Noul Legamant - Un PACT Neconditional
Page 10 of 200 interpretarea materială a enunțurilor condiționale nu oferă vreo bază obiectivă pentru a se putea face deosebire între condiționale contrafactuale adevărate sau rezonabile, și cele ce sunt false sau foarte neplauzibile. Bazat pe documentele literare anunțate mai sus, vom studia construcțiile literare condiționale în particular legămintele condiționale și necondiționale. Așadar, legământul condițional specifică o relație între două procese comunicate, relație de implicație, o relație de inferență, care constă în anunțarea legământului în mod repetat și prin care se transmite o judecată în virtutea relației legământului. Structura, forma de prezentarea a legământului condițional, conține conjuncția ”dacă” sau sinonime ale acesteia (și, atunci, etc) și reprezintă cadrul definitoriu al legământului. Fără a mă inspira din definițiile date de alți mesageri, consider un legământ biblic un contract, un acord între Domnul Dumnezeu și o persoană sau un popor al Său, în care Domnul Dumnezeu face promisiuni posibile de îndeplinit. În prezentul studiu le vom detalia. Pe scurt legămintele biblice condiționale conțin promisiuni care sunt împlinite prin anumite acțiuni ale omului, în timp ce legămintele biblice necondiționale conțin promisiuni bazate numai pe puterea și suveranitatea Domnului Dumnezeu și experimentate prin credința care produce atitudine și acțiune. Aș vrea să fim foarte atenți că am spus că sunt legăminte necondiționale și nu necondiționate. Cuvântul ”necondițional” este folosit în domeniul afacerilor în reglementarea unor relații. Se folosește expresia: Clauza de reglementare necondițională - o dispoziție găsită în reglementarea răspunderii profesionale care impune beneficiarului să aprobe toate cerințele propuse de un asigurator. Sunt două legăminte foarte detaliate în Sfintele Scripturi, care se pot compara și înțelege mai specific diferența între condițional și necondițional. Sunt numite legământul vechi (condițional) și legământul nou (necondițional).
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=