Imparatia, Mantuire, Biserica
Page 85 of 478 Există doi semănători cu două feluri de semințe pentru aceiași țarină, pentru același loc destinat semănatului. Cele două semințe produc două destine pentru cele două feluri de rod. Țarina este de drept a gospodarului, a lui Dumnezeu și pilda se focalizează pe principiul după care gospodarul alege cele două feluri de rod, neghina și grâul. Observăm această focalizare prin proporțiile de text ale prezentării. De dragul grâului, neghina este lăsată printre grâu până la seceriș. A fi moștenitor al Împărăției cerurilor atârnă de ce acceptăm să se semene în noi, pentru că numai sămânța bună produce roade care să fie pe măsura cerințelor Împărăției. Sămânța bună și sămânța rea sunt semințe și nu fruct. Ori o sămânță trebuie să treacă prin întreg procesul de creștere și coacere ca să ajungă la vremea recoltei gata pentru seceriș. Îngerii vor fi cei care vor culege din lume fiii Împărăției pentru moștenirea care-i așteaptă și vor arunca în cuptorul aprins destinat diavolului
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=