Romanian Times | lulie 2022

ROMANIANTIMES Anca MIZUMSCHI - pagina de literatura Am luptat foarte mulți ani să aflu cine sunt și, dacă azi îmi doresc foarte mult să fac programe de identitate națională și seminarii despre identitate, este pentru că eu cred că în România există un gol uriaș în acest domeniu. Noi nu mai știm cine suntem. Nu mai știm cine suntem pe plan individual, nu mai știm cine suntem pe plan social și, ceea ce este cel mai grav, nu mai știm cine suntem pe plan național. Există foarte multă confuzie, ambivalență și foarte multă duplicitate. Nu este simplu să afli cine ești. Identitatea este o călătorie individuală, fiecare o face în limitele lui și atât cât este dispus să o facă. Nu există certitudini și nu există garanții, dar drumul contează. Contează, pentru că drumul presupune descoperiri, presupune întâlniri, presupune cunoaștere. “Life is a journey not a destination”. Perfect adevărat deși pentru mine sună mai mult ca o reclamă. Nevoia acută de a te descoperi începe de la incongruența ta cu lumea. Trebuie să nu fii bine cu tine, să nu te simți bine în pielea ta, să ai senzația că ceva e în neregulă, și mai ales, să vrei să cauți soluții. Nu le vei găsi întotdeauna, nu le vei găsi ușor, sau nu le vei găsi în timp scurt, dar este important să te angajezi în demersul respectiv, să îți dorești schimbarea. Toți oamenii pe care îi cunosc sunt în situația de avea nevoie de a se descoperi. E firesc. Singurii care “scapă” de nevoia asta sunt cei aflați la extreme. Pe de o parte, cei aleși, cei care au o vocație mai puternică decât ei -artiștii, geniile, călugării, exploratorii, eroii- și pe de altă parte, opusul lor, cei abrutizați definitiv. Cum marea majoritate a celor care trăiesc pe planeta asta, nu se află în cele două categorii, drumul, calea, descoperirea, fac parte din existența cotidiană a fiecăruia. Primul pas spre schimbare este conștientizarea stării în care te afli în momentul acela. Pentru a ști ce îți dorești trebuie să știi întâi cine ești. Rolul meu și ca psihoterapeut și ca scriitor, așa cum îl înțeleg eu, este să fiu un catalizator al conștientizării. Asta nu presupune a da sfaturi și a sugera soluții, pentru că nu le am - soluțiile sunt individuale și țin de adevărul subiectiv al fiecăruia - presupune a fi o oglindă curată în care celălalt să se vadă, presupune a pune întrebări. Dacă aș trăi într-un trib amerindian, acolo unde fiecare nume are o semnificație, aș zice că numele meu de vraci este Cel-care-pune- întrebări-vindecătoare. Nu sunt lider politic, nu conduc niciun partid și nici măcar o platformă socială, și nu sunt un activist într-o mișcare. Eu sunt observatorul, scriitorul, cel care relatează. Povestașul. Nu impun nimănui nimic și nu îmi propun să formez caractere ca un director de școală, dar în același timp, trăim niște vremuri în care nu pot să nu mă implic. Nu am cum să stau cu mâinile încrucișate și să văd cum totul se distruge în jurul meu, dar nici nu mă pot apuca să fac, la modul amator lucruri la care nu mă pricep, cum ar fi politica, pentru că aș risca să fac mai mult rău. Ori, singurul lucru la care mă pricep eu pe lumea asta, marea mea iubire, viața mea este cuvântul. Scris, vorbit, citit, cuvântul care curge. Atunci când ai avut șansa să ajungi o persoană publică, în domeniul cuvântului, chiar și Cel care pune întrebări vindecătoare (continuare in pagina 20) RICHARD BRAZOVAN REAL ESTATE BROKER LICENSED IN OR AND WA una așa, minusculă, cum sunt eu, trebuie să faci ceva, altceva! Dacă ai avut șansa ca discursul tău să ajungă la mai mulți oameni decât prietenii tăi și familia ta, fă ceva cu acest discurs, construiește ceva! Ai datoria majoră de a vorbi în numele celor care nu pot ajunge la opinia publică. Ai datoria de a-i face vizibili pe cei “invizibili”. Atât cât poți. Nu am pretenția că pot oferi soluții universale, sau că voi schimba lumea. Am încetat din copilărie să cred în utopii, dar dacă lumea care va veni la conferințele mele despre identitate pleacă cu mult mai multe semne de întrebare decât atunci când a intrat în sală, și caută eventuale