Imparatia, Mantuire, Biserica

Page 197 of 478 BISERICA este locul unde Relația este manifestată prin Cunoaștere și Părtășie. Venirea Domnului Isus pe pământ prin Întrupare a lansat restaurarea Paradisului pierdut. Revenind în Eden, înainte de a intra Păcatul în lume omul era într-o relație perfectă cu Creatorul. prin păcat s-a rupt acea relație edenică. A trebuit să vină Fiul, din împrejurarea unei relații perfecte cu Tatăl, să restabilească relația edenică. Domnul Isus s-a făcut păcat pentru noi, nu a păcătuit și noi păcătoșii ni se dă posibilitatea să intrăm, fără păcate, în relația cu Tatăl. Cum a restabilit Domnul Dumnezeu relația Sa cu omul? Întruparea l-a adus pe Fiul lui Dumnezeu în lumea noastră. Știți de ce? După cum Fiul lui Dumnezeu s-a născut în lumea noastră, din ființă umană și a devenit ca noi, ca să-L cunoaștem, tot așa, și eu trebuie să mă nasc în lumea Lui, din Dumnezeu și să intru în părtășie cu El, și astfel să fiu parte a naturii Sale. Vechiul Testament este plin de aspecte ale inițierii relației Domnului Dumnezeu cu

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=