dumnezeu este cu ei”. Este poate usor sa privim lumea si starea ei actuala, sa nu punem mainile in cap sau sa le ridicam in sus neputinciosi. Dar bisericii - biserica obisnuita, umila - i s-a încredintat vestea buna de care are nevoie aceasta lume, iar tulburarile noastre actuale ne amintesc de cât de mult are nevoie lumea. Sarcina bisericii este la fel de urgenta ca întotdeauna si este nevoie sa fim crestini obisnuiti si simpli, este nevoie de biserici in care sensul inchinarii este definit nu prin modernitate echipamentului tehnic ci prin afirmarea si meditarea adevarului biblic. Acolo unde esti acum, nu renunta. Nu fi multumim cu solutii de avarie, gandind ca ceea ce faci nu aduce nici o schimbare. Când biserica priveste la puterea pamânteasca pentru protectie si ajutor, devenim ca persoana sau partidul ori lucrul în care ne punem încrederea. Stim ca devenim ceea ce ne închinam – iar acest adevar ofera atât o promisiune pretioasa, cât si un avertisment profund. Vom fi noi, ca biserica a lui Hristos, pe care El îl numeste trupul Sau, sa fim conformi imaginii Sale si sa reflectam iubirea Lui? Sau vom deveni înspaimântati si ranchiunosi, agatandu-ne de puterea laica pentru a ne împotrivi altora? Sa îmbratisam puterea perfecta a Domnului Christos, pe care El o exercita pentru noi cu întelepciune si bunatate desavârsite. Sa ne amintim ca El îsi extinde Împaratia de har nu prin puterea politica, ci prinbisericaSa ce ramane credincioasaEvangheliei Sale. „Lumina straluceste în întuneric si întunericul nu a învins-o”. (Ioan 1: 5). Dumnezeu ne cheamă să răspândim un creștinism al harului și al împăcării. Ne asumăm această misiune „nu prin putere, nici prin putere, ci prin Duhul meu, spune Domnul oștirilor” (Zaharia 4: 6) Rugati-va si lucrati pentru ca biserica sa fie biserica, pentru ca oamenii lui Dumnezeu sa redescopere adevarul si sa traiasca acel adevar. Asta poate face un crestin pentru binele lumii atunci când toate celelalte optiuni in jurul nostru se prabusesc. Emanuel C. Pavel, Vancouver BC, Canada (continuare in pagina 20)