Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024

Pag. 279 of 368 RAPIREA Bisericii pentru I ntregirea Trupului Una din promisiunile cele mai adânci, care-și găsește împlinirea la Răpirea Bisericii este ajungerea la desăvârșire prin creșterea spirituală a mădularelor Trupului (Bisericii) pentru poziția pregătită, destinată fiecăruia. Domnul Dumnezeu nu are favoriți, ci este drept, cu fiecare persoană, inclusiv cu membrii Bisericii lui Christos Domnul. Pentru că Nimic întinat nu va intra în cer (Apocalipsa 21:27) Domnul Dumnezeu a rânduit pentru Biserica lui Christos Domnul cadrul de pregătire pentru faza finală. Apostolul Pavel în Efeseni menționează acest proces de desăvârșirea sfinților , desăvârșirea ta și a mea. Formarea pentru locul destinat în Trupul lui Christos se face aici, în Biserica de pe pământ: Efeseni 4:11 El a dat pe unii apostoli; pe alții, prooroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, 12 pentru desăvârșirea sfinților , în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Christos , 13 până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Christos; 14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire; 15 ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Christos . 16 Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură , își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dragoste. Pentru a înțelege particularitatea acestui grup de promisiuni e necesar să clarificăm cel puțin trei termeni scripturali: Împărăția cerurilor sau Împărăția lui Dumnezeu, Împărăția de o mie de ani și Biserica lui Christos Domnul. ÎMPĂRĂȚIA lui Dumnezeu sau Împărăția cerurilor sau Împărăția care va dăinui veșnic este menționată de peste 100 de ori în Scriptură începând din cartea 1 Cronici până la Apocalipsa. Locul predominant al prezentării sunt evangheliile, cu prioritate Matei și Luca, iar Evanghelia după Matei este supranumită Evanghelia Împărăției. Bine-cunoscuta rugăciune poetică „Tatăl nostru” dă definiția Împărăției lui Dumnezeu: „ Tatăl nostru ... vină Împărăția Ta;

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=