Romanian Times | Noiembrie 2022

ROMANIANTIMES Anca MIZUMSCHI - pagina de literatura Nu fac parte dintre cei care cred că poporul român își merită soarta. Și nu fac parte dintre cei care susțin că suntem un popor de proști, lași și hoți. Pe măsură ce am înaintat în vârstă am învățat că înainte de a pune etichete, trebuie măcar să încerci să înțelegi mecanismul din spatele lucrurilor. Că fiecare comportament are o explicație, pentru că este inițiat de un stimul și există un factor determinant care îl susține. De aceea, de fiecare dată, atât cât pot, încerc să ajung la lucrul din spatele lucrurilor. Să înțeleg. Poziția geografică a României nu ne-a lăsat niciodată să coagulăm o conștiință națională fermă, o voință unitară. În mod evident, nu era în interesul marilor imperii sub care am Sindromul Stockholm național tot fost să ne lase să construim o conștiință națională solidă; am fi fost o primejdie sau măcar ceva care le-ar fi dat de furcă. Am construit în loc o conștiință a supraviețuirii. A alunecării în timp, a strecurării. A fost un mecanism de apărare și nu cred că trebuie transformat într-un blam; cred că trebuie înțeles. Mă întreb sincer dacă cei care pun etichete într-un mod atât de superficial s-ar fi descurcat mai bine în condițiile uriașelor transmutări de populații și schimbări de granițe care s-au tot succedat, în ultimii cinci sute de ani, pe teritoriul actual al României. Una dintre caracteristicile mecanismelor de apărare este că apar ca un răspuns la un eveniment și devin din ce în ce mai puternice și se consolidează în timp. Ele sunt acolo chiar și când evenimentul inițial nu mai există. De asta ne comportăm uneori paradoxal ca popor. Acționăm în urma unui trecut vechi de secole, pe lângă care douăzeci și cinci de ani de aparentă libertate nu înseamnă nimic. Suntem neîncrezători în noi înșine, naivi pe alocuri, provinciali și izolați și, într-o anumită măsură, potențial irecuperabili. În psihoterapie, victimele abuzului petrecut la vârste foarte mici sunt refractare la tratament sau foarte dificil de tratat. Teoretic, un copil sirian de azi, care trăiește sub bombardamente din clipa în care s-a născut, va avea toată viața sindrom de stress traumatic. Tot ce vei putea face, va fi să îl faci funcțional social. Extrapolând, am senzația că poporul în care m-am născut are un sindrom de stress post-traumatic major și acționează din interiorul lui. Dacă câteva milioane de oameni au un tip de patologie socială nu înseamnă că, fiind atât de mulți, devin brusc normali și că asta e standardul de normalitate; înseamnă doar că sunt mulți. De obicei, în relația victimă-abuzator și după ce abuzul încetează, victima continuă să se autoabuzeze, în virtutea a ceea ce recunoaște ca fiind familiar. Are un respect propriu diminuat sau inexistent și este ca un magnet pentru viitorii abuzatori. Am citit odatăîntr-un studiu de specialitate, despre cazul unei femei cu cinci copii, cu un soț alcoolic și piroman, care atunci când se îmbăta dădea foc casei. De fiecare dată când izbucnea incendiul, veneau pompierii și femeii respective i se oferea asistență și posibilitatea de a fi adăpostită împreună cu copiii ei. Cu toate acestea nu pleca, deși și ea și copiii ar fi putut muri oricând într-un incediu provocat. Pentru că îl cunoștea de douăzeci de ani, pentru că era răul cunoscut. Alternativa de a pleca singură în necunoscut cu cinci copii, fără niciun venit, o îngrozea. În sindromul Stockholm, victima are senzația că își cunoaște abuzatorul și trăiește cu iluzia că îl poate controla. În cazurile severe, empatizează fără încetare cu el, nu îi contestă deciziile și ajunge să creadă că tot ceea ce face abuzatorul e din iubire pentru ea. Ne comportăm ca popor ca și cum am avea o depedență emoționalămajoră față de lideri abuzivi; confundăm abuzul cu puterea, cu forțaprotectoare,securizantă.Votămconstant personalități abuzatoare prin alegeri libere. Pentru că “le înțelegem”. Suntem autorii acestei contra-selecții naționale născute din confuzie și dintr-o incredibilă toleranță la abuz. In plus, tot acesta este și profilul de țară pe care îl transmitemtransgenerațional. Până când nu vom modifica aceste caracteristici ale culturii căreia îi aparținem lucrurile vor trena la nesfârșit Credințele, în sensul lor de convingeri, determină atitudini. Atitudinile determină comportamente. Credințele colective fac parte din cultura unui popor. Este singurul loc de unde poate începe schimbarea, pentru că nu poți genera schimbare socială dacă păstrezi aceleași meme. Ori, în România atunci când se fac tăieri salariale, primii pe listă sunt profesorii și educatorii. Cum s-ar putea ajunge la schimbare dacă nu îți plătești artiștii și cercetătorii?Dacă nu îi plătești, sau îi alungi, sau îi aduci la limita subzistenței? Cine să proiecteze schimbarea și să o transforme într-un concept care poate fi implementat social?Dacă îi tai depe listăpe cei demai sus - creativii, căutătorii, inovatorii, toți cei care