Romanian Times | Februarie - Martie 2022

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES CASTIGAND ATENTIA LUI DUMNEZEU – EFECTE NEFASTE INTR-UN TIMP DE BOALA Slavomir Almăjan “Chiar acum, în această oră a serii, auzind vântul și simțind fumul mi-amaruncat privirea înspremuntele de sud. Flăcările acoperă o bună parte din linia orizontului… Da, stihia mai bântuie încă pe meleagurile noastre, și (cine știe?) poate că doar zorii mileniului fericirii o vor stinge cu totul…” Se părea că întreaga ordine firească a lucrurilor va fi răsturnată, o “schimbare adâncă” definitivă părea a cuprinde inimă cu inimă, întreaga populație a frumoasei Kelowna. Veștile rele se încrucișau cu o viteză uimitoare, aerul întreg părea că anunță ultimele clipe ale cetății din Okanagan. Elicopterele, uriașele bombardiere de apă, sirenele pompierilor și ale poliției, convoaiele militare și lumea cuprinsă de panică. Focul cu jerbele lui de 60 m înalte părea că atinge cerul și avansa pe trei fonturi cu 100-150 m pe minut. Oamenii căliți în foc mărturiseau că nu văzuseră așa ceva în viața lor. Temperaturile din epicentrul flăcărilor făceau ca pomii să plesnească, să explodeze aruncând în aer ramuri arzânde, făcând ca alte și alte focuri să se aprindă aproape instantaneu. De fapt era stare de panică în primar, în pompierii căliți în foc, în soldații căliți în luptă cât și în omul de rând. 30,000 de oameni au fost evacuați din casele lor în mai puțin de două ore. Alți 30,000 erau în stare de alertă, pregătiți pentru o evacuare rapidă. Pregătindu-ne în pripă cu câteva lucruri de strictă necesitate, puteam vedea prin fereastră sudul orașului cuprins de gigantele focuri… Era ora opt seara și eram pregătiți să auzim megafoanele poliției ordorând evacuarea zonei noastre… Priveam acea stihie și buzele mele rosteau fără încetare: “O, Doamne, o, Doamne…” Era tot ce puteam să spun. Unii din pompierii din prima linie trebuiau să-și părăsească mașinile și să fugă ca să-și scape viețile… Cartierul elitei orașului era în flăcări. O altă veste a pus în alertă o altă treime din populația orașului, apoi o altă veste anunța că de fapt nordul orașului este acum atacat. Focul avansa pe trei fronturi. Temperaturile uriașe precumși fumul înălțându-se atât de rapid au creat perturbații electromagnetice în atmosferă și pe deasupra flăcărilor cerul părea a se despica demulțimea fulgerelor și tunetele adăugau încă și mai înaltă panică la cea care exista deja. Și totuși, megafoanele poliției nu au răsunat pe strada noastră și, clipă cu clipă, oboseala și somnul au învins frica. Am adormit cu Numnele Domnului pe buze în acea vineri de Stihia neuitat. Când ne-am trezit, puteam vedea cerul albastru și mângâierea primelor raze de soare. Partea noastră a orașului a rămas intactă, vântul își schimbase direcția împingând focul în el însuși. Un calm a înlocuit starea de panică. Mii și mii de oameni trebuiau adăpostiți, hrăniți, îndrumați… Orașul, ca un mechanism bine uns, a început să se miște. În mulți, omul de bine s-a născut, în alții fiara a ieșit la iveală… Ziceam în sinea mea: “Domnul a cercetat Kelowna, a ars 248 din cele mai frumoase și mai scumpe case, a legat inimile oamenilor între ele printr-o sfântă și minunata solidaritate…” Dar, minunea minunilor, nici măcar un suflet n-a pierit, nici măcar un om n-a fost rănit! Se poate spune mai mult despre har? Despre îndurarea fără margini a Domnului? Se poate spune mai mult despre chemarea Lui la pocăință? Mă așteptam, cititorule, să văd trezire, să văd schimbare, să văd renaștere… “Mama natură”, spuneau oficialii orașului, “ne-a dat azi o mână de ajutor”. Placarde uriașe pe bulevardele orașului, “vă mulțumim pompierilor, vă mulțumim soldaților!” Duhul se întărâta în mine și lăuntrul meu striga: “unde este ‘îți mulțumim Doamne’”? Unde este cântecul de laudă și lacrima pocăinței? O, Doamne, strigam în duhul meu, unde sunt proorocii tăi plângând printre ruinele orașului? “Cum să te mângăi, fiică a Sionului?”, striga Ieremia printre ruinele Ierusalimului. Nimic din toate acestea, ba mai mult, cei care încercau să readucă în atenția populației faptul că Dumnezeu va judeca lumea și că ceea ce deja am văzut este doar un semnal, sunt priviți ca unii care aduc “mesaje rele” de către chiar frații lor în Domnul. La toate acestea unul dintre clericii Kelownei comenta: “Lucrurile nu sunt chiar atât de în alb și negru cumcred unii…” Cu alte cuvinte, la Domnul da nu este întotdeauna da și nu nu este întotdeauna nu… Când i-am reamintit de “plângerile lui Ieremia”, el a replicat că în Canada nu este teocrație așa cum Israelul a fost pe vremea lui Ieremia, deci mesajul Domnului prin proorocul plângător nu mai este relevant astăzi… Cititorule, dacă citești astăzi aceste rânduri, amintește-ți că ziua judecății Domnului este aproape. Semnele Lui sunt vizibile azi în tot locul. Focul de la Kelowna este aproape nimic pe lângă toate cele care s-au întâmplat în anul acesta… Franța care își numără cei 10,000 de morți într-o caniculă fără precedent, bezna care a acoperit estul Americii de nord, legiferarea “căsătoriei” între bărbat și bărbat respectiv între femeie și femeie în Canada, SARS, și altele de genul acesta, în doar câteva luni, strigă: “treziți-vă!”. Ochii mei au văzut, în stihia de la Kelowna, starea noastră de neputință în fața puterii lui Dumnezeu… Unde te poți ascunde? Cine știe ce altă teribilă veste îmi va izbi timpanele în ziua următoare? Știi ce? Astăzi mai poți răspunde, astăzi mai este har. Va veni o zi însă când chiar și timp pentru un ultim suspin nu se va ma găsi. Ai vrut vreodata sa-l impresionezi pe Dumnezeu? In orice directie…sa ii arati cat de bun esti tu in relatie cu El mai ales fata de altii? Cred ca toti am avut faze in relatia noastra cu Dumnezeu in care am gandit ca Dumnezeu favorizeaza pe ce-i care impresioneaza cumva in zelul lor; si poate am acceptat asta subtil sau chiar am nazuit spre asta in public sau privat. Am caut sa facem asta mai ales pentru ca am vrut sa fim siguri ca la final Dumenzeu ne va spune “bine lucrat rob bun si credincios! “Wow! Tu esti cel mai bun!” Am realizat de multe ori ca pana si in celemai umilemomente ale experientei noastre spirituale, Satan incearca sa ne devieze de la scopul trairii crestine. O stare de mandrie se poate strecura cu usurinta în faptele noastre bune, in rugaciunile si închinarea noastra. Nu suntem in stare sa observamacest lucru de la inceput. Poate de aceea Isus a folosit intr-una din pildele Sale un contrast atat de puternic: „Doi barbati s-au urcat în templu sa se roage, unul fariseu si altul vames. Fariseul, stand de unul singur, s-a rugat astfel: “Doamne, îti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, nedrepti, adulteri si nici ca acest vames. Eu postesc de doua ori pe saptamana si dau zeciuiala din tot ce primesc. Dar vamesul, stand departe, nici nu si-a ridicat ochii la cer, ci si-a batut pieptul, zicand: „Doamne, ai mila de mine, pacatosul!” Va spun ca acest om din urma s-a dus acasa îndreptatit, spre deosebire de celalalt. Caci oricine se înalta va fi smerit, dar cel ce se smereste pe sine va fi înaltat.” (Luca 18:9-14) Aruncand o privire mai atenta la aceasta pilda, putem observa cateva nuante subtile între atitudinea fariseului si a colectorului de taxe pentru a ne ajuta sa distingem între încercarea de a-L impresiona pe Dumnezeu si aceea de a fi umil cu adevarat. Fariseul este impresionant in discursul lui. Observa cat de bine se evidentieaza pe sine doar numarand “eurile” în rugaciunea lui. De partea cealalta, umilul colector de taxe se considera doar un pacatos. Atat. Cand cautamsa-LimpresionampeDumnezeu, presupunemcumva ca ii putemoferi altceva decat El stie oricum. Asemenea fariseului, uitam ca tot ceea ce avem – chiar si calitatile si moralitatea noastra – vin tot de la Dumnezeu. În afara de neprihanirea lui Christos, nu avem nimic. Vamesul, pe de alta parte, a vazut ca ceea ce Îi place lui Dumnezeu nu este ca încercam sa actionam independent, ci mai degraba depindem de El. În Ioan 15:5, Isus Domnul spune: „fara Mine nu puteti face nimic”. Acesta este un fapt, dar si o invitatie. Pe tot parcursul lui Ioan 15, aflam ca Isus ne cheama sa ramanem în El, depinzand de El pentru a ne furniza tot ce avem nevoie pentru a-L glorifica – inclusiv mila de care avem nevoie pentru a-L sluji cu adevarat. Cum suntem noi in rugaciunile noastre? Ne inaltam pe noi insine mai mult decat aratam dependenta noastra de El? Apoi Domnul Isus evidentiaza ceea ce credem ca am castigat prin eforturile noastre versus ceea ce amprimit intr-unmod nemeritat. Fariseul este impresionant – isi numara si etaleaza realizarile sale. De partea cealalta vamasul doar isi recunoaste nevoia. Inmomentul in care incercamsa-LimpresionampeDumnezeu ne dorimnejustificat laude din partea celei mai inalte autoritati. Atunci noi dorim doar sa depasim asteptarile nu sa onorom pe Cel ce si-a aratat mila fata de noi. Fariseul din parabola demonstreaza acest lucru în timp ce îsi enumera punctele bune, comparandu-si în mod competitiv statutul sau fata de al altora. Atunci cand recunoastem ca suntem total falimentari pe cont propriu si venim laDumnezeu strigand catre El chiar daca ne este rusine, noi ne recunoastemdeplina dependenta de El. Facem ceea ce doreste Dumnezeu atunci cand ne gandim la noi însine „fara sa avemo pareremai înalta decat se cuvine, fiindmodesti în gandirea noastra, fiecare dupa masura de credinta pe care ne-a dat-o Dumnezeu” (Romani 12:3). O alta nuanta interesanta: in momentul in care fariseul enumera realizarile sale, Dumnezeu este o parte a audientei sale. El il instiinteaza pe Dumnezeu despre ceva ceea ce poate Dumnezeu nu a vazut. Umilul colector de taxe Îl vede pe Dumnezeu ca pe Mantuitorul sau. Este ironic faptul ca rugaciunea fariseului începe cu multumiri, deoarece el îsi exprima recunostinta fata de Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu este la fel de încantat de mandria lui. Comparatia si performanta nu reprezinta puncte ale chemarii divine. Standardul pe care fariseul se asteapta sa-l foloseasca Dumnezeu este propria sa inventie – facandu-L pe Dumnezeu o audienta sau un juriu care joaca/judeca dupa regulile fariseului. Fariseul se comporta ca si cumDumnezeu ar putea fi influentat de cazul lui, înaltandu-se pe sine prin diminuarea subtila a intelegerii sale despre Dumnezeu. Am fost vinovat ca am crezut ca îl pot convinge si pe Dumnezeu de valoarea mea, neglijand adevarul pe care colectorul de taxe îl dovedeste. Vamesul se închina cu smerenie lui Dumnezeu ca judecator si Mantuitor. Dumnezeu este Cel înaltat nu eu, nu noi. El stabileste standardele si El ne ridica acolo prin mila Sa. El ne salveaza si este multumit de noi cand ne întoarcem, iar si iar, spre El pentru orice ajutor. Viziunea umila pe care o avea colectorul de taxe despre sine, despre valoarea lui si despre Dumnezeu este o promisiune pentru noi atunci cand suntem ispititi de mandrie. Putem avea încredere ca Dumnezeu ne va înalta si va fi multumit de noi cand venim la El cu umilinta – El nu are nevoie de convingerea noastra! “vamesul a plecat acasa îndreptatit pentru ca “oricine se înalta va fi smerit, dar cel care se smereste va fi înaltat” (Luca 18:14). Emanuel C. Pavel, Vancouver, B.C. Canada (continuare in pagina 20)