Romanian Times | Aprilie 2022

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Un om al secolului XX Cariera mea a fost dedicată pasiunilor politice,radicalismului,idealurilorutopiceși consecințelor lor catastrofice în cadrul unor teribile experimente de inginerie socială ale secolului XX. De-a lungul anilor, am încercat să schițez și explic ceea ce Hannah Arendt numea „furtunile ideologice” ale unui secol neîntrecut în violență, hybris, cruzime și sacrificii umane. Am început să meditez asupra acestor chestiuni încă de pe vremea adolescenței trăite într-o Românie comunistă, atunci când am citit un exemplar clandestin din romanul luiArthur Koestler, Întuneric la amiază. Am apărut pe lume după cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1951, din părinți revoluționari care îmbrățișaseră înainte de război valorile comuniste anti-fasciste. Ei au luptat în Brigăzile Internaționale, în timpul Războiului Civil spaniol, acolo unde tatăl meu și-a pierdut brațul drept, la vârsta de 24 de ani, în momentul unei confruntări de pe fluviul Ebro; mama mea, care urma o școală medicală, a contribuit la efortul de luptă ca asistentă. Am crescut ascultând nenumărate conversații despre figuri importante ale comunismului mondial, precum și despre atrocitățile staliniste. Numele unor Palmiro Togliatti, Rudolf Slánský, Maurice Thorez, Iosip Broz Tito, Ana Pauker, sau Dolores Ibárruri erau frecvent șoptite în timpul conversațiilor de la cină. Mai târziu, pe când eram student la sociologielaUniversitateadinBucurești,am ignorat apelurile oficiale care propovăduiau neîncrederea în „ideologia burgheză” și am făcut tot ce mi-a stat în putință spre a intra în posesia unor cărți interzise semnate de Milovan Djilas, Karl Jaspers, Hannah Arendt, RaymondAron, Isaiah Berlin, Karl Popper, Leszek Kołakowski și alți gânditori anti-totalitari. În fața absurdităților grotești născute din comunismului dinastic al lui Nicolae Ceaușescu, am realizat că trăiam într-un regim totalitar condus de un lider rupt de realitate, care exercita un control absolut asupra populației prin intermediul Partidului Comunist și al poliției secrete. Tocmai din aceste motive, am și fost din ce în cemai mult interesat de tradițiile ocultate ale marxismului occidental și încercările teoreticienilor Școlii de la Frankfurt de a reabilita subiectivitatea. Teza mea de doctorat, susținută în 1980, se intitula Revoluție și rațiune critică: teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stânga contemporan. Din scrierile lui Theodor W. Adorno, Walter Benjamin, Erich Fromm, Max Horkheimer și Herbert Marcuse, am învățat despre frământările negativității în epoca administrării totale și a alienării ineluctabile. Am citit Georg Lukács, Karl Korsch și Antonio Gramsci și am găsit în ideile lor (în special în scrierile de tinerețe) un antidot la optimismul absurd al marxism-leninismului. DeșiRomânia eraun stat socialist credincios doctrinei marxiste și, prin urmare, un stat - cel puțin aparent - al stângii politice, partidul conducător a început, mai ales după 1960, să îmbrățișeze teme, motive și obsesii ale extremei-dreapta interbelice. Atunci când Nicolae Ceaușescu vine la putere în 1965, această tendință ia amploare, iar ideologia ajunge să amalgameze un leninismrezidualcuunfascismnemărturisit, deși inconfundabil. Însă și acesta era doar un paradox aparent. Ani mai târziu, atunci când am citit admirabila biografie a lui Stalin semnată de Robert C. Tucker, am rămas impresionat de splendida sa analiză a „bolșevismului de extremă dreapta”. Asemeni Uniunii Sovietice după 1945, sau Poloniei în timpul ultimilor ani ai conducerii lui Władysław Gomułka odată cu ascensiunea la putere a facțiunii moldova.europalibera.org / 24.02.2022 ultranaționaliste a partizanilor, regimul comunist românesc devenea din ce în ce mai idiosincratic, xenofob și antisemit. În 2003, cândmi-ampublicat la University of California Press istoria politică a comunismului românesc (trad. în română ca Stalinism pentru eternitate), am folosit un termen-cheie pentru această hibridizare: „național-stalinism”. Câțiva ani mai târziu, în 2006, am condus Comisia prezidențială al cărei Raport Final devenea baza științifică a condamnării dictaturii comuniste din România drept ilegitimă și criminală (publicând, în 2018, împreună cu politologul Marius Stan, la Cambridge University Press, și un volum dedicat memoriei acelui moment crucial din istoria postcomunismului românesc). De-a lungul ultimelor patru decenii, am meditat la afinitățile profunde pe care le au aceste două mișcări și ideologii aparent ireconciliabile. Am ajuns la concluzia că în vremuri de anomie morală și culturală, comunismul și fascismul pot fuziona într-o sinteză barocă. Comunismul nu este fascism și fascismul nu este comunism. Fiecare experiment totalitar își are propriile atribute ireductibile, deși ele împărtășesc un număr de fobii, obsesii și resentimente care pot genera alianțe toxice precum Pactul nazisto-sovietic din august 1939. Mai mult, proximitatea lor geografică a permis desfășurarea unor practici genocidare (între 1930 și 1945) în ceea ce Timothy Snyder a numit „tărâmul Vladimir Tismăneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post- Comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani, autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și perioadei post-comuniste. A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu, în Parlament, pe 18 decembrie 2006. Un an mai târziu, a co-editat cu istoricul Dorin Dobrincu publicarea raportului la editura Humanitas. Între februarie 2010 și mai 2012 - președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). morții” (Bloodlands), și care au făcut aproximativ 14 milioane de victime umane. Nenorocirea a început cu războiul lui Stalin împotriva țăranilor, în special în Ucraina, și a culminat cu oroarea absolută a Holocaustului. Activitatea mea intelectuală a fost și este, așadar, despre încarnarea unor principii diabolice nihiliste ale supunerii și condiționării umane în numele unor obiective presupus imaculate și purificatoare. Am înțeles să discut similitudinile semnificative, distincțiile ireductibile dominante, precum și reverberațiile contemporane ale acestor tiranii totalitare. Am examinat, totodată, deradicalizarea regimurilor de tip sovietic, epuizarea pasiunii ideologice și nașterea expresiilor alternative, orientate civic, ale sensibilității democratice. Scopul meu a fost întotdeauna acela de a oferi cititorilor (studenți, jurnaliști, istorici, politologi, filosofi și publicul larg) câteva concluzii despre o perioadă dezastruoasă pe care niciun cuvânt nu o poate surprinde cu atâta acuratețe și neliniște precum picturile artistului german, Anselm Kiefer. Este ceea ce am făcut și prin intermediul radioului Europa Liberă, vreme de aproape patru decenii, printr-o colaborare începută chiar în februarie 1983. Asemeni tablourilor lui Kiefer, secolul XX a lăsat în urmă peisaje devastate încărcate de cadavre, iluzii sfărâmate, mituri eșuate, promisiuni trădate și memorii desfigurate. Sursa: libertatea.ro/ 31.03.2022 Opt ţări din NATO au atins obiectivul de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru cheltuielile cu apărarea în 2021, cu trei mai puţin decât în 2020, conformunui raport alAlianţei Nord- Atlantice publicat joi, într-un moment în care războiul din Ucraina determină ţările aliate să se reînarmeze, informeazăAgerpres, care citeazăAFP. Invazia rusă a dus la apariţia „unui nou sentiment al urgenţei”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la prezentarea raportului său anual, subliniind majorarea cheltuielilor militare anunţată recent de mai multe state. În 2021, cele opt state care au atins sau au depăşit obiectivul de 2% sunt Grecia (3,59%), SUA (3,57%), Polonia (2,34%), Marea Britanie (2,25%), Croaţia, Estonia, Letonia (2,16% fiecare) şi Lituania (2,03%). România este pe poziţia a zecea, cu 1,88%, după Franţa (1,93%), prima ţară sub pragul de 2%. La începutul lunii, Klaus Iohannis anunţa că se impune creșterea procentului din PIB de la 2 la 2,5% pentru apărare. În 2020, acest club al ţărilor care alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare număra 11 membri. NATO are 30 de membri, însă Islanda nu deţine armată. Raportul menţionează totuşi că aceste cheltuieli cu apărarea ale aliaţilor europeni şi Canadei au fost în 2021 în creştere pentru al şaptelea an consecutiv. Această creştere a fost de 3,1% în termeni reali faţă de 2020. SUA, care reprezentau în 2021 o cotă de 51% din PIB-ul cumulat alAliaţilor, au asigurat 69% din cheltuielile militare ale NATO. Cheltuielile militare totale ale NATO au fost estimate anul trecut la peste 1.000 de miliarde de dolari (898 de milioane de euro). Ţările din NATO s-au angajat în 2014, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, să îşi majoreze cheltuielile cu apărarea la 2% din PIB până în 2024. „Toţi Aliaţii au acceptat la summitul NATO de săptămâna trecută că trebuie să ne respectăm angajamentele asumate împreună în 2014 de a creşte cheltuielile militare şi recomandarea de 2%”, a spus Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă. El a adăugat că statele aliate vor înainta „planuri despre modul în care pot fi respectate angajamentele de investiţii în apărare pentru summitul de la Madrid din iunie”. Germania, care nu a alocat în 2021 decât 1,49% din PIB pentru apărare, a anunţat la mijlocul lunii martie investiţii record pentru armata sa începând din 2022, cu ambiţia de a ajunge la 2% din PIB „în anii următori”. Belgia (1,07%) şi Danemarca (1,40%) au decis recent o majorare semnificativă a cheltuielilor militare. Italia (1,54%) vrea săajungă la2%în2028, a spus joi premierulMarioDraghi, considerând că orizontul 2024 este înţeles de ţările membre mai mult „ca o indicaţie, decât ca un obiectiv”. Polonia, ţară vecină cu Ucraina, vrea în schimb să aloce 3% din PIB pentru bugetul apărării începând de anul viitor. SUA, cel mai mare contributor dinNATO, şi-au prezentat de asemenea proiectul de buget pe 2023, care prevede o majorare puternică a cheltuielilor pentru apărare (+4%). SUAau asigurat anul trecut 69% din cheltuielile militare ale NATO