Romanian Times | Octombrie 2022
ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 (continuare din numarul trecut) de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit Cei care trăiesc în credința creștină și așa sunt luminați, din toate popoarele, au îmbrățișat cuvintele Sf. Ap. Pavel, care zic: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?...”. Răspunsul: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură Nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 8, 35-39). Amin, Doamne, ajută-ne pe toți. Răsplata celor ocărâți și prigoniți pentru mărturisirea credinței Domnul Iisus Hristos, celor care au mărturisit Credința lor creștină în El, în Dumnezeu în Sfânta Treime, le anunță răsplata în Fericirea a 9-a, zicând de pe acum: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastrămultă este în ceruri...,” (Matei 5, 12), adică, în Împărăția Cerurilor. În răsplata pentru mărturisirea credinței, „ că plata voastră multă este în Ceruri”, adică în Împărăția Cerurilor, este chiar mai mult decât la celelalte Fericiri! De ce? Deoarece nelepăpdarea și mărturisirea credinței noastre în Dumnezeu, la vreme de persecuție, este mai mult decât a deveni săraci cu duhul, decât a plânge pentru păcate, a fi blânzi, a flămânzi şi înseta de dreptate, a fi milostivi, curați cu inima, făcători de pace și prigoniți pentru dreptate. Dar, cine ajunge și trece prin cele 8 Fericiri, la a 9-a Fericire, el este atât de întărit de Dumnezeu în credință, încât se găsește în puterea din Scripturile care zic: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?...”, Răspunsul: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură Nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 8, 35-39). Să îmbrățișăm, dar, cu încredere fericirea vieții prin cele 9 Fericiri, mai ales că Domnul ne asigură, zicând: „iată Eu (Iisus) cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 20). Despre răsplata cea de la Dumnezeu, pentru toate cele bune pe care le face omul și pentru mărturisirea credinței, Sf. Ioan Gură de Aur, zice: „Dacă vrei să asculți ceva despre răsplata viitoare, să știi că nici un cuvânt nu poate să le plăsmuiască”. Acesta e un adevăr exprimat de Sf. Ap. Pavel, care a fost înălțat până la al 3-lea cer (2 Cor. 12, 2), când zice: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Cor. 2, 9). Altă răsplată este că Domnul îi numește pe cei credincioși care trec prin cele 9 Fericiri și își curăță suflete, zicând: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan 15, 14). Prin tot ce face bine cel credincios își arată iubirea și dragostea Sa creștină, ca răspuns pentru iubirea neasemuită a lui Hristos Mântuitorul său, Care l-a iubit pe el, atât de mult, încât viața Lui a pus-o pentru el în patimile pe Crucea Golgotei, după cum ne zice: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui (Iisus) să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). Reflecție la sfârșitul prezentării celor 9 Fericiri Se naște întrebarea: unde suntem noi creștinii de azi?, din aceste vremuri ale necredinței și a legalizării păcatelor, în raport cu cele 9 Fericiri și față de Fericirea a 9-a?, care zice: „ Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni (pentru credință) şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” Matei 5, 11). În primul rând, cred că trebuie fiecare să se cerceteze pe sine unde se găsește, și un răspuns vizibil ar fi că, suntem cam departe din păcate și din nefericire, de a fi gata să mărturisim Credința noastră în Dumnezeu cu prețul vieții pământești, trecătoare, în schimbul Vieții Veșnice, în Împărăția lui Dumnezeu. Și aceasta este o mare durere și întristare, deoarece înseamnă că pentru noi Domnul Iisus Hristos a pătimit, a murit ca Om pe Cruce și a Înviat zadarnic, dacă nu ne gândim să fim gata a mărturisi Credința noastră creștină în Dumnezeu chiar cu prețul vieții pământești, în schimbul Vieții Veșnice, ca răsplată în Împărăția lui Dumnezeu. Dar totuși aflăm că sunt mulți creștini în multe țări din lume, despre care aflam și am văzut prin mijloacele tehnice de azi că și-au dat viața pământească în schimbul Vieții Veșnică, prin nelepădarea și mărturisirea credinței lor în Dumnezeu, cu orice preț. Exemplu pentru neamul românesc este Sf. Constantin Brâncoveanu cu toți copii lui, care au mărturisit Credința lor creștină în fața Sultanului. Dar, haideți, stimați cititori, să ne conectăm prin cele 9 Fericiri la lumina Dumnezeiască, pentru că așa vom putea evalua ce este mai de preț, viața pământească ce este trecătoare sau Viața Veșnică, care este netrecătoare, în Împărăția lui Dumnezeu. „Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). Înțelegemdin cuvintele „ dacă va câştiga (omul) lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde” , că sufletul unui om valorează mai mult înaintea lui Dumnezeu decât dacă am câștiga lumea întreagă, iar sufletul ni l-am pierde. De ce are sufletul o valoarea atât de mare? Pentru că sufletul este suflarea lui Dumnezeu de viață în om la creație, după cum ne descoperă prin Scriptură, zicând: „ Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facere 2, 7). „ suflare de viaţă” este, deci, sufletul, prin care Dumnezeu l-a creat pe om, după chipul și asemănarea Lui (Facere 1, 26-28). Și odată cu această înțelegere, Dumnezeu l-a creat pe om nemuritor, și sufletul lui Nu poate muri, fiindcă este suflare Dumnezeiască. Așadar, din nemurirea sufletului este vorba de Viața Veșnică, pentru om în Rai sau Iad, după cum a trăit în viața aceasta prin necredință sau credință în Dumnezeu. Astfel, pentru sufletul nemuritor al omului a lăsat Bunul Dumnezeu Biserica în care să învățăm calea mântuiri în Hristos Mântuitorul ca să nu ajungem în Iad la sfârșitul vieții pământești. În vremurile de persecuție religioasă, în care deja am ajuns, pentru mărturisirea credinței noastre în Dumnezeu, singura mângâiere este cunoașterea înțelesului duhovnicesc din cele 9 Fericiri, cu răsplata lor de la Dumnezeu anunțată de Hristos Mântuitorul. Astfel, stimați cititori, aceasta a fost cauza pentru care am scris acest Articol odată cu Nașterea „Răsăritului Cel de Sus” (Luca 1, 78), Iisus Hristos, ca Om, ca să ne elibereze de moartea nemărturisirii credinței și a păcatelor, ca să îmbrățișăm Credința pe care ne-a adus-o spre mântuirea întru El. Prin urmare, să nu îmbrățișați frica și motivarea pământească pentru a trece la ascultarea de antihriști ca să vă pierdeți sufletele, ci să urmăm descoperirea lui Hristos Mântuitorul care ne întărește și ne zice: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena” (Matei 10, 28). „Intraţi prin poarta cea strâmtă că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7, 13-14). Amin. RĂSĂRITULCELDE SUS ȘIAJUNGEREALAVEDEREALUI PRIN CELE NOUĂ FERICIRI (Matei 5, 3-11) (9) *** (continuare din pagina 18) VOTULTĂU ESTE FOARTE IMPORTANT articol de lege de pe buletinul de vot și acea persoană față de Domnul Dumnezeu. Ai dreptul de a vota și asta presupune că ai vârsta la care poți face distincție între ce e bine și ce e rău. Nu știi, întreabă pe cineva care știe. Viața o spune Cartea vieții și știința că începe la concepție, și viața trebuie protejată prin lege și de oamenii legii special, cât și de fiecare om în particular. Fiecare ființă umană este făcută după chipul lui Dumnezeu și este un drept fundamental al fiecăruia să trăiască câte zile vrea Creatorul și nu oamenii. Conform Declarației de Independență Americane, „ Toți oamenii sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile acestea sunt viața, libertatea și căutarea fericirii .” Ordinea este semnificativă. Viața este primul drept dat de Dumnezeu fiecărei ființe umane. Trăirea după principiile Creatorului duce cu siguranță la realitatea unei vieți de libertate și fericire. Votează articole de lege și oameni care să apere viața la toate nivelele existenței ei. Familia este un organismcreat de Domnul Dumnezeu și nu poate fi definit altfel, pentru că nimeni nu se poate egala cu El. Orice civilizație din istorie este construită pe instituția căsătoriei, a familiei. Votează articole de lege, votează persoane care protejează familia formată din tată, mamă, copii și bunici. Proprietatea personală conține pe lângă viață și familie, bunurile materiale. Toate acestea ne sunt date să le administrămpentru o vreme. Dăm și vomda socoteală de isprăvnicia administrării lor . Orice proprietate avem, mai ales noi, cei ce amvenit cu aproape nimic și cu ajutorul Domnului Dumnezeu și a condițiilor create avem unii mai puțin și alții mai mult, dar oricât ar fi costă bani și viață. Banii luați prin taxele pe proprietate și salar trebuie administrați corect de guverne și astfel nu ar fi nevoie de mărirea taxelor. Votează articole de lege și oameni care protejează proprietatea privată. Da, Votul tău contează! Doamne Ajută! Doamne dă izbândă! N.C.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=