Romanian Times | Decembrie 2021

ROMANIANTIMES Anca MIZUMSCHI - pagina de literatura În psihologie, agresivitatea este interpretată ca fiind un ţipăt de durere. Oamenii detaşaţi şi siguri pe ei nu sunt agresivi - nu au de ce, le lipsesc mecanismele interioare ale agresivităţii.Motivul e simplu, agresivitatea însineesteenergofagă, iarorganismuluman este proiectat să funcţioneze pe principiul consumului minim de energie. Amfost odată laHamburg, câtevazile, laun simpozion ştiinţific. Conferinţa eragăzduită undeva în centrul oraşului, într-o zonă preponderent pietonală, în care trecerea maşinilor se făcea prin câteva puncte de acces, destul de puţine de altfel, drept care maşinile ce veneau din străzile laterale largi se aşezau în cozi lungi. Mergeam în fiecare dimineaţă şi seară prin acest centru, prin faţa unui lung şir de maşini care circulau cu 20 km la oră şi se opreau foarte des, la fiecare trecere de pietoni. Am trecut pe acolo timp de o săptămână. O săptămână în care scena s-a derulat identic: nici un claxon nu m-a atenţionat să mă grăbesc, nu am văzut nici o faţă ameninţătoare şi nu m-a înjurat nimeni în nici o limbă de circulaţie internaţională sau vreun dialect local. O detaşare care provenea dintr-o politeţe incumbată de câteva secole de cultură şi alt tip de civilizaţie; din relaxarea omului stabil material care nu îşi vede în nici un fel ameninţată ziua de mâine, care are bani pentru şcolile copiilor şi ştie că facturile sale pot fi plătite fără să stea la nicio coadă, pentru că sistemul în care trăieşte el funcţionează. Iată de ce, de câte ori sunt agresată la volan înBucureşti şi asta se poate întâmpla demai multe ori pe zi, mă gândesc cu milă la cel de la volanul maşinii celeilalte. Am învăţat deja să deosebesc agresivitatea şoferului de taxi - care se grăbeşte să mai prindă o cursă şi încă o cursă, ca să mai facă ceva bani, De ce să te ocupi de trafic înainte de a inventa mașina într-o capitală în care e aproape imposibil să conduci, darămite să îţi mai faci şi o meserie din condus - de agresivitatea parveniţilor născuţi şi crescuţi în cartiere muncitoreşti mizere, din care au scăpat, şi acum îşi afişează cu mândrie vila şi maşina 4 x 4.Acest fapt face şi mai ridicolă ostentaţia lor, pentru că ei de fapt afişează cu aroganţă normalul altor societăţi unde ideea de succes înseamnă puţin mai mult decât a conduce omaşină, oricat de scumpă ar fi ea. Trăim scufundaţi într-omasă de agresivitate generalizată, şi dacă iei înconsiderare faptul că agresivitatea este considerată un ţipăt de durere, este de ajuns să conduci în traficul din marile oraşe româneşti ca să înţelegi ce cantitate uriasă de frustrare există în noi. Suntem un popor care nu are în spate sute de secole de stabilitate materială şi securitate socială, un popor care s-a sculat zeci de ani să se aşeze la cozi la 4 dimineaţa pentru o pungă de zahăr, şi două sticle de ulei şi care a înţeles stând la acele cozi că, dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie să loveşti cu coatele şi cu picioarele în cel din faţa ta, să fii agresiv. Nu ne mai călcăm de ceva vreme pe picioare unii pe alţii, ca să ne luăm raţia, dar a disparut doar ideea de raţie, restul e la fel. Mi-a plăcut foarte mult traficul civilizat din Hamburg, dar ceva mă face să cred că localnicii au început să-și construiască modul de a se comporta în trafic, cu multe sute de ani înainte ca pe străzile lor să circule prima maşină. *** *** de Marcel URS vechi au fost înlocuite cu cântece noi care în general au același mesaj dar nu sunt acceptate de timp și de tradiții. Crăciun sau Sărbătoare, se sting toate în noianul timpului, al amintirilor noastre. Nu cred că este vorba de vârstă, cu toate că poate și aceasta își spune cuvântul. Omenirea se îndreaptă cu pași repezi spre cevadesprecareuniidintrenoi știm, simțim, sunt vremuri apocaliptice la propriu, nu la figurat. Ne îndreptăm cu pași repezi spre un necunoscut sumbru. Îi las aici pe colegi de ai mei de aici de la RT să dezbată acest subiect mai bine. Am fost obișnuiți cu sărbătorile de iarnă cu moși Crăciuni cu măști dar se pare majoritatea omenirii a devenit niște moși Crăciuni. Am fost obișnuiți cu OBIȘNUINȚA chiar și de sărbători dar această obișnuință s-a terminat. Omenirea a devenit dintr-o dată cuprinsă de o pandemie de FRICĂ nu de covid. Nu că covidu nu există sau nu este real. Ci ceea ce trăim este probabil cel mai bun exemplu al vorbei românului care spune că “s-a făcut din țânțar armăsar” și un preludiu al timpurilor ce va să vină. (continuare din pagina 12) Crăciun cu mască ...