Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024

Pag. 255 of 368 Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu . (Gen. 5:24) Enoh a umblat cu Dumnezeu timp de 300 de ani în timpul unei perioade întunecate a corupției spirituale, înainte de potop. Domnul Dumnezeu l-a luat direct în cer fără să moară. Pentru a ne asigura că nu a existat nicio înțelegere greșită cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu Enoh, Evrei 11:5 confirmă răpirea lui Enoh la cer, spunând: Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Enoh este un exemplu puternic al importanței de a umbla cu Dumnezeu în zile grele, precum cele dinaintea potopului. Rețineți că Răpirea lui Enoh servește și ca o ilustrare foarte grafică, bruscă, a răpirii. Era acolo, apoi, o clipă mai târziu, nu a putut fi găsit. Răpirea lui Ilie A doua Răpire din Scriptură este Răpirea lui Ilie din cartea a doua a Împăraților: Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei. …un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul, și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt. (2 Împărați 2:1, 11) Ilie și Elisei erau împreună, și, deodată, Ilie a fost ridicat de pe pământ la cer, dintr-o dată fără a mai avea ocazia să-i mai spună ceva lui Elisei. Tot ce putea face Elisei a fost să privească cu uimire. Cei doi pământeni, Enoh și Ilie, sunt două persoane care au trăit în perioada Vechiului Testament și nu au gustat moartea fizică, și de aceea se crede că ei vor fi cei doi martori din Apocalipsa 11, care după misiunea ce o vor avea vor fi omorâți gustând astfel moarte fizică. Răpirea lui Ezechiel Cu destinația Tel-Aviv: Duhul m-a răpit … Am ajuns la Tel- Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar (Ezechiel 3:12,15). Cu destinația Ierusalim: Duhul m-a răpit între pământ şi cer şi m-a dus în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim (Ezechiel 8:3).

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=