Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024
Pag. 216 of 368 cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Atât Domnul Isus cât și Petru în textele citate vorbesc de Ziua Domnului ca și A doua venire a Sa în slavă. Apostolul Pavel a făcut o delimitare între venirea Domnului să-și ia Biserica și A doua lui Venire comparând-o pe aceasta din urmă cu venirea unui hoț noaptea. 1 Tes. 5:1 Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. 2. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea . 3 Când vor zice: "Pace și liniște!", atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare. 4 Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț . 5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei . Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. 6 De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. 7. Căci, cei ce dorm, dorm noaptea; și, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. 8 Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii. 9 Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Christos, 10. care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr. Mesajul „ Corabia lui Noe și Biserica lui Christos Domnul ” se poate viziona, pe YouTube , AICI
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=