Imparatia, Mantuire, Biserica

Page 327 of 478 judecată, care și-a zidit casa pe stâncă . (Matei 7.24). Domnul Isus de asemenea a arătat că binecuvântările lui Dumnezeu vin în urma împlinirii Adevărului nu numai știindu-l. El a zis: Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți . (Ioan 13.17). Un alt motiv pentru care noi evităm aplicația personală este că uneori poate fi dificilă sau chiar dureroasă. Adevărul vă va face slobozi, dar, prima dată, poate, te va face să te simți mizerabil! Cuvântul lui Dumnezeu expune motivele noastre, scoate în evidență căderile noastre, ne mustră pentru păcat, și așteaptă schimbare de la noi. Natura umană opune rezistență la schimbare, astfel că aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu este o muncă grea. Iată de ce este așa de important să discutăm aplicațiile personale cu alți oameni. Eu nu pot să estimez suficient ce înseamnă să faci parte dintr-un grup de studiu unde se discută din Scriptură. Noi întotdeauna învățăm de la alții adevăruri pe care nu le-am putea învăța de la noi înșine.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=