Romanian Times | Decembrie 2022

Cultură 9 Nota testamentară a lui Constantin Noica de Andrei PLEȘU Pe la mijlocul anilor ’80, Constantin Noica mi-a dat un plic în care se afla o „notă testamentară” cu „introducerea” următoare: „Lui Andrei, cu rugămintea de a publica undeva rîndurile acestea, în ceasul despărțirii mele”. Între timp, textul a fost publicat, dar socotesc util să-l republic, acum, la ceas aniversar (se împlinesc în curînd, pe 4 decembrie, 35 de ani de la moartea domnului Noica), pentru a corija o eroare de lectură, strecurată, din nepricepere, pripă sau rea-credință, în unele comentarii apărute în ultimii ani. Iată transcrierea corectă a „notei” cu pricina: „Dacă se va interesa cineva de activitatea mea cărturărească, îl rog să nu țină seama de următoarele: 1. de biografia mea, ce nu are conținut, în bună parte din voință proprie; 2. de traducerile mele literare sau pseudo- literare, întreprinse în tinerețe exclusiv sub solicitări exterioare; 3. de două din traducerile mele filosofice, anume cea din Presocratici (vol. I, partea finală), ajunsă la tipar încondiții regretabile, precumșideîntinsatraduceredinAlexandru din Afrodisia, aflată în arhivele Academiei de Științe Sociale și Politice. Mi-am trăit fără rest viața în idee. Este bine să sfîrșim. Constantin Noica Păltiniș 198…” Sursa - Dilema veche ROMANIANTIMES Greșeala de lecțiune pe care o am în vedere se află în ultimul rînd al textului: în loc de „Mi-am trăit fără rest viața…” s-a putut citi: „Mi-am trăit fără rost viața…”. Prilej – pentru unii comentatori – să inventeze portretul unui Noica dezabuzat, lovit, la bătrînețe, de o criză romantică a lipsei de sens, a eșecului ireversibil, pe care numai moartea îl poate suspenda („Este bine să sfîrșim”). S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”. Degeaba încercăm noi, „păltinișenii”, să cădelnițăm, postum, statuia maestrului și să ne cuibărim, lacomi de glorie, sub pulpana lui. Doar a spus-o singur: a trăit „fără rost”. Fără rost ne aferăm și noi pe scena publică. Să spunem, mai întîi, că, grafic vorbind, lecțiunea „rost” în loc de „rest” e imposibilă. Manuscrisul e cît de poate de clar. Apoi, cine l-a cunoscut (și citit) pe Constantin Noica știe că genul acesta de lamentații crepusculare nu-i stăteau în fire. Cel care repeta adesea: „Dacă viața n-are sens, dă-i tu unul!” nu putea, in articulo mortis, să Să ne facem ruși! de Andrei PLEȘU Se pare că, înFranţa, nici Partidul Socialist al dlui Hollande numai este, pentru„oamenii debine”, unadevărat partidde stînga.Vechea patimă galică pentruUniuneaSovietică a lui Stalin e încă vie, provocator de vie. De la Romain Rolland (pentru care Iosif Visarionovici era cel mai mare om al timpului său şi al planetei) la Jean-Paul Sartre, de la Henri Barbusse laAndré Malraux, LouisAragon, Yves Montand (într-o primă fază) sauAlain Badiou, toată floarea literelor şi artelor franceze a sucombat sub puterea de seducţie a marxism-leninismului în versiune sovietică. Ce altă ţară a mai produs o gazetă atît de nobilă precum L’Humanité, despre care Boris Souvarine spunea că „nu e cu nimic mai prejos de redacţia Pravdei, în josnicie, servilism şi minciună”. Cele mai fioroase probe ale Gulagului au fost şi sînt sistematic trecute cu vederea, dacă nu direct justificate prin complexe „necesităţi istorice”. S-ar zice că a fi francez de stînga e a fi niţel rus. Rusia înseamnă, desigur, „baletele ruseşti”, dar şi Lenin, Kandinsky, dar şi simpaticul Hruşciov, Tolstoi, dar şi şarmantul Putin. Rusia trăieşte, în continuare, din „gloria” sovietelor şi participă încă, neistovit, la nimbul eroicei lupte a marelui „far” răsăritean pentru fericirea universală. Evident, lumea a evoluat.Globalizarea, relativismele postmoderne, criteriile – mai puţin pompoase – ale societăţii de consum au adus dezbaterea ideologică şi solidaritatea cu Federaţia Rusă la niveluri mai… accesibile. A iubi „sufletul” rus, a cînta ode democraţiei moscovite a devenit o gesticulaţie ceva mai zglobie, mai la îndemînă. Domnul Gérard Depardieu, de pildă, supărat pe impozitele prea mari din ţara sa, a hotărît să ceară cetăţenia rusă. Nu merge pînă acolo încît să se stabilească în paradisul rusesc. Ca reşedinţă, e mai bună Belgia. Dar o caldă îmbrăţişare cu Putin la Soci şi o scrisoare bine simţită despre „onoarea” Rusiei nu se puteau evita. Cu ceva timp în urmă, dl Depardieu îşi exhiba temperamentul original, făcînd, ostentativ, pipi în pantaloni, în semn de protest faţă de interdicţia de a vizita, în timpul decolării, toaleta avionului în care se afla. Încîntat, probabil, de efectul mediatic al gestului său, el aspiră acum la mai mult: face pipi pe Katyn, pe milioanele de morţi ale foametei din Ucraina, pe Soljeniţîn, pe lagărele siberiene, pe toatevictimelepuşcăriilor comuniste din Răsăritul european ocupat de armata sovietică sau pe asasinatul recent, din „era” Putin, al unei ziariste ca Anna Stepanovna Politkovskaia. Omicţiune de proporţii! Făloasă! Tocmai bună de „breaking news”! Dar odată deschisă această cursă de „repopulare” a Estului sălbatic, lucrurile tind să se precipite. Dl Depardieu e un bun precedent. Glamouroasa Brigitte Bardot, dezamăgită că statul francez nu se ocupă de salvarea vieţii unui cuplu de elefanţi tuberculoşi, cere şi ea paşaport rusesc. Putin este, cum ştim, un mare apărător al drepturilor animalelor. Rusia e o superbă rezervaţie a iubirii de sălbăticiuni, în vreme ce Franţa, decăzută, a ajuns, după spusele vedetei, „un adevărat cimitir” al necuvîntătoarelor. Va vizita oare dna Bardot, cu ocazia vizitei ei festive la Soci, şi cîteva cimitire al închisorilor comuniste? Marx n-a spus, totuşi, că „cel mai preţios capital” ar fi elefanţii. Încep să cred că dl Andrei Marga, fostul nostru ministru de Externe, avea dreptate. Putin e cel mai mare politician al lumii. Seducător. Ataşant. Uman. Ne- am fi gîndit vreodată că Rusia va deveni pentru minţi atît de subtile ca Brigitte Bardot şi Gérard Depardieu o oază a libertăţii, a grijii nediscriminatorii pentru om şi animal? Rusia e pregătită să ofere azil politic celor pe care capitalismul nu-i mai înţelege. Vor urma şi alte cereri. Dacă nu credeţi, căutaţi, pe YouTube, filmuleţul în careVladimir Putin cîntă, la un concert de binefacere, melodia „Blueberry Hills“. În jurul meselor din primul rînd al sălii, Sharon Stone, Kevin Costner, Kurt Russell şi Depardieu însuşi se ridică în picioare, copleşiţi de emoţie şi respect, fericiţi să asculte, transfiguraţi, emisia vocală a marelui om. E greu de înţeles de ce unii ruşi de anvergură (de la Berdiaev şi Lossky la Şestov şi Pavel Evdokimov, de la Serghei Bulgakov la Nureev şi Barîşnikov) au ales să părăseascăun locatît degeneros, decivilizat, deprimitor. Au greşit. Dacă lucrurile vor merge în continuare prost cu impozitele şi cu elefanţii, urmaşii lor ar putea reveni, în sfîrşit lămuriţi, la ţara-mumă. (Text scris în ianuarie 2013. Între timp, Depardieu a făcut un pas înapoi, ca să nu-i iasă vorbe... În schimb, a făcut un pas înainte Steven Seagal, devenit membru al partidului Rusia Justă și reprezentant special al Ministerului de Externe al Rusiei pentru relațiile ruso- americane...) Sursa - Dilema veche - 08.12.2022 clameze absurdul existențial, victoria finală a neantului. Ceea ce a vrut să spună Constantin Noica era că și-a trăit viața în idee, fără să pună preț pe tribulații biografice mai mult sau mai puțin accidentale. E ceea ce citim, de altfel, la primul punct al notei testamentare, unde semnatarul roagă să nu se țină seama de biografia sa, „ce nu are conținut”. Destinul privat era, pentru Noica, balast nesemnificativ. Poți fi sau nu de acord cu acest mod de a vedea lucrurile, dar dacă vrei să rămîi fidel filosofului, trebuie să iei notă de obsesia lui de a se justifica strict prin activitatea sa „cărturărească”, nelăsînd în urmă nici un alt „rest”. A trăi „fără rest” însemna, pentru el, a trăi nerezidual, a construi fără risipă colaterală, a lucra concentrat, orientat, avînd drept singură axă „legato”-ul ideii proprii. În bună măsură, aceastăperformanțăoarecumnelumeascăi-a reușit. Iar dacă, totuși, viața sa a lăsat vreun „rest”, atunci restul acesta e însăși opera sa, comunitatea pe care a adunat-o în jurul său, elanul intelectual pe care a știut să-l întrețină, într-o lume descumpănită. Restul… sînt simple erori de lecțiune. singurului si unicului Fiu al lui Dumnezeu! Conducerea Sa nu se bazeaza pe arme de razboi omenesti, sau cu manie, ura si rautate.Acest Domn si General al armatelor ceresti ne conduce prin intermediul Harului! Adevaratele noastre arme sunt Evanghelia, Biblia, rugaciunea, sacramentele si intalnirile in biserica. Aceste lucruri sunt acte de razboi intr-o lume care este inca impotrivitoare lui Dumnezeu. Din cauza nasterii acestui copil, am fost toti chemați la acțiune! Nu, Intruparea Pruncului divin nu este despre relaxare si distractie. Este despre raspandirea luminii in intuneric.Amfost salvați! Suntem iubiți! Ni s-a dat favoare! De ce? Ca sa putem purta aceasta mantuire, iubire si favoare inapoi in fata tuturor națiunilor! Inversetul 32sepune: “El vafimare si vafinumit FiulCelui Prea Inalt”.Cuvantul “mare” nu inseamna doar excelent in calitate. Inseamna inmulțire in valoare. Inseamna amplificarea puterilor. Inseamna greutate si importanța superioara. Toate acestea ne spun cat de mare este Isus Christos. In ceruri si in toate taramurile ceresti, Christos a fost si va fi intotdeauna mare! Doar pe acest pamant, acest mic punct albastru plutitor in razvratire fața de Dumnezeu, Christos a fost in mare parte profanat! Dumnezeu a fost sistematic ignorat! Pacatului i s-a permis sa fie promovat peste tot. Satana si-a exprimat in mod fals si ridicol pretenția ca zeul acestei lumi! Cand Isus a venit pe pamant, El a pus o data de expirare nelegiurii celui rau. Pruncul a venit sa aduca o Imparație unica si sa ne invite sa raspandim aceasta Imparație pana la marginile pamantului. In cele din urma, chiar inainte ca Isus sa se intoarca, numele Sau va fi marit in toate națiunile! Numele Lui se va inmulți peste tot popoarele! Cand luam in considerare mareția lui Hristos si gloria viitoare a Imparației Sale, avem un ultim accent al mesajului de a nu ne teme, de a merge mai departe fara frica. Chiar daca o națiune se prabuseste in ruina morala, chiar daca prezentul pare intunecat trebuie sa ne amintim ca, daca suntem cei favorizați in Isus Christos, suntem de partea castigatoare a Istoriei. Dumnezeul nostru si Fiul Sau nu pot da gres! Iar cel mai rezonabil lucru pe care il putem face este sa ne alaturam corului ceresc cantand cantecele victoriei si triumfului marelui nostru Rege! Emanuel C. Pavel – Vancouver BC, Canada Mesajul ignorat al Întrupării (continuare din pagina 6)