Romanian Times | Decembrie 2022

ROMANIANTIMES MESAJE BIBLICE 18 VAURMA de Preot Paroh Aurel Sas, Detroit (continuare din numărul trecut) Participăm la energiile divine necreate, nu la esența dumnezeiască Dacă omul ar putea lua poarte la esenţa dumnezeirii, care pentru om este cu neputinţă de înţeles, nu ar mai fi omul ceea ce este, ci dumnezeu prin natura divină. Iar aceasta este de domeniul imposibilului fiinţei umane create, și din această cauză omul este chemat de Dumnezeu să devenim prin harul divin ceea ce este El prin natură în revelarea Scripturii: „…Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt” (Psalm 81, 6), dar prin harul divin precum am aflat. „Dacă am participa la esenţă, Dumnezeu nu ar mai fi Trinitate, ci o multitudine de persoane” (Vladimir Lossky, După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, traducere din franceză de Anca Manolache, edit. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 48). Așa participând la energiile divine, bunul credincios nu doar că își poate lucra mântuirea, ci chiar atinge îndumnezeirea, că se face părtaș dumnezeiești firi (2 Petru 1, 4) a lui Hristos Domnul. Așadar, Dumnezeu am aflat că se manifestă în lume prin energiile sau lucrările Sale. Fiinţa Lui dumnezeiască rămâne dincolo de orice relaţie, de orice împărtăşire, ascunsă în transcendenţa absolută, fiindcă este deasupra tuturor. În prezentarea Sf. Grigore, cât și în întreaga învățătură ortodoxă, Dumnezeu este şi se zice firea tuturor celor existente, pentru că toate au fost create de El și toate se împărtăşesc din El şi există prin împărtăşirea de El, ca izvor al vieții și luminii (Psalm 35, 9) și cauză de existență, dar aceasta nu însemnă că prin împărtăşirea de firea Lui, ci prin împărtăşirea din energiile sau din lucrările Lui. În descrierile Sf. Grigorie Palama, Dumnezeu este şi existenţa celor ce sunt şi forma în forme, ca obârşia formelor şi înţelepciunea celor înţelepţi şi toate ale tuturor. În același timp, Dumnezeu nu este fire, ca fiind mai presus de toată firea şi nu este, ca fiind mai presus de toate cele ce sunt; şi nu este şi nici nu are formă, ca unul ce este mai presus de orice formă. Pentru potrivnicii Sf. Grigorie, ceea ce nu este Fiinţă nu este Dumnezeu, ci doar un efect creat. Dar Dumnezeu în Treime este Ființă și Persoană vie. Astfel, planul îndumnezeirii şi al comuniunii credinciosului cu Dumnezeu, în viziunea Sf. Grigore Palama, este scoasă în evidenţă prin comuniunea cu energiile divine: „Dumnezeu este în întregime prezent în energiile Sale fără să-şi părăsească fiinţa inaccesibilă” (Paul Evdokimov, Cunoașterea lui Dumnezeu, Ed. Christiana, 1995, p. 77). Așadar, cine se împărtășește din enegiile divine se împărtășește de Dumnezeu în întregimea Sa. Urmarea descoperirii Scripturii este totul: „….să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi (a lui Hristos), scăpând de stricăciunea poftei celei din lume” (2 Petru 1, 4), iar părtași dumnezeieștii firi a lui Hristos, se face credinciosul prin comuniunea din energiile divine, ca harul sau lumina dumnezeiască prin viața duhovnicească trăită în Hristos (Fapte 17, 28), prin împlinirea poruncilor (Psalm 118, 2) și „…credința care este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6) în faptele bune, care nu lasă credința să fie moartă (Iacov 2, 20). În energiile divine necreate este Dumnezeul în lucrarea Sa mântuitoare Despre energiile necreate care izvorăsc sau iradiază din Dumnezeu, Părintele Dumitru Stăniloae zice: „nu sunt mărginite, vin la toţi, dar vin în special prin Sfintele Taine. Energiile divine sunt prezente în Sfintele Taine cu intensitate deosebită, aducând însăşi Persoana lui Hristos; prin Biserică, prin preot în special, prin toate binecuvântările lui, trec în grade diferite asupra tuturor, sunt deci şi ale îngerilor, sunt şi în natură. Căci natura, făcută din nimic, n-ar putea să stea în ea însăşi fără energiile necreate care o fundamentează” (Pr. Stăniloae, în 7 dimineţi cu Părintele Stăniloae, Anastasia, p. 28). La Sf. Liturghie, preotul transmite credincioșilor binecuvântarea Treimică, după Scriptura care zice: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Cor. 13, 13). La fel, prin sfințirea casei cu apa sfințită cu harul Duhului Sfânt, cât și sfințirea semănăturilor și a pământului și a orice sfințire, transmite energia necreată a harului divin care le sfințește și le ține. Iar energiile dumnezeiești necreate, care izvorăsc veşnic din ființa lui Dumnezeu, ne sunt comunicate de Duhul Sfânt prin harul Sfintelor Taine, pentru îndumnezeirea firii (2 Petru 1, 4) credinciosului și transfigurarea noastră directă, nefiind un mijlocitor între Dumnezeu şi noi, fiindcă energiile sunt necreate și nedespărțite de ființa dumnezeiască. Dumnezeu este în întregime prezent în energiile Sale fără a-Și părăsi ființa, așa cum am învățat și mai sus. Energiile dumnezeiești se numesc dumnezeire și sunt „Dumnezeul Cel viu în acţiune, de care isihaştii se bucură prin vederea faţă către faţă, a luminii necreate fiind însăşi manifestarea, revelarea acestei dumnezeiri. Ele sunt manifestări libere şi voluntari ale Divinităţii comune celor trei Persoane dumnezeieşti, prin care Dumnezeu intră în comuniune cu omul şi cu întreaga creaţie. Dar energiile necreate nu vor fi nici acte exterioare lui Dumnezeu datorate voinţei Lui, asemenea actelor providenţiale, prin care El a creat de exemplu lumea” (Vl. Lossky, După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Humanitas, 1998, p. 46). Energiile dumnezeiești necreate pot fi numite har divin în legătură cu revărsarea lor asupra fiinţelor umane. Dumnezeu Cuvântul (Ioan 1, 1), Fiul, Iisus Hristos, S-a coborât la om prin întrupare de la Duhul Sfânt și din Pururea Fecioara Maria (Luca 1, 34-35; Matei 1, 18), și S-a făcut Om în afară de păcat (Evrei 4, 15), din prea marea iubire faţă de oameni (Ioan 3, 16), ca oamenii să aibă parte de îndumnezeire, prin a se face „…părtași dumnezeiești firi” (2 Petru 1, 4) a lui Hristos Dumnezeu. Din prezentările Sf. Grigore în acestă direcție, reiese clar că, venirea şi aşezarea Fiului lui Dumnezeu în cel credincios, este urcarea omului la El, prin împlinirea poruncilor, după cum a zis Domnul: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (Ioan 14, 15). „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23). Dar precum am precizat mai sus că, nu se revelează și nu se arată ființa lui Dumnezeu, ci energia harului în lucrarea Duhului Sfânt, Care pretutindenea este și pe toate le împlinește (Rugăciunea, Împărate Ceresc Mângâitorule), este aceea prin care se arată şi se aşează Dumnezeu în cei credincioși. Așadar, așezarea lui Dumnezeu în cei credicnicoși este, deci, iubirea de Dumnezeu, „… credința care este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6). În teologia Bisericii Catolice nu se concepe o deosebire reală între ființa și lucrările lui Dumnezeu. Lumina slavei și Lumina harului divin sunt deopotrivă create ca și virtuțile din sfinți, chiar dacă aparțin unui „ordin supranatural”. Catolicii zic că, ceea ce se dă prin Fiul lui Dumnezeu nu este harul Duhului Sfânt, ci înșusi ipostasul Lui, ceea ce reprezintă dogma Filioque, care este o mare greșală. Teologia scolastică înainte începuse să definească harul ca un „habit”, adică deprindere, și creat, chiar dacă îl numea în același timp „habit supranatural”. Călugărul Varlaam ca reprezentant al scolasticii, susținea ca îndumnezeirea omului este o deprindere produsă prin puterile create ale omului, deși Hristos Domnul zice că: „…fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). Achindin reia opinia lui Varlaam că harul îndumnezeitor din sfinți este un fel de aptitudine sau imitare naturală. Aceasta este teza teologiei scolastice că, Duhul creeaza harul în oameni cât și sfințenia în sfinți ca o calitate creată căci însuși harul este creat. Toate aceste teze greșite le-a inovat Biserica Catolică după despărțirea de Biserica Ortodoxă în anul 1054, când a avut loc durearoasa schismă dată de cardinali catolici. Arătarea în afară a Preasfintei Treimi o fac cunoscută energiile divine Sfântul Grigorie Palama, vorbind despre lumina dumnezeiască, a subânţeles-o întotdeauna ca manifestare în afară a lui Dumnezeu, Cel personal sau tripersonal, în Treime. Ieşirile lui Dumnezeu prin energiile sau lucrările Sale harice sunt necreate, dar nici una dintre ele nu este fiinţă, nici Ipostasul sau Persoana lui Dumnezeu. Sf. Grigorie, prezintă cum energiile divine necreate fac cunoscută arătarea în afară a lui Dumnezeu în Sfânta Treime, ca prin lumină, exprimând raportul de comuniune spre mântuirea oamenilor prin energiile Sale revărsate spre ei. Prin „voirea cea bună şi dumnezeiască cu privire la noi a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, este lucrare şi putere de viaţă şi de înţelepciune făcătoare”. Acestora le-a mai zis şi împărtăşiri neîncadrate şi nemicşorate, ridicându-le peste toate cele create, şi în acelaşi timp învăţând că sălăşluiesc în chip firesc în Cel ce le dăruieşte” (În 150 de capete despre cunoştinţa naturală, 91, în Filocalia, VII, p. 482). Astfel de împărtăşiri nu sunt nicidecum create, ci energii divine necreate ca și lumina ce iradiază de la Dumnezeu spre cei cu viață duhovnicească. De aceea, după Sf. Maxim (Capete despre dragoste, I, 48), energiile divine necreate niciodată n-au început să existe, fiindcă ele sunt de la Dumnezeu din veci și până în veci în Dumnezeu; şi sunt contemplate ca aflându-se fiinţial în Dumnezeu; şi nu a fost deci cândva când nu erau. Deci Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt ca Persoane în fiecare lucrare sau energie divină, ca lumina și altele, reprezentând sau ilustrând raporturile Preasfintei Treimi cu creaţia. DUMNEZEU ESTE LUMINĂ, CARE SEARATĂ PRIN ENERGIILE SALE NECREATE, CALUMINA (2) TRILOGIALUMINII SFINTEI TREIMI ÎN TREI STRĂLUCIRI