Romanian Times | Martie 2021

ROMANIANTIMES 11 Meditații est-etice Angela FURTUNĂ: Călătorind prin România și Paradis * Lumea contemporană este fascinată de scrierea apocalipselor, dar rămâne atât de vulnerabilă în fața căutării Paradisului și a paradisurilor pierdute. În civilizația noastră, obârșiile eticii, ale spiritului și ale esteticii au un nucleu comun: Dumnezeu a fost identificat cu lumina. Era vorba, între multele exemple posibile, de Baal la popoarele semitice, Ra la egipteni, Ahura Mazda la neamurile iranice; Platon concepea Binele ca pe un soare, iar de-a lungul timpului neoplatonismul va integra această imagine tradiției creștine. Plotin, în Eneade (I,6), descoperă că frumusețea simplă a unei culori este dată de o formă care domină bezna materiei, de prezența unei lumini fără trup care nu e altceva decât rațiune și idee . Astfel, Dumnezeu se definește finalmente cu strălucirea unui șuvoi de lumină care străbate întreg universul 1 . Aceste concepte ajung până la Dionisie cel convertit de Sf. Pavel în Areopagul din Atena, care, în scrierile sale Ierahia cerească și Nume divine, vorbește de Dumnezeu ca lumină, foc, fântână luminoasă. Toate aceste viziuni întemeietoare vor fi asimilate mai târziu teoriilorasupraluminiișiculoriiînartasacră, începând din Evul Mediu și continuând în Renaștere, Baroc, dar chiar și după acestea. Ceea ce frapează în miniaturile medievale, executate în odăi, chilii, ateliere, camere slab luminate - probabil de un singur ochi de fereastră - era faptul că sunt pline de lumină, de o luminozitate ieșită din comun chiar, izvorâtă din alăturarea unor culori pure, care nu cunosc nuanțele: roșu, albastru, auriu, argintiu, alb și verde. * Acum câteva secole, peregrinii avizați prin lumea largă erau rari, dar și mai rare erau mărturiile lor sau studiile comparatiste ce încercau să extragă adevăruri istorice din întâlnirile / sau ciocnirile culturilor. Mai către timpurile noastre, diplomația culturală apreluatmisiuninoișiimportante,cantonate în zona comunicării, a educației, a creației și a dialogului, menite a construi punți și a dizolva incongruențe. Ceea ce contruiește cultura și arta, prin codul magic al emoției și inteligenței omenești, este mai profund decât orice artificiu politic sau militar. Sir Sacheverell Sitwell, notabil călător, avizat colecționar, scriitor, specialist în arta și arhitectura goticului și a barocului, primește cu bucurie, în 1937, invitația de a călători prin România. Aici, urmând câteva itinerarii ce străbat zonele istorice ale țării, are parte de câteva luni de pace înaintea izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial. Impresiile sale devin, astfel, surse inestimabile furnizate practic de unul dintre ultimii martori culturali ai unei Românii aflate pe atunci în plină înflorire și modernizare, cu o viață intelectuală strălucitoare și păstrându- și totodată încă nealterate tradițiile și modul de viață patriarhal, ce aveau să 1 Eco, Umberto, Istoria frumuseții , Editura Rao, București, 2012. dispară pentru totdeauna 2 . Amintirile lui se citesc cu venerație și uluire, precum o evanghelie despre sufletul românesc după pierderea Paradisului și a paradisurilor . Războiul cumplit și dictatura străină impusă României au distrus masiv cultura și civilizația neaoșă, creând generații pentru care adevărurile văzute și decodate în 1937 de ochii lui Sir Sacheverell Sitwell par incredibile. Și totuși privirea acestui istoric de artă și genial hermeneut evidenția și punea în lumină, pentru posteritate, sisteme de referințăde la care ar putea începeunnou nivel de realitate, un nou nivel de istorie. A fost un noroc ca acest om providențial să poată scrie despre România, cu atât mai mult cu cât, conform unui alt specialist în chestiunea românească, anume Patrick Leigh Fermor, Sir Sacheverell Sitwell avea o mare libertate interioară estetică precum și o absolută detașare politică. Tot el, beneficiind de premonițiile izvorâte din vasta cunoaștere interdisciplinară, avea să evidențieze perspective încă necunoscute asupra interconectării dintre români și alte civilizații, dar și să intuiască tragica despărțire de Europa ce îi fusese destinată țării lor, după război: România avea să rămână „dincolo de noapte” timp de o jumătate de veac 3 . Unul din cele mai captivante și dezvoltate capitole ale cărții Călătorie în România este cel dedicat Bucovinei. Este și cel mai consistent popas de observare, cercetare și meditație, care oferă mari satisfacții savantului călător englez. Acesta consideră că izolarea Bucovinei de restul lumii a furnizat un avantaj în ceea ce privește conservarea tradițiilor sale și a bisericilor ei pictate. La 1937, Bucovina văzută de el era “ un minunat și îndepărtat ținut, cu păduri și pășuni, când te abați de la drumurile sale și când uiți agitația Cernăuțiului (...). Ca aspect, satele sunt în întregime medievale. Ele constau din case de lemn, multe fiind nou-nouțe, lăsând să se vadă direcția fibrei în cheresteaua din care sunt făcute, dar la fel de bine meșteșugite și înălțate precum construcțiile mai vechi ”. Ceea ce este un adevărat miracol pentru observator, este felul cum apar fortificațiile și mânăstirile bucovinene, Sucevița și Voroneț, țâșnind din imensitatea pădurilor și a zonelor muntoase sau de podiș: “ o fortăreață nu ocupă o poziție strategică. E așezată într-un loc sacru în poiană, scena unui miracol, într-un loc ca acelea în care păstorii au viziuni și unde peste veacuri se ridică o biserică la care credincioșii vin în pelerinaj.Totul edeosimplitateseveră, fără pretenții arhitecturale. Zidurile fortificate nu au aproape nici un fel de spărtură. Dar, prin bolta porții, în mijlocul incintei, unde crește iarba verde, vezi cum se înalță biserica pictată. E o construcție cu streșini alungite de lemn și cu un acoperiș abrupt, din șindrilă, așa cum întâlnești în toate ținuturile de munte. Întreaga suprafață a fațadelor, de la cornișa de lemn până la brâul depiatrăcare înconjoară, caobancă, întreaga clădire, la vreo trei picioare de la sol, este o frescă pictată în culorile cele mai vii. Sucevița!” . Știm deja, din analiza lui Eco, felul cum Evul Mediu, deci și mânăstirile pictate din aproape necunoscuta Bucovina, mizează pe culori elementare, pe zone cromatice bine definite și ostile ideii de nuanță, pe alăturarea unor vopseluri care dau naștere luminii din buna armonizare a întregului, și nu din efecte de clarobscur sau de filtrare a 2 Sir Sacheverell Sitwell – Călătorie în România , Cuvânt înainte, traducere și note de Maria Berza, Ed. Humanitas, București, 2011 – p. 7. 3 Ibid. p. 246. (continuare în pagina 17) culorii dincolo de contururile figurii 4 . Există împrejurări în care perfecțiunile mici și umile se află cam pe aceeași treaptă a revelației pe care stau edificiile 4 Eco, Umberto, Istoria frumuseții , Editura Rao, București, 2012 – pp. 99-129. cele mai solide și permanente ale unei epoci, consideră Sitwell. Așa e Sucevița: este una dintre cele mai impresionante revelații ale întregii lumi bizantine .Aceasta 1. Mănăstirea Sucevița Bucovina 2. Mânăstirea Voroneț Bucovina 3. Mănăstirea Sumela - Trapezunt 4. Mănăstirea Sumela - interior