Romanian Times | Aprilie 2021

ROMANIANTIMES Filozofia rusă se definește cel mai bine prin teologia ortodoxă dezvoltată de Serghei Bulgakov (1871-1944), preot în Biserica Rusiei la începutul secolului douăzeci, cunoscut ca teolog ortodox, filozof și economist. După un interes timpuriu pentru marxism, s-a întors la rădăcinile sale religioase aflate în creștinismul ortodox. A fost exilat de noul guvern comunist din Rusia și a devenit parte a comunității de ruși din Paris, luând parte la fondarea Institutului Teologic Ortodox Sf. Serghie din Paris. Dar, filozofia rusă se definește și prin literatura lui Dostoievski și a lui Lev Tolstoi. Despre Dostoievski se spune că a fost cel mai mare filozof rus datorită faptului că personajele sale exprimă o adevărată neliniște filozofică. Este considerat unul dintre precursorii lui Nietzsche, „Antihristul” fiind plină de aluzii la scrierile lui Dostoievski. Nietzsche a considerat că romanele sale reprezintă cel mai valoros material psihologic din câte a cunoscut vreodată: „Dostoievski este din întâmplare singurul psiholog de la care am avut ceva de învăţat; el face parte din categoria celor mai preţioase comori din viaţa mea, mai preţioasă chiar şi decât descoperirea operei lui Stendhal” . Atât gânditorul german, cât şi scriitorul rus au scos în evidenţă impulsurile iraţionale care stau la baza comportamentului uman. Filozoful francez Paul Sartre (1905-1980) îl considera pe Dostoievski unul dintre predecesorii filozofiei existenţialiste, întrucât el însuşi a formulat principiul iniţial al existenţialismului: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis” , ceea ce înseamnă că o persoană este absolut liberă şi că este condamnată să îşi asume întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale. Semnificaţia filozofică a operei lui Dostoievski este definită de capacitatea sa inegalabilă de exprimare şi descriere a naturii umane contradictorii şi conflictuale. Sufletele personajelor lui Dostoievski reprezintă scena de luptă permanentă, conflictele şi ciocnirile dintre bine şi rău, credinţă şi necredinţă, idealuri şi realitate. Filozoful Nikolai Berdiaev (1874-1948) care s-a aflat sub influenţa considerabilă a lui Dostoievski, l-a numit nu doar un geniu dialectic, dar şi cel mai mare metafizician rus. Dostoievski FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA și POLITICA (28) – Fiodor Dostoievski evidenţiază dualitatea omului, oscilaţiile sale cu privire la sublim, divin şi lege, cufundându-se în adâncimea întunecată a sufletului uman și afirmând că există doar o singură cale de ieşire din starea împovărătoare de haos şi dezordine interioară. Pentru el, omul se identifică cu suferinţă, nelinişti interioare, deziluzii, ezitări, dorinţe nesatisfăcute etc., pericolul fiind haosul interior care poate concura întru totul cu mintea omului, Dumnezeu fiind singura noastră salvare. FilozofiaînRusiaSovieticăadevenitunfeldecontinuarea politiciicualtemijloace;oînţelegerecomunăpotrivitcăreia filozofia era menită să rezolve cele mai practice probleme de viaţă. Perioada a fost numită de unii – panfilosofism. Principalele propoziţii şi categorii ale materialismului dialectic au fost studiate şi analizate în detaliu. Marxismul a fost utilizat cametodologie universală pentru implicaţiile teoretice şi practice în domeniile diferitelor ştiinţe. Dar, a fost doar o perioadă. Vechea literatură rusă a început să fie studiată cu succes ca sursă istorică şi filozofică. Chiar şi în epoca contemporană, accentul pus pe aspectul literar este caracteristic filozofiei ruse. Într-adevăr, în cele mai multe cazuri linia despărțitoare dintre filosofii ruşi şi scriitori a fost desființată, operele lui Dostoievski şi Tolstoi au devenit obiectul principal de reflecţie pentru filozofii ruşi ai secolului XX. Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881) s -a născut la Moscova. Tatăl, Mihail Dostoievski, de viţă nobilă, a lucrat medic la un spital pentru săraci. Avea şi o moşie în gubernia Tula, unde s-a presupus că a fost ucis, de către şerbii săi, aduşi la disperare de situația lor. Deși profesia de medic era una onorabilă, nu reușea să-i aducă lui Mihail Dostoievski un salariu suficient de mare pentru toate necesitățile sale și mereu era nevoit să suplimenteze veniturile cu servicii medicale particulare. Mama, Maria Neceaeva, se trăgea dintr-o familie de negustorimoscoviți, o fire evlavioasă, blândă, smerită și iubitoare, a decedat în 1837. Au avut împreună opt copii. Atât mama cât și tatăl îi citeau, mai ales seara, literatură rusă și universală. Ei l-au învățat să citească cu ajutorul unui abecedar religios, iar guvernanta, Alena Frolovna, care i-a marcat profund copilăria, îi istorisea viețile sfinților ortodocși. Ea l-a introdus pe Dostoievski în fascinanta lumea a literaturii, citindu-i încă de la vârsta de trei ani epopei eroice, basme și legende. După ce Maria Dostoievskaia a murit de tuberculoză, Fiodor și fratele său Mihail au fost trimiși la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg. Cei doi s-au simțit însă mai degrabă chemați de vocația literară, dar s-au supus în acel moment dorinței tatălui. Drumul lor inițiatic de laMoscova, orașul mănăstirilor și al ceremoniilor religioase, la Sankt Petersburg, „fereastra către Europa”, cum o numea Petru cel Mare, a însemnat maturizarea celor doi băieți. Fiodor însă nu a fost admis fără taxă, iarMihail a fost respins și s-a înscris laAcademia din Reval, Estonia. Tatăl lor era nevoit să plătească, cu mare dificultate, sume considerabile pentru a le susține studiile. Din cauza problemelor de sănătate, doctorul Mihail Dostoievski, a fost nevoit să-și părăsească slujba la numai patruzeci și șase de ani și să se retragă la țară. Moartea soției, eșecurile băieților și solitudinea provinciei, l-au afectat emoțional și moral. În plus, cu un an înaintea morții sale, o menajeră cu care a întreținut relații după moartea soției i-a născut un copil nelegitim, iar băutura a devenit unul din principalele sale vicii. Tatăl lui Dostoievski a murit în anul 1839 la începutul lunii iunie. Cu aproape două săptămâni înainte, Mihail Dostoievki îi trimitea fiului o scrisoare în care îi reproșa că îi mai solicită bani, chiar și după ce recoltele i-au fost distruse de secetă. Deși cauza oficială a decesului a fost atacul de apoplexie, un vecin, i-a acuzat pe țăranii lui Mihail Dostoievski de crimă, aceștia turnându-i votcă pe gât până la sufocare. Feodor Dostoievski i-a scris fratelui mai mare, că se simte despovărat de sarcina de a deveni inginer militar și că poate să-și plănuiască viitorul în literatură cumai multă relaxare. Biograful intuiește însă inevitabilul sentiment al vinovăției: din cauza notelor slabe obținute la Academie și a eșecului de a promova (veste care i-ar fi provocat, de altfel, părintelui un atac cerebral parțial), din cauza egoismului cu care a extras ultimele resurse financiare ale unei moșii aflate în colaps, Dostoievski se simțea probabil responsabil, într-o anumită măsură, de moartea tatălui și de exploatarea nemiloasă a iobagilor, văzută ca mobil al presupusului asasinat. Anii petrecuți la Academie au reprezentat o perioadă de inadaptare și însingurare pentru Dostoievski. Mulți din colegii săi erau interesați de o carieră militară și nu îi împărtășeau interesele pentru literatură. Mai mult, lui Dostoievski îi displăceau știința, matematica și ingineria militară. Foștii colegi își aminteau că era foarte credincios și retras. Unii prieteni i-au descoperit o latură mai socială: compasiunea pentru cei săraci, slabi și fără apărare, curajul cu care încerca să oprească violența îndreptată împotriva unor categorii mai discriminate. VA URMA În timpul „Viața e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu.” — Fiodor Dostoievski Vavila Popovici – Carolina de Nord